2rh-243/18 — recunoașterea valabilității contractului
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- recunoaşterea valabilităţii contractului
- Temei legal
- temeiurile declarării revizuirii
2rh-243/18 — recunoașterea valabilității contractului (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Dosarul nr. 2rh-243/18 Prima instanță - (Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana) S. Suvac Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) A. Bostan, A. Pahopol, V. Negru Instanța de recurs (Curtea de Supremă de Justiție) A. Cobăneanu, G. Stratulat, D. Mardari Î N C H E I E R E 12 decembrie 2018 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Galina Stratulat Dumitru Mardari examinând cererea de revizuire depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Catadri”, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Catadri” împotriva Asociației Obștești „Societatea Vânturilor și Pescarilor din Republica Moldova”, interveneint accesoriu Primarul mun.
Orhei privind recunoașterea valabilității contractului de activitate comună, împotriva încheierii din 14 noiembrie 2018 a Curții Supreme de Justiție prin care s-a declarat inadmisibil recursul înaintat de Societatea cu Răspundere Limitată „Catadri”, c o n s t a t ă : La 28 august 2017, Societatea cu Răspundere Limitată „Catadri” s-a adresat în instanța de judecată cu cerere de chemare în judecată împotriva Asociației Obștești „Societatea Vânătorilor și Pescarilor din Republica Moldova”, intervenient accesoriu Primăria or.
Orhei cu privire la recunoașterea valabilității contractului de activitate comună încheiat la 12 mai 2010 până la 12 mai 2020. În motivarea acțiunii a reiterat că la 12 mai 2010 a încheiat cu Asociația Obștească „Societatea Vânătorilor și Pescarilor din Republica Moldova” contractul de activitate comună, obiectul căruia o constituia prestația comună a părților privind utilizarea rațională a lacului Orhei, aflat în folosința ultimei, în vederea dezvoltării pescuitului de agrement și creșterea peștelui în scopuri comerciale. În temeiul contractului Asociația Obștească „Societatea Vânătorilor și Pescarilor din Republica Moldova” a transmis în posesia și folosința Societății cu Răspundere Limitată „Catadri” lacul Orhei, iar reclamanta s-a obligat să achite pârâtei anual, până la 01 august, 24000 lei pentru utilizarea bazinului acvatic respectiv.
Conform pct. 2.10 al contractului s-a angajat să populeze bazinul în cauză cu puiet de pește, iar conform pct. 2.7 ala aceluiași contract, să efectueze lucrări de reparație a instalațiilor hidrotehnice și să asigure amenajarea și întreținerea bazinului acvatic, conform pct. 2.5 al contractului.
1 Reclamantul a relatat că în vederea realizării angajamentelor asumate în contract, a întreprins acțiuni cu privire la popularea bazinului acvatic cu puiet de Fitofag Nobil, Fitofag Sînger, Crap (cu vârsta de 1 an) în cantitate totală de 2000 kg, ce a fost procurat de la Societatea cu Răspundere Limitată „Tehner-Com”, fapt confirmat prin facturile fiscale din 10 mai 2011. Popularea bazinului acvatic cu puiet de pește se confirmă prin actele cu privire la popularea puietului de pește din 10 mai 2011. În toamna anului 2011, în vederea executării obligațiilor ce rezultă din pct. 2.5 din contract, a inițiat procedurile corespunzătoare în vederea remedierii ecosistemului lacului prin defrișarea plantelor acvatice, prelucrarea depunerilor subacvatice, etc., fiind obținute toate actele necesare în vederea evacuării apei din lacul de acumulare Orhei, însă pârâta a întreprins un șir de acțiuni ce au împiedicat reclamanta în realizarea drepturilor și obligațiilor născute în temeiul contractului din 12 mai 2010. Asociația Obștească „Societatea Vânătorilor și Pescarilor din Republica Moldova” invocând existența unor presupuse datorii și evacuarea samavolnică a apei din lac, a somat Societatea cu Răspundere Limitată „Catadri” despre rezilierea unilaterală a contractului, motiv pentru care reclamanta a sesizat instanța de judecată,
iar prin decizia Curții de Apel Chișinău din 02 februarie 2016 cererea de chemare în judecată înaintată de societatea cu răspundere limitată „Catadri” împotriva Asociației Obștești „Societatea Vânătorilor și Pescarilor din Moldova” a fost admisă și s-a anulat acordul de reziliere a contractului de activitate comună din 12 mai 2010, s-a declarat valabil contractul de activitate comună încheiat între Societatea cu Răspundere Limitată „Catadri” și Asociația Obștească „Societatea Vînătorilor și Pescarilor din Republica Moldova” până la 12 mai 2015, decizia dată devenind irevocabilă la 06 iulie 2016. Potrivit pct. 5.1 din contractul de activitate comună din 12 mai 2010, contractul este încheiat pe un termen de 5 ani.
Astfel, în temeiul clauzei contractuale respective, termenul de valabilitate a contractului a fost stabilit până la 12 mai 2015, iar potrivit pct. 5.3 din contractul menționat, contractul poate fi prelungit pe un termen de 5 ani, dacă la momentul expirării acestuia părțile nu-și vor exprima în mod oficial dezacordul. Reclamantul a menționat că începând cu luna iunie 2012 și până în iulie 2016 părțile contractante au fost implicate într-un proces judiciar cu privire la drepturile ce decurg din contractul de activitate comună din 12 mai 2010, iar la expirarea termenului contractului 12 mai 2015, din partea pârâtei nu a parvenit nici o notificare/ somație în sensul pct. 5.3 din contract, prin care ultimul și-ar fi exprimat intenția de a înceta relațiile contractuale, sau dezacordul în sensul prelungirii contractului.
În opinia reclamantului în speță sunt aplicabile prevederile art. 667 alin. (3); 875, 904 alin. (1) și 694 alin. (1) Cod civil, iar inacțiunea pârâtei în sensul prevederilor pct. 5.3 din contractul menționat, echivalează, cu o manifestare a disponibilității acesteia de a continua aceste raporturi, fapt perceput și acceptat de către reclamantă în sensul continuării relațiilor de colaborare pentru valorificarea potențialului economic al lacului Orhei.
Societatea cu Răspundere Limitată „Catadri” a indicat că după 12 mai 2015 a continuat să posede și să folosească bazinul acvatic, a inițiat procedurile legale 2 pentru obținerea avizelor și autorizațiilor autorităților abilitate necesare pentru evacuarea apei din lac, menționând că evacuarea apei din lac este necesară atât pentru inițierea lucrărilor de reparație a instalațiilor hidrotehnice, defrișarea cioturilor arborilor râmași în apă, lichidarea stufului care provoacă înnămolirea lacului, lichidarea focarelor de infecție contagioasă, cât și pentru realizarea dreptului reclamantei de a efectua pescuitul comercial. Din raportul tehnic cu privire la starea construcțiilor nodului hidrotehnic al iazului acumulator de apă din or.
Orhei din 26 noiembrie 2015 rezultă că bazinul acvatic este într-o stare deplorabilă, iar pentru curățarea albiei lacului de nămol este necesară evacuarea totală a apei și întru respectarea prescripțiilor legale, reclamanta a înaintat un șir de demersuri în adresa Direcției situațiilor excepționale Orhei, Agenției „Apele Moldovei”, Inspecției ecologice Orhei, Primarului or. Orhei pentru obținerea avizelor necesare în acest sens. Prin scrisoarea nr. 03-04/659 din 27 iunie 2016, întru realizarea hotărârii nr. 8 a Centrului de Sănătate Publică Orhei, Agenția „Apele Moldovei” a acceptat efectuarea lucrărilor de evacuare a apei, cu condiția respectării siguranței și sub controlul Inspecției Ecologice Orhei și a Direcției situații excepționale Orhei.
In acest sens, de comun acord cu Inspecția Ecologică Orhei și a Direcția situații excepționale Orhei a fost elaborat graficul și regimul de evacuare a apei din bazinul acvatic Orhei și odată cu începerea lucrărilor de evacuare a apei, reclamanta din nou s-a ciocnit cu diferite obstacole create de către pârâtă, ce împiedică exercitarea acțiunilor propuse și dreptul de a captura peștele ce aparține cu drept de proprietate reclamantei. La 14 noiembrie 2016, reclamanta a recepționat somația pârâtei, prin care aceasta a comunicat că nu și-a dat consimțământul său în nici un mod tacit, nici în mod scris pentru prelungirea contractului și este categoric împotriva prelungirii contractului menționat.
A mai invocat că reclamanta nu a executat nici una din obligațiile asumate în temeiul contractului de activitate comună din 12 mai 2010, popularea lacului cu pește, achitarea prețului contractului în termenul stabilit și pârâta a făcut un denunț calomnios la organele de drept cu privire la pretinsele acțiuni ilegale/samavolnice ale reclamantei, ce au cauzat pârâtei presupuse daune considerabile (evacuarea apei și nimicirea faunei din bazinul acvatic), ce s-a dovedit a fi neîntemeiat, deoarece prin ordonanța Procuraturii raionului Orhei din 03 ianuarie 2017 s-a refuzat în pornirea urmăririi penale și clasarea procesului penal privind tragerea la răspundere penală pentru acțiunile samavolnice a administratorului reclamantei.
Prin hotărârea din 16 februarie 2018 a Judecătoriei Orhei, sediul Central cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Catadri” împotriva Asociației Obștești „Societatea Vânătorilor și Pescarilor din Republica Moldova”, intervenient accesoriu Primăria or. Orhei s-a admis. S-a recunoscut valabilitatea contractului de activitate comună încheiat între Societatea cu Răspundere Limitată „Catadri” și Asociația Obștească „Societatea Vânătorilor și Pescarilor din Republica Moldova” de la 12 mai 2010 până la 12 mai 2020. Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 13 martie 2018, Asociația Obștească „Societatea Vânătorilor și Pescarilor din Republica Moldova” a declarat apel împotriva hotărârii din 16 februarie 2018 a Judecătoriei Orhei, sediul 3 Central solicitând casarea hotărârii menționate și respingerea cererii de chemare în judecată.
La 19 martie 2018, reprezentantul Primarului or. Orhei, Labliuc Serghei a depus cerere de apel nemotivat. Ulterior a depus cerere de alăture la apelul Asociației Obștești „Societatea Vânătorilor și Pescarilor din Republica Moldova”. Prin decizia din 4 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost admis apelul declarat de Asociația Obștească „Societatea Vânătorilor și Pescarilor din Republica Moldova” și cererea de alăturare la apel formulată de Primarul mun. Orhei. S-a casat integral hotărârea din 16 februarie 2018 a Judecătoriei Orhei, sediul Central și s-a adoptat o hotărâre nouă prin care: cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Catadri” împotriva Asociației Obștești „Societatea Vânturilor și Pescarilor din Republica Moldova”, interveneint accesoriu Primarul mun.
Orhei privind recunoașterea valabilității contractului de activitate comună, s-a respins ca neîntemeiată. La 11 iulie 2018, Societatea cu Răspundere Limitată „Catadri” a declarat recurs împotriva deciziei din 4 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii din 16 februarie 2018 a Judecătoriei Orhei, sediul Central. Prin încheierea din 14 noiembrie 2018 a Curții Supreme de Justiție s-a declarat inadmisibil recursul înaintat de Societatea cu Răspundere Limitată „Catadri”. La 26 noiembrie 2018, Societatea cu Răspundere Limitată „Catadri” a depus cerere de revizuire împotriva încheierii din 14 noiembrie 2018 a Curții Supreme de Justiție solicitând admiterea cererii de revizuire, casarea închierii instanței de recurs și rejudecarea cauzei.
Ca temei de drept, revizuientul a invocat prevederile art.449 lit. c) Cod de procedură civilă din Codul de procedură civilă care statuează că revizuirea se declară în cazul în care instanța a emis o hotărâre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces. În motivare, a reiterat că revizuirea hotărârii este necesară din motiv că la examinarea litigiul s-a lezat drepturile unei persoane care nu a fost implicată în proces. Soluția pronunțată a adus atingere drepturilor și obligațiilor statului Republica Moldova, în calitate de proprietar al bazinului acvatic și Guvernului Republicii Moldova în calitate de gestionar al proprietății statului. Astfel, în opinia revizuientului, Guvernului Republicii Moldova, nu a fost atras în proces.
Prin referința depusă la 11 decembrie 2018, Asociația Obștească „Societatea Vânătorilor și Pescarilor din Republica Moldova” a invocat că circumstanțele relatate erau cunoscute revizuentului. Astfel, această circumstanță nu a fost descoperită după pronunțarea unei hotărâri irevocabile. A pledat pentru respingerea cererii de revizuire. Examinând materialele dosarului, Colegiul consideră că cererea de revizuire depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Catadri”, urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă din următoarele motive. Conform art.3 alin. (1) Cod de procedură civilă, instanțele judecătorești aplică 4 legile procedurale civile în vigoare la data judecării cauzei civile, efectuării actelor de procedură sau executării actelor instanței judecătorești (hotărâri, încheieri, decizii, ordonanțe), precum și a actelor unor alte autorități în cazurile prevăzute de lege.
Noua lege procedurală nu duce la modificarea efectelor juridice deja produse ca rezultat al aplicării legii abrogate și nu le desființează. De la data intrării în vigoare a noii legi procedurale, efectele vechii legi încetează dacă noua lege nu prevede altfel. Legea procedurală civilă care impune obligații noi, anulează sau reduce drepturile procedurale ale participanților la proces, limitează exercitarea unor drepturi ori stabilește sancțiuni procedurale noi sau suplimentare nu are putere retroactivă. Prin Legea nr.17 din 05 aprilie 2018, în vigoare din 01 iunie 2018, s-a stabilit categoriile de încheieri care pot fi separat supuse revizuirii. Astfel, prevederile art.446 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă stabilesc că pot fi supuse revizuirii hotărârile, ordonanțele, încheierile și deciziile irevocabile ale tuturor instanțelor judecătorești, în condițiile prezentului capitol.
Încheierile de încetare a procesului conform art.265 lit.c) și d) precum și cele prin care se respinge acțiunea ca fiind tardivă conform art.1861 pot fi supuse revizuirii. Încheierile judecătorești care nu se referă la fondul cauzei, precum și deciziile emise în privința acestora nu se supun revizuirii. În aceste cazuri, încheierile de inadmisibilitate a revizuirii nu se supun niciunei căi de atac. Art. 448 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă stipulează că, cererea de revizuire împotriva unei hotărâri sau încheieri rămase irevocabilă prin neatacare se soluționează de instanța care s-a pronunțat asupra fondului. Cererea de revizuire împotriva unei hotărâri care, fiind supusă căilor de atac, a fost menținută, modificată sau casată, emițându-se o nouă hotărâre, se soluționează de instanța care a menținut, a modificat hotărârea sau a emis o nouă hotărâre.
Așadar, reieșind din conținutul normei de drept citată, legea nu prevede posibilitatea declarării revizuirii împotriva încheierii prin care Curtea Supremă de Justiție s-a pronunțat asupra inadmisibilității, or, încheierile de inadmisibilitate se emit conform prevederilor art. 270 Cod de procedură civilă și nu conțin nici o referire cu privire la fondul recursului. Colegiul menționează că instanța de recurs prin încheierea adoptată, a cărei revizuire se solicită în prezenta cauză, nu s-a expus asupra fondului cauzei, ci a verificat doar existența temeiurilor de admisibilitate a recursului declarat. Materialele dosarului atestă că prin încheierea din 14 noiembrie 2018 a Curții Supreme de Justiție, recursul depus de Societatea cu Răspundere Limitată „Catadri” împotriva deciziei din 4 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău s-a declarat inadmisibil în temeiului art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă.
Colegiul menționează că regulile speciale cu privire la competența Curții Supreme de Justiție, la examinarea unor cereri de revizuire prevăzute de art. 448 alin. (3) și din (4) Codul de procedură civilă, au fost abrogate prin Legea nr.17 din 05 aprilie 2018, în vigoare din 01 iunie 2018 și deja sunt aplicabile doar regulile generale stabilite de art 448 alin. (1) și din (2). În acest sens, Colegiul reține că cererea de revizuire înaintată de Societatea cu Răspundere Limitată „Catadri” împotriva încheierii din 14 noiembrie 2018 a Curții 5 Supreme de Justiție, urmează a fi respinsă ca fiind depusă împotriva unui act judecătoresc nesusceptibil de a fi atacat în ordine de revizuire. Sub acest aspect se va menționa că argumentele indicate în cererea de revizuire sunt irelevante, având în vedere că se solicită revizuirea unui act de dispoziție judecătoresc, care în virtutea legii nu se supune revizuirii.
Din considerentele menționate, având în vedere că art. 446 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prevede expres actele de dispoziție care pot fi supuse revizuirii Colegiul consideră că cererea de revizuire depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Catadri” urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă. În conformitate cu prevederile art.270, 453 alin.(1) lit. a) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Catadri” împotriva încheierii din 14 noiembrie 2018 a Curții Supreme de Justiție. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.
Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Galina Stratulat Dumitru Mardari 6
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.