Vladimir Tăușanu împotriva României

Publicată la 17 octombrie 2022 SECȚIUNEA 4 Cerere nr. 27791/19 Vladimir TĂUȘANU împotriva României, introdusă la 9 mai 2019, comunicată la 27 septembrie 2022: Cererea se referă la o procedură penală care a dus la condamnarea reclamantului șefului de declarații false (art. 292 din vechiul Cod Penal) într-un caz referitor la semnarea unui contract de vânzare de pe o terasă în care reclamantul, în calitate de vânzător, a fost acuzat că a declarat pe onoare, în momentul vânzării, că coproprietatea imobilului în care se afla apartamentul său nu fusese încă creată.

Într-adevăr, legislația națională impune vânzătorilor de bunuri imobile să demonstreze, prin intermediul unui certificat eliberat de coproprietate, că … Reclamantul a fost achitat de Tribunalul de Primă Instanță din primul district București, pe motiv că, astfel cum reiese din dovezile din dosar, în special mărturia lui L.V., sindicală a acestei coproprietăți, conform căreia hotărârea de recunoaștere juridică a proprietății a fost comunicată la mai multe luni după semnarea contractului de vânzare, deși decizia de acordare a personalității juridice proprietății a fost adoptată înainte de semnarea vânzării, nu există nicio dovadă că reclamantul a avut cunoștință de această acordare a personalității juridice.

Într-adevăr, Tribunalul a constatat că decizia respectivă fusese comunicată prin e-mail la adresa reședinței în care se afla terasa în vânzare și că reclamantul nu locuia acolo. În plus, potrivit acestei instanțe, niciun prejudiciu nu fusese cauzat de declaraia în cauză, întrucât reclamantul își actualiza obligaiile de plată a cheltuielilor. Prin hotărârea din 28 martie 2018, Curtea de Apel din București a pronunțat sentința reclamantului și l-a condamnat pe acesta din urmă la șase luni de închisoare, cu suspendare, pentru declarații false. Potrivit Curții a Uniunii Europene, din dovezile prezentate în dosar reiese că reclamantul era totuși conștient de crearea unei coproprietăți în clădirea în care se afla terasa sa, spre deosebire de declarațiile făcute notarului în momentul vânzării bunurilor sale.

La 28 martie 2018 a fost comunicat reclamantului la 19 noiembrie 2018. În cazul în care, în conformitate cu art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul se plânge, în special, de condamnarea sa penală în recurs, după achitarea în primă instanță, pe baza unicului dosar al instanței care a achitat (care includea, de asemenea, mărturia L.V.), de insuficiența motivării hotărârii din 28 martie 2018, a instanței judecătorești din București și a faptului că probele făcute de această instanță, care ar fi făcut inechitabilă procedura penală care a fost pronunțată împotriva sa.

RĂSPUNSURI LA PĂRȚI Procedura penală împotriva reclamantului a fost echitabilă în sensul articolului 6 din Convenție În special, Curtea de Apel din București a examinat în mod direct dovezile din dosarul Tribunalului de Primă Instanță din București sau a administrat dovezi noi pentru a justifica condamnarea reclamantului la declarațiile false (a se vedea în acest sens Găitanaru c. România, nr 26082/05, §§ 26-35, 26 iunie 2012, Lazu c. Moldova, 46186/08, §§ 34-43, 5 iulie 2016 și Júlíus ήór Sigurþórsson c. Islanda, nr. 38797/17, §§ 34-44, 16 iulie 2019) Având în vedere principiile enunțate în cauza Moreira Ferreira c. Portugalia (n ([GC], n 19867/12, §§ 84-85, 11 iulie 2017) la Hotărârea din 28 iulie 2017 În martie 2018, Curtea de Apel din București conține un răspuns specific și explicit la motivele invocate de reclamant, decisive pentru deznodământul procedurii în cauză?

Publiée le 17 octobre 2022

QUATRIÈME SECTION

Requête n o 27791/19 Vladimir TĂUȘANU contre la Roumanie introduite le 9 mai 2019 communiquée le 27 septembre 2022

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne une procédure pénale qui a abouti à la condamnation du requérant du chef de fausses déclarations (article 292 de l’ancien Code pénal) dans une affaire portant sur la signature d’un contrat de vente d’une terrasse dans laquelle on reprochait au requérant, en tant que vendeur, d’avoir déclaré sur l’honneur, au moment de la vente, que la copropriété de l’immeuble où se situait son appartement n’avait pas été encore créée. En effet, la législation nationale imposait aux vendeurs de biens immeubles de prouver, à l’aide d’une attestation délivrée par la copropriété, qu’ils n’avaient pas de dette envers la copropriété au moment de la vente ; dans le cas où la copropriété n’avait pas encore été créé, le vendeur avait la possibilité de soumettre une déclaration sur l’honneur attestant de l’absence de dettes.

Le requérant fut acquitté par le tribunal de première instance du premier arrondissement de Bucarest, au motif que, tel qu’il ressortait des preuves au dossier, notamment le témoignage de L.V., syndic de ladite copropriété, selon lequel la décision judiciaire de reconnaissance juridique de la copropriété avait été communiquée plusieurs mois après la signature du contrat de vente, bien que la décision d’octroi de personnalité juridique à la copropriété eût été adoptée avant la signature de la vente, rien ne prouvait que le requérant ait eu connaissance de cet octroi de la personnalité juridique. En effet, le tribunal constata que ladite décision avait été communiquée par voie d’affichage à l’adresse de la résidence où se trouvait la terrasse en vente et que le requérant n’y habitait pas.

De plus, selon ce tribunal, aucun préjudice n’avait été causé par la déclaration en question, puisque le requérant était à jour de ses obligations de paiement des charges. Par un arrêt du 28 mars 2018, la cour d’appel de Bucarest cassa le jugement ordonnant l’acquittement du requérant et condamna ce dernier à six mois de prison, avec sursis, pour fausses déclarations. Selon la cour d’appel, il ressortait des preuves au dossier que le requérant était toutefois au courant de la création d’une copropriété dans l’immeuble où se situait sa terrasse, contrairement à ses déclarations faites au notaire lors de la vente de son bien.

L’arrêt du 28 mars 2018 fut communiqué au requérant le 19 novembre 2018. Le requérant invoque l’article 6 § 1 de la Convention et se plaint notamment de sa condamnation pénale en appel, après acquittement en première instance, sur la base du seul dossier du tribunal l’ayant acquitté (qui comprenait également le témoignage de L.V.), de l’insuffisance de la motivation de l’arrêt du 28 mars 2018, de la cour d’appel de Bucarest et de l’appréciation des preuves faite par cette juridiction, qui aurait rendu inéquitable la procédure pénale diligentée contre lui.

QUESTIONS AUX PARTIES

La procédure pénale menée à l’encontre de le requérant a-t-elle été équitable au sens de l’article 6 de la Convention ? a) En particulier, la cour d’appel de Bucarest a-t-elle examiné directement les éléments de preuve du dossier du tribunal de première instance de Bucarest ou a-t-elle administré des éléments nouveaux de preuve pour justifier la condamnation du requérant du chef de fausses déclarations (voir, en ce sens, Găitănaru c. Roumanie , n o 26082/05, §§ 26-35, 26 juin 2012, Lazu c. Moldova , n o 46186/08, §§ 34-43, 5 juillet 2016 et Júlíus Þór Sigurþórsson c. Islande , n o 38797/17, §§ 34-44, 16 juillet 2019) ? b) Au vu des principes énoncés dans l’affaire Moreira Ferreira c. Portugal (n o 2) ([GC], n o 19867/12, §§ 84-85, 11 juillet 2017) l’arrêt du 28 mars 2018, de la cour d’appel de Bucarest, contient-il une réponse spécifique et explicite aux moyens soulevés par le requérant, décisifs pour l’issue de la procédure en cause ?