3ra-1075/18 — declararea nulitătii actului administrativ, restabilirea în functia detinută, încasarea salariului pentru lipsa fortată de la muncă si repararea prejudiciului moral

3ra-1075/18 — declararea nulitătii actului administrativ, restabilirea în functia detinută, încasarea salariului pentru lipsa fortată de la muncă si repararea prejudiciului moral (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

dosarul nr. 3ra-1075/18

prima instanță: Judecătoria Chișinău (sediul Centru), judecătorul: N. Mazur

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, judecătorii: V. Negru, A. Pahopol, A. Bostan

Î N C H E I E R E

19 septembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

judecători Luiza Gafton

Dumitru Visternicean

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Iurie Vition,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Iurie Vition

împotriva Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii

Moldova cu privire la declararea nulității actului administrativ, restabilirea în

funcția deținută, încasarea salariului pentru lipsa forțată de la muncă și repararea

prejudiciului moral,

împotriva deciziei din 06 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-a respins cererea de apel declarată de către Iurie Vition,

c o n s t a t ă :

La 20 ianuarie 2017, Iurie Vition a depus cererea de chemare în judecată

împotriva Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii

Moldova privind declararea nulității actului administrativ nr. 1452-p-353 din

21 decembrie 2016, restabilirea în funcția deținută, încasarea salariului pentru lipsa

forțată de la muncă și repararea prejudiciului moral.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, a activat în cadrul Ministerului

Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova din aprilie 1993.

Pe parcursul activității sale a deținut mai multe funcții, iar prin ordinul nr.36 din

21 ianuarie 2015 a fost detașat prin transfer în funcția de consilier în Ambasada

Republicii Moldova în Republica Bulgaria pe o perioada de 3 ani, începând cu

21 ianuarie 2015.

Iurie Vition a menționat că, la 21 decembrie 2016 angajatorul a emis ordinul

nr. 1452-p-353 cu privire la modificarea raporturilor de serviciu cu reclamantul,

care activa ca consilier al Ambasadei Republicii Moldova în Republica Bulgaria,

prin transfer, de pe perioadă nedeterminată pe perioadă determinată,

1

23 decembrie 2016 - 31 martie 2017, în legătură cu obținerea dreptului la pensie

pentru limită de vârstă, și tot prin același ordin dânsul a fost rechemat în legătură

cu încetarea raporturilor de serviciu din data de 31 martie 2017.

Reclamantul a precizat că, deși în acest ordin ca temei este indicată cererea sa,

o astfel de cerere el nu a depus, fapt indicat în cererea depusă în adresa

angajatorului. În baza acestei cereri, angajatorul la 15 februarie 2017 a emis

ordinul nr. 137-p-24 referitor la modificarea ordinului Ministerului Afacerilor

Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova de modificare a raporturilor

de serviciu și rechemare a d-lui Iurie Vition.

În opinia reclamantului, la emiterea ordinului din 21 decembrie 2016, pârâtul

în mod greșit și eronat a făcut trimitere la art. 61, art. 42 alin.( 5) din Legea nr. 158

cu privire la funcția publică și statul funcționarului public. Iar, la caz sînt aplicabile

prevederile Legii (nr. 761 din 27 decembrie 2001, publicată în M.O.

la 02 februarie 2002, Nr. 20, art. Nr: 80) cu privire la serviciul diplomatic și

Codului muncii. Articolul 1 alin.(2) din Legea nr. 761 cu privire la serviciul

diplomatic indică clar care este cadrul juridic al serviciului diplomatic, iar în art. 4

alin.(2) din Legea nr. 158 cu privire la funcția publică și statul funcționarului

public este indicat că, prevederile acestei legi pot fi aplicate colaboratorilor

ministerului de externe doar în partea, în care aceste reglamentări nu sunt

prevăzute de legea specială. Iar legea speciala este legea cu privire la serviciul

diplomatic. De asemenea la emiterea acestor ordine urmează a fi aplicat și Codul

Muncii, la care pârâtul absolut nu s-a referit. Această chestiune rezultă din art. 3 al

Codului Muncii, în care este indicat că dispozițiile Codului Muncii se aplică și în

privința salariaților, cetățeni ai Republicii Moldova, care activează la misiunile

dipomatice peste hotare. Articolul 9 alin. (11) al Legii nr. 761 cu privire la serviciul

diplomatic indică clar că, colaboratorii Ministerului Afacerilor Externe sunt

funcționari publici cu statut special. Deci, urmează la emiterea ordinelor să se

aplice și prevederile Legii nr.761 cu privire la serviciul diplomatic. Chiar dacă

pârâtul a aplicat prevederile Legii nr. 158 cu privire la funcția publică și statul

funcționarului public, apoi urma de aplicat art. 62 alin.(l) lit. h), prin prisma art. 44

alin.(1), 48 alin.(1), (5). Neaplicarea acestor prevederi legale, denotă încă odată că,

modificarea raporturilor de serviciu dintre reclamant și pârât este absolut

neîntemeiată. Mai mult ca atât, reclamantul nu a depus nici o cerere în scris

referitor la modificarea raporturilor de serviciu și numai după ce a indicat pârâtului

la acest fapt, a apărut ordinul 137-p-24 din 15 februarie 2017 de modificare a

ordinului de concediere. Iar în baza normelor legale citate, urmau să-i fie

modificate raporturile de munca în baza art. 62 lit. h) din Legea nr. 158 cu privire

la funcția publică și statul funcționarului public, adică la expirarea termenului

contractului de muncă. Consideră că, la emiterea ordinelor contestate, nu a fost

modificat raportul de muncă cu reclamantul, dar a fost o eliberare din funcție

camuflată. Reclamatul face trimitere în ordin și la art. 25 din Legea nr. 761 cu

privire la serviciul diplomatic, fără a indica concret la care literă, încetarea

2

raporturilor de serviciu în circumstanțe ce nu depind de voința părților, conform

art. 62, alin. (1), lit. (h) al Legii nr.158 cu privire la funcția publică și statul

funcționarului public, are loc doar la expirarea termenului pentru care funcția

publică a fost ocupată pe o perioadă determinată sau în cazul reîncadrării

funcționarului public înainte de expirarea perioadei pentru care a fost aprobată

suspendarea raporturilor de serviciu. La fel, consideră că, ordinul din

22 ianuarie 2015 nr. 36-p-07 referitor la detașarea lui prin transfer, prin care a fost

fixat termenul determinat, de trei ani, din 23 februarie 2015 până la

23 februarie 2018, a fost emis anume în temeiul art. 42, alin. (5) al Legii nr.158,

fiind în deplină concordanță cu acesta, fiind fixat un termen determinat de 1 an și

2 luni după atingerea vârstei de pensionare, din totalul de 3 ani permiși de norma

legală citată. Întemeierea juridică a ordinului contestat în baza lit. (d) alin. (1) al

art. 62 al Legii cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public o

consideră ilegală, fiind neglijate prevederile art. 62, alin. (1), lit. (h) Legii nr.158

cu privire la funcția publică și statul funcționarului public, direct aplicabile în

speță.

Iurie Vition a invocat referitor la rechemarea înainte de termen cu încetarea

raporturilor de serviciu din data de 31 martie 2017, și prevederile art. 25 al Legii

privind serviciul diplomatic, ce prevede exhaustiv motivele și procedura

rechemării înainte de termen din cadrul misiunilor diplomatice. La cazul din speță

nici una nu este aplicabilă. Din momentul în care nici ordinul contestat, nici

situația obiectivă de fapt nu întrunește motivele expuse în norma legală citată,

rechemarea înainte de termen efectuată prin ordinul contestat este lipsită de temei

juridic, respectiv este ilegală.

Reclamantul a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată, anularea ca

fiind subiectiv, contrar prevederilor legii și adoptat cu încălcarea procedurii

stabilite, ordinul 1452-p-353 din 21 decembrie 2016 al Ministerului Afacerilor

Externe și Integrării Europene prin care i s-au lezat drepturile și interesele legitime,

obligarea Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii

Moldova să înlăture toate încălcările care au dus la lezarea drepturilor

reclamantului și suspendarea ordinului nr. 1452-p-353 din 21 decembrie 2016 al

Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova până

la finele examinării prezentei cauze civile în scopul asigurării acțiunii și executării

pe viitor a hotărârii judecătorești.

Prin hotărârea din 11 august 2017 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru), a

fost respinsă cererea de chemare în judecată înaintată de Iurie Vition către

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova privind

declararea nulității actului administrativ, restabilirea în funcția deținută, încasarea

salariului pentru lipsa forțată de la muncă și repararea prejudiciului moral.

În susținerea soluției date, instanța de fond a concluzionat că pârâtul la

adoptarea actelor administrative contestate, corect a aplicat prevederile legislației

în vigoare și procedura stabilită, astfel temei legal de anulare a actelor

3

administrative contestate și admiterea cererii de chemare în judecată a

reclamantului nu este.

Invocând ilegalitatea hotărârii instanței de fond, la 07 septembrie 2017, Iurie

Vition a declarat apel împotriva hotărârii din 11 august 2017 a Judecătoriei

Chișinău (sediul Centru), solicitând admiterea apelului, casarea integrală a hotărârii

primei instanțe cu pronunțarea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii.

În cadrul ședinței de judecată din 23 ianuarie 2018 Iurie Vition a depus cerere

de apel suplimentară cu reiterarea solicitărilor inițiale.

Prin decizia din 06 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins

apelul declarat de Iurie Vition, și menținută hotărârea din 11 august 2017 a

Judecătoriei Chișinău (sediul Centru).

Nefiind de acord cu decizia instanței de apel, la 07 iunie 2018 Iurie Vition a

contestat-o cu recurs, solicitând admiterea cererii de recurs, casarea deciziei din

06 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău și a hotărârii din 11 august 2017 a

Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) cu emiterea unei noi hotărâri de admitere

integrală a cererii de chemare în judecată (f.d.200-203).

În motivarea recursului recurentul a menționat că nu este de acord cu decizia

instanței de apel și hotărârea instanței de fond, le consideră ilegale, neîntemeiate și

pasibile anulării, deoarece instanțele ierarhic inferioare au încălcat esențial și

eronat au aplicat normele de drept material, nu au aplicat legea care trebuia să fie

aplicată, au aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată și au interpretat în mod

eronat legea, iar în consecință aceste erori au dus la o apreciere arbitrară a probelor

și la o soluționare greșită a cauzei.

La 03 august 2018 Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a depus

referință asupra cererii de recurs prin care a solicitat respingerea recursului și

menținerea hotărârii instanței de fond și a deciziei instanței de apel.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel.

Materialele cauzei atestă că decizia Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată la

06 februarie 2018, expediată părților prin intermediul oficiului poștal la

18 aprilie 2018, confirmare despre recepționarea acesteia de către părți la

materialele dosarului lipsește.

În aceste circumstanțe recursul, declarat de către Iurie Vition, la 07 iunie 2018,

se consideră depus în termen.

Examinând temeiurile recursului declarat de Iurie Vition în raport cu

materialele cauzei civile, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi

declarat inadmisibil, din următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile

și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

4

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) Cod de procedură civilă, se consideră că

normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care

instanța judecătorească: nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o

lege care nu trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care a fost declarată

neconstituțională; a interpretat în mod eronat legea; a aplicat în mod eronat

analogia legii sau analogia dreptului.

În conformitate cu art. 432 alin. (3) Cod de procedură civilă, se consideră că

normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care:

pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei; pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i

s-a comunicat locul, data și ora ședinței de judecată; în judecarea pricinii au fost

încălcate regulile privind limba de desfășurare a procesului; instanța a soluționat

problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; în dosar

lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată; hotărârea a fost pronunțată cu

încălcarea competenței jurisdicționale.

Alin. (4) al articolului menționat prevede că, săvârșirea a altor încălcări decât

cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în

măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii

sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către

instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei,

dar nu și temeinicia în fapt.

În acest sens Completul reține, că sarcina instanței de recurs la aceasta etapă

este de a verifica temeiurile recursului și argumentele privind caracterul ilegal al

deciziei atacate, în limitele în care au fost formulate și prin prisma drepturilor

garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Completul evidențiază că, în lumina jurisprudenței Curții Europene a

Drepturilor Omului, procedura de examinare a admisibilității unui recurs în materie

civilă trebuie să corespundă în principiu garanțiilor unui proces echitabil,

consfințite de art. 6 din CEDO, în special cu referire la dreptul de acces liber la

justice și la dreptul subsecvent de a fi audiat de о instanta judecatoreasca

(hotărârile Delcourt contra Belgiei din 17 ianuarie 1970 și Erfar-Avef contra

Greciei din 27 martie 2014).

În acest context, completul reține că dreptul unei persoane de acces liber la

justiție poate fi limitat, inclusiv prin instituirea procedurii de examinare a

5

admisibilitații recursului, or prin însăși natura lor, condițiile pentru examinarea

unei cereri introduse ре о cale de atac extraordinară pot fi mai stricte decât

condițiile stabilite pentru о cale de atac ordinară. Asemenea rigori urmăresc scopul

de aplicare și interpretare unitară a legislației și îndeplinesc funcțiile de

administrare eficientă a justiției, fiind în deplină concordanță cu art. 6 din CEDO

(hotarârea Trevisanato contra Italiei din 15 septembrie 2016).

Completul reține că obligația de a motiva un act judecătoresc poate varia în

funcție de natura actului în cauză (hotărârea Hansen contra Norvegiei din

02 octombrie 2014), iar în concepția CtEDO, nu se impune motivarea detaliată a

deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice,

respinge un recurs ca fiind „lipsit de șanse de succes” (hotărârea Nersesyan contra

Armeniei din 19 ianuarie 2010).

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Iurie Vition este declarativ și

nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) Cod de

procedură civilă, care să justifice afirmația de ilegalitate a deciziilor instanței de

apel, iar alegațiile invocate în recurs nu indică încălcarea esențială sau aplicarea

eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către

instanța de apel, respectiv, nu constituie temei pentru declararea recursului

admisibil.

Astfel, reieșind din considerentele menționate, completul Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la

concluzia de a considera recursul declarat de Iurie Vition ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a), art. 440 Cod de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Recursul, declarat de către Iurie Vition, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

judecători Luiza Gafton

Dumitru Visternicean

6