ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 14.11.2018

3ra-1474/18 — Contestarea actului administrativ

HOTĂRÂRE
14.11.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
Contestarea actului administrativ
Temei legal
Temeiurile declararii recursului
Citează această cauză
3ra-1474/18 — Contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr.3ra-1474/18

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, judecător: V. Ciumac

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, judecători: Gr. Dașchevici, S. Gîrbu, L. Bulgac

14 noiembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Dumitru Visternicean

Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursului declarat de Valentina Vîntu,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată a Valentinei Vîntu

către Primăria comunei Stăuceni și Consiliul comunei Stăuceni cu privire la

contestarea actelor administrative,

împotriva deciziei din 31 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

respinsă cererea de apel a Valentinei Vîntu și menținută hotărârea din 13 octombrie

2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani de respingere a acțiunii,

constată:

La 15 martie 2017, Valentina Vîntu s-a adresat cu cerere de chemare în

judecată către Primăria comunei Stăuceni și Consiliul comunei Stăuceni, prin care

a solicitat obligarea Primăriei comunei Stăuceni, mun. Chișinău să respecte

consecutivitatea rândului pentru atribuirea terenurilor pentru construcția casei de

locuit, conform Listei solicitanților la atribuirea loturilor destinate construcției

caselor de locuit în comuna Stăuceni, conform datei depunerii cererilor privind

atribuirea terenurilor și să restabilească rândul, cu includerea reclamantei la nr.

271; obligarea Consiliului comunei Stăuceni să atribuie reclamantei, în temeiul art.

11 Codul funciar al RM, terenul pentru construcția casei de locuit conform

rândului stabilit în „Lista solicitanților la atribuirea ioturilor destinate construcției

casei de locuit în comuna Stăuceni”, conform datei depunerii cererilor privind

atribuirea terenurilor, în care cererea reclamantei din 05 februarie 2007 a fost

înregistrată sub nr. 271.

În motivarea cererii respective, a indicat că, la 11 august 2006, a încheiat

căsătoria cu Vîntu Ghenadie. Fiind locuitoarea satului Stăuceni, mun. Chișinău, la

05 februarie 2007, reclamanta s-a adresat către Primăria comunei Stăuceni, mun.

Chișinău cu cerere privind atribuirea unui teren familiei reclamantei, ca familie

nou-formată, pentru construcția casei de locuit individuală, conform art. 11 Codul

funciar al RM.

Cererea respectivă a fost înregistrată în aceiași zi, cu includerea reclamantei

(la nr.271) în Lista solicitanților la atribuirea loturilor creștinate construcției casei

de locuit în comuna Stăuceni, fapt confirmat prin răspunsurile Primăriei comunei

Stăuceni, mun. Chișinău din 27 aprilie 2016 și din 14 octombrie 2016.

În luna septembrie 2016, i-a devenit cunoscut faptul că, Primăria comunei

Stăuceni, mun. Chișinău, încălcând rândul stabilit în „Lista solicitanților la

atribuirea loturilor destinate construcției casei de locuit în comuna Stăuceni”, a

repartizat sectoarele de teren pentru construcția casei de locuit cetățenilor, care au

depus cereri mai târziu decât dânsa, fapt confirmat prin copia Listei menționate

supra, în care reclamanta este înregistrată sub nr.313, înaintea acesteia fiind

înregistrate 44 persoane, care au depus mai târziu decât ea cereri privind atribuirea

sectoarelor de teren pentru construcția casei de locuit. Motivul modificării

consecutivității rândului nu i-a fost explicat reclamantei de către primărie.

La 03 octombrie 2016, s-a adresat către Primăria comunei Stăuceni cu o cerere

prealabilă, prin care a solicitat să fie restabilită în Lista solicitanților la atribuirea

loturilor destinate construcției casei de locuit sub nr. 271 și să-i fie repartizat teren

conform rândului stabilit la ziua depunerii cererii de atribuire a terenului pentru

construcția casei de locuit.

Prin scrisoarea nr. 02/1-24/975 din 14 octombrie 2016, Primăria comunei

Stăuceni i-a comunicat că cererea prealabilă din 03 octombrie 2016 a fost

examinată, însă nu poate fi admisă din motiv că, în listă nu au fost operate careva

modificări, reclamanta este inclusă în rând sub nr. 271. Din conținutul scrisorii

Primăriei comunei Stăuceni nr. 02/1-24/975 din 14 octombrie 2016, rezultă că

Regulamentul cu privire la atribuirea sectoarelor de teren din intravilanul comunei

Stăuceni pentru construcția caselor de locuit individuale”, aprobat prin decizia

Consiliului comunei Stăuceni nr. 3/6 din 29 martie 2011, nu prevede examinarea

cererilor după ordinea în care se află sau a fost depusă, dar conform criteriilor

stabilite.

În scrisoarea respectivă, Primăria comunei Stăuceni nu a indicat după care

anume criterii au fost repartizate loturile de teren pentru construcția casei de locuit

persoanelor care au depus cererile după reclamantă, iar acesteia, invalid de gradul

III și mamă a trei copii minori, pe parcursul a 8 ani de zile nu i-a fost repartizat

teren pentru construcția casei de locuit. Regulamentul în care sunt indicate

criteriile de atribuire în mod prioritar a lotului de teren pentru construcția casei de

locuit, nu i-a fost adus la cunoștință reclamantei, iar pentru verificarea informației

cu privire la repartizarea de către pârați a terenurilor cu încălcarea rândului,

reclamanta s-a adresat cu plângere Centrului Național Anticorupție, care, la rândul

său, s-a adresat cu un demers Primăriei comunei Stăuceni privitor la eliberarea

informației în acest sens.

Prin răspunsul din 20.12.2016, Primăria Stăuceni a comunicat, că rândul

reclamantei nu a fost încălcat, aceasta fiind inclusă în „Lista solicitanților la

atribuirea loturilor destinate construcției casei de locuit în comuna Stăuceni”, sub

nr. 271 din 05 februarie 2007. Nefiind de acord cu acest răspuns, la 10 februarie

2017, reclamanta s-a adresat către Consiliul comunei Stăuceni, mun. Chișinău cu o

cerere privind emiterea unei decizii de atribuire a terenului pentru construcția casei

de locuit, conform consecutivității rândului în care, conform listei, Vîntu Valentina

este inclusă sub nr. 271, la 05 februarie 2007.

Cererea respectivă a fost înregistrată de către primărie sub nr. 02/1-25/162 din

10 februarie 2017, iar prin scrisoarea din 27 februarie 2017 reclamantei i s-a

comunicat, că aceasta nu deține dreptul la atribuirea terenului pentru construcția

casei de locuit în baza articolului 11 Codului funciar RM, deoarece nu are familie

nou-formată și nu este locuitoare a satului Stăuceni.

În opinia Valentinei Vîntu, răspunsul Primăriei Stăuceni mun. Chișinău din 27

februarie 2017, este ilegal și neîntemeiat, dat fiind faptul că, la ziua depunerii

cererii privind atribuirea terenului pentru construcția casei de locuit, reclamanta era

căsătorită și avea 3 copii: XXXX, XXXX, XXXX. Deoarece familia reclamantei,

nou-formată, nu deținea cu drept de proprietate nici o locuință sau alt bun imobil

pe teritoriul Republicii Moldova, reclamanta, ca locuitor al satului Stăuceni,

născută în respectiva localitate, a fost nevoită să depună la Primăria comunei

Stăuceni, mun. Chișinău cerere privind atribuirea terenului pentru construcția casei

de locuit. Terenul pentru construcția casei de locuit nu i-a fost atribuit de către

pârâți, astfel familia reclamantei este nevoită să locuiască într-o cameră în căminul

situat în satul Stăuceni, str. Grătiești nr. 3, motiv pentru care familia reclamantei

necesită îmbunătățirea condițiilor de trai. Faptul dat este confirmat prin adeverința

eliberată de Î.S. „Centrul Resurselor Informaționale de Stat „Registru” la 30 mai

2016, conform căreia reclamanta nu este înregistrată la domiciliu în Republica

Moldova și în perioada 27 noiembrie 2014 - 26 noiembrie 2015 se afla la reședință

temporară pe adresa căminului menționat.

Prin răspunsul din 27 februarie 2017, Primăria comunei Stăuceni a confirmat

bănuielile rezonabile ale reclamantei, că, la atribuirea sectoarelor de teren pentru

construcția caselor de locuit în comuna Stăuceni, pârâții au încălcat

consecutivitatea rândului stabilit în „Lista solicitanților la atribuirea loturilor

destinate construcției casei de locuit în comuna Stăuceni”. Răspunsurile Primăriei

comunei Stăuceni reclamanta le consideră mincinoase. Același răspuns mincinos a

fost trimis și Centrului Național Anticorupție al RM, motiv din care controlul a fost

sistat de către CNA.

Prin acțiuni ilegale, pârâții i-au încălcat reclamantei drepturile garantate de

Constituția Republicii Moldova și Codul funciar al RM.

Prin hotărârea din 13 octombrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

acțiunea înaintată de Valentina Vîntu a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva hotărârii instanței de fond, la 13 octombrie 2017, Valentina Vîntu a

declarat apel, solicitând casarea hotărârii și emiterea unei noi hotărâri de admitere a

acțiunii integral.

Prin decizia din 31 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul și

menținută hotărârea primei instanțe.

La 03.09.2018, Valentina Vîntu a declarat recurs împotriva deciziei instanței

de apel.

În motivarea recursului a indicat că instanțele de judecată la soluționarea

cauzei au încălcat esențial normele de drept material și procedural, și au interpretat

eronat prevederile art. 11 Cod funciar al RM.

Astfel, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și a

hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei hotărâri noi de admitere a acțiunii.

Din materialele dosarului rezultă că decizia recurată a fost pronunțată la 31

mai 2018 și expediată pentru comunicare participanților la proces la 22 iunie 2018

(f. d. 102). Date despre recepționarea deciziei contestate la materialele dosarului

lipsesc. Astfel, se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale și a

declarat recursul împotriva deciziei din 31 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, în

termen.

Examinând temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu materialele

cauzei și prevederile legale, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat de către

Valentina Vîntu, neîntemeiat și care urmează a fi declarat inadmisibil, din

considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) al Codului de procedură civilă, părțile și

alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de

procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) al Codului de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă.

În conformitate cu art. 440 alin. (1) al Codului de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei

curții de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al

Codului de procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține că

reieșind din prevederile art. 437 alin.(1) lit. f) al Codului de procedură civilă, în

sarcina recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și

argumentării acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică

la aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural, și care ar dicta

necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil.

În speță, însă criticile invocate de Valentina Vîntu, nu pot duce la

admisibilitatea recursului, ori acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 al

Codului de procedură civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra

reaprecierii circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției

instanței de apel.

Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care

evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentei cu soluția dată de instanța de

apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului, având în vedere

faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de

legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului

strict prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă.

Or, nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei,

fiind necesară motivarea recursului cu indicarea amănunțită a motivelor de

nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului

înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în

apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții,

instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la

o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de

recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o

minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe

care se bazează.

Abordarea recurentei, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul

acesteia cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursului nu permit

identificarea omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea recursului ca fiind

admisibil.

Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie

capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a

îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este

evidențiată în cererea de recurs depusă de către Valentina Vîntu.

Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea

declarării recursului ca fiind admisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) al

Codului de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Valentina Vîntu.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Dumitru Visternicean

Nicolae Craiu

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2019-02-27
0,94
3ra-141/19 — contestarea actelor administrative
Dosarul nr. 3ra-141/19 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (jud: L. Holevițcaia) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: E. Palanciuc, G. Dașchevici, L. Pruteanu) Î N C H E I E R E 27 februarie 2019 mun. Chişinău Co
CSJ 2020-02-05
0,94
3ra-166/20 — obligarea incheierii contractului de constituire a servitutii asupra bunurilor imobile
Dosarul nr. 3ra-166/20 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Rîşcani ( jud: G. Cazacu) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud: A. Minciuna, V. Mihaila, V. Sîrbu) ÎNCHEIERE 05 februarie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comer
CSJ 2017-11-01
0,94
3ra-1158/17 — contestarea actului administrativ
prima instanţă: O. Melniciuc dosarul nr. 3ra-1158/17 (Judecătoria Rîşcani mun. Chişinău) instanţa de apel: N. Vascan, V. Negru, E. Fistican (Curtea de Apel Chişinău) ÎNCHEIERE 01 noiembrie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de
CSJ 2018-06-06
0,93
3ra-692/18 — cu privire la contestarea actului administrativ
prima instanţă: I. Ţonov dosarul nr. 3ra-692/18 instanţa de apel: A. Minciuna, V. Mihaila, V. Sîrbu ÎNCHEIERE 6 iunie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: P
CSJ 2018-06-15
0,93
1ra-698/2018 — art. 328 alin. 2 CPP
secinţă s-a adoptat Decizia nr. 6- 23 din 06.02.2003 care nefiind anulată era obligatoriu spre executare atât pentru primar cât şi inginerul arhitect al Primăriei Stăuceni, ori neexecutarea deciziei ar fi impus alte consecinţe; 70 - la 25.0
Sursă