2ra-1671/18 — constatarea incalcarii dreptului la exercitarea in termen rezonabil a urmaririi penale si judecarii cauzei, repararea prejudiciului moral

Dosarul nr. 2ra-1671/18

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani (jud: M.Murguleț)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A.Minciuna, V.Mihaila, V.Sîrbu)

Î N C H E I E R E

26 septembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Dumitru Mardari

Tamara Chișca-Doneva

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Ivan Stoinov,

reprezentat de avocatul Serghei Mocanu,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Ivan Stoinov

împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu privire la constatarea

încălcării dreptului la exercitarea în termen rezonabil a urmăririi penale și judecării

cauzei penale și repararea prejudiciului moral,

împotriva deciziei din 18 aprilie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a

respins apelul declarat de Ivan Stoinov și s-a menținut hotărârea din 27 februarie

2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani,

c o n s t a t ă:

La 28 octombrie 2016, Ivan Stoinov a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu privire la constatarea

încălcării dreptului la exercitarea în termen rezonabil a urmăririi penale și judecării

cauzei penale și repararea prejudiciului moral.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că la 23 iulie 2015 de Procuratura

sect. Centru, mun. Chișinău în privința lui Marcel Balagura a fost pornită cauza

penală nr. 2012011136, conform elementelor infracțiunii prevăzute de art. 352 alin.

(1) Cod penal.

Ivan Stoinov a menționat că în cadrul cauzei penale a înaintat la 2 aprilie 2013

o acțiune civilă, iar ulterior a fost recunoscut ca parte vătămată.

Reclamantul a invocat că, la 18 iulie 2014, prin ordonanța Procuraturii mun.

Chișinău, Marcel Balagura a fost scos de sub urmărirea penală din motivul că

acțiunile lui nu întrunesc elementele infracțiunii prevăzute de art. 352 alin. (1) și

art. 311 din Codul penal.

Ivan Stoinov a relatat că, despre emiterea ordonanței nu a fost informat, astfel

că la 11 septembrie 2014, s-a adresat la Procuratură cu cerere de a fi informat

1

despre hotărârea adoptată, iar ca rezultat, la 22 octombrie 2014 i-a fost eliberată o

copie a actului emis.

La 27 octombrie 2014 invocând dezacordul cu ordonanța menționată a

contestat-o la Procuratura Generală al Republicii Moldova.

Prin ordonanța din 3 noiembrie 2014, emisă de către Procuratura mun.

Chișinău s-a refuzat în admiterea plângerii înaintate asupra ilegalității ordonanței

din 18 iulie 2014.

Reclamantul a considerat ordonanțele ilegale, iar la 10 noiembrie 2014 le-a

contestat la judecătorul de instrucție al Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău.

Prin încheierea judecătorului de instrucție din 24 decembrie 2014 a

Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău s-a respins plângerea, iar prin decizia din 20

mai 2015 a Curții de Apel Chișinău s-a admis recursul, s-a casat încheierea

judecătorului de instrucție al Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău și s-a remis cauza

spre rejudecare în instanța de fond.

Prin încheierea judecătorului de instrucție din 22 aprilie 2016 a Judecătoriei

Rîșcani, mun. Chișinău, plângerea a fost respinsă repetat, iar încheierea menționată

a fost menținută prin decizia din 11 iulie 2016 a Curții de Apel Chișinău.

Ivan Stoinov a susținut că, reieșind din cele expuse se constată încălcarea

dreptului lui la examinarea în termen rezonabil a procesului penal și urmăririi

penale pe cauza penală nr. 2012011136, fapt care contravine art. 6 din CEDO și

anume lezează dreptul la un proces echitabil.

Reclamantul a mai susținut că, a fost prejudiciat moral, instanța de judecată

urmând să încaseze de la bugetul de stat suma de 2 000 de euro, iar la stabilirea

cuantumului acestuia, urmează să țină cont de practica CEDO, care în cazuri

similare a acordat cu titlu de daune morale sume analogice.

Ivan Stoinov a solicitat, constatarea încălcării dreptului la examinarea în

termen rezonabil a cauzei penale nr. 2012011136 și repararea prejudiciului moral

cauzat în sumă de 2 000 de euro.

Prin hotărârea din 27 februarie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani,

acțiunea lui Ivan Stoinov împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu

privire la constatarea încălcării dreptului la exercitarea în termen rezonabil a

urmăririi penale și judecării cauzei penale și repararea prejudiciului moral, fost

respinsă integral.

La 22 martie 2017, Ivan Stoinov a declarat apel împotriva hotărârii din 27

februarie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Prin decizia din 18 aprilie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins

apelul declarat de Ivan Stoinov și a fost menținută hotărârea din 27 februarie 2017

a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut prevederile art. 1 alin. (1) și

alin. (2), art. 2 alin. (1) și alin. (2) ale Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind

repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea

în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a

hotărârii judecătorești, art. 6 paragraful 1 al Convenției Europene a Drepturilor

Omului.

2

Curtea de Apel Chișinău a evidențiat că din raportul prezentat rezultă că Ivan

Stoinov are calitatea de parte vătămată în cauza penală nominalizată, în care se

pretinde încălcarea termenului rezonabil la judecarea cauzei.

Prin urmare, reieșind din circumstanțele cauzei se atestă că Ivan Stoinov în

cauza penală nr. 2012011136 nu deținea statut de bănuit, învinuit, inculpat. Or,

Ivan Stoinov în cauza penală a fost recunoscut în calitate de partea vătămată.

Mai mult ca atât, Colegiul a menționat că la materialele dosarului nu a fost

identificată nicio probă, în sensul art. 118 Cod de procedură civilă, care ar

confirma faptul că partea apelantă ar fi înaintata o acțiune în cadrul procesului

penal respectiv.

În aceiași ordine de idei, instanța de apel a reținut că în materia pretinselor

violări a duratei procedurilor penale, victimele, persoanele care au înaintat o

sesizare, martorii, alte persoane participante în proces, în afară de acuzat (bănuit,

învinuit, inculpat), nu pot pretinde încălcarea dreptului la durata nerezonabilă a

procedurilor penale. Așadar, articolul 6 §1 din CEDO sub aspectul său penal, poate

fi invocat numai de persoana căreia i s-a înaintat o acuzație. O excepție constituie

situația când victima unei infracțiuni pretinde durata nerezonabilă a procedurilor

penale în legătură cu imposibilitatea soluționării aspectului civil, și anume,

examinarea excesiv de lungă a acțiunii sale civile în cadrul procedurilor penale. În

această situație poate fi apreciată și durata procedurilor penale, dar începând cu

momentul înaintării acțiunii civile, și doar luându-se în considerație criteriile

aplicabile procedurilor civile.

Ca urmare din cumulul celor expuse, Colegiul a conchis că soluția instanței de

fond este una legală și întemeiată, de altfel, pretențiile invocate de către partea

apelantă nu cad sub incidența Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de

către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen

rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii

judecătorești.

În privința pretenției ce ține de încasarea prejudiciului moral, Colegiul a

indicat că prevederile Legii nr.87 din 21 aprilie 2011, nu acordă dreptul în mod

automat la repararea prejudiciului moral, în lipsa dreptului de a solicita acordarea

acestui prejudiciu în temeiul Legii nr. 87 și în lipsa dovezilor că persoana a suferit

un prejudiciu în urma încălcării dreptului garantat de lege. Este important ca

reclamantul să-și motiveze circumstanțele cauzei care justifică acordarea unei

reparații și că aceasta să nu fie teoretică și iluzorie.

La 2 iulie 2018, Ivan Stoinov, reprezentat de avocatul Serghei Mocanu, a

declarat recurs împotriva deciziei din 18 aprilie 2018 a Curții de Apel Chișinău.

În motivarea recursului a invocat că instanțele de judecată au interpretat și au

aplicat greșit normele de drept material, care se încadrează în prevederile art. 432

alin. (2) lit. a), b), c) Cod de procedură civilă.

Recurentul a susținut că instanțele de judecată eronat au stabilit că nu există

probatoriu în sensul admiterii acțiunii.

Mai mult, la stabilirea cuantumului prejudiciului moral urmau să țină cont de

practica CtEDO pe cazuri similare.

Ivan Stoinov a considerat că în cadrul examinării cauzei, instanța nu a

examinat cauza sub toate aspectele, aplicând eronat normele materiale și

3

procedurale, nu a stabilit și elucidat circumstanțele importante ale cauzei și a

apreciat greșit probele administrate. Or, conform art. 2 alin. (3) al Legii nr.87 din

21 aprilie 2011, prejudiciul cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen

rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii

judecătorești se repară indiferent de vinovăția instanței de judecată, a organului de

urmărire penală, iar reparația prejudiciului cauzat se stabilește d einstanță în fiecare

caz în parte.

Recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel

și hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.

În conformitate cu art. 434 Cod de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea

nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 18 aprilie 2018, dar

date care ar confirma recepționarea acesteia de către recurent la dosar lipsesc.

Astfel, recursul declarat la 2 iulie 2018, este în termen.

Examinând temeiurile recursului declarat de către Ivan Stoinov, reprezentat

de avocatul Serghei Mocanu în raport cu materialele cauzei civile, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție consideră că recursul este inadmisibil.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate

sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele

indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în

măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii

sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către

instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de declarat de către Ivan

Stoinov, reprezentat de avocatul Serghei Mocanu, nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul

recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv

nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii a II-a are

4

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură

civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către

instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre

probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara

controlului instanței de recurs.

În conformitate cu art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se

invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură

civilă, însă, din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă

a regulilor de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în

jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției

Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că

nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs,

întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva

sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes

(cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25

februarie 1995, nr.26561/1995).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera inadmisibil recursul declarat de către Ivan Stoinov, reprezentat de

avocatul Serghei Mocanu.

În conformitate cu art. 270, 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

dispune:

Recursul declarat de către Ivan Stoinov, reprezentat de avocatul Serghei

Mocanu, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Dumitru Mardari

Tamara Chișca-Doneva

5