2ra-2088/18 — repararea prejudiciului cauzat de viciile bunului închiriat

Dosarul nr. 2ra-2088/18

Prima instanță: Jud. Chișinău, sediul Central (jud. L. Gafton)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Bostan, A. Pahopol, V. Negru)

Î N C H E I E R E

24 octombrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul: Svetlana Filincova

judecătorii: Dumitru Visternicean

Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Societatea cu Răspundere

Limitată „Montevideia”,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere

Limitată „Montevideia” împotriva lui Mihail Chiurcciu și Vadim Carp cu privire la

repararea prejudiciului cauzat de viciile bunului închiriat,

împotriva deciziei din 8 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respins

apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Montevideia” și s-a menținut

hotărârea din 13 iunie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central,

c o n s t a t ă :

La 28 octombrie 2014, Societatea cu Răspundere Limitată „Montevideia”, a depus

cerere de chemare în judecată împotriva lui Mihail Chiurcciu și Vadim Carp cu privire la

repararea prejudiciului cauzat de viciile bunului închiriat.

În motivarea acțiunii s-a indicat că, la data de 15 octombrie 2013, între Mihail

Chiurcciu, Vadim Carp și Societatea cu Răspundere Limitată „Montevideia” a fost

încheiat contractul de închiriere nr.1 a spațiului comercial cu suprafața de xxxxx m2,

amplasat în mun. Chișinău, xxxxx. Potrivit clauzelor contractuale, Societatea cu

Răspundere Limitată „Montevideia” urma să folosească încăperile închiriate pentru

desfășurarea activității de întreprinzător și anume, comercializarea cu amănuntul și angro a

articolelor chimice de menaj și cosmetice, după cum urmează: magazin - xxxxx m2,

depozit – xxxxx m2. Conform actului de primire-predare din aceeași dată, încăperile

închiriate cu numărul cadastral xxxxx corespund cerințelor tehnice și pot fi folosite după

destinație. La data de 15 octombrie 2013, Societatea cu Răspundere Limitată

„Montevideia” a înaintat în adresa Centrului de Sănătate Publică Chișinău, cererea nr.

15305 cu privire la eliberarea autorizațiilor sanitare de funcționare a obiectivelor: magazin

și depozit. Prin procesul-verbal de examinare a obiectivului din 17 octombrie 2013 a fost

refuzată eliberarea autorizațiilor din motivul că, dreptul de proprietate asupra bunului

imobil cu numărul cadastral xxxxx, nu este înregistrat la Oficiul Cadastral Teritorial

Chișinău pe numele locatorilor Mihail Chiurcciu, Vadim Carp, ci după Societatea cu

1

Răspundere Limitată ”Nourco”, care se află în proces de insolvabilitate, iar construcția

este nefinalizată, nefiind dată în exploatare.

Societatea cu Răspundere Limitată „Montevideia” a menționat că, în astfel de condiții,

a solicitat de la locatori avizul igienic la proiect, avizul recepției finale, procesul-verbal de

recepție finală, precum și extrasul din Registrul bunurilor imobile întru confirmarea

dreptului de proprietate, destinația încăperii și date despre recepția finală.

A relatat că, întrucât locatorii nu au eliberat actele solicitate, a informat pârâții prin

notificarea nr. 63MV din 11 decembrie 2013 despre refuzul organelor abilitate de a elibera

autorizațiile pentru desfășurarea activității de întreprinzător în încăperile închiriate din

motivele indicate.

A mai declarat că, la semnarea contractului de locațiune, locatarul a fost de acord cu

pct. 3.5.1. din contract, conform căruia locatarul va efectua reparație în încăperile

închiriate din contul său, afirmînd, că în termenul de 2 ani și 9 luni vor fi recuperate

investițiile efectuate, însă pe parcursul utilizării bunului imobil s-a constatat mai multe

vicii și anume, încăperile închiriate nu erau date în exploatare, respectiv a fost imposibilă

prezentarea procesului-verbal de recepție finală, a avizului igienic la proiect și a extrasului

din Registrul bunurilor imobile întru confirmarea dreptului de proprietate și destinației

încăperii, precum și indicarea în contractul de locațiune a unui bun imobil ce aparține unei

persoane terțe. La fel, au mai fost depistate și alte vicii ale bunului închiriat: neconectarea

încăperilor la agentul termic, motiv din care spațiul nu se încălzea și nu era apă caldă,

precum și neconectarea la linia de telefonie fixă, ceea ce contravine pct.3.3 din contract.

Astfel, a invocat că, pentru înlăturarea viciilor bunului închiriat a suportat cheltuieli

nejustificate în sumă de 189 777, 66 de lei, care în conformitate cu art. 880 din Codul civil

urmează a fi încasate din contul pârâților.

În urma concretizării cerințelor Societatea cu Răspundere Limitată „Montevideia” a

solicitat încasarea de la Mihail Chiurcciu și Vadim Carp în beneficiul Societății cu

Răspundere Limitată „Montevideia” a prejudiciului cauzat de viciile bunului închiriat în

sumă de 189 777, 66 de lei, precum și a cheltuielilor de judecată în mărime de 5 889, 18

lei.

Prin hotărârea din 13 iunie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, acțiunea

depusă de către Societatea cu Răspundere Limitată „Montevideia” a fost respinsă, ca

neîntemeiată.

Prin decizia din 8 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul declarat de

către Societatea cu Răspundere Limitată „Montevideia” și s-a menținut hotărârea din 13

iunie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central.

La data de 20 august 2018, Societatea cu Răspundere Limitată „Montevideia” a

declarat recurs împotriva deciziei din 8 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău.

În motivarea recursului a indicat că, nu este de acord cu hotărârile instanțelor de

judecată, le consideră ilegale și neîntemeiate, emise cu încălcarea esențială și aplicarea

eronată a normelor de drept material și procedural.

A menționat că, cauza a fost examinată în instanța de apel de către judecătorii care nu

au avut dreptul să participe, or, de fapt există împrejurări care pun la îndoială

obiectivitatea și nepărtinirea acestora.

A mai adăugat că, la faza pregătirii pricinii nu a fost soluționată problema intervenirii

în proces a Angelei Ștefanessa- proprietar al spațiului dat în chirie.

2

Mai mult, a explicat că instanțele de judecată au comis și alte încălcări la pronunțarea

soluției, și anume au dat o apreciere arbitrară probelor, ceea ce a și dus la soluționarea

greșită a cauzei.

Totodată, instanța de apel la adoptarea deciziei a încălcat drepturile și libertățile

fundamentale ale omului care sunt garantate de Constituția Republicii Moldova și

Convenția Europeană, astfel fiind încălcat principiul disponibilității.

Recurentul a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea deciziei instanței de apel și a

hotărârii primei instanțe cu remiterea cauzei spre rejudecare în instanța de fond.

Conform art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen

de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede

altfel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 8 mai 2018, dar date care

ar confirma recepționarea acesteia de către recurent la dosar lipsesc.

Astfel, recursul declarat la data de 20 august 2018, este în termen.

Examinând temeiurile recursului declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată

„Montevideia”, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție consideră recursul inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute

la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea admisibilității recursului presupune

verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile

prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, completul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare

a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării

pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu constituie

un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, completul colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul

XXXVIII din Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de

apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau

alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma

probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că

instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de

apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă

statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise

(Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230).

Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși

3

natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de

o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85).

Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel

(Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că, modul

de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de

caracteristicile speciale ale procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea

procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în

acest sistem (a se vedea Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports

1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de

atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt pot fi

conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991,

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători

decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității

recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu

privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de către Societatea cu

Răspundere Limitată „Montevideia”, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432

alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, 433 lit. a), 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție

d i s p u n e :

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Societatea cu Răspundere

Limitată „Montevideia”.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Dumitru Visternicean

Nicolae Craiu

4