3ra-1191/18 — contestarea actului administrativ

3ra-1191/18 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 3ra-1191/18

prima instanță: Judecătoria Cahul, sediul Central (Mihail Bușuleac)

instanța de apel: Curtea de Apel Cahul (Ion Dănăilă, Tudor Berdilă, Galina Vavrin)

ÎNCHEIERE

07 noiembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Nina Vascan

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Valeriu

Curjos, reprezentat de avocatul Sergiu Puică,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Valeriu

Curjos împotriva Primăriei s. Andrușul de Jos, r-nul Cahul, și Consiliului sătesc

Andrușul de Jos, r-nul Cahul, cu privire la contestarea actului administrativ,

împotriva deciziei din 24 aprilie 2018 a Curții de Apel Cahul, prin care s-a

respins apelul declarat de Valeriu Curjos, reprezentat de avocatul Sergiu Puică, și

s-a menținut hotărârea din 04 decembrie 2017 a Judecătoriei Cahul, sediul Central,

prin care s-a respins acțiunea depusă de Valeriu Curjos ca fiind neîntemeiată,

constată:

La 22 februarie 2017, Valeriu Curjos a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Primăriei s. Andrușul de Jos, r-nul Cahul, și Consiliului sătesc Andrușul

de Jos, r-nul Cahul, cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acțiunii a invocat că, la 09 ianuarie 2017, s-a adresat cu cerere

către Primăria s. Andrușul de Jos, r-nul Cahul, prin care a solicitat eliberarea

copiei de pe contul personal și fișa de locuință pentru apartamentulXXXXX.

Prin răspunsul din 23 ianuarie 2017, Primăria s. Andrușul de Jos, r-nul Cahul,

i-a adus la cunoștință că cererea sa va fi examinată la ședința ordinară a consiliului

sătesc din data de 23 februarie 2017.

În această ordine de idei, reclamantul a considerat că cererea sa depusă la 09

ianuarie 2017 nu a fost soluționată în termen, iar răspunsul Primăriei s. Andrușul

de Jos, r-nul Cahul, din 23 ianuarie 2017 ca fiind unul evaziv, neîntemeiat și

necorespunzător solicitărilor înaintate.

Reclamantul Valeriu Curjos a solicitat obligarea Primăriei s. Andrușul de Jos,

r-nul Cahul, și/sau Consiliului sătesc Andrușul de Jos, r-nul Cahul, să-i elibereze

copia de pe contul personal și fișa de locuință pentru apartamentul nr.XXXXX.

Prin hotărârea din 04 decembrie 2017 a Judecătoriei Cahul, sediul Central,

(f.d. 79, 85-89) s-a respins ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în judecată

1

depusă de Valeriu Curjos cu privire la obligarea eliberării copiei contului

personal.

Prin hotărârea suplimentară din 26 martie 2018 a Judecătoriei Cahul, sediul

Central, (f.d. 117-118) s-a respins ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în

judecată depusă de Valeriu Curjos cu privire la obligarea eliberării fișei de

locuință.

Prin decizia din 24 aprilie 2018 a Curții de Apel Cahul (f.d. 135, 136-143) s-a

respins apelul declarat de Valeriu Curjos, reprezentat de avocatul Sergiu Puică, și

s-a menținut hotărârea din 04 decembrie 2017 a Judecătoriei Cahul, sediul Central.

Prima instanță și instanța de apel și-au întemeiat soluțiile adoptate pe

dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, Legea

nr. 123/XV din 18 martie 2003 cu privire la administrația publică locală, Hotărârea

Guvernului nr. 1446 din 19 decembrie 2006 cu privire la punerea în aplicare a

noilor registre de evidență a gospodăriilor populației, Legea privatizării fondului de

locuințe nr. 1324 din 10 martie 1993, Legea nr. 436 din 28 decembrie 2006 privind

administrația publică locală, Legea nr. 75 din 30 aprilie 2015 cu privire la locuințe,

Codul cu privire la locuințe din 03 iunie 1983.

În consolidarea soluțiilor sale, Judecătoria Cahul, sediul Central, și Curtea de

Apel Cahul au reținut că, până la soluționarea litigiului, pârâții i-au eliberat lui

Valeriu Curjos copia contului personal în privința apartamentuluiXXXXX.

Respectiv, acest capăt de cerere a fost soluționat prin executarea benevolă de către

pârât.

În partea cerinței privind eliberarea fișei de locuință în privința imobilului

nominalizat, instanțele de fond au notat că asemenea act nu este reglementat de

legislația națională, iar drept consecință autoritatea publică locală nu poate fi

obligată să-l întocmească sau să-l adopte/emită.

La 19 iulie 2018, Valeriu Curjos, reprezentat de avocatul Sergiu Puică, a

declarat recurs împotriva deciziei din 24 aprilie 2018 a Curții de Apel Cahul.

În motivarea recursului a invocat că instanța de apel nu a aplicat legea care

trebuia să fie aplicată, și anume art. 14 alin. (2) lit. b), c) și d) din Legea nr. 436 din

28 decembrie 2006 privind administrația publică locală, art. 4 din Legea nr. 75 din

30 aprilie 2015 și pct. 73 din Regulamentul cu privire la evidența, modul de

atribuire și folosire a locuințelor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 447 din 19

iunie 2017.

În acest sens, recurentul a menționat că actele solicitate îi sunt necesare pentru

privatizarea apartamentului, care împreună cu membrii familiei sale îl închiriază de

mulți ani. Apartamentul dat este amplasat într-o construcție care momentan are

statut de „bloc locativ”, însă până în anul 2015 avea statut de „Cămin”, adică făcea

parte din fondul locuințelor sociale, evidența cărora și emiterea fișelor de locuințe

intra în competențele de bază ale Consiliilor locale, stipulate în art. 14, alin (2) lit.

b), c), d) din Legea nr. 436 din 28 decembrie 2006.

Subsecvent, recurentul a opinat că instanța de apel a apreciat arbitrar suportul

probator, deoarece nu a ținut cont de faptul că, până în anul 2015, destinația

construcției era de „Cămin”, iar organele împuternicite de a duce evidența și

modalitatea evidenței locuințelor era administrația publică locală.

2

Recurentul Valeriu Curjos, reprezentat de avocatul Sergiu Puică, a solicitat

casarea deciziei din 24 aprilie 2018 a Curții de Apel Cahul, cu pronunțarea unei

hotărâri noi, prin care să fie admisă acțiunea depusă de Valeriu Curjos.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, acesta este inadmisibil,

din motivele ce succed.

Articolul 431 din Codul de procedură civilă consemnează în alineatul (2) că,

asupra admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

3

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.

434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Prin prisma art. 434 în alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei

integrale, dacă legea nu prevede altfel.

Instanța de recurs atestă că, în speță, calea de atac a fost demarată în interiorul

termenului legal, deoarece din materialele cauzei nu poate fi stabilită data când

decizia din 24 aprilie 2018 a Curții de Apel Cahul i-a fost comunicată lui Valeriu

Curjos și reprezentantului acestuia, avocatului Sergiu Puică, iar drept consecință

nu poate fi stabilit momentul când începe să curgă termenul de exercitare a

dreptului acestuia de a ataca hotărârea judecătorească.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept, vizând

în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat.

Analizând cuprinsul cererii de recurs depusă de Valeriu Curjos, reprezentat

de avocatul Sergiu Puică, completul de admisibilitate atestă că recurentul nu a

evidențiat în cererea de recurs formulată memoriul ilegalității și netemeiniciei

deciziei recurate, limitându-se doar la reiterarea etapelor procesuale de examinare a

cauzei, a unor circumstanțe faptice, care au fost supuse examinării în ordine de

apel, și la transpunerea unor norme legale.

În acest sens, urmează a se evidenția faptul că nu este suficientă simpla

expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului

cu indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea

lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul

de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din

punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Aderent,

recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a

dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate

instanței de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și

indicarea probelor pe care se bazează.

Astfel, este de menționat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o

motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care,

circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera

nelegalitatea hotărârii.

În această ordine de idei, instanța de recurs constată că, argumentele invocate

în cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiul prevăzut de art. 386

alin.(1) lit. b) din Codul de procedură civilă, aplicabil doar procedurii de apel și nu

se regăsesc în art. 432 din Codul de procedură civilă, aplicabil recursului. Ba mai

mult ca atât, acestea au fost deja supuse examinării și aprecierii de către instanța de

apel prin prisma art. 130 din Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile

de rigoare și, prin urmare, nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursului declarat, deoarece Valeriu Curjos, reprezentat de avocatul Sergiu Puică,

nu a invocat niciun argument plauzibil în vederea justificării ilegalității deciziei

4

instanței de apel. Astfel, se evidențiază caracterul declarativ al recursului,

deoarece este lipsit de conținut și desprinde simplul fapt al dezacordului

reprezentantului recurentului cu soluția dată de instanțele inferioare, precum și

lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs

efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în

principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (Doorson împotriva Olandei, 26 martie 1996, §67). La acest

capitol instanță de recurs reține că recursul declarat de Valeriu Curjos, reprezentat

de avocatul Sergiu Puică, nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar

cuprinde încălcări esențiale sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau

a normelor de drept procedural, iar ca urmare nu corespunde cerinței de a fi

„efectiv”, fiind lipsit de șanse de succes și nu este capabil să ofere îndreptarea

situației din decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că prezenta cerere de recurs a

fost depusă după ce Valeriu Curjos a avut posibilitatea de a fi auzit de o instanță

de fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut deplină jurisdicție (a se

vedea mutatis mutandis „Levages Prestations Services” împotriva Franței, cererea

nr.21920/93 din 23 octombrie 1996, §48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentului i-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzit combinat cu dreptul la un

recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

echității procedurii din perspectiva art. 6 §1 din CEDO, rezultă că participanții au

reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele pe

care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere (Blücher

împotriva Cehiei, cererea nr.58580/00 din 11 aprilie 2005, §65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel

a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile

prevăzute de art.432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de Valeriu Curjos, reprezentat de avocatul Sergiu Puică,

împotriva deciziei din 24 aprilie 2018 a Curții de Apel Cahul, în baza art. 433 lit.

a) din Codul de procedură civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Valeriu Curjos, reprezentat de

avocatul Sergiu Puică, împotriva deciziei din 24 aprilie 2018 a Curții de Apel

Cahul, adoptată în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă

de Valeriu Curjos împotriva Primăriei s. Andrușul de Jos, r-nul Cahul, și

5

Consiliului sătesc Andrușul de Jos, r-nul Cahul, cu privire la contestarea actului

administrativ.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Nina Vascan

6