2ra-2120/18 — încasarea datoriei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea datoriei
- Temei legal
- temeiurile declarării recursului
2ra-2120/18 — încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Dosarul nr. 2ra-2120/18
prima instanță: Judecătoria Ciocana, mun. Chișinău (judecătorul: A. Malîi)
instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (judecătorii: A. Minciuna, V. Sîrbu, V. Mihaila)
ÎNCHEIERE
14 noiembrie 2018 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție,
în componență:
Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova
Judecătorii Nicolae Craiu
Dumitru Visternicean
examinând admisibilitatea recursului declarat de către Petru Zlatov, Lidia Zlatov
și Societatea cu Răspundere Limitată „Firom”,
în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Asociația de
Coproprietari în Condominiu nr. 55/201 împotriva lui Eugeniu Zlatov, Rodica Zlatov,
Ion Zlatov, Petru Zlatov, Lidia Zlatov, Violeta Zlatov, Maria Zlatov și Societății cu
Răspundere Limitată „Firom” cu privire la încasarea datoriei,
împotriva deciziei din 06 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care au fost
respinse apelurile declarate de către Petru Zlatov, Lidia Zlatov și Societatea cu
Răspundere Limitată „Firom” și a fost menținută hotărârea din 10 noiembrie 2018 a
Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău,
constată:
La 18 ianuarie 2016, Asociația de Coproprietari în Condominiu nr. 55/201 (în
continuare ACC nr.55/201) a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui
Eugeniu Zlatov, Rodica Zlatov, Ion Zlatov, Petru Zlatov, Lidia Zlatov, Violeta Zlatov,
Maria Zlatov și Societății cu Răspundere Limitată „Firom” (în continuare SRL
„Firom”) cu privire la încasarea datoriei.
În motivarea cererii a indicat că în baza procesului-verbal de recepție finală
nr.1121 din 23 octombrie 2009, de către SRL „Firom” a fost dat în exploatare blocul
locativ situat pe bd. xxxxx xxxxx mun. Chișinău.
Reclamanta a menționat că, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare din
11 septembrie 2003, Rodica Zlatov și Eugeniu Zlatov au devenit coproprietari în
devălmășie a unei cote-părți de 26/504 (5,15%) din teren și blocul locative.
În baza deciziei Primăriei municipiului Chișinău din 17 noiembrie 1994,
autorizației din 07 iunie 1996 și a contractului de vânzare-cumpărare din
22 ianuarie 2001, SRL „Firom” a devenit coproprietar a unei cote-părți de 3/504
(0,59%) din teren și blocul locativ; în temeiul contractului de donație din
20 septembrie 2005, Ion Zlatov a devenit coproprietar al unei cote-părți de 24/504
(4,76%) din teren și blocul locativ; în baza contractului de donație din
26 octombrie 2005, Petru Zlatov a devenit coproprietar al unei cote-părți de 3/504
(0,59%) din teren și blocul locativ; în temeiul contractului de donație din
1
26 octombrie 2005, Lidia Zlatov a devenit coproprietar al unei cote-părți de 10/504
(1,98%) din teren și blocul locativ; în temeiul contractului de vânzare-cumpărare din
12 iunie 2009 și contractelor de donație din 13 decembrie 2012, Violeta Zlatov a
devenit coproprietar al unei cote-părți de 20/504 (3,96%) din teren și blocul locativ
iar în temeiul contractului de donație din 26 octombrie 2005 și contractului de
vânzare-cumpărare din 12 iunie 2009, Maria Zlatov a devenit coproprietar al unei
cote-părți de 4/504 (0,79%) din teren și blocul locativ.
A precizat că, ACC nr.55/201 în calitate de gestionar a imobilului din bd. xxxxx
xxxxx mun. Chișinău asigură funcționarea și prestarea serviciilor locativ-comunale
locatarilor și ultimii 3 ani a suportat cheltuieli în mărime de 647 588, 24 lei pentru
întreținerea și gestionarea fondului locativ.
A concretizat că prin reclamația din 03 decembrie 2015 a solicitat de la pârâți
Eugeniu Zlatov, Rodica Zlatov, Ion Zlatov, Petru Zlatov, Lidia Zlatov, Violeta Zlatov,
Maria Zlatov și SRL „Firom” în cuantumul proporțional cotelor-părți deținute de către
acestea, stingerea datoriei, care a rămas fără efect.
ACC nr. 55/201 solicită, încasarea din contul Rodicăi Zlatov și lui Zlatov
Eugeniu a datoriei în sumă de 33 350,79 lei; din contul SRL,,Firom” a datoriei în
sumă de 3 820,77 lei; din contul lui Zlatov Ion a datoriei în sumă de 30 825,20 lei;
din contul lui Petru Zlatov a datoriei în sumă de 3 820,77 lei; din contul Lidiei Zlatov
a datoria în sumă de 12 822,24 lei; din contul Violetei Zlatov a datoriei în sumă de
25 644,49 lei și din contul Mariei Zlatov a datoriei în sumă de 5 115,94 lei precum și
încasarea de la pârâți a cheltuielilor de judecată.
Prin hotărârea din 10 noiembrie 2016 a Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău
acțiunea înaintată de ACC nr. 55/201 a fost admisă parțial fiind încasat în beneficiul
ACC nr. 55/201 cu titlu de datorie pentru întreținerea și gestionarea imobilului din
bd. Mircea cel Bătrîn, 27b, mun. Chișinău în mod solidar din contul Rodicăi Zlatov și
lui Eugeniu Zlatov suma de 33 350,79 lei din contul SRL,,Firom” suma de
3 820,77 lei, din contul lui Ion Zlatov suma de 30 825,20 lei, din contul lui Petru
Zlatov suma de 3 820,77 lei, din contul Lidiei Zlatov suma de 12 822,24 lei, din
contul Violetei Zlatov suma de 25 644,49 lei și din contul Mariei Zlatov suma de
5 115,94 lei. A fost încasat în mod solidar din contul Rodicăi Zlatov, Eugeniu Zlatov,
SRL ,,Firom”, Ion Zlatov, Petru Zlatov, Lidia Zlatov, Violeta Zlatov și Maria Zlatov
în beneficiul ACC nr. 55/201 cheltuielile de judecată sub formă de taxă de stat în
mărime de 3 462 lei, în rest cerințele fiind respinse ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, instanța de judecată a constatat că blocul locativ situat în mun.
Chișinău, bd. Mircea cel Bătrîn, 27b este gestionat de către ACC nr. 55/201.
Totodată instanța de fond a reținut că asociația, a suportat cheltuieli în sumă
totală de 647 588, 24 lei cu titlu de plată pentru prestarea serviciilor comunale și
pentru deservire blocului.
Instanța a subliniat că în virtutea calității de coproprietar pe cote-părți a
complexului impobiliar și a calității de membru al ACC nr. 55/201, pârâților le revine
sarcina de a achita cheltuielile pentru prestarea serviciilor comunale, de deservire și
întreținere, suportate pentru gestionarea blocului locativ în ansamblu.
La 25 noiembrie 2016, administratorul SRL „Firom”, Maria Zlatov a depus
cerere de apel împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea apelului,
casarea hotărârii contestate cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie
respinsă ca neîntemeiată.
2
La 12 decembrie 2016, Petru Zlatov și Lidia Zlatov au declarat apel împotriva
hotărârii primei instanțe solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii contestate cu
emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie respinsă ca neîntemeiată.
Concomitent, Eugeniu Zlatov și Rodica Zlatov au declarat apel împotriva
hotărârii primei instanțe solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii contestate cu
emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie respinsă ca neîntemeiată.
La 12 decembrie 2016, Violeta Zlatov a declarat apel împotriva hotărârii primei
instanțe solicitând, admiterea apelului, casarea hotărârii contestate cu emiterea unei
noi hotărâri prin care acțiunea să fie respinsă ca neîntemeiată.
La 14 decembrie 2016, Ion Zlatov a declarat apel împotriva hotărârii primei
instanțe solicitând, admiterea apelului, casarea hotărârii contestate cu emiterea unei
noi hotărâri prin care acțiunea să fie respinsă ca neîntemeiată.
Prin încheierea din 19 mai 2017 a Curții de Apel Chișinău, nu s-a dat curs
cererilor de apel depuse de SRL „Firom”, Eugeniu Zlatov și Rodica Zlatov, Violeta
Zlatov și Ion Zlatov fiindu-le acordat termen până la 14 iunie 2017 orele 12.00
apelantului SRL ,,Firom” pentru prezentarea dovezii de plată a taxei de stat în
mărime de 202,50 lei, apelanților Eugeniu Zlatov și Rodica Zlatov pentru prezentarea
apelului motivat și dovezii de plată a taxei de stat în mărime de 750,39 lei, apelantei
Violeta Zlatov pentru prezentarea dovezii de achitare a taxei de stat în mărime de
577 lei și apelantului Ion Zlatov pentru prezentarea dovezii de plată a taxei de stat în
mărime de 693,56 lei. Totodată a fost comunicat apelanților că în caz în care nu vor fi
lichidate neajunsurile constatate în termenul acordat, cererea de apel nu va fi
considerată depusă și împreună cu toate actele va fi restituită.
Prin încheierea din 14 iunie 2017 a Curții de Apel Chișinău, au fost respinsă
cererea depusă de Eugeniu Zlatov, Rodica Zlatov, Violeta Zlatov și Ion Zlatov
privind prelungirea termenului de procedură și dispusă restituirea cererilor de apel.
Prin încheierea din 06 septembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău, a fost
restituită cererea de apel depusă de Maria Zlatov, ca fiind depusă în afara termenului
legal.
Prin decizia din 18 octombrie 2017 a Curții Supreme de Justiție, a fost respins
recursul declarat de Maria Zlatov și menținută încheierea instanței de apel din
06 septembrie 2017.
Prin decizia din 29 noiembrie 2017 a Curții Supreme de Justiție, au fost respinse
cererile privind repunerea în termen de declarare a recursului, respinse recursurile
declarate de Petru Zlatov, Eugeniu Zlatov și Lidia Zlatov, Rodica Zlatov și menținută
încheierea instanței de apel din 14 iunie 2017.
Prin decizia din 06 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, au fost respinse
apelurile declarate de către Petru Zlatov, Lidia Zlatov și SRL „Firom” și menținută
hotărârea din 10 noiembrie 2018 a Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău.
La 03 septembrie 2018, SRL „Firom” a declarat recurs împotriva deciziei din
06 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău solicitând, casarea hotărârii insatanței de
fond și a deciziei instanței de apel, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere
integrală a acțiunii.
Pledând pentru admiterea recursului în sensul declarat, societatea a reiterat
argumentele de fapt și de drept invocate în cererea de apel.
În susținerea recursului, recurenta s-a referit la prevederile art.1,2,7,8,10,17 din
declarația Universală a Drepturilor Omului, art.6,13,14 Convenția Europeană pentru
3
Apărarea Dreptului Omului și a Libertăților Fundamentale, prevederile Pactului
Internațional cu privire la drepturile Economice, sociale și culturale, Pactului
Internațional cu privire la drepturile civile și politice din 16 decembrie1966 de la
New York, art. 15,16,20,26,52,53,55 din Constituția RM care prevăd că orice
persoană are dreptul la satisfacția efectivă din partea Instanțelor Judiciare naționale
competente, împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce-i sunt
recunoscute prin Constituție sau Lege.
La 07 septembrie 2018, Petru Zlatov și Lidia Zlatov au declarat recurs, împotriva
deciziei din 06 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău prin care au solicitat, casarea
hotărârii insatanței de fond și a deciziei instanței de apel, cu emiterea unei noi
hotărâri de respingere integrală a acțiunii.
Au susținut că instanțele ierarhic inferioare au examinat superficial cauza și
hotărârile judecătorești nu corespund tuturor normelor de drept.
Ulterior, la 19 octombrie 2018 și 30 octombrie 2018 recurenții au depus
supliment la recurs cu concretizarea cerințelor prin care au solicitat, casarea ca fiind
nefondată a deciziei instanței de apel, cu emiterea unei noi hotărâri prin care cererea
de chemare în judecată depusă de ACC nr. 55/201 să fie respinsă ca neântemeiată,
ilegală și lipsită de suport juridic
Au remarcat că, conform informației eliberate de către Agenția Servicii Publice,
departamentul Cadastru din 10 octombrie 2018, ACC nr. 55/201 nu s-a înregistrat
conform Legii și nu a obținut dreptul la administrarea imobilului în cauză.
La 23 octombrie 2018, ACC nr. 55/201 a depus referință prin care a solicitat ca
cererile de recurs declarate de SRL „Firom”, Petru Zlatov și Lidia Zlatov să fie
respinse ca fiind depuse în afara termenului legal. (f.d. 117-118 vol.III)
În conformitate cu art. 434 Cod de procedură civilă, recursul se declară în
termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea
nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.
Materialele cauzei atestă că, decizia instanței de apel a fost pronunțată la
06 iunie 2018 (f.d. 9-31 vol.III), fiind expediată în adresa părților prin scrisoare de
însoțire a Curții de Apel Chișinău cu nr. 6460 la 07 iunie 2018 (f.d. 34 vol.III), însă
confirmarea privind recepționarea acesteia de către recurenți la materialele dosarului
lipsește.
Astfel, instanța de recurs consideră că SRL „Firom”, Petru Zlatov și Lidia Zlatov
s-au conformat prevederilor legale și au declarat recursurile, în termen. (f.d. 45-52,
56-59 vol.III)
Examinând temeiurile recursului declarat de către SRL „Firom”, Petru Zlatov și
Lidia Zlatov, în raport cu materialele cauzei civile, completul Colegiului civil,
comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că
recursurile sunt inadmisibile.
În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile
și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă
încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor
de drept procedural.
În conformitate cu art. 432 alin. (2) Cod de procedură civilă, se consideră că
normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care
instanța judecătorească: nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege
care nu trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;
4
a interpretat în mod eronat legea; a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia
dreptului.
În conformitate cu art. 432 alin. (3) Cod de procedură civilă, se consideră că
normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care:
pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea
ei; pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a
comunicat locul, data și ora ședinței de judecată; în judecarea pricinii au fost
încălcate regulile privind limba de desfășurare a procesului; instanța a soluționat
problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; în dosar
lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată; hotărârea a fost pronunțată cu
încălcarea competenței jurisdicționale.
Alin. (4) al articolului menționat prevede că, săvârșirea a altor încălcări decât
cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în
măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau
în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța
judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea
drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se
consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile
prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.
Recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra
problemelor de drept material și procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei,
dar nu și temeinicia în fapt.
În acest sens Completul reține, că sarcina instanței de recurs la aceasta etapă este
de a verifica temeiurile recursului și argumentele privind caracterul ilegal al deciziei
atacate, în limitele în care au fost formulate și prin prisma drepturilor garantate de
Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Completul evidențiază că, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor
Omului, procedura de examinare a admisibilității unui recurs în materie civilă trebuie
să corespundă în principiu garanțiilor unui proces echitabil, consfințite de art. 6 din
CEDO, în special cu referire la dreptul de acces liber la justice și la dreptul
subsecvent de a fi audiat de о instanta judecatoreasca (hotărârile Delcourt contra
Belgiei din 17 ianuarie 1970 și Erfar-Avef contra Greciei din 27 martie 2014).
În acest context, completul reține că dreptul unei persoane de acces liber la
justiție poate fi limitat, inclusiv prin instituirea procedurii de examinare a
admisibilitații recursului, or prin însăși natura lor, condițiile pentru examinarea unei
cereri introduse ре о cale de atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile
stabilite pentru о cale de atac ordinară.
Asemenea rigori urmăresc scopul de aplicare și interpretare unitară a legislației și
îndeplinesc funcțiile de administrare eficientă a justiției, fiind în deplină concordanță
cu art. 6 din CEDO (hotarârea Trevisanato contra Italiei din 15 septembrie 2016).
Completul reține că obligația de a motiva un act judecătoresc poate varia în
funcție de natura actului în cauză (hotărârea Hansen contra Norvegiei din
02 octombrie 2014), iar în concepția CtEDO, nu se impune motivarea detaliată a
deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice,
respinge un recurs ca fiind „lipsit de șanse de succes” (hotărârea Nersesyan contra
Armeniei din 19 ianuarie 2010).
5
Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții
Supreme de Justiție consideră că recursurile declarate de SRL „Firom”, Petru Zlatov
și Lidia Zlatov sunt declarative și nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432
alin. (2), (3), (4) Cod de procedură civilă, care să justifice afirmația de ilegalitate a
deciziilor instanței de apel, iar alegațiile invocate în recurs nu indică încălcarea
esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept
procedural de către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei pentru declararea
recursului admisibil.
Astfel, reieșind din considerentele menționate, completul Colegiului civil,
comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la
concluzia de a considera recursurile declarate de SRL „Firom”, Petru Zlatov și Lidia
Zlatov, ca fiind inadmisibile.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a), art. 440 Cod de
procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție
dispune :
Recursurile, declarate de către Petru Zlatov, Lidia Zlatov și Societatea cu
Răspundere Limitată „Firom”, se consideră inadmisibile.
Încheierea este irevocabilă.
Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova
Judecătorii Nicolae Craiu
Dumitru Visternicean
6