Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 10.10.2018
inadmisibil

2rhc-70/18 — declararea nulitatii absolute a actelor juridice

HOTĂRÂRE
10.10.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
declararea nulitatii absolute a actelor juridice
Temei legal
temeiurile declarării revizuirii
Citează această cauză
2rhc-70/18 — declararea nulitatii absolute a actelor juridice (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 2rhc-70/18 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud: V. Guțan) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: I. Secrieru, A. Danilov, I. Cimpoi) Instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție (jud: V. Doagă, N. Vascan, T. Chișca-Doneva) Î N C H E I E R E 10 octombrie 2018 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă judecătorii Nina Vascan Tamara Chișca-Doneva examinând cererea de revizuire depusă de către lichidatorul Societății Comerciale ,,Octopus-Profʼʼ Societate cu Răspundere Limitată, Oleg Muntean, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Banca Comercială ,,Moldindconbankʼʼ Societate pe Acțiuni împotriva Societății cu Răspundere Limitată ,,Start-Auditʼʼ, intervenienți accesorii Societatea Comercială ,,Octopus-Profʼʼ Societate cu Răspundere Limitată, în procedura falimentului simplificat, și Societatea cu Răspundere Limitată ,,Reveron-LZʼʼ, în proces de lichidare, cu privire la declararea nulității absolute a actului juridic, împotriva deciziei din 18 aprilie 2018 a Curții Supreme de Justiție, prin care a fost respinsă cererea lichidatorului Societății Comerciale ,,Octopus-Profʼʼ Societate cu Răspundere Limitată, Oleg Muntean, de repunere în termenul de declarare a recursului, a fost respins recursul declarat de către lichidatorul Societății Comerciale ,,Octopus- Profʼʼ Societate cu Răspundere Limitată, Oleg Muntean și menținută încheierea din 6 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă: La 19 aprilie 2017 BC ,,Moldindconbank” SA a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL ,,Start Audit”, intervenienți accesorii SC ,,Octopus Prof” SRL, în proces de insolvabilitate și SRL ,,Reveron-LZ”, în proces de lichidare cu privire la declararea nulității actului de constatare a SRL ,,Start-Audit” din 4 aprilie 2016 privind controlul tematic al relațiilor dintre SC ,,Octopus-Prof” SRL și BC ,,Moldindconbank” SA și încasarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea din 15 noiembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost admisă acțiunea.

S-a declarat nul absolut actul de constatare a SRL ,,Start-Audit” din 4 aprilie 2016 privind controlul tematic al relațiilor dintre SC ,,Octopus-Prof” SRL și BC ,,Moldindconbank” SA în privința creditelor acordate conform contractelor nr. 53/2012 din 14 decembrie 2012 și nr. 30/2013 din 20 august 2013. S-a încasat de la SRL ,,Start-Audit” în beneficiul BC ,,Moldindconbank” SA cheltuielile de judecată legate de plata taxei de stat în mărime de 100 de lei. 1 La 16 noiembrie 2017 lichidatorul SRL ,,Reveron-LZ”, Sergiu Guțu a depus cerere de apel nemotivat împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii contestate și emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie respinsă.

Concomitent apelantul a solicitat și amânarea achitării plății taxei de stat în baza art. 86 alin. (2) Cod de procedură civilă. La 6 decembrie 2017 SRL ,,Start-Audit”, reprezentată de avocatul Cristina Negru a depus cerere de apel nemotivat împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii contestate și emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie respinsă. Concomitent apelanta a solicitat și amânarea achitării plății taxei de stat în baza art. 86 alin. (2) Cod de procedură civilă. La 13 decembrie 2017 lichidatorul SC ,,Octopus-Prof” SRL, Oleg Muntean a depus cerere de apel nemotivat împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii contestate și emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie respinsă.

Concomitent apelanta a solicitat și scutirea de la plata taxei de stat în baza art. 85 alin. (4) Cod de procedură civilă. Prin încheierea din 16 ianuarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, nu s-a dat curs apelurilor declarate de lichidatorul SRL ,,Reveron-LZ”, Sergiu Guțu, SRL ,,Start- Audit”, reprezentată de avocatul Cristina Negru și lichidatorul SC ,,Octopus-Prof” SRL, Oleg Muntean. S-a comunicat SRL ,,Reveron-LZ”, SRL ,,Start-Audit”, SC ,,Octopus-Prof” SRL despre necesitatea prezentării apelului motivat până la 6 februarie 2018, ora 11:00. S-a explicat acestora că în caz dacă nu vor prezenta apelul motivat în termen, cererea de apel nu va fi considerată depusă și împreună cu toate actele anexate va fi restituită.

La 18 ianuarie 2018 lichidatorul SRL ,,Reveron-LZ”, Sergiu Guțu a depus cererea de apel motivat împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii contestate și emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie respinsă și amânarea plății taxei de stat în baza art. 86 alin. (2) Cod de procedură civilă. La 30 ianuarie 2018 SRL ,,Start-Audit”, reprezentată de avocatul Cristina Negru a depus cererea de apel motivat împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii contestate și emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie respinsă și amânarea plății taxei de stat în baza art. 86 alin. (2) Cod de procedură civilă.

Prin încheierea din 6 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, au fost admise cererile apelanților SRL ,,Reveron-LZ” și SRL ,,Start-Audit” cu privire la scutirea de la plata taxei de stat și au fost scutiți apelanții SRL ,,Reveron-LZ” și SRL ,,Start-Audit de la plata taxei de stat la declararea apelurilor. Prin încheierea din 6 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost restituită cererea de apel depusă de SC ,,Octopus-Prof” SRL, în procedura falimentului simplificat, împreună cu toate documentele anexate. La 7 martie 2018 lichidatorul SC ,,Octopus-Prof” SRL, Oleg Muntean a declarat recurs împotriva încheierii din 6 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a încheierii instanței de apel cu dispunerea primirii cererii de apel și repunerea în termen a prezentului recurs.

Prin decizia din 18 aprilie 2018 a Curții Supreme de Justiție, a fost respinsă cererea depusă de către lichidatorul SC ,,Octopus-Prof” SRL, Oleg Muntean cu privire la repunerea în termenul de declarare a recursului, a fost respins recursul declarat de 2 către lichidatorul SC ,,Octopus-Prof” SRL, Oleg Muntean și menținută încheierea din 6 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău. La 17 mai 2018 lichidatorul SC ,,Octopus-Prof” SRL, Oleg Muntean a depus cerere de revizuire împotriva deciziei din 18 aprilie 2018 a Curții Supreme de Justiție. În motivarea cererii de revizuire a indicat că SC ,,Octopus-Prof” SRL nu i-a fost comunicată încheierea din 16 ianuarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care nu s- a dat curs cererii de apel, și respectiv, nu a cunoscut despre necesitatea depunerii apelului motivat.

A remarcat că la materialele cauzei lipsesc probe ce ar confirma recepționarea de SC ,,Octopus-Prof” SRL a încheierii din 16 ianuarie 2018 a Curții de Apel Chișinău. Revizuentul a invocat că instanța de apel nu i-a acordat un termen rezonabil pentru a depune apelul motivat, prin ce i-a încălcat dreptul la un proces echitabil. A menționat că instanța de recurs eronat a constatat că SC ,,Octopus-Prof” SRL a recepționat încheierea din 6 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, or, de fapt aceasta a fost recepționată abia la 21 februarie 2018, circumstanță ce i-a devenit cunoscută după emiterea deciziei din 18 aprilie 2018 a Curții Supreme de Justiție. A solicitat admiterea cererii de revizuire, casarea deciziei din 18 aprilie 2018 a Curții Supreme de Justiție, cu remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel la etapa primirii pe rol a cererii de apel.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră cererea de revizuire neîntemeiată și care urmează a fi respinsă ca inadmisibilă din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, după ce examinează cererea de revizuire, instanța emite încheierea de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. În conformitate cu art. 451 Cod de procedură civilă, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menționate la art. 447, indicându-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 și anexându-se probele ce le confirmă. Revizuirea este posibilă doar în cazurile în care sunt invocate și sunt probate circumstanțe, fapte ori evenimente, prevăzute de lege ca temeiuri, care sunt esențiale pentru relațiile în litigiu și de natură să influențeze soluția adoptată.

Drept temeiuri pentru revizuirea unei hotărâri irevocabile, de către legislator sunt definite cele conținute în art. 449 Cod de procedură civilă și ele sunt indicate exhaustiv. Pornind de la aceste cerințe, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție relevă că revizuirea unei hotărâri date de către instanță este posibilă doar în cazul în care solicitantul, după devenirea irevocabilă a hotărârii, intră în posesia unui temei din cele prevăzute de art. 449 Cod de procedură civilă. În același timp, acest temei trebuie să vizeze situația de fapt, care a fost obiectul examinării în instanța de judecată în prezenta cauză.

După cum rezultă din actele cauzei, revizuentul, lichidatorul SC ,,Octopus-Prof” SRL, Oleg Muntean, cu referire la prevederile art. 449 lit. b) Cod de procedură civilă, a invocat că încheierea din 6 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost recepționată abia la 21 februarie 2018, contrar concluziilor instanței de recurs. În conformitate cu art. 449 lit. b) Cod de procedură civilă, revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale pricinii care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedește că a 3 întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a pricinii.

În sensul normei enunțate este important de înțeles că circumstanțele sau faptele trebuiau să existe obiectiv până la data pronunțării hotărârii, să aibă importanță esențială pentru justa soluționare a cauzei civile, adică să aibă putere decisivă asupra concluziei instanței de judecată, să fie descoperite după ce hotărârea judecătorească devine irevocabilă. De altfel, art. 449 lit. b) Cod de procedură civilă, indică asupra unor circumstanțe (fapte) necunoscute anterior revizuentului, dar întrucât examinarea fondului cauzei prezumă că instanța a constatat și elucidat pe deplin toate circumstanțele care au importanță pentru soluționarea pricinii, este evident că o condiție esențială pentru admiterea revizuirii este că și instanței nu i-au fost și nu au putut fi cunoscute aceste circumstanțe (fapte).

Pentru acest motiv de revizuire esențial este ca revizuentul să probeze că nu a știut anterior pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere despre aceste circumstanțe sau fapte și că nu a avut posibilitatea de a le cunoaște, în caz contrar ele nu pot servi ca temei de revizuire. În același timp, revizuentul trebuie să probeze că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a pricinii. Or, lipsa acestui suport probatoriu, ca element indispensabil al temeiului prevăzut la art. 449 lit. b) Cod de procedură civilă, decade sau lipsește revizuentul de posibilitatea invocării unui atare temei.

Astfel, cu referire la prevederile enunțate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție remarcă că cele invocate de către lichidatorul SC ,,Octopus-Prof” SRL, Oleg Muntean, în susținerea cererii de revizuire nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 449 lit. b) Cod de procedură civilă, or revizuentul invocând faptul că încheierea din 6 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost recepționată abia la 21 februarie 2018, nu a făcut dovada acestui fapt și nu a demonstrat că au o importanță esențială pentru justa soluționare a cauzei civile și o putere decisivă asupra concluziei instanței de judecată.

Mai mult că, circumstanțele invocate de către revizuentul lichidatorul SC ,,Octopus-Prof” SRL, Oleg Muntean se referă la perioada anterioară examinării cauzei, or, în decizia din 18 aprilie 2018 a Curții Supreme de Justiție este expres indicat faptul că încheierea din 6 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost expediată și recepționată contra semnătură de SC ,,Octopus-Prof” SRL, în procedura falimentului simplificat, la 19 februarie 2018, fapt confirmat prin avizul de recepție (f. d. 223, vol. I). În circumstanțele relevate se constată că motivele invocate de revizuent nu se încadrează în prevederile art. 449 lit. b) Cod de procedură civilă, în baza căruia se poate solicita revizuirea deciziei.

Situația de fapt impune de a remarca la capitolul dat că revizuirea este o cale de atac de retractare și nu de reformare prin intermediul căreia se poate obține anularea unei hotărâri sau încheieri judecătorești irevocabile și reînnoirea judecății în cazurile expres determinate de lege, iar retractarea neîntemeiată a încheierii contestate poate duce la încălcarea principiului stabilității raporturilor juridice. De aceea, legea admite 4 revizuirea numai în cazuri strict determinate, care sunt prevăzute în mod limitativ în art. 449 Cod de procedură civilă.

În consecință, sub aspectul analizat, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că revizuentul lichidatorul SC ,,Octopus-Prof” SRL, Oleg Muntean în cererea de revizuire nu a invocat niciun temei, care s-ar încadra în prevederile art. 449 Cod de procedură civilă, în baza căruia se poate solicita revizuirea hotărârii, ci din contra a oferit împrejurări care nu au relevanță. Totodată, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează că, posibilitatea reinițierii procesului de judecată urmează să fie examinată prin prisma principiului securității raporturilor juridice. Securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului res judecata, adică principiul caracterului irevocabil al hotărârilor judecătorești.

Acest principiu cere ca nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărâri irevocabile și obligatorii, doar cu scopul de a obține o reexaminare și o nouă determinare a cauzei. Revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla existență a două opinii diferite cu privire la aceeași chestiune nu este un temei de reexaminare. O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci când este necesară, datorită unor circumstanțe esențiale și convingătoare (Roșca v. Moldova, § 25, Popov nr. 2 vs. Moldova). Din considerentele menționate și având în vedere că cererea de revizuire nu indică careva temeiuri prevăzute de art. 449 Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire depusă de către lichidatorul SC ,,Octopus-Prof” SRL, Oleg Muntean, ca fiind inadmisibilă.

În conformitate cu art. 269-270, 453 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, dispune: Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către lichidatorul Societății Comerciale ,,Octopus-Profʼʼ Societate cu Răspundere Limitată, Oleg Muntean împotriva deciziei din 18 aprilie 2018 a Curții Supreme de Justiție, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Banca Comercială ,,Moldindconbankʼʼ Societate pe Acțiuni împotriva Societății cu Răspundere Limitată ,,Start-Auditʼʼ, intervenienți accesorii Societatea Comercială ,,Octopus-Profʼʼ Societate cu Răspundere Limitată, în procedura falimentului simplificat, și Societatea cu Răspundere Limitată ,,Reveron-LZʼʼ, în proces de lichidare, cu privire la declararea nulității absolute a actului juridic.

Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă judecătorii Nina Vascan Tamara Chișca-Doneva 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-04-18
0,97
2rc-80/18 — constatarea nulitatii absolute a actului juridic
dosarul nr. 2rc-80/18 prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru Judecător: V. Guțan instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: I. Cimpoi, I. Secrieru, A. Danilov D E C I Z I E 18 aprilie 2018 mun. Chișinău Colegiul civi
CSJ 2018-11-28
0,96
2rac-482/18 — Declararea nulității absolute a actului juridic și încasarea cheltuielilor de judecată.
Dosarul nr. 2rac-482/18 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (V. Guţan) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (Iu. Cimpoi, I. Secrieru şi A. Danilov) ÎNCHEIERE 28 noiembrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi
CSJ 2021-12-22
0,94
2rc-142/21 — constatrea nulitătii absolute
Dosarul nr. 2rc-142/2021 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. A. Furdui) Instanţa de recurs: Curtea de Apel Chișinău (jud. V. Sîrbu, V. Buhnaci, D. Dulghieru) Instanța de revizuire: Curtea de Apel Chișinău (jud. V. Sîrb
CSJ 2018-09-26
0,94
2rhc-72/18 — Exercitarea dreptului de ipotecă, compensarea cheltuielilor de judecată.
dosarul nr. 2rhc – 72/18 Instanţa de fond: Judecătoria Bălți, jud: A. Donos Instanţa de apel: Curtea de Apel Bălți, jud: I. Grosu, A. Garbuz, A. Ciobanu Instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție, jud: S. Filincova, V. Burduh, D. Vister
CSJ 2018-07-11
0,94
2dsc-18/18 — declararea nulității actului juridic
de Apel Chișinău” cu sintagma „decizia din 25 octombrie 2017 a Curții Supreme de Justiție”. În conformitate cu art. 249, art. art. 269-270 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Sup
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă