2rac-499/18 — încasarea datoriei

2rac-499/18 — încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 2rac-499/18

Prima instanță - Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani ( V. Muntean)

Instanța de apel - Curtea de Apel Chișinău (V. Negru, A. Pahopol, A. Bostan)

Î N C H E I E R E

05 decembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Galina Stratulat

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de Societatea cu Răspundere

Limitată”,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Centrul Internațional

de Expoziții „Moldexpo” Societate pe Acțiuni împotriva Societății cu Răspundere

Limitată „Casa Vinului” cu privire la încasarea datoriei, a penalității și a cheltuielilor de

judecată

împotriva deciziei din 19 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

respins apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Casa Vinului” și

menținută hotărârea din 29 iunie 2016 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani,

c o n s t a t ă :

La 04 decembrie 2015, Centrul Internațional de Expoziții „Moldexpo” Societate pe

Acțiuni s-a adresat în instanța de judecată cu cerere de chemare în judecată împotriva

Societății cu Răspundere Limitată „Casa Vinului” solicitând încasarea sumei de

721541,51 lei cu titlu de datorie, 97299,83 lei cu titlu de penalitate și încasarea

cheltuielilor de judecată.

În motivare, a reiterat că între Centrul Internațional de Expoziții „Moldexpo”

Societate pe Acțiuni în calitate de locator și Societatea cu Răspundere Limitată „Casa

Vinului”, în calitate de locatar, a fost încheiat contractul de locațiune nr.161 din 21

decembrie 2006.

Potrivit pct.1.1 obiectul contractului a fost transmiterea cu drept de folosință și

posesie a unui teren cu suprafața de 2000 mp, amplasat pe str. Ghioceilor 1, mun.

Chișinău, întru edificarea unui centru de agrement.

Conform pct. 6.1. al contractului, modificat prin acordul adițional nr. 134/1 din 10

octombrie 2010, pârâtul s-a obligat să achite anual, începând din 12 mai 2010 chiria în

sumă de 7 dolari SUA pentru 1 (unu) mp, iar conform pct. 6.2. al contractului, locatarul

s-a obligat să achite chiria nu mai târziu de 5 zile de la data recepționării facturii,

prezentată de locator la expirarea lunii.

Conform pct.7.3. al contractului, în cazul în care locatarul nu va achita chiria în

1

termen, acesta va achita o penalitate în mărime de 0,1% din suma datorată pentru

fiecare zi de întârziere.

Reclamantul a indicat că la 16 mai 2013, între părți a fost încheiat contractul nr. 92

privind transmiterea în posesiune și folosință temporară contra plată a terenului cu

suprafața de 746, 2 mp, teren pe care este amplasată proprietatea pârâtului, iar terenul

cu suprafața de 738, 8 mp este unul adiacent.

Ulterior au mai fost încheiate următoarele contracte: la 01 ianuarie 2007 contractul

nr.2a privind prestarea serviciilor de transport a semnalului telefonic prin intermediul

rețelelor inginerești ale reclamantului; la 23 februarie 2010 contractul nr.53 de prestare

a serviciilor de întreținere a teritoriilor adiacente și a căilor de acces la restaurantul

„Casa Vinului”.

În baza contractelor enunțate supra, pârâtul a acumulat o datorie în sumă de 818

841, 34 lei, care include și penalitatea contractuală, iar în scopul soluționării amiabile a

litigiului, a expediat pârâtului reclamația cu nr.768 la data 31 iulie 2015, cu solicitarea

de a fi achitată datoria, care însă nu a fost executată.

În cadrul ședinței de judecată, prin explicațiile prezentate în scris, avocatul

reclamantului a invocat și contractul nr. 55 din 23 octombrie 2010 privind consumul de

apă și recepționare a apelor uzate.

La fel, a menționat că conform prevederilor pct.2.1 al contractului nr.2a, pârâtul s-

a obligat să achite serviciile acordate pentru 10 linii telefonice, tariful pentru o unitate

constituind 5,5 dolari SUA, care urma, conform pct. 4.1., a fi achitat în termen de 10

zile de la data înmânării facturii.

Conform prevederilor pct.3.1 al contractului nr.53, pârâtul s-a obligat să achite

serviciile acordate până la data de 10 a lunii curente, acestea fiind de 15000 lei pentru

perioada 01 ianuarie 2010-31decembrie 2010 și 30000 lei anual după data de 31

decembrie 2010.

În conformitate cu pct. 3.9 al contractului nr.55, pârâtul s-a obligat să achite

serviciile acordate nu mai târziu de 15 zile de la data recepționării facturii de consum.

Conform pct. 5.1 al contractului de locațiune nr.92, s-a obligat să achite lunar

chiria în mărime de 3,48 lei pentru 1 mp al terenului cu suprafața de 746,2 mp și a câte

3 euro pentru terenul aferent.

Potrivit pct. 5.2. al contractului, locatarul s-a obligat să achite chiria lunar până la

data de 10 a lunii curente, iar conform pct. 6.2. al contractului, în cazul în care locatarul

nu achită chiria în termen, acesta achită o penalitate în mărime de 0,1% din suma

datorată pentru fiecare zi de întârziere.

Reclamantul a menționat că pentru neîndeplinirea corespunzătoare a obligațiunilor

contractuale Societatea cu Răspundere Limitată „Casa Vinului” a acumulat o datoriei în

mărime de 721 541,51 lei și penalități în mărime de 97 299,83.

Prin hotărârea din 29 iunie 2016 a Judecătoriei Buiucani, mun.Chișinău s-a admis

integral acțiunea depusă de Centrul Internațional de Expoziții „Moldexpo” Societate pe

Acțiuni.

S-a încasat din contul Societății cu Răspundere Limitată „Casa Vinului” suma de

721 541,51 lei cu titlu de datorie, 97299,583 lei cu titlu de penalitate și cheltuieli de

plata taxei de stat în mărime de 24656,24 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că Societatea cu Răspundere Limitată

„Casa Vinului” nu și-a onorat obligațiunile asumate prin contractuale încheiate între

părți, începând cu 10 octombrie 2012, a acumulat datorii pe contractul nr.161 500950

2

lei, pe contractul nr.2A 3 610,32 lei, pe contractul nr.53, 85 000, 04 lei, pe contractul

nr.? 551,14 lei, pe contractul nr.92 131 130,01 lei, în total suma de 721 541,51 lei.

Calculul datoriilor fiind prin facturile fiscale contra semnate de ambele părți.

La fel, din cauza neîndepliniri obligațiunilor contractuale, instanța a constatat, că

în speță sunt aplicabile prevederile art. 624 din Codul civil, dat fiind faptul că din

conținutul contratelor rezultă expres că părțile au convenit asupra unei clauze penale și

astfel a dispus admitere pretenției privind încasarea penalităților.

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 27 iulie 2016, Societatea cu

Răspundere Limitată „Casa Vinului” a declarat apel împotriva hotărârii din 29 iunie

2016 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, solicitând casarea hotărârii menționate și

respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin decizia din 19 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost respins apelul

declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Casa Vinului” și s-a menținut hotărârea

din 29 iunie 2016 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

La 20 august 2018, Societatea cu Răspundere Limitată „Casa Vinului” a declarat

recurs nemotivat împotriva deciziei din 19 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău și a

hotărârii din 29 iunie 2016 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani solicitând admiterea

recursului, casarea hotărârilor menționate supra și transmiterea cauzei spre rejudecare în

instanța de fond.

La 26 octombrie 2018, Societatea cu Răspundere Limitată „Casa Vinului” a depus

recurs motivat.

În motivare, a invocat că instanța de apel nu a aplicat corect legea materială.

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 07 iulie 2014 și decizia

Curții de Apel Chișinău din 10 iunie 2015, au fost declarate nule prevederile

contractuale pct 1.7 și 7.2 din contractul nr.161 din 21 decembrie 2006, iar suma

dispusă spre încasare este nemijlocit interdependentă de punctele contractuale anulate.

Instanțele învestite cu judecarea fondului au dispus încasarea plății pentru arenda

terenului în conformitate cu pct.6.1.2 al contractului, în cuantum de 7 dolari SUA,

pentru un m.p., însă de fapt pct. 6.1.2 este aplicabil doar după expirarea termenului

stabilit la pct.6.1.1.

Recurentul consideră că reclamantul putea pretinde doar încasarea plății de arendă

conform pct.6.1.1 în cuantum de 3 dolari SUA.

Curtea de Apel nu a ținut cont de faptul că pe marginea cazului dat este deja o

hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, fiind constată vinovăția directă și

crearea impedimentelor din partea reclamantului în vederea executării corespunzătoare

a contractului nr.161 din 21 decembrie 2006.

În speță instanța de apel urma să țină cont și de prevederile art.602 alin.(1) Cod

civil, prin care contractul încheiat legal obligă părțile nu numai la ceea ce au stipulat,

dar și la tot ceea ce rezultă din natura lui în conformitate cu legea.

La examinarea apelului instanța de apel, nu a dat nici o apreciere argumentelor din

apel referitor la nerecepționarea facturilor fiscale și cuantumul plății majorate.

La materialele dosarului nu au fost prezentate toate facturile de plată, iar în unele

facturi de plată lipsește atât semnătura cât și sigiliul recurentului.

Pe unele facturi este aplicat doar sigiliul întreprinderii fără semnătura contabilului

sau administratorului întreprinderii, acestea fiind anexate doar în copii și luate în calcul

arbitrar de către instanța de apel, fapt ce contravine prevederilor pct.6.2 al contractului

nr.161 din 21 decembrie 2006, care indică că achitarea chiriei se va efectua în rate

3

lunare egale, prin transfer bancar, nu mai târziu de cinci zile de la data recepționării

facturii.

Instanțele ierarhic inferioare neîntemeiat au dispus încasarea unor sume incerte,

fără o justificare a calculelor, deoarece sumele solicitate au termen de scadență diferit,

iar încasarea fiind solicitată pe o perioadă de trei ani, nu s-a luat în calcul fluxul și ratele

oficiale de schimb.

Recurentul a menționat că instanța de apel a examinat cauza superficial, iar

instanța de fond a examinat cauza în lipsa pârâtului, astfel, fiind lipsit de posibilitatea

procesuală de înaintare a acțiunii reconvenționale.

Prin referința depusă la 13 noiembrie 2018, Centrul Internațional de Expoziții

„Moldexpo” Societate pe Acțiuni a invocat că recurentul nu a indicat expres prin ce s-

a manifestat aplicarea eronată a normelor de drept material, argumentele recursului

fiind declarative. A pledat pentru inadmisibilitatea recursului.

Cu referire la termenul de depunere a recursului, instanța de recurs menționează că

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat dispozitivul deciziei la 19 iunie 2018.

Conform art.434 Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni

de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Cererea de recurs a fost declarată la 20 august 2018, respectiv în termenul prevăzut

de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art.439 alin. (2) și (3) Cod de procedură civilă, după parvenirea

dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune

expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii

obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate

în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate

cu alin. (2).

Examinând temeiurile recursului completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

Cod de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute

la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs

cu temeiurile prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul

judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secțiunii

a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de

apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau

4

alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma

probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că

instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de

apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces la

instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului

Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acest este în special cazul

condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o

reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă

de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui

recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva

Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și

de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea Botten v. Norway,

hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii

de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt pot fi

conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie

1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători

decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității

recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu

privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Societatea cu

Răspundere Limitată „Casa Vinului”, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.

432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Societatea cu Răspundere Limitată

„Casa Vinului”.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii

Galina Stratulat

Dumitru Mardari

5

6