Ivashkiv împotriva Ucrainei

CASE OF IVASHKIV v. UKRAINE (declaratie nr. 59670/14) DECIZIE STRASBOURG 22 septembrie 2022 Această hotărâre este definitivă, dar poate fi supusă corecțiilor redactoriale.În cazul David Ivaskiv împotriva Ucrainei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Cea de-a Cincia Secție), întrunindu-se într-un comitet al cărui componență au fost: Lado Chanturia, Govorov, Spana Ivaskiv împotriva violenței de naștere, Ganna Yudov, Goran Ivaskiv împotriva violenței de naștere, Mathias Ivaskiv împotriva violenței de naștere, Mathias Ivaskiv împotriva violenței de naștere, Mathias Ivaskiv împotriva violenței de naștere, Mathias Ivaskiv împotriva violenței de naștere, Mathias Ivaskiv împotriva violenței de naștere, Mathias Ivaskiv împotriva violenței de naștere, Mathias Ivaskiv împotriva violenței de naștere, Mathias Ivaskiv împotriva violenței de naștere, Mathias Ivaskiv împotriva violenței de naștere, Guy Keller, Marmar Ivaskiv împotriva violenței de nașter, Martia Ivaskiv împotriva violenței de nașter, și Martia Ivaskiv împotriva violenței de nașter, au fost depuse pe pagina 1 din data de 14 august 2014; în cazul în care au fost depuse două hotărâri, de asemenea, în temeiul articolului 28 din Convenția privind drepturile omului de drept al omului naștinilor omului, precum și al Convenției de nașter (Convenție, nr. 5964, în art. 2270),

și în care se referă la art. 2 din Convenția nr. 22 din Convenția privind drepturile omului de naștință, precum și la art. 34 (nr. 22 din Convenția de naștere, respectiv, la art. În perioada 2007-2013, fostul soț al reclamantei, I.V., i-a provocat cinci ori răniri corporale în cazul reclamantei. Aceste răniri corporale au fost documentate și calificate ca fiind ușoare în actele de anchetă judiciară relevante. Oficialii poliției și ai procurorilor au refuzat în mod repetat încălcarea cazurilor penale din cauza lipsei corpus delicti. Două din cele cinci cazuri au fost examinate de instanțele naționale.

Lista datelor cazurilor, actele de anchetă judiciară și a refuzului de deschidere a cazurilor penale sunt prezentate în tabelul din anexă.În al doilea rând, în legătură cu o astfel de plângere, reclamanta a depus în februarie 2011 o plângere în Curtea de Districte din Shevkiv din orașul Li (în cazul în care a fost amenințată cu moartea), iar Curtea de Districte din orașul 11 a denumit-o pe 15 august 2011 o altă plângere în cazul infracțiunilor de crimă, pe care procuroria a respins-o, deoarece a făcut-o în legătură cu încălcarea dreptului său de autor în cauza crimelor.În 14 ianuarie 2010 a depusese o plângere în instanța judiciară pentru că a fost amenințată cu privire la încălcarea cazurarea cazurilor penale.

Reclamantul a subliniat că, de-a lungul anilor, fostul soț al acesteia a comis acțiuni ilegale împotriva sa, de exemplu, îi dăunează, o agresa și a vorbit cu lipsă de cenzură despre ea, iar numeroasele sale plângeri la poliție au fost fără rezultat, deși, în conformitate cu articolele 3 și 8 din Convenție, statul nu are o obligație pozitivă de a o proteja de comportamentul inuman și degradant al unei persoane private. (4) I.V. a subliniat în instanța de judecată că, la 14 ianuarie 2010, el a lovit o dată pe reclamantă în privința schimbărilor de aspect în legătură cu faptul că ea a provocat prejudicii în jurul colei mașinii sale. (5) În urmă cu aproximativ același an, ea a făcut în mod constant cereri de prejudicii în condițiile de ședere a acestuia, de exemplu, a furat documentele sale personale, a arătat că nu are nici o evidență de comportament sau a fost închisă în închisoare în timpul unei perioade de timp de 180 de ore.

(5) În 14 iunie 2013, Curtea a judecătorii din St.Vincincincincincincamânia a emis o plângere împotriva lui pentru că nu a fost acuzată de prejudicii morale în legătură cu școlarierea sa în școlaritățile în cadrul unei școli din Ucraina. Începând cu data de 14 februarie 2014, Curtea de Apel a refuzat să deschidă o procedură în legătură cu incidentul din 14 ianuarie 2010, iar reclamanta nu a prezentat dovezi că a fost tratată, ci doar un act de anchetă judiciară.Curtea de Apel, având în vedere cauza conflictului dintre părțile în cauză, care a fost provocat de victima însăși [reclamantă] și de acțiunile sale, a fost perturbarea ritmului normal de viață al reclamantei, disconfortul, suferința și durerea.9.

la punctul 05 februarie 2014, Curtea Superioră Specializată a Ucrainei pentru examinarea cererilor civile și penale a refuzat să deschidă o procedură în privința acesteia.ÎN SUBUNICATIA UE S-A RECLAMAT ÎNtruvierea cererii de decizie privind violența în cauză, care a fost provocată de victima însăși [reclamantă] și de acțiunile sale, a fost înlăturată în 10 iunie 2009 de către Curtea Europeană, care a decis să declare că cererea de decizie în cauză a fost înlăturată în temeiul unei anchete națională în care a fost efectuată o anchetă în legătură cu violența în cauză (în cazul Turcia, în care a fost depusăruită în judecată în data de 13 ianuarie 2010). (în cazul Turcia, în cazul de 11 ianuarie 2011), Curtea a stabilit că nu a fost posibil să se examineze în continuare o decizie în temeiul unei decizii de judecată în cauză, deoarece nu a fost stabilită în temeiul unei decizii stricte și nu a fost înlocuvenită în temeiul unei decizii de judecată în temeiul articolului nr. 11 din 11 din 111, din Legea nr. 11 din 11 din 11 din 11 iunie 2011 (nr. 114, din 1140 din 11 ianuarie 2007). (în cazul de 13 august 2007),

Curtea de judecată a fost încheiată în temeiul unei anchete în cauză în cauză în care a fost încheiată în temeiul unei decizii în care a fost încheiată în temeiul unei decizii de drept în care a fost închei Curtea remarcă că această plângere nu este manifest nejustificată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție sau inadmisibilă pe orice alt temei. Prin urmare, ea trebuie să fie recunoscută ca fiind admisibilă.

14.Principiile generale referitoare la obligația pozitivă a statului de a asigura protecție împotriva violenței domestice sunt prezentate în hotărârea din cauza Volodina împotriva Rusiei (Volodina v. Russia), această declarație nr. 41261/17, punctul 77, din 9 iulie 2019).15.În ceea ce privește obligația de a crea un cadru legislativ împotriva acestei violențe, Curtea remarcă că în 2017 a fost adoptată o lege specială în Ucraina privind combaterea violenței domestice (a se vedea hotărârea din 2017 în cazul Levchuk împotriva Ucrainei, deja menționată în hotărârea din noiembrie 2020, în cazul No. 17496/19, și în cazul No. 509/2020).În contextul acestei hotărâri, Hotărârea din 16 septembrie 2020, în cazul No. 609/20, Comisia pentru violența domestică împotriva Rusiei (Volubnaya vs. Russia), a fost înlocuviată în cazul No. 377/07, și în cazul No. 359/04, a că nu a fost stabilită o cauză de fapt în care persoanele care au fost implicate în violența în cauză au fost obligate să facă obiectul unei infracțiuni (în cazul Volubnaya v. În mai 2010, reclamantul a depus o plângere în instanță pentru incidentul din 14 ianuarie 2010, dar plângerea sa a fost direcționată la Procuratură.

Pentru a doua plângere din 2 februarie 2011, instanța națională a decis să trată cazul penal numai pe 11 ianuarie 2011. încălcarea procedurii penale nu are efect preventiv, deoarece reclamantul a revenit la o decizie de judecată împotriva sa pe 28 ianuarie 2011 (vezi tabelul din anexa). Astfel, recunoașterea vinovată a lui I.V.

nu are efect preventiv, deoarece reclamantul a revenit la o decizie de judecată împotriva sa pe 02 septembrie 2010 (a se vedea tabelul de pe 9 septembrie 2008), iar în cazul S.B.V.S.V.S.V.V.S.V.V.S.V.V.S.V.V.S.V.V.S.V.V.S.V.V.S.V.V.V.S.V.V.V.V.S.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V.V În ceea ce privește obligația de a efectua o anchetă eficace a afirmațiilor reclamantei privind abuzul, Curtea constată că adversarii poliției au întrebat-o pe I.V. cu privire la versiunea sa despre evenimente și au discutat despre faptul că a bătut-o pe reclamantă și/sau au explicat că ea avea o piele foarte sensibilă și că orice contact cu copilul ei nu avea urme; au interogat deja și vecinii care au declarat că nu au văzut niciun contact cu copilul.

sau au devenit supuse unei decizii suplimentare de respingere a cererilor de protecție a autorităților locale (în cazul Volodina v. Rusia; în cazul în care nu a fost stabilită o decizie de interdicție sau de interdicție a autorităților locale; în cazul în care nu au fost stabilite nicio descriere a incidentelor de violență; în cazul în care nu au fost stabilite nicio decizie de interdicție a autorităților locale; în cazul în care nu au fost stabilite nicio descriere a incidentelor de violență în Rusia; în cazul în care nu au fost stabilite nicio decizie de interdicție a autorităților locale, decizia nu a fost luată în contextul unei anchete penale sau a unei anchete penale; în cazul în care nu au fost stabilite nicio descriere a unor acte de violență sau de infracțiune în Rusia (în cazul în care nu a fost stabilită o decizie de interdicție de interdicție; în cazul în care nu a fost stabilită o decizie de interdicție de interdicție a autorităților locale, decizia nu a fost luată în cazul în cazul în care nu a fost stabilită o decizie de interdicție de interdicție a autorității locale; în cazul în care nu a fost stabilit nicio legătură cu o relație de interdicție de interdicție; în cazul în care nu a fost stabilit o decizie de interdicție a unei infracțiune; în care nu a unei infracțiune a unei infracțiuni de drept de drept;

în care nu abilitate a unei infracțiune a unei infracțiune; în care nu abilitate a unei infracțiune a unei infracțiune a unei infracțiune; în care nu abilitate; în care nu abilitate; în care nu a căutare 181.Curtea consideră că a fost încălcată art. 3 din Convenție și, având în vedere această concluzie, decide că nu este necesar să se examineze această plângere în temeiul articolului 13 din Convenție însăși (a se vedea punctul menționat în hotărârea din cauza Opuz împotriva Turciei (Opuz v. Turkey), punctul 203 de mai sus, punctul 205).CURTUL concluzionează că statul nu și-a îndeplinit obligația de a efectua o investigație eficientă a abuzului suferit de reclamantă.181.Curtea consideră că a fost încălcată art. 3 al Convenției și, având în vedere această concluzie, decide că nu este necesar să se examineze această plângere în temeiul articolului 13 al Convenției însăși (a se vedea punctul menționat în hotărârea din cauza Opuz împotriva Turciei (Opuz v. Turkey), punctul 205).CURTUL CONCLUZEază că statul nu și-a îndeplinit obligația de a efectua o investigație efectivă a abuzului suferit de reclamantă.184.CURTUL CONCLUZE CONCLUZE CONCLUZE CONCLUZE CONCLUZE CONCLUZE CONCLUZE CONCLUZE CONCLUZE CONCLUZE CONCLUZE CONCLUZE CONCLUZE CONCLUZE CONCLUZE CONCLUZE CONCLUZE CONCULULUL de moralitate de fapt că a fost încălcată de către Curtea de la art. 47,

punctul 20 de mai sus.CURTUL a fost de fapt în cauză de natură de a fi încălcat de orice discriminare în temeiul de drept.CURTUL a fost în cauză.CURTUL a constatat că Curtea a constatat că Curtea nu a constatat că Curtea a constatat că nu a făcut nicio schimbare în ceea ce se referea în temeiul articolului 5 din Convenția nr. 2 din Convenția nr. 22/20174, precum și că Curtea nr. În această privință, Curtea atrage atenția asupra datelor statistice menționate în Publicarea Ministerului de Interne al Marii Britanii Nota de informare privind politica publică și situația violenței de gen în Ucraina (mai 2018) , care a menționat că 10% dintre procurori, 11% dintre judecători, 12% dintre angajații poliției au suferit anumite cazuri de violență în cadrul instituției civile (a se vedea hotărârea menționată în cazul Levchuk împotriva Ucrainei din 24 iunie 2021), punctul 61). Incursia pe care a depus-o Curtea de Apel a fost înlocuită cu o nouă decizie în vederea modificării hotărârii în vederea modificării acuzației de violență morală în conformitate cu art. 1 din Convenția ONU nr. 541 din 25.11.2014, art. 8 din Convenția ONU nr. 1415 (Convenția ONU nr. 814), art. 14 din Convenția ONU nr. 1414 din 26.11.2014, cu privire la violența în familie (Convenția ONU nr. 814), art. 8 din Convenția ONU nr. 14141 din 24.11.2014, cu privire la violența în familie (Convenția ONU nr. 8141),

art. 8 din Convenția ONU nr. 14141 din 14.11), art. 8 din Convenția ONU nr. 14141 din 14.11 (Convenția ONU nr. 14141 din 24.11), art. 8 din Convenția ONU nr. 14141 din 14 din 14 din 14 din 14 iunie (Convenția ONU nr. 14), art. 14 din 14 din Convenția ONU nr. 14), art. 14 din Convenția ONU nr. 14 din 14 din 14 din 14 din 14 din 14 din 15 iunie (Convenția ONU), art. 14 din 14 din 14 din 15 din 15 din 15 iunie (Convenția ONU), art. 14 din 15 din 15 din 15 din 20 iunie (Convenția ONU), art. 14 din 20 din 20 din 20 din 20 din 20 iunie (Convenția ONU), art. 14 din 20 din 20 din 20 din 20 din 20 din 20 iunie (Convenția ONU), art. 14 din 20 din 20 din 20 din 20 din 20 din 20 din 20 din 20 iunie (Convenția ONU), articolul Cerința reclamantului nu a fost depusă în ceea ce privește satisfacerea justă a măsurilor naționale de apărare juridică.

Astfel, Curtea consideră că nu există niciun motiv pentru a-i acorda nicio sumă în această privință.ÎN favoarea lor, Curtea a decis în unanimitate respingerea obiecției preliminare a Guvernului cu privire la presupusa neîndeplinire a termenului de șase luni;A aderat la examinare pe fond a unei plângeri în sensul articolului 3 din Convenție, respingerea preliminară a Guvernului cu privire la neepuizabilitatea mijloacelor naționale de apărare juridică și respinge cererea sa;A declarat cererea admisibilă;A stabilit că a fost depusă de art. 3 din Convenție;A stabilit că a fost depusășită art. 14 din Convenție, combinat cu art. 3 din Convenție;A stabilit că a fost depusășită art. 14 din Convenție, combinat cu art. 3 din Convenție;A stabilit că a fost depusășată de corpus în data de 19 ianuarie 2010;A stabilit că a fost depusășată de la data de 22 ianuarie 2022 în conformitate cu art. 2 din Regulile Convenției;A declarat în mod oficial că nu mai are nicio legătură cu cererea de investigare a mijloacelor naționale de apărire juridică națională și a mijloacelor naționale de apărire juridică;A declarat că nu mai are nicio legătură cu cererea de comunicare a autorităților naționale de drept de comunicare în cazul Chlor de drept de infracțiune (Cr.L.M.C.C.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.

Fractură a nasului; strus cerebral; întindere a ligamentului din nas; strus pe nas; sinte în zona transversală stânga și dreapta, pe mâna stângă și pe față) 29 martie 2010 (fractură a nasului; strus cerebral; întindere a ligamentului din nas; strus în zona nasului; sinte în zona transversală stânga și dreapta, pe mâna stângă și pe față) 06 martie 2012 (fractură a nasului; strus cerebral; întindere a ligamentului din nas; sinte în zona transversală stânga și dreapta, pe mâna stângă și pe față) 23 martie 2010 (fractură a nasului; strus cerebral; întindere a ligamentului din nas; strus în zona nasului; întindere a ligamentului din nas; strus în zona nasului; strus în zona nasului; strus în zona nasului; frângere a ligamentului din nas; strus în zona creierului; strus în zona creierului; strus în zona creierului; frângere în zona nasului; strus în zona creierului; frângere în zona creierului; frângere în zona creierului; strus în zona creierului) 23 ianuarie 2010 Poliția ucraelenă a refuză să elibereze un mandat de judecată pentru încălcarea infracțiunii de infracțiune în conformitate cu Codul penal.

(în cazul în care nu există nicio infracțiune, judecătorii nu au dreptul să se pronunțe în instanță în instanță) 15 august 2010 (în cazul în care nu există nicio infracțiune) (în cazul în care nu există nicio obligație de judecată în justiție, în cazul în care nu există o infracțiune, în cazul în care nu există o infracțiune, în cazul în care nu există o infracțiune, în cazul în care nu există o infracțiune, în cazul în care nu există o infracțiune, în cazul în care nu există o infracțiune, în cazul în care nu există o infracțiune, în cazul în care nu există o infracțiune, în cazul în care nu există o infracțiune, în cazul în care nu există o infracțiune, în cazul în care nu există 02 septembrie 2013 04 septembrie 2013 (părturi pe față, mâini, picioare) 26 septembrie 2013 Un polițist a închis un caz penal din cauza lipsei corpus delicti .

ЄВРОПЕЙСЬКИЙ СУД З ПРАВ ЛЮДИНИ

П’ЯТА СЕКЦІЯ

СПРАВА «ІВАШКІВ ПРОТИ УКРАЇНИ»

(CASE OF IVASHKIV v. UKRAINE) (Заява № 59670/14) РІШЕННЯ СТРАСБУРГ 22 вересня 2022 року Це рішення є остаточним, але може підлягати редакційним виправленням. У справі «Івашків проти України» Європейський суд з прав людини (П’ята секція), засідаючи комітетом, до складу якого увійшли: Ладо Чантурія (Lado Chanturia) , Голова, Ганна Юдківська (Ganna Yudkivska) , Маттіас Гуйомар (Mattias Guyomar) , судді, та Мартіна Келлер (Martina Keller) , заступник Секретаря секції, З огляду на: заяву (№ 59670/14), яку 22 серпня 2014 року подала до Суду проти України на підставі статті 34 Конвенції про захист прав людини і основоположних свобод (далі – Конвенція) громадянка України, пані Іванна Іванівна Івашків, 1963 року народження, яка проживає у м. Львів (далі – заявниця), у Суді її представляла пані Х.І.

Кіт, юрист, яка практикує у м. Львів; рішення повідомити про заяву Уряд України (далі – Уряд), який представляла виконувач обов’язків Уповноваженого, пані О. Давидчук з Міністерства юстиції; зауваження сторін; після обговорення за зачиненими дверима 28 квітня 2022 року постановляє таке рішення, що було ухвалено у той день:

ПРЕДМЕТ СПРАВИ

1. Заява стосується питання домашнього насильства, порушеного за статтями 3 і 13 Конвенції, а також за статтею 14 Конвенції та Протоколом № 12 до Конвенції у поєднанні зі статтями 3 і 8 Конвенції. 2. У період з 2007 року до 2013 року колишній чоловік заявниці, І.В., п’ять разів наносив заявниці тілесні ушкодження. Такі тілесні ушкодження були задокументовані та кваліфіковані як легкі у відповідних актах судово-медичних досліджень. Працівники міліції та прокуратура неодноразово відмовляли у порушенні кримінальної справи у зв’язку з відсутністю corpus delicti . Два з п’яти випадків розглянули національні суди. Перелік дат випадків, актів судово-медичних досліджень і постав про відмову в порушенні кримінальної справи наведені в таблиці у додатку.

ВИРОК І.В.

3. За другою скаргою, поданою заявницею 02 лютого 2011 року до Шевченківського районного суду міста Львова (далі – районний суд), 11 травня 2011 року суд порушив кримінальну справу у зв’язку з випадками, які сталися 14 січня та 15 серпня 2010 року. У своїй заяві заявниця зазначила, що вона подала таку ж скаргу до суду у травні 2010 року, але суд направив справу до прокуратури, оскільки вона містила ознаки іншого кримінального правопорушення, а саме – погрози вбивством.

Прокуратура направила її справу до міліції, яка, у свою чергу, відмовила у порушенні кримінальної справи у зв’язку з відсутністю corpus delicti . Заявниця наголошувала, що протягом багатьох років її колишній чоловік вчиняв щодо неї протиправні дії, наприклад, наносив їй тілесні ушкодження, знущався над нею та висловлювався нецензурною лайкою щодо неї, а її численні скарги до міліції були безрезультатними, хоча згідно зі статтями 3 і 8 Конвенції держава мала позитивне зобов’язання захищати її від нелюдського та такого, що принижує гідність, поводження приватної особи. 4. І.В. зазначив у районному суді, що 14 січня 2010 року він один раз вдарив заявницю по обличчю у зв’язку з тим, що вона пробила колеса його автомобіля.

До того ж вона постійно робила умови їхнього спільного проживання нестерпними, наприклад, крала його документи та особисті речі, псувала його їжу або безпідставно скаржилася у міліцію. 5. 27 червня 2012 року районний суд визнав І.В. винним у нанесенні заявниці легких тілесних ушкоджень у зв’язку з випадком 14 січня 2010 року та обрав йому покарання у виді громадських робіт на строк сто годин, проте згідно із Законом України «Про амністію в 2011 році» звільнив його від відбування покарання з огляду на похилий вік його матері, яка перебувала на його утриманні. Цей вирок не був оскаржений. ЦИВІЛЬНЕ ПРОВАДЖЕННЯ ЩОДО і.в. 6. Після ухвалення зазначеного вироку заявниця подала цивільний позов проти І.В.

про відшкодування моральної шкоди. 7. 08 серпня 2013 року районний суд присудив заявниці 5 000 українських гривень (далі – грн) в якості відшкодування моральної шкоди. 8. 17 грудня 2013 року Апеляційний суд Львівської області зменшив суму відшкодування до 2 000 грн (на той момент близько 180 євро), оскільки І.В. був визнаний винним лише у зв’язку з випадком від 14 січня 2010 року, а заявниця не надала доказів проходження нею лікування, а лише акт судово-медичного дослідження. Апеляційний суд «врахував причину конфлікту між сторонами по справі, яка була спровокована самою потерпілою [заявницею] та її діями, порушення нормального ритму життя відповідачки, дискомфорт, терпіння болі та страждання».

9. 05 лютого 2014 року Вищий спеціалізований суд України з розгляду цивільних і кримінальних справ відмовив у відкритті касаційного провадження.

ОЦІНКА СУДУ

СТВЕРДЖУВАНЕ ПОРУШЕННЯ СТАТЕЙ 3 І 13 КОНВЕНЦІЇ

10. Заявниця скаржилася, що розслідування тривалого жорстокого поводження з нею було неефективним і вирок від 27 червня 2012 року не міг вважатися належним реагуванням, оскільки не зміг запобігти вчиненню І.В. подальших порушень. 11. Суд відхиляє заперечення Уряду, що скарга заявниці стосовно випадків від 17 квітня 2007 року, 09 серпня 2010 року та 28 травня 2011 року була подана поза межами встановленого шестимісячного строку. Акти насильства слід розглядати у сукупності як послідовність пов’язаних подій (див. рішення у справі «Опуз проти Туреччини» (Opuz v. Turkey) , заява № 33401/02, пункт 111, ЄСПЛ 2009). 12. Суд долучає до розгляду по суті заперечення Уряду про невичерпання національних засобів юридичного захисту у зв’язку з трьома зазначеними випадками (там само, пункт 116). 13. Суд зазначає, що ця скарга не є явно необґрунтованою у розумінні підпункту «а» пункту 3 статті 35 Конвенції або неприйнятною з будь-яких інших підстав.

Тому вона має бути визнана прийнятною. 14. Загальні принципи стосовно позитивного обов’язку держави забезпечити захист від домашнього насильства наведені в рішенні у справі «Володіна проти Росії» (Volodina v. Russia), заява № 41261/17, пункт 77, від 09 липня 2019 року). 15. У зв’язку з обов’язком створити законодавчу базу Суд зазначає, що у 2017 році в Україні було прийнято спеціальний закон щодо протидії домашньому насильству (див. рішення у справі «Левчук проти України» (Levchuk v. Ukraine) , заява № 17496/19, пункти 50 і 51, від 03 вересня 2020 року). До того часу притягнення до відповідальності за фактом стверджуваного вчинення злочину – нанесення приватними особами «легких тілесних ушкоджень» – здійснювалося за ініціативою потерпілого (див.

рішення у справі «Загубна та Табачкова проти України» [Комітет] (Zagubnaya and Tabachkova v. Ukraine) [Committee], заява № 60977/14, пункти 35 і 37, від 12 листопада 2020 року). Суд уже встановлював, що цей правовий інструмент був недостатнім у контексті домашнього насильства (див. згадане рішення у справі «Володіна проти Росії» (Volodina v. Russia), пункт 82). Немає підстав відходити від зазначеного висновку у цій справі. 16. Суд зазначає стосовно обов’язку держави запобігати відомому їй ризику жорстокого поводження, що заявниця повідомляла про жорстоке поводження працівникам міліції, які відмовляли у порушенні кримінальної справи за більшістю її скарг (див. таблицю у додатку). У травні 2010 року заявниця звернулася зі скаргою до суду на випадок 14 січня 2010 року, але її скаргу направили до прокуратури.

За її другою скаргою від 02 лютого 2011 року національний суд порушив кримінальну справу лише 11 травня 2011 року. Порушення кримінальної справи судом не мало превентивного ефекту, оскільки заявницю знову побили 28 травня 2011 року (див. таблицю у додатку). Так само визнання І.В. винним не мало превентивного ефекту, оскільки заявницю знову побили 02 вересня 2013 року (див. таблицю у додатку). Таким чином, вбачається, що заявниця повідомляла органи державної влади про жорстоке поводження з нею її колишнього чоловіка, використовуючи різні канали, однак безуспішно. У зв’язку з цим Суд повертається до заперечення Уряду стосовно невичерпання національних засобів юридичного захисту, тобто факту, що заявниця не звернулася із заявами до національного суду про порушення кримінальної справи у зв’язку з випадками 17 квітня і 09 серпня 2010 року та 28 травня 2011 року, і відхиляє це заперечення на підставі неефективності запропонованого засобу юридичного захисту (див.

рішення у справі «Беваква та С. проти Болгарії» (Bevacqua and S. v. Bulgaria) , заява № 71127/01, пункт 83, від 12 червня 2008 року та згадане рішення у справі «Володіна проти Росії» (Volodina v. Russia), пункт 82). Крім того, Суд доходить висновку, що бездіяльність працівників міліції разом з неналежним реагуванням суду, дозволили І.В. продовжувати жорстоко поводитися із заявницею. Отже, держава не запобігла відомому їй ризику жорстокого поводження із заявницею. 17. Стосовно зобов’язання провести ефективне розслідування тверджень заявниці про жорстоке поводження Суд зазначає, що працівники міліції допитали І.В. стосовно його версії подій, і він послідовно заперечував побиття заявниці, та/або пояснював, що у неї була дуже чутлива шкіра і будь-який дотик залишав по собі слід; вони також допитали сусідів, які зазначили, що не чули жодного шуму.

Ці показання стали підставою для відмови у порушенні справи або постанови про закриття кримінальної справи, незважаючи на акти судово-медичних досліджень з описом тілесних ушкоджень заявниці, серед яких були перелом кісток носа; струс головного мозку; розтягнення зв’язок шиї; синці на обличчі, руках, ногах і тулубі; садна; сліди подряпин; і вирване волосся (див. таблицю у додатку). Суд вже встановлював, що у контексті домашнього насильства органи державної влади завжди повинні докладати значних зусиль для з’ясування того, що трапилося, і не покладатися на поспішні або необґрунтовані висновки для закриття кримінальної справи (див.

згадане рішення у справі «Володіна проти Росії» (Volodina v. Russia), пункт 98). Вбачається, що працівники міліції не провели серйозного та ретельного розслідування скарг заявниці на жорстоке поводження, і тому Суд доходить висновку, що держава не виконала свого обов’язку стосовно проведення ефективного розслідування жорстокого поводження, якого зазнала заявниця. 181. Суд вважає, що було порушено статтю 3 Конвенції, та з огляду на цей висновок вирішує, що немає необхідності розглядати ту саму скаргу за статтею 13 Конвенції (див. згадане рішення у справі «Опуз проти Туреччини» (Opuz v. Turkey) , пункти 203 – 205). СТВЕРДЖУВАНі ПОРУШЕННЯ СТАТТІ 14 КОНВЕНЦІЇ ТА ПРОТОКОЛУ №

12 ДО КОНВЕНЦІЇ У ПОЄДНАННІ ЗІ СТАТТЯМИ 3 І 8 КОНВЕНЦІЇ

19. Заявниця скаржилася, що сума відшкодування у її цивільній справі була неналежною, а національні суди дискримінували її за ознакою статі, обвинувативши її в провокації І.В. 20. Суд зазначає, що ця скарга не є явно необґрунтованою у розумінні підпункту «а» пункту 3 статті 35 Конвенції або неприйнятною з будь-яких інших підстав. Тому вона має бути визнана прийнятною. 21. Загальні принципи стосовно питань за статтею 14 Конвенції наведені в рішенні у справі «Карвальо Пінто де Суза Мораіс проти Португалії» (Carvalho Pinto de Sousa Morais v. Portugal) , заява № 17484/15, пункти 44 – 47, від 25 липня 2017 року). 22. У цій справі Суд зазначає, що районний суд присудив заявниці суму у розмірі 5 000 грн в якості відшкодування моральної шкоди.

Апеляційний суд Львівської області зменшив зазначену суму до 2 000 грн, встановивши, що заявниця спровокувала І.В. своїми діями. Апеляційний суд de facto обвинуватив заявницю, у тому, що чоловік побив її, і це відображало дискримінаційне ставлення до неї як до жінки, та вказувало на існуюче в судовій системі упередження. 23. У зв’язку з цим Суд звертає увагу на статистичні дані, наведені в Публікації Міністерства внутрішніх справ Великої Британії «Інформаційна записка щодо державної політики та ситуації з насильством за гендерною ознакою в Україні (травень 2018 року)», у якій зазначалося, що «10% прокурорів, 11% суддів, 12% працівників поліції виправдовують певні випадки насильства у сім’ї» (див.

згадане рішення у справі «Левчук проти України» (Levchuk v. Ukraine) , пункт 61). Підстави, які апеляційний суд навів у своєму рішенні, щоб зменшити суму відшкодування моральної шкоди, лише посилюють враження, що органи державної влади не сприймають серйозно проблему домашнього насильства. 24. Отже, Суд вважає, що було порушено статтю 14 Конвенції у поєднанні зі статтею 3 Конвенції. 25. Суд вважає, що немає необхідності розглядати скаргу за статтею 8 Конвенції у поєднанні зі статтею 14 Конвенції та статтею 1 Протоколу № 12 до Конвенції (див., mutatis mutadis , рішення у справі «Єремія проти Республіки Молдова» (Eremia v. the Republic of Moldova) , заява № 3564/11, пункт 91, від 28 травня 2013 року) або скаргу за статтею 3 Конвенції у поєднанні зі статтею 1 Протоколу № 12 до Конвенції (див., mutatis mutandis , рішення у справі «Юрчич проти Хорватії» (Jurčić v. Croatia) , заява № 54711/15, пункт 88, від 04 лютого 2021 року).

ЗАСТОСУВАННЯ СТАТТІ 41 КОНВЕНЦІЇ

26. Заявниця не подала вимогу щодо справедливої сатисфакції. Отже, Суд вважає, що немає підстав присуджувати їй якусь суму у зв’язку з цим.

ЗА ЦИХ ПІДСТАВ СУД ОДНОГОЛОСНО

Відхиляє попереднє заперечення Уряду щодо стверджуваного недотримання шестимісячного строку; Долучає до розгляду по суті скарги за статтею 3 Конвенції попереднє заперечення Уряду щодо невичерпання національних засобів юридичного захисту та відхиляє його; Оголошує заяву прийнятною; Постановляє, що було порушено статтю 3 Конвенції; Постановляє, що було порушено статтю 14 Конвенції у поєднанні зі статтею 3 Конвенції. Учинено англійською мовою та повідомлено письмово 22 вересня 2022 року відповідно до пунктів 2 та 3 Правила 77 Регламенту Суду.

Мартіна Келлер (Martina Keller) Заступник Секретаря Ладо Чантурія (Lado Chanturia) Голова ДОДАТОК Перелік дат випадків, дат актів судово-медичних досліджень, дат постанов про відмову у порушенні кримінальної справи, органів, які відмовили, та підстав відмов № Дата випадку Дата акту судово-медичного дослідження/висновку експерта щодо легких тілесних ушкоджень Дата постанови про відмову в порушенні/закриття кримінальної справи Орган, який виніс документ/підстави 17 квітня 2007 року 19 квітня 2007 року (рани на голові; синці на голові, на спині та на руках; садна на руках) 19 квітня 2007 року Працівник міліції відмовив у порушенні кримінальної справи у зв’язку з відсутністю corpus delicti . 14 січня 2010 року 15 січня 2010 року (синці в поперековій ділянці зліва та справа, на лівій руці та на обличчі; садно на ділянці носа) 09 лютого 2010 року (перелом кісток носа; струс головного мозку; розтяг зв’язок шиї; садно на ділянці носа; синці в поперековій ділянці зліва і справа, на лівій руці і на обличчі) 29 березня 2010 року (перелом кісток носа; струс головного мозку; розтяг зв’язок шиї; садно на ділянці носа; синці в поперековій ділянці зліва і справа, на лівій руці і на обличчі) 06 березня 2012 року (перелом кісток носа; струс головного мозку; розтяг зв’язок шиї; садно на ділянці носа; синці в поперековій ділянці зліва і справа,

на лівій руці і на обличчі) 23 січня 2010 року Працівник міліції відмовив у порушенні кримінальної справи у зв’язку з відсутністю corpus delicti . 17 лютого 2010 року Працівник міліції відмовив у порушенні кримінальної справи у зв’язку з відсутністю corpus delicti . 04 червня 2010 року Районний суд скерував справу до прокуратури, оскільки необхідно було змінити кваліфікацію злочину на злочин за статтю 129 Кримінального кодексу України. Незазначена дата Прокуратура відмовила у порушенні кримінальної справи у зв’язку з відсутністю corpus delicti . Відповідний документ сторони не надали.

15 серпня 2010 року 18 серпня 2010 року (синці на руках та правій нозі; подряпина на лівій нозі) 06 березня 2012 року (синці на руках та правій нозі; подряпина на лівій нозі) 18 серпня 2010 року Працівник міліції відмовив у порушенні кримінальної справи у зв’язку з відсутністю corpus delicti . 28 травня 2011 року 01 червня 2011 року (синці на руках, тулубі, ногах; садна на лівій кисті; ділянка з відсутнім і обламаним волоссям на тім’яній ділянці голови розміром 1,5x2 см) 11 серпня 2011 року Працівник міліції відмовив у порушенні кримінальної справи у зв’язку з відсутністю corpus delicti . 02 вересня 2013 року 04 вересня 2013 року (синці на обличчі, руках, ногах) 26 вересня 2013 року Працівник міліції закрив кримінальну справу у зв’язку з відсутністю corpus delicti .