2ra-2401/18 — incasarea sumei in ordine de regres

2ra-2401/18 — incasarea sumei in ordine de regres (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 2ra-2401/18

Prima instanță: Judecătoria Strășeni (jud: S. Slobodzean)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: V. Buhnaci, L. Pruteanu, M. Guzun)

DECIZIE

05 decembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală

Judecătorii Ala Cobăneanu

Iurie Bejenaru

Dumitru Mardari

Nicolae Craiu

examinând recursul declarat de Compania Internațională de Asigurări „Asito”

Societate pe Acțiuni, reprezentată de avocatul Alexandru Savva,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Compania

Internațională de Asigurări „Asito” Societate pe Acțiuni împotriva lui Buzatu

Liubovi, intervenient accesoriu Întreprinderea cu Capital Străin „Le Bridge

Corporation Limited” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la încasarea sumei

în ordine de regres,

împotriva deciziei din 20 martie 2018 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 01 noiembrie 2016 CIA „Asito” SA a depus cerere de chemare în judecată

împotriva lui Buzatu Liubovi, intervenient accesoriu ÎCS „Le Bridge Corporation

Limited” SRL solicitând încasarea de la pârât în beneficiul reclamantului în ordine de

regres a datoriei în sumă de 19761,10 lei ce constituie despăgubirea de asigurare

pentru daunele cauzate și achitate ÎCS „Le Bridge Corporation Limited” SRL; a

sumei de 1375,15 lei ce constituie dobânda de întârziere calculată pentru perioada

28.05.2016 - 03.10.2016, inclusiv ce rezultă din întârzierea restituirii sumei de

19761,10 lei, ce constituie despăgubirile de asigurare pentru daunele cauzate;

încasarea de la pârât în beneficiul reclamantului a cheltuielilor de judecată suportate

la examinarea cauzei.

În motivarea recursului s-a invocat că la 13 august 2014 CIA „Asito” SA

(asiguratorul) și ÎCS „Le Bridge Corporation Limited” SRL (asiguratul) au încheiat

contractul de asigurare facultativă CASCO, fiind emisă polița 42C2 nr. 23776862. La

31 iulie 2015 pe str. xxxxx s-a produs accidentul rutier cu implicarea autovehiculului

de model xxxxxx, condus de Boțan Anatol, a automobilului de model xxxxxx, condus

de Doros Andrei și pietonul Liubovi Buzatu. Conform procesului-verbal cu privire la

contravenție nr. MAI03098587 din 29.09.2015, vinovat de producerea accidentului

rutier a fost recunoscută Liubovi Buzatu, care a ignorat flagrant semnele de dirijare a

traficului rutier, traversând strada înafara trecerii de pietoni.

În baza contractului de asigurare facultativă CASCO a autovehiculului de model

xxxxxx, CIA „Asito” SA a achitat despăgubirea de asigurare pentru prejudiciul

cauzat în sumă de 19761,10 lei, fapt confirmat prin ordinul de plată nr. 1581 din

21.09.2015.

CIA „Asito” SA a menționat că la 20 mai 2016, pârâtul a recepționat reclamația

cu solicitarea de achitare a datoriei în sumă de 19761,10 lei în termen de 7 zile de la

data recepționării reclamației, însă pârâtul nu a expediat niciun răspuns.

Prin hotărârea din 21 iunie 2017 a Judecătoriei Strășeni a fost respinsă cererea

de chemare în judecată depusă de CIA „Asito” SA împotriva Liubovei Buzatu,

intervenient accesoriu ÎCS „Le Bridge Corporation Limited” SRL cu privire la

încasarea sumei în ordine de regres.

Prin decizia din 20 martie 2018 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul

declarat de CIA „Asito” SA și a fost menținută hotărârea din 21 iunie 2017 a

Judecătoriei Strășeni.

La 12 iulie 2018 CIA „Asito” SA, reprezentată de avocatul Alexandru Savva, a

declarat recurs împotriva deciziei din 20 martie 2018 a Curții de Apel Chișinău

solicitând admiterea cererii de recurs, casarea hotărârilor judecătorești, cu emiterea

unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii și încasarea cheltuielilor de judecată

suportate inclusiv și în ordine de recurs.

În motivarea recursului s-a indicat că, atât instanța de apel, cât și prima instanță

în hotărârile adoptate au făcut trimitere la prevederile art. 21, alin. (121) a Legii nr.

414 din 22.12.2006 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru

pagube produse de autovehicule, prevedere legală care nu era în vigoare la momentul

producerii cazului asigurat, dar a intrat în vigoare prin Legea nr. 239 din 29.12.2015.

la 05.02.16. Astfel, hotărârea primei instanțe și decizia instanței de apel sunt ilegale și

inechitabile prin aplicarea retroactivă a actului legislativ.

De asemenea s-a menționat că instanțele naționale au făcut trimitere la faptul că

textul prevederilor art. 22, alin. (121) a Legii nr. 414 din 22.12.2006 statuează

obligația prezenței persoane vinovate la întocmirea procesului-verbal de constatare a

pagubei. Analizând textul care era în vigoare la momentul producerii accidentului

rutier și anume a art. 22, alin. (121), asigurătorul care are încheiat contract de

asigurare de bunuri cu persoana păgubită este obligat să invite la procesul de

constatare a pagubei asigurătorul de răspundere civilă auto al persoanei vinovate,

probând invitația printr-un înscris justificativ. Deci, în contextul dat, recurentul a

constatat că această prevedere reglementează situația în care se constată pagubele în

cazul asigurării de bunuri/facultativă și anume CASCO, dar în prezenta speță este

litigiu bazat pe răspunderea delictuală a cet. Buzatu Liubovi. CIA „ASITO” SA a

comunicat că această prevedere se aplică în situația în care s-a produs un accident

între 2 autovehicule unul din care dispunea de CASCO, iar altul RCAI. În asemenea

circumstanțe, asigurătorul de bunuri - CASCO invită la constatarea pagubelor

asigurătorul de răspundere civilă a persoanei vinovate.

În speță, Buzatu Liubovi nu este un asigurator de răspundere civilă, iar CIA

„ASITO” SA nu avea pe cine invita. În contextul dat, CIA „ASITO” SA a precizat că

aplicarea și interpretarea unor norme legislative ce reglementează situații exprese nu

pot fi aplicate în alte situații prin analogie.

Recurentul a mai indicat că instanțele ierarhic inferioare la baza soluției de

respingere a acțiunii a pus conceptul de opozabilitate și anume s-a invocat că în cazul

în care nu a fost asigurată prezența pârâtului la întocmirea procesului-verbal de

constatare a daunelor, atunci acest proces-verbal de constatare este inopozabil

pârâtului.

Concomitent, recurentul a opinat că instanța de fond a dat o calificare și efecte

greșite conceptului de opozabilitate. Inopozabilitatea operează, după sensul instituției

juridico-civile corespunzătoare, atunci când persoana nu a participat la faptul juridic

pe care se întemeiază acțiunea. Totuși în prezenta cauză este cert că pârâtul a

participat la raportul juridic de cauzare de daune, fiind autorul contravenției rutiere

corespunzătoare. Raportul juridic nu s-a format exclusiv prin raportul de constatare a

daunelor (care nu este un act juridic civil și nu poate fi încadrat în instituția

opozabilității) ci s-a format prin comiterea contravenției de către pârât. Astfel însăși

existența daunelor este opozabilă pârâtului. Întinderea daunelor se constată prin Actul

de evaluare cost reparație, or dacă acest Act nu este opozabil pârâtului, totuși în

cadrul examinării pricinii pârâtul ar fi avut posibilitatea să-l conteste prin solicitarea

dispunerii unei expertize. În cadrul acestei expertize, expertul ar fi fost posibil să dea

o concluzie cu privire la mărimea daunelor care rezultă în mod cert din procesul-

verbal cu privire la contravenție, mărimea daunelor constatate conform procesului-

verbal de constatare.

Buzatu Liubovi pe tot parcursul procesului nu a prezentat niciun înscris/mijloc

de probă admisibil conform art. 117, 118 a Codului de procedură civilă a RM, care să

demonstreze argumentele declarative expuse în referință vizavi de mărimea

prejudiciului, înscrisuri ce ar demonstra o altă mărime a prejudiciului, etc.

CIA „ASITO” SA a comunicat că pârâtul nu a utilizat dreptul de a contesta

suma din acțiune, dar a invocat dezacordul cu acțiunea și a indicat unele normele

legale, calcule care în viziunea acesteia ar fi aplicabile speței. CIA „ASITO” SA a

prezentat probe pertinente și concludente ce demonstrează temeinicia acțiunii, iar

intimatul nu a utilizat dreptul de a le contesta printr-o expertiză. Respectiv, toate

alegațiile intimatului expuse în referință sunt declarative și nu pot fi puse la baza unei

hotărâri judecătorești, iar instanțele ierarhic inferioare le-au acceptat.

La fel, CIA „ASITO” SA a considerat că instanța de judecată urma să admită

integral acțiunea, or recurentul a demonstrat temeinicia pretențiilor prin mijloace de

probă și înscrisuri pertinente, iar în circumstanțele în care pârâtul nu a prezentat

propriile mijloace de probă și/sau nu a solicitat numirea unei expertize, instanța nu

era în drept să pună la baza hotărârii afirmațiile declarative ale pârâtului. Explicațiile

date de Buzatu Liubovi nu sunt confirmate cu alte probe, nu pot fi puse în coroborare

cu alte probe, pârâtul nu a prezentat alte eventuale mijloace de probă, fapt ce

demonstrează lipsa de temeinicie și caracterul lor declarativ.

Recurentul a mai susținut că sunt eronate și concluziile instanței de fond și apel

referitor la întinderea pagubelor cauzate, ori, CIA „ASITO” SA a primit cererea de

despăgubire, anexată la cererea de chemare în judecată, de la ÎCS „Le Bridge

Corporation Limited ”SRL la 01.09.2015. La 02.09.2015 CIA „ASITO” SA conform

contractului și legii materiale pertinente a întocmit proces-verbal de constatare a

pagubelor, or conform legii asigurătorul este obligat în termen de 5 zile de la primirea

informației cu privire la producerea accidentului să întocmească un proces-verbal.

Buzatu Liubovi la 29.09.2015 a fost recunoscută vinovată de producerea accidentului

rutier. Referitor la argumentele declarative ale pârâtului precum că pagubele

autovehiculului de model xxxxxxx ar fi estimate în valoare de 2000 de lei sunt vădit

nefondate, lipsite de suport probatoriu, ori, pârâtul și ceilalți participanți la accidentul

rutier din 31.07.2015 nu sunt experți și nu pot să depisteze toate pagubele și să le

evalueze din observațiile lor. În urma accidentului din 31.07.2015 autovehiculul de

model xxxxxxx a suferit pagube ascunse ce nu puteau fi depistate de participanți doar

din observații vizuale externe, fapt demonstrat prin procesul-verbal de constatare a

pagubelor din 02.09.2016 anexat la cererea de chemare în judecată, pentru depistarea

lor sunt necesare cunoștințe speciale.

Instanța de apel în decizia adoptată a distorsionat complet prevederile legale, or

conform legislației materiale asigurătorilor le revine competența exclusivă de a

constata pagubele și regularizarea daunelor. Acest fapt nu generează dreptul de a

respinge acțiunea, dar este un motiv de modificare a sumei adjudecate. La fel, Buzatu

Liubovi nu și-a exercitat dreptul de a contesta suma solicitată de CIA „ASITO” SA,

dar a invocat doar dezacordul cu acțiunea înaintată. Buzatu Liubovi nu a utilizat

dreptul de a contesta suma solicitată printr-o expertiză judiciară. Mai mult ca atât,

instanța de apel în decizia adoptată a menționat că se pune în sarcina recurentului

faptul că din momentul producerii accidentului rutier până la constatarea pagubelor

au trecut 2 luni, iar date despre starea vehiculului în aceste 2 luni nu au fost

prezentate.

CIA „ASITO” SA a declarat că aceste argumente vădit eronate și total

necorespunzătoare speței, or nu este problema asigurătorului că Buzatu Liubovi nu și-

a exercitat corespunzător drepturile de apărare. Faptul că cererea de despăgubire s-a

depus peste 2 luni nu oferă dreptul asigurătorului de a refuza regularizarea daunelor și

achitarea despăgubirilor. Buzatu Liubovi putea și trebuia să prezinte probe care ar

demonstra că unele pagube constatate ar fi fost produse în intervalul de timp dintre

accident și întocmirea procesului verbal de constatare.

Recurentul a evidențiat ca instanța de apel a făcut trimitere la prevederile

Regulamentului privind fondul de protecție a victimelor străzii, or acest act material

nu are nicio pertinență cu speța în cauză.

Recurentul a reiterat că în acțiunile intimatului sunt întrunitele elementele

răspunderii delictuale: existența prejudiciului cauzat autovehiculului de model

xxxxxx - este demonstrat prin procesul-verbal de constatarea a pagubelor din

02.09.2015; devizul de calcul al sumei de despăgubire - facturile unde sunt indicate

prețurile medii pentru pagubele cauzate și constatate (anexate la cererea de chemare

în judecată); existența delictului, vinovăției, și a autorului faptei ilicite ce a cauzat

prejudiciul este demonstrat prin procesul-verbal cu privire la contravenție nr. MAI

03098587 din 29.09.2015. Din conținutul procesului-verbal cu privire la contravenție

nr. MAI03098587 din 29.09.2015, cert rezultă că Buzatu Liubovi a traversat

neregulamentar strada, ignorând prevederile pct. 114, (1) din Regulamentul

Circulației Rutiere, iar în rezultat a cauzat prejudiciu material cet. Bota Anatol și ÎCS

„Le Bridge Corporation Limited” SRL. Astfel, legătura de cauzalitate este evidentă.

Cu referire la suma despăgubirii de asigurare, recurentul a explicat că la

21.09.2015 a achitat în baza contractului de asigurare facultativă CASCO a

autovehiculului Volkswagen Transporter, cu n/î CMG 975 (polița de asigurare seria

42C2, nr. 23776862) despăgubirea de asigurare, pentru prejudiciul cauzat, în sumă de

19761,10 lei fapt confirmat prin ordinul de plată nr. 1581 din 21.09.2015. Conform

ordinului de plată destinația plății - Se transferă pentru reparația auto conform

procesului verbal 151475 din 01.09.15, factura 0000001326, 000001325 din

03.09.2015 inclusiv TVA - 3293,52 de lei. CIA „ASITO” SA a menționat că suma

pentru reparația autovehiculului „Volkswagen Transporter”, cu n/î CMG 975 a fost

transferată către unitatea specializată SRL „GRANDMASTER” în baza

facturilor/conturilor spre plată 0000001326, 000001325 din 03.09.2015. Așadar, CIA

„ASITO” SA a comunicat că concluziile instanței de fond și apel sunt eronate și la

faptul că devizul de calcul a fost întocmit la 9 noiembrie 2015 și respectiv nu putea fi

achitată despăgubirea fără Devizul de calcul. Apelantul a indicat că devizul de calcul

în speța data a fost întocmit la 11 septembrie 2015, iar conform legislației

despăgubirea de asigurare poate fi achitată direct pe contul păgubitului și/sau pe

contul stației specializate ce urmează să repare bunul în baza conturilor spre plată

și/sau facturilor. În speța dată, temei pentru a efectua transferul au fost actele

eliberate de unitatea specializată anexate la cererea de chemare în judecată și nu

devizul de calcul care este un act intern cu caracter informativ.

În contextul prevederilor art. 434 alin.(1) Cod de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la data de 20 martie 2018

și expediată în adresa participanților la proces la 24 mai 2018, drept dovadă servind

scrisoarea de însoțire (f.d. 252, vol. I), însă date despre recepționarea acestea lipsesc.

Astfel, recursul declarat la 12 iulie 2018 de către CIA „Asito” SA, reprezentată

de avocatul Alexandru Savva, este în termen.

În conformitate cu art. 441 Cod de procedură civilă, în cazul în care recursul este

considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului.

Prin încheierea din 28 noiembrie 2018 a Curții Supreme de Justiție completul

din 3 judecători a considerat recursul admisibil și a decis examinarea acestuia în fond

de un complet din 5 judecători.

În conformitate cu art. 442 alin. (1) Cod de procedură civilă, judecând recursul

declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în recurs

și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără a

administra noi dovezi.

În conformitate cu art. 444 Cod de procedură civilă, recursul se examinează fără

înștiințarea participanților la proces.

Verificând legalitatea actului de dispoziție contestat, prin prisma argumentelor

invocate și a materialelor din dosar, coroborat cu normele de drept material și

procedural aplicabile la soluționarea speței date, Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție va admite recursul

declarat de către CIA „Asito” SA, reprezentată de avocatul Alexandru Savva, și va

casa decizia instanței de apel și va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel

Chișinău, în alt complet de judecată, din următoarele motive.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) Cod de procedură civilă, instanța, după

ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanței

de apel și să trimită cauza spre rejudecare în instanța de apel o singură dată dacă

eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) Cod de procedură civilă, se consideră că

normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care

instanța judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o

lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în

mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Aliniatul (4) al aceluiași articol prevede că, săvârșirea altor încălcări decât cele

indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în

măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau

în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța

judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Din materialele cauzei rezultă că CIA „Asito” SA prin cererea de chemare în

judecată înaintată împotriva Liubovei Buzatu, intervenient accesoriu ÎCS „Le Bridge

Corporation Limited” SRL a solicitat încasarea de la pârât în beneficiul

reclamantului, în ordine de regres, a sumei de 19761,10 lei ce constituie despăgubirea

de asigurare pentru daunele cauzate și achitate ÎCS „Le Bridge Corporation Limited”

SRL; a sumei de 1375,15 lei ce constituie dobânda de întârziere calculată pentru

perioada 28.05.2016 - 03.10.2016, inclusiv ce rezultă din întârzierea restituirii a

sumei de 19761,10 lei, ce constituie despăgubirile de asigurare pentru daunele

cauzate; încasarea de la pârât în beneficiul reclamantului a cheltuielilor de judecată

suportate la examinarea cauzei.

Judecând cauza, prima instanță, prin hotărârea din 21 iunie 2017, a respins

cererea de chemare în judecată depusă de CIA „Asito” SA împotriva Liubovei

Buzatu, intervenient accesoriu ÎCS „Le Bridge Corporation Limited” SRL cu privire

la încasarea sumei în ordine de regres.

Verificând legalitatea hotărârii pronunțate de către instanța de fond, Curtea de

Apel Chișinău, prin decizia din 20 martie 2018, apelul declarat de CIA „Asito” SA a

fost respins și a fost menținută hotărârea din 21 iunie 2017 a Judecătoriei Strășeni.

Considerând ilegală decizia pronunțată de către Curtea de Apel Chișinău, la 12

iulie 2018 CIA „Asito” SA, reprezentată de avocatul Alexandru Savva, a contestat-o

cu recurs invocând că instanța de apel la judecarea cauzei a aplicat o lege ce nu era în

vigoare la momentul producerii cazului asigurat, a interpretat eronat analogia legii

sau analogia dreptului.

Colegiul cercetând materialele cauzei în raport cu argumentele invocate de către

recurentă ajunge la concluzia că precizările făcute de CIA „Asito” SA, reprezentată

de avocatul Alexandru Savva, în recursul declarat sunt întemeiate și justifică

aplicarea eronată de către instanța de apel a normelor de drept material la examinarea

cauzei, rezultând din motivele ce succed.

Instanța de apel la examinarea cauzei a constatat că la 31 iulie 2015 pe str.

xxxxx s-a produs accidentul rutier cu implicarea autovehiculului de model xxxxx,

condus de Boțan Anatol, a automobilului de model xxxxx, condus de Doros Andrei și

pietonul Liubovi Buzatu.

La 13 august 2014 CIA „Asito” SA (asiguratorul) și ÎCS „Le Bridge

Corporation Limited” SRL (asiguratul) au încheiat contractul de asigurare facultativă

CASCO, fiind emisă polița 42C2 nr. 23776862.

Conform procesului-verbal cu privire la contravenție nr. MAI03098587 din

29.09.2015, vinovat de producerea accidentului rutier a fost recunoscută Liubovi

Buzatu, care a ignorat flagrant semnele de dirijare a traficului rutier, traversând strada

înafara trecerii de pietoni.

În baza contractului de asigurare facultativă CASCO a autovehiculului de model

xxxxx, CIA „Asito” SA a achitat despăgubirea de asigurare pentru prejudiciul cauzat

în sumă de 19761,10 lei, fapt confirmat prin ordinul de plată nr. 1581 din 21.09.2015.

Instanța de apel, a mai reținut că în baza circumstanțelor stabilite în prezenta

cauză a concluzionat că prima instanță corect a constatat că la caz lipsesc temeiuri

pentru încasarea sumei în ordine de regres, aplicând în acest sens dispozițiile art. 18

alin. (1), lit. c), d), art. 19 lit. c), art. 22 alin. (121), art. 23 alin. (2), (4) a Legii cu

privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de

autovehicule nr. 414 – XVI din 22.12.2006.

Concomitent, Curtea de Apel Chișinău a menționat și faptul că prin prisma art.

1329 Cod civil, apelantul - reclamant achitând despăgubirea de asigurare era

îndreptățit de a prelua în limitele acestei sume dreptul de creanță pe care ÎCS „Le

Bridge Corporation Limited” SRL îl deține în raport cu Buzatu Liubovi, vinovată de

producerea accidentului rutier și cauzarea prejudiciului, dacă îndeplinea condițiile

prevăzute de art. 22 a Legii cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă

pentru pagube produse de autovehicule nr. 414 – XVI din 22.12.2006.

În concluzie, instanța națională a specificat că prima instanță corect a dedus că

deși s-a produs fapta, pretențiile reclamantului privind încasarea sumei în mărime de

19761,10 lei , în ordine de regres, urmează a fi respinse, or, la întocmirea dosarului

de daune nu a fost invitată persoana vinovată de producerea accidentului rutier

Buzatu Liubovi, respectiv se constată că dosarul de daune a fost întocmit unilateral,

fapt care pune la îndoială corectitudinea acestuia.

Colegiul, conchide că instanța procedând astfel, a modificat temeiul cererii de

chemare în judecată.

Deși dispozițiile art. 25 din Codul de procedură civilă permit instanței să pună în

dezbatere judiciară orice împrejurări de fapt sau de drept ale speței, să cerceteze

direct și nemijlocit probele, să asculte explicațiile părților și intervenienților,

depozițiile martorilor, concluziile expertului, consultațiile și explicațiile

specialistului, să ia cunoștință de înscrisuri, să cerceteze probele materiale, să audieze

înregistrările audio, să vizioneze înregistrările video și să emită hotărârea numai în

temeiul circumstanțelor constatate și al probelor cercetate și verificate în ședință de

judecată, nu există niciun text de lege care să acorde dreptul de a schimba din oficiu

fundamentul pretenției deduse judecații.

Drept urmare, legea procedurală nu stabilește decât dreptul și, totodată, obligația

instanței de a da o calificare corectă cererii, independent de denumirea la care s-a

referit cel care a formulat-o, dar nu îi conferă posibilitatea de a modifica împrejurările

de fapt și de drept pe care reclamantul își întemeiază pretenția.

Regula iura novit curia nu este de natură să conducă la concluzia ca judecătorul

/ instanța de judecată ar putea schimba din oficiu cauza cererii de chemare în

judecata, deoarece prin aceasta regula se înțelege faptul ca judecătorul nu este ținut

de textul de lege invocat de parte, ci el trebuie sa aplice acel text de lege care

corespunde situației de fapt calificata juridic.

În concluzie, judecătorul / instanța de judecată stabilește situația de fapt a spetei,

fără să poată da o alta calificare juridică, iar apoi va aplica textul de lege

corespunzător acestei situații, indiferent de eventualele dispoziții legale invocate de

părți.

Totodată art. 60 alin. (4) Cod de procedură civilă, prevede că instanța

judecătorească nu este în drept să modifice din oficiu temeiul sau obiectul acțiunii.

Coroborând norma citată și raționamentele expuse supra, Colegiul relevă că la

rejudecare cauzei instanțele de judecată vor stabili circumstanțele de fapt ale litigiului

și legea aplicabilă fără însă a modifica temeiul invocat de reclamant.

Astfel, în cazul în care temeiul de drept invocat de către reclamant nu este

pertinent speței instanța de judecată va putea respinge acțiunea indicând acest fapt

fără însă a invoca un alt temei juridic.

Sub aspectul dat, Colegiul va reține ca relevante argumentele recurentului

precum că dispozițiile aplicate de către instanța de apel întru susținerea veridicității

hotărârii primei instanțe referitor la respingerea acțiunii sunt eronate și nu pot fi

reținute ca relevante la examinarea prezentei cauze.

În contextul dat, Colegiul menționează că instanța de apel la judecarea cauzei a

aplicat prevederile art. 22 alin. (121) al Legii cu privire la asigurarea obligatorie de

răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule nr. 414 – XVI din

22.12.2006, care stabilesc că, asigurătorul care are încheiat contract de asigurare de

bunuri cu persoana păgubită este obligat să invite la procesul de constatare a pagubei

persoana vinovată și asigurătorul de răspundere civilă auto al persoanei vinovate,

probând invitația printr-un înscris justificativ. Neprezentarea asigurătorului de

răspundere civilă auto al persoanei vinovate la data și locul stabilit nu împiedică

asigurătorul de bunuri să constate pagubele ce vor fi opozabile asigurătorului de

răspundere civilă auto absent de la procesul de constatare.

Referitor la aplicarea acestor prevederi, Colegiul va reține ca relevante

argumentele recurentului precum că această dispoziție reglementează situația în care

se constată pagubele în cazul asigurării de bunuri/facultativă și anume CASCO, dar în

prezenta cauză este un litigiu bazat pe răspunderea delictuală a cet. Buzatu Liubovi.

Or, această prevedere art. 22 alin. (121) al Legii cu privire la asigurarea obligatorie de

răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule nr. 414 – XVI din

22.12.2006 se aplică în situația în care s-a produs un accident între 2 autovehicule

unul din care dispunea de CASCO, iar altul RCAI.

În asemenea circumstanțe, asigurătorul de bunuri - CASCO invită la constatarea

pagubelor asigurătorul de răspundere civilă a persoanei vinovate.

Pe când în prezenta speță, Buzatu Liubovi nu este un asigurator de răspundere

civilă, iar CIA „ASITO” SA nu deține un temei legal de a o invita pe Buzatu Liubovi.

Colegiul mai menționează că art. 22 alin 121 al Legii cu privire la asigurarea

obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule nr. 414 – XVI

din 22.12.2006 în redacția de la momentul producerii accidentului rutier prevedea

asigurătorul care are încheiat contract de asigurare de bunuri cu persoana păgubită

este obligat să invite la procesul de constatare a pagubei asigurătorul de răspundere

civilă auto al persoanei vinovate, probând invitația printr-un înscris justificativ.

Neprezentarea asigurătorului de răspundere civilă auto al persoanei vinovate la data și

locul stabilit nu împiedică asigurătorul de bunuri să constate pagubele ce vor fi

opozabile asigurătorului de răspundere civilă auto absent de la procesul de constatare.

Astfel, Colegiul constată că instanțele de judecată au aplicat la judecarea cauzei

un alt text al legii care a intrat în vigoare la 05 februarie 2016 și nu cel care era în

vigoare la momentul accidentului rutier și la constatarea pagubelor.

Tot aici, este de notat că, instanța de apel a dat o calificare greșită și asupra

conceptului de opozabilitate, deoarece raportul juridic nu s-a format exclusiv prin

raportul de constatare a daunelor, ci s-a format prin comiterea contravenției de către

pârât, precizare invocată și de către recurent.

Or, Buzatu Liubovi participând la raportul juridic de cauzare de daune, fiind

chiar și autorul contravenției rutiere corespunzătoare, urma să conteste prin

solicitarea efectuării unei expertize a actului de evaluare cost reparație vis-a-vis de

mărimea daunelor care rezultă din procesul-verbal de constatare, fapt ignorat de către

Buzatu Liubovi.

Mai mult ca atât, în prezenta cauză Buzatu Liubovi, prin referința depusă (f.d.

30-31, vol. I), a argumentat că acțiunea urmează a fi respinsă din motiv că lista

defecțiunilor din conținutul procesului-verbal de constatare a pagubelor din 02

septembrie 2015 nu justifică devizul de cheltuieli estimat, deoarece foarte multe piese

de schimb ale automobilului nu au fost deteriorate în rezultatul producerii

accidentului rutier.

Colegiul menționează că instanța de apel la baza deciziei adoptate a reținut

argumentele pârâtei fără a le pune în coroborare cu alte probe prezentate de părți.

În conformitate cu art. 121 Cod de procedură civilă, instanța judecătorească

reține spre examinare și cercetare numai probele pertinente care confirmă, combat ori

pun la îndoială concluziile referitoare la existența sau inexistența de circumstanțe,

importante pentru soluționarea justă a cazului.

Instanța de recurs notează că aceste dispoziții legale stabilesc un rol activ al

instanței în dezlegarea cauzei care trebuie să se pronunțe asupra stării de fapt și de

drept pe care se întemeiază obiectul cererii de chemare în judecata.

Singura limită pe care trebuie să o respecte judecătorul / instanța de judecată

este aceea prevăzută de art. 119 alin. (3) Cod de procedură civilă, care prevede că,

circumstanțele care au importanță pentru soluționarea justă a cauzei sunt determinate

definitiv de instanța judecătorească pornind de la pretențiile și obiecțiile părților și ale

altor participanți la proces, precum și de la normele de drept material și procedural ce

urmează a fi aplicate.

Din aceste dispoziții legale rezultă, ca regulă generală, că instanța nu poate

schimba din oficiu temeiul cererii deduse judecății, ci doar urmează a examina cauza

pornind de la pretențiile și obiecțiile înaintate de părți.

Colegiul relevă că în codul de procedură civilă nu există reglementari speciale

care ar legaliza modalitatea în care instanța de judecată ar putea schimba temeiul

cererii de chemare în judecată, obiectul cererii de chemare în judecata care este

reprezentat de pretenția concretă a reclamantului.

În speță, obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de încasarea

sumei în ordine de regres, a dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată, iar

temeiul acțiunii – răspunderea delictuală.

Colegiul relevă că instanța de apel sub acest aspect urma a judeca cauza,

deoarece anume acest temei juridic a fost formulat de către reclamant, fapt ce

constituie fundamentul dreptului invocat de cel care formulează pretenția.

Deci, Colegiul remarcă faptul că obligația instanței este de a se pronunța numai

cu privire la obiectul și temeiul acțiunii ce constituie corelativ garanția aplicării

principiului disponibilității în procesul civil.

Tot aici Colegiul precizează că în conformitate cu art. 211 alin. (3) Cod de

procedură civilă, dacă pârâtul recunoaște acțiunea, instanța de judecată pronunță o

hotărâre de admitere a pretenției fără a cerceta probele.

Reglementări similare se conțin și în art. 123 alin. (6) Cod de procedură civilă și

anume faptele invocate de una din parți nu trebuie dovedite în măsura în care cealaltă

parte nu le-a negat.

Colegiul remarcă că pe parcursul judecării cauzei pârâta a indicat ca fiind unul

real prejudiciul în sumă de aproximativ 2000 de lei.

În astfel de circumstanță, având la bază prevederile art. 123 alin. (6), 211 alin.

(3) Cod de procedură civilă instanțele de judecată urmau de a proceda corespunzător,

dar nu a respinge integral acțiunea.

Din considerentele menționate și având în vedere că instanța de apel la

soluționarea litigiului a schimbat din oficiul temeiul cererii de chemare în judecată,

Colegiul consideră că decizia contestată urmează a fi casată și trimisă cauza spre

rejudecare, în alt complet de judecată, din motiv că instanța națională a cărei hotărâre

este recurată a soluționat procesul fără a intra în esența și obiectul formulat de către

reclamant în prezenta cauză.

Ori, instanța de apel la soluționarea litigiului a încălcat atât principiul

disponibilității care guvernează procesul civil, cât și dreptul la apărare al

reclamantului, neluând în considerare drepturile procedurale ale participanților la

procesul civil.

La rejudecarea cauzei, instanța de apel urmează să verifice și circumstanțele

cauzei în partea ce țin de argumentele invocate de recurent, probele, obiecțiile

acestuia în raport cu pretențiile sale și obiecțiile părții oponente, respectând dreptul

garantat al părților la un proces echitabil garantat de art. 6 § 1 CEDO. Procesul

echitabil presupune asigurarea, garantarea și respectarea principiilor

contradictorialității, egalității armelor în proces.

La fel, Colegiul remarcă că instanța de apel la reexaminarea litigiului urmează a

aplica și prevederile legale care sunt în vigoare în momentul producerii cazului

asigurat și nu cele ce au intrat în vigoare ulterior, aspect reținut și de către recurent în

recursul declarat.

În circumstanțele relatate supra și pornind de la faptul că eroarea admisă la

judecarea cauzei în instanța ierarhic inferioară nu poate fi corectată de instanța de

recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de CIA „Asito”

SA, reprezentată de avocatul Savva Alexandru, și a casa decizia instanței de apel, cu

trimiterea cauzei spre rejudecare în instanța de apel, în alt complet de judecată.

Instanța de apel, la rejudecarea cauzei, urmează să verifice cerințele prin prisma

argumentelor și probelor atât a părții reclamante, cât și a părții pârâte, rezultând din

prevederile art. 130 Cod de procedură civilă, în contextul cărora instanța

judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea

multiaspectuală, completă, nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor probelor din dosar

în ansamblul și interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege, ca în consecință soluția

adoptată să fie certă și coerentă și să reflecte motivele sale prin prisma probelor ca

fiind pertinente soluționării pricinii sau după caz preferința unor probe în defavoarea

altora. Caracterul peremptoriu al concluziei instanței de judecată, urmează a fi stabilit

în coraport cu argumentele părților, circumstanțele cauzei, probele administrate și

cercetate și normele de drept material aplicabile raportului litigios.

În conformitate cu prevederile art. 442, art. 444, art. 445 alin. (1) lit. c) Cod de

procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție

d e c i d e:

Se admite recursul declarat de Compania Internațională de Asigurări „Asito”

Societate pe Acțiuni, reprezentată de avocatul Alexandru Savva.

Se casează decizia din 20 martie 2018 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă,

la cererea de chemare în judecată depusă de Compania Internațională de Asigurări

„Asito” Societate pe Acțiuni împotriva lui Buzatu Liubovi, intervenient accesoriu

Întreprinderea cu Capital Străin „Le Bridge Corporation Limited” Societate cu

Răspundere Limitată cu privire la încasarea sumei în ordine de regres, cu trimiterea

cauzei la rejudecare în Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței,

judecătorul Oleg Sternioală

Judecătorii Ala Cobăneanu

Iurie Bejenaru

Dumitru Mardari

Nicolae Craiu