Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 19.09.2018
casat

3ra-802/18 — contestarea actului administrativ

HOTĂRÂRE
19.09.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
contestarea actului administrativ
Temei legal
Instituţiile medico-sanitare
Citează această cauză
3ra-802/18 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 3ra-802/18 prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (Liudmila Holevițcaia) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Nelea Budăi, Valeri Efros, Ion Muruianu) DECIZIE 19 septembrie 2018 mun.

Chișinău Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție În componență: Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Svetlana Filincova Tamara Chișca-Doneva Victor Burduh Luiza Gafton examinând recursul declarat de Primarul general al municipiului Chișinău, reprezentat de Tudor Tofan, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Valeriu Cernețchi împotriva Primarului general al municipiului Chișinău, intervenienți accesorii Ministerul Sănătății și Pavel Secrieru cu privire la contestarea actului administrativ, obligarea emiterii dispoziției de numire în funcție, încasarea salariului mediu pentru întreaga perioadă de lipsă forțată de la serviciu și repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 01 martie 2018, prin care s-a respins apelul declarat de Primarul general al municipiului Chișinău, reprezentat de Valerii Bogdan, la care s-a alăturat Pavel Secrieru, și a fost menținută hotărârea din 22 septembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, prin care acțiunea depusă de Valeriu Cernețchi a fost admisă parțial, constată: La 07 aprilie 2017, Valeriu Cernețchi a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primarului general al municipiului Chișinău, intervenient accesoriu Ministerul Sănătății cu privire la contestarea actului administrativ,

obligarea emiterii dispoziției de numire în funcție și încheierea contractului de management. În motivarea acțiunii a indicat că, prin decizia Consiliului municipal Chișinău nr.10/43 din 09 decembrie 2014 a fost numit în funcția de director al Instituției Medico-Sanitare Publice Spitalul Clinic Municipal nr. 4 (denumirea prescurtată IMSP SCM nr. 4), iar conform ordinului nr. 130-P din 09 decembrie 2014, emis de Consiliul municipal Chișinău, în vederea executării deciziei nominalizate a fost încheiat contractul individual de muncă. În baza ordinului nr. 33-P din 28 martie 2016, emis de Consiliul municipal Chișinău, s-a desfăcut contractul individual de muncă din funcția de director al IMSP SCM nr. 4, începând cu 28 martie 2016, din proprie inițiativă, în legătură cu 1 demisia.

Iar, prin ordinul nr. 34-P din 29 martie 2016, emis de Consiliul municipal Chișinău, a fost desemnat în funcția de director interimar al IMSP SCM nr. 4 până la numirea unui alt director în bază de concurs. Totodată, prin ordinul nr. 32-P din 05 aprilie 2016, emis de Ministrul Sănătății, s-a anunțat concurs pentru ocuparea funcției de director al IMSP SCM nr. 4. Conform procesului-verbal al ședinței Comisiei de concurs al Ministerului Sănătății pentru ocuparea funcției de director al IMSP SCM nr. 4 din 30 iunie 2016, Valeriu Cernețchi a acumulat 20.87 puncte, iar potrivit deciziei Comisiei de concurs pentru ocuparea acestei funcții, dânsul a fost declarat învingător al concursului.

În această ordine de idei, reclamantul a indicat că, rezultatele concursului au fost anunțate Consiliului municipal Chișinău la a treia zi după petrecerea concursului, iar șefului Direcției Sănătății al Consiliului municipal Chișinău fiindu- i eliberată o copie autorizată a procesului-verbal al ședinței Comisiei de concurs pentru ocuparea funcției de director al IMSP SCM nr. 4 din 30 iunie 2016. Deopotrivă, în legătură cu rezultatul concursului, Valeriu Cernețchi a depus o cerere prin care a solicitat numirea sa în funcția de director al IMSP SCM nr. 4. Reclamantul a specificat că, deși concursul organizat de Ministerul Sănătății a avut loc în conformitate cu prevederile Regulamentului privind numirea în funcție pe bază de concurs a conducătorilor instituțiilor medico-sanitare publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1079 din 02 octombrie 2007, iar rezultatele concursului nefiind contestate, până la depunerea cererii de chemare în judecată Primarul general al municipiului Chișinău nu a semnat Dispoziția de numire a lui Valeriu Cernețchi în funcția de director al Instituției Medico-Sanitare Publice Spitalul Clinic Municipal nr.4.

Astfel, la 27 februarie 2017, a depus o cerere pe numele Primarului general al municipiului Chișinău, prin care a solicitat eliberarea Dispoziției de numire a sa în funcția de director al IMSP SCM nr. 4, însă, până la data depunerii cererii de chemare în judecată, această dispoziție nu a fost semnată, astfel cererea sa fiind nesoluționată în termen. Nesoluționarea în termenul legal a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege constituie o încălcare a dreptului la muncă.

Valeriu Cernețchi a solicitat declararea ca ilegal refuzul Primarului general al municipiului Chișinău de a emite Dispoziția de numire a sa în funcție, ca urmare a desemnării ca câștigător al concursului organizat de Ministerul Sănătății în temeiul procesului-verbal al ședinței Comisiei de concurs pentru ocuparea funcției de director al IMSP SCM nr. 4 din 30 iunie 2016, cu încheierea contractului de management al instituției pe o durată de 5 ani; obligarea Primarului General al municipiului Chișinău să emită Dispoziția de numire a sa în funcția de director al Instituției Medico-Sanitare Publice Spitalul Clinic Municipal nr. 4, ca urmare a desemnării ca câștigător al concursului organizat de Ministerul Sănătății în temeiul procesului-verbal al ședinței Comisiei de concurs pentru ocuparea funcției de director al IMSP SCM nr. 4 din 30 iunie 2016, cu încheierea contractului de management al instituției pe o durată de 5 ani.

Prin cererea de concretizare a pretențiilor, depusă la 04 iulie 2017, Valeriu Cernețchi a solicitat suplimentar anularea Dispoziției nr. l64-dc din 17 martie 2016 emisă de Primarul general al municipiului Chișinău, prin care Pavel Secrieru a fost numit în funcția de director al Instituției Medico-Sanitare Publice Spitalul Clinic Municipal nr. 4; și încasarea salariului pentru privarea ilegală de dreptul de a 2 munci pentru perioada 16 martie 2017 – 16 august 2017, în sumă totală de 88 795,85 de lei și încasarea a trei salarii lunare, ce constituie suma de 53 277,51 de lei, cu titlu de reparare a prejudiciului moral (vol. I, f.d. 38-41). Prin încheierea din 21 iulie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, (vol. I, f.d.

59) a fost atras în proces în calitate de intervenient accesoriu Pavel Secrieru. Prin hotărârea din 22 septembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, (vol. I, f.d. 114, 120-124 recto-verso), acțiunea depusă de Valeriu Cernețchi a fost admisă parțial. A fost constatată ilegalitatea refuzului Primarului general al municipiului Chișinău de a emite Dispoziția de numire a lui Valeriu Cernețchi în funcția de director al Instituției Medico-Sanitare Publice Spitalul Clinic Municipal nr. 4, ca urmare a desemnării acestuia ca câștigător al concursului organizat de Ministerul Sănătății în temeiul procesului-verbal al ședinței Comisiei de concurs pentru ocuparea funcției de director al Instituției Medico-Sanitare Publice Spitalul Clinic Municipal nr. 4 din 30 iunie 2016, cu încheierea contractului de management al instituției pe o durată de 5 ani.

A fost obligat Primarul general al municipiului Chișinău să emită Dispoziția de numire a lui Valeriu Cernețchi în funcția de director al Instituției Medico- Sanitare Publice Spitalul Clinic Municipal nr. 4, ca urmare a desemnării acestuia ca câștigător al concursului organizat de Ministerul Sănătății în temeiul procesului- verbal al ședinței Comisiei de concurs pentru ocuparea funcției de director al Instituției Medico-Sanitare Publice Spitalul Clinic Municipal nr. 4 din 30 iunie 2016, cu încheierea contractului de management al instituției pe o durată de 5 ani. A fost anulată, ca ilegală, Dispoziția nr. 164-dc din 17 martie 2016, emisă de Primarul general al municipiului Chișinău, prin care Pavel Secrieru a fost numit în calitate de director al Instituției Medico-Sanitare Publice Spitalul Clinic Municipal nr.4.

A fost încasat de la Primarul general al municipiului Chișinău în beneficiul lui Valeriu Cernețchi, prejudiciul material în legătură cu privarea de dreptul de a munci, în formă de salariu, pentru perioada 16 martie 2017 – 16 august 2017, calculat de către angajator. A fost încasată de la Primarul general al municipiului Chișinău în beneficiul lui Valeriu Cernețchi despăgubirea pentru prejudiciul moral cauzat în sumă de un salariu mediu lunar, calculat de angajator în temeiul Hotărîrii Guvernului nr. 426 din 26 aprilie 2004. În rest, pretențiile reclamantului privind repararea prejudiciului moral în mărime ce excede suma de un salariu mediu lunar, calculat de angajator în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 426 din 26 aprilie 2004, au fost respinse ca neîntemeiate.

Prin decizia din 01 martie 2018 a Curții de Apel Chișinău (vol. I, f.d. 201, 202-224), apelul declarat de Primarul general al municipiului Chișinău, reprezentat de Valerii Bogdan, la care s-a alăturat Pavel Secrieru, a fost respins și menținută hotărârea din 22 septembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.

Prima instanță și instanța de apel și-au întemeiat soluțiile adoptate pe dispozițiile art. 1, art. 3, art. 14-17, art. 24, art. 25 alin. (1) lit. b) și art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea contenciosului administrativ; art. 15 alin. (1) lit. b) din Legea privind statutul municipiului Chișinău; art. 4 alin. (21) și (22), art. 6 lit. a) din Legea ocrotirii sănătății nr. 411-XIII din 28 martie 1995; pct. 4, pct. 5, pct. 10 și pct. 31 3 din Regulamentul privind numirea în funcție pe bază de concurs a conducătorilor instituțiilor medico-sanitare publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1079 din 02 octombrie 2007 (abrogat la 09 septembrie 2016); art. 90, art. 329, art. 330 alin. (1) lit. b), art. 332 din Codul muncii; și art. 26, art. 118, art. 130, art. 186 alin. (2) și (4), art. 236-241, art. 256 și art. 357 din Codul de procedură civilă.

În consolidarea soluțiilor sale, Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, și Curtea de Apel Chișinău au reținut că, în temeiul procesului-verbal al ședinței Comisiei de concurs pentru ocuparea funcției de director al IMSP SCM nr. 4 din 30 iunie 2016 și a Deciziei Comisiei de concurs pentru ocuparea funcției de director al IMSP SCM nr.4, învingător al concursului a fost desemnat reclamantul Valeriu Cernețchi.

Respectiv, s-a constatat că Primarul general al municipiului Chișinău, ilegal, timp de un an, nu a emis dispoziția de numire a lui Valeriu Cernețchi în funcția de director al IMSP SCM nr. 4, deși acesta a fost declarat câștigător al concursului pentru ocuparea acestei funcții, și nici nu a soluționat cererea depusă de Valeriu Cernețchi privind emiterea Dispoziției de numire a sa în această funcție, Totodată, prima instanță și instanța de apel au constatat ilegalitatea Dispoziției nr. 164-dc din 17 martie 2017 emisă de Primarul general al municipiului Chișinău, prin care Pavel Secrieru a fost numit în funcția de director al IMSP SCM nr. 4. Or, funcțiile de conducător al instituțiilor medico-sanitare sunt ocupate exclusiv pe bază de concurs organizat de Ministerul Sănătății, iar în temeiul procesului-verbal al ședinței Comisiei de concurs pentru ocuparea funcției de director al IMSP SCM nr. 4 din 30 iunie 2016 și a Deciziei Comisiei de concurs pentru ocuparea acestei funcții, învingător al concursului a fost desemnat Valeriu Cernețchi.

La 27 aprilie 2018, Primarul general al municipiului Chișinău, reprezentat de Tudor Tofan, a declarat recurs împotriva deciziei din 01 martie 2018 a Curții de Apel Chișinău (vol. II, f.d. 1-6). În motivarea recursului a invocat neaplicarea legii care trebuia să fie aplicată, aplicarea unei legi care nu trebuia să fie aplicată, interpretarea în mod eronat a legii și aplicarea în mod eronat a analogiei legii sau analogiei dreptului. În acest sens, recurentul a menționat că cererea de chemare în judecată, în partea anulării dispoziției Primarului general al municipiului Chișinău nr. 164-dc din 17 martie 2017 urmează a fi scoasă de pe rol, în temeiul art. 267 lit. a) din Codul de procedură civilă, pe motiv că Valeriu Cernețchi nu a respectat procedura prealabilă.

Succesiv, a remarcat că, prima instanță neîntemeiat a respins demersul privind atragerea în proces a Consiliului municipal Chișinău în calitate de intervenient accesoriu, or, acesta este fondatorul IMSP SCM nr. 4 și urma să se expună în privința numirii lui Valeriu Cernețchi în funcția de director al IMSP SCM nr. 4. Deopotrivă, recurentul a specificat că decizia Consiliului municipal Chișinău nr.10/43 din 09 decembrie 2014 „cu privire la numirea lui Valeriu Cernețchi în funcția de director al IMSP SCM nr. 4” a fost anulată prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău, menținută prin decizia din 01 noiembrie 2016 a Curții de Apel Chișinău, și devenită irevocabilă în baza încheierii din 18 ianuarie 2017 a Curții Supreme de Justiție.

Temei de anulare a acestei decizii a Consiliului municipal Chișinău a servit faptul că Valeriu Cernețchi a ocupat funcția de director al IMSP SCM nr. 4 fără să participe la concurs organizat în temeiul 4 Regulamentului privind numirea în funcție pe bază de concurs a conducătorilor instituțiilor medico-sanitare publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1079 din 02 octombrie 2007. Primarul general al municipiului Chișinău, reprezentat de Tudor Tofan, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și a hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri în sensul respingerii integrale a acțiunii depuse de Valeriu Cernețchi; și casarea deciziei recurate și a hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei decizii prin care să fie scoasă de pe rol cererea de chemare în judecată, în temeiul art. 267 din Codul de procedură civilă.

La 11 iunie 2018, Primarul general al municipiului Chișinău, reprezentat de Tudor Tofan, a depus prin intermediul oficiului poștal cerere de recurs suplimentară împotriva deciziei din 01 martie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a înaintat aceleași solicitări (vol. II, f.d. 13-15, 30) și a menționat că ordinul nr. 33-P§3 din 05 aprilie 2016 emis de Ministrul Sănătății, în temeiul căruia a fost anunțat concurs pentru ocuparea funcției de director al IMSP SCM nr. 4, a fost contestat în instanța de judecată de către Diana Noroc. Astfel, prin decizia din 28 noiembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău, devenită irevocabilă în baza încheierii din 23 mai 2018 a Curții Supreme de Justiție, ordinul nr. 33-P§3 din 05 aprilie 2016 emis de Ministrul Sănătății a fost anulat ca ilegal.

În această ordine de idei, recurentul a invocat că procesul-verbal al ședinței Comisiei de concurs pentru ocuparea funcției de director al Instituției Medico- Sanitare Publice Spitalul Clinic Municipal nr. 4 din 30 iunie 2016, prin care Valeriu Cernețchi a fost desemnat învingător al concursului, este lovit de nulitate absolută, în temeiul art. 22 din Codul civil, deoarece este un act subsecvent ordinului nr. 33-P§3 din 05 aprilie 2016 emis de Ministrul Sănătății, care a fost anulat ca ilegal. Prin încheierea din 04 iulie 2018 a Curții Supreme de Justiție, recursul declarat de Primarul general al municipiului Chișinău, reprezentat de Tudor Tofan, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 01 martie 2018, a fost considerat admisibil și transmis Colegiului lărgit pentru examinare în fond.

La 10 iulie 2018, Valeriu Cernețchi a declarat recurs împotriva deciziei din 01 martie 2018 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului și casarea deciziei recurate în partea respingerii pretenției privind repararea prejudiciului moral, cu emiterea în această parte a unei hotărâri noi prin care să fie admisă acțiunea. Prin încheierea din 12 septembrie 2018 a Curții Supreme de Justiție, a fost considerat inadmisibil recursul declarat de Valeriu Cernețchi împotriva deciziei din 01 martie 2018 a Curții de Apel Chișinău.

Examinând recursul declarat de Primarul general al municipiului Chișinău, reprezentat de Tudor Tofan, împotriva deciziei din 01 martie 2018 a Curții de Apel Chișinău, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție îl consideră întemeiat și care urmează a fi admis și casată integral decizia din 01 martie 2018 a Curții de Apel Chișinău, cu trimiterea cauzei spre rejudecare în instanța de apel, din considerentele ce succed. Articolul 24 din Legea contenciosului administrativ prescrie în alineatul (1) că, instanța de contencios administrativ examinează cererea cu participarea reclamantului și pârâtului și/sau a reprezentanților acestora, în condițiile Codului de procedură civilă, cu unele excepții prevăzute de prezenta lege.

5 În conformitate cu articolul 441 din Codul de procedură civilă, în cazul în care recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului. Conform art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă, judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără a administra noi dovezi. Articolul 444 din Codul de procedură civilă consemnează că, recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces. Completul din 5 judecători decide asupra oportunității invitării tuturor participanților sau a reprezentanților acestora pentru a se pronunța cu privire la problemele de legalitate invocate în cererea de recurs.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă, instanța, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul să caseze integral decizia instanței de apel și să trimită cauza spre rejudecare în instanța de apel o singură dată dacă eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs. Materialele cauzei atestă că, prin Ordinul nr. 32-P&3 emis de Ministru Sănătății, Ruxanda Glavan, la 05 aprilie 2016, s-a anunțat concurs pentru ocuparea funcției de director al Instituției Medico-Sanitare Publice Spitalul Clinic Municipal nr. 4 (vol. I, f.d. 5, 6). Din conținutul procesului-verbal al ședinței Comisiei de concurs al Ministerului Sănătății pentru ocuparea funcției de director al IMSP SCM nr. 4 din 30 iunie 2016 rezultă că, în urma susținerii probei de concurs, candidatul Valeriu Cernețchi a acumulat 20,87puncte.

Astfel, membrii comisiei au confirmat, prin vot unanim, rezultatele obținute de candidat (col. I, f.d.7-10). Prin Decizia Comisiei de concurs pentru ocuparea funcției de director al IMSP SCM nr.4, Valeriu Cernețchi a fost desemnat învingător al concursului pentru ocuparea acestei funcții. În această ordine de idei, Colegiul constată că obiectul material al prezentei acțiuni civile îl formează declararea ca ilegal refuzul Primarului general al municipiului Chișinău de a emite Dispoziția de numire a lui Valeriu Cernețchi în funcția director al IMSP SCM nr. 4 din 30 iunie 2016, ca urmare a desemnării acestuia învingător al concursului organizat de Ministerul Sănătății, și drept consecință obligarea Primarului General al municipiului Chișinău să emită această Dispoziție, cu încheierea contractului de management al instituției pe o durată de 5 ani.

Verificând legalitatea deciziei Curții de Apel Chișinău din 01 martie 2018, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție vădește că instanța de apel a judecat cauza superficial, cu neelucidarea multiaspectuală a circumstanțelor necesare pentru justa soluționare a disensiunii, circumstanță ce a generat aplicarea în mod eronat a legii materiale ce guvernează raportul material litigios, iar drept consecință adoptarea unei soluții nemotivate. În debut, instanța de recurs consideră oportun de a învedera că prin prisma art. 4 alin. (21) din Legea ocrotirii sănătății nr. 411 din 28 martie 1995 „conducătorii instituțiilor medico-sanitare publice republicane, municipale, raionale sunt selectați prin concurs organizat de Ministerul Sănătății și sunt numiți în funcție de către fondator…”.

6 În acest sens, Guvernul a aprobat, la 02 octombrie 2007, prin Hotărârea nr.1079, Regulamentul privind numirea în funcție pe bază de concurs a conducătorilor instituțiilor medico-sanitare publice. Colegiul reliefează că acest Regulament era în vigoare la data anunțării și desfășurării de către Ministerul Sănătății a concursului pentru ocuparea funcției de director al IMSP SCM nr. 4, și a fost abrogat la 09 septembrie 2016. Conform pct. 4 din Regulamentul enunțat, funcțiile de conducător (director, medic-șef) al instituțiilor medico-sanitare publice republicane, municipale și raionale sunt ocupate exclusiv pe bază de concurs organizat de Ministerul Sănătății. Aderent, pct. 16 din Regulament statuează că după anunțarea rezultatelor concursului, fondatorul încheie cu persoana învingătoare un contract individual de muncă pe o durată determinată (5 ani), în temeiul legislației în vigoare, după expirarea căreia postul respectiv devine vacant.

Raportând normele precitate circumstanțelor speței, Colegiul vădește că instanța de apel a cercetat superficial cauza, deoarece a lăsat fără apreciere faptul că Ordinul nr. 32-P&3 emis de Ministrul Sănătății la 05 aprilie 2016, prin care a fost anunțat concurs pentru ocuparea funcției de director al IMSP SCM nr. 4 a fost anulat de către instanța de contencios administrativ. Or, prin decizia din 28 noiembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău s-a constatat ilegalitatea Ordinului nr. 32-P&3 emis de Ministrul Sănătății la 05 aprilie 2016 și s-a anulat ca fiind ilegal. Ba mai mult decât atât, în baza încheierii din 23 mai 2018 a Curții Supreme de Justiție, decizia din 28 noiembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău a căpătat irevocabilitatea.

Odată cu irevocabilitatea, decizia din 28 noiembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău a căpătat și caracterul obligatoriu, or, în conformitate cu art. 16 alin. (1) din Codul de procedură civilă, hotărârile, încheierile, ordonanțele și deciziile judecătorești definitive, precum și dispozițiile, cererile, delegațiile, citațiile, alte adresări legale ale instanței judecătorești, sunt obligatorii pentru toate autoritățile publice, asociațiile obștești, persoanele oficiale, organizațiile și persoanele fizice și se execută cu strictețe pe întreg teritoriul Republicii Moldova. La caz, este remarcabil faptul că, la 05 aprilie 2016, Ministrul Sănătății, a anunțat concurs pentru ocuparea funcției de director al IMSP SCM nr. 4, în legătură cu concedierea fostului director al acestei instituții, Diana Noroc, prin Ordinul nr. 35-P emis de Direcția Sănătății a Consiliului municipal Chișinău la 05 mai 2014. Prin hotărârea din 14 noiembrie 2014 a Judecătoriei Centru, mun.

Chișinău, menținută prin decizia din 07 octombrie 2014 a Curții de Apel Chișinău, a fost anulat Ordinul nr. 35-P emis de Direcția Sănătății a Consiliului municipal Chișinău la 05 mai 2014, prin care Diana Noroc a fost eliberată din funcția de director al IMSP SCM nr. 4, aceasta fiind restabilită în funcția anterior deținută.

Astfel, instanța de recurs conchide că, în speță, instanțele de fond prematur au decis obligarea Primarului general al municipiului Chișinău de a emite Dispoziția de numire a lui Valeriu Cernețchi în funcția de director al Instituției Medico- Sanitare Publice Spitalul Clinic Municipal nr. 4, ca urmare a desemnării acestuia ca câștigător al concursului organizat de Ministerul Sănătății în temeiul procesului- verbal al ședinței Comisiei de concurs pentru ocuparea funcției de director al 7 Instituției Medico-Sanitare Publice Spitalul Clinic Municipal nr. 4 din 30 iunie 2016, cu încheierea contractului de management al instituției pe o durată de 5 ani. Prin urmare, este eronată concluzia Curții de Apel Chișinău precum că decizia din 28 noiembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău este insignifiantă în condițiile speței.

Or, prin decizia din 28 noiembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău, care a devenit irevocabilă în baza încheierii din 23 mai 2018 a Curții Supreme de Justiție, s-a constatat că la data emiterii Ordinului nr. 32-P&3 de către Ministrul Sănătății la 05 aprilie 2016, pentru anunțarea concursului de ocupare a funcției de director al IMSP SCM nr. 4, funcția propusă nu era vacantă, deoarece ordinul nr. 35-P, prin care Diana Noroc a fost concediată din această funcție, a fost anulat prin hotărârea din 14 noiembrie 2014 a Judecătoriei Centru, mun. Chișinău.

În altă ordine de idei, Colegiul constată că, la judecarea cauzei, instanța de apel a lăsat fără apreciere decizia din 30 noiembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău, precum și faptul că între Diana Noroc și Ministerul Sănătății, intervenient accesoriu Consiliul municipal Chișinău, este iscată o acțiune civilă obiect al căreia este anularea Deciziei din 30 iunie 2016 a Comisiei de concurs pentru ocuparea funcției de director al IMSP SCM nr. 4, prin care Valeriu Cernețchi a fost desemnat învingător al concursului pentru ocuparea acestei funcții. La capitolul dat, instanța de recurs opinează că existența unei acțiuni civile obiect al căreia îl formează legalitatea deciziei din 30 iunie 2016 a Comisiei de concurs pentru ocuparea funcției de director al IMSP SCM nr. 4, în esență, creează obstacole iminente la obligarea Primarului general al municipiului Chișinău să emită dispoziție de numire a lui Valeriu Cernețchi în funcție în baza acestei decizii.

Totodată, această circumstanță face imposibilă examinarea litigiului până la soluționarea, printr-o hotărâre irevocabilă, a cauzei civile cu privire la anularea Deciziei din 30 iunie 2016 a Comisiei de concurs pentru ocuparea funcției de director al IMSP SCM nr. 4. Corelând ipotezele expuse supra cu normele legale precitate, instanța de recurs ajunge la concluzia că, la judecarea cauzei, instanța de apel a judecat cauza superficial, cu neelucidarea multiaspectuală a circumstanțelor necesare pentru justa soluționare a disensiunii, și nu a ținut cont de deciziile din 28 noiembrie 2017 și 30 noiembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău, circumstanță ce a generat aplicarea în mod eronat a legii materiale ce guvernează raportul material litigios, iar drept consecință adoptarea unei soluții nemotivate.

La caz, este imperios faptul că, la capitolul legalității hotărârilor judecătorești, CtEDO a statuat în repetate rânduri necesitatea motivării hotărârilor instanței, unde funcția unei decizii motivate este să demonstreze părților că ele au fost auzite. Dreptul de a fi auzit include nu doar posibilitatea de a aduce argumente instanței, dar de asemenea o obligație corespunzătoare a instanței de a arăta motivele pentru care anumite argumente au fost acceptate sau respinse. CtEDO a menționat că, este motivată în mod corespunzător o decizie care permite părților să facă uz efectiv de dreptul lor de a face apel (Hirvisaari împotriva Finlande). În acest sens se reține că actul judecătoresc trebuie să corespundă tuturor normelor de drept, să fie clar, înțeles de părțile implicate în litigiu și să răspundă în mod sigur și expres la toate cererile și obiecțiile formulate de către părți, ceea ce în speță lipsește.

Dat fiind faptul că instanța de apel a emis o decizie cu încălcarea normelor de drept material și procedural, iar lichidarea acestor lacune în cadrul procedurii de 8 examinare în recurs nu este posibilă, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia necesității admiterii recursului declarat de Primarul general al municipiului Chișinău, reprezentat de Tudor Tofan, și casării deciziei Curții de Apel Chișinău din 01 martie 2018, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată. La rejudecarea cauzei, instanța de apel urmează să țină cont de cele menționate și rejudecând cauza să cerceteze multiaspectual materialele cauzei, să elucideze toate circumstanțele importante pentru justa soluționare a speței, iar drept consecință să emită o hotărâre legală și întemeiată cu respectarea normelor de drept material și procedural pertinente speței.

În conformitate cu 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, art. 445 alin. (1) lit. c) și art. 445 alin. (2) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se admite recursul declarat de Primarul general al municipiului Chișinău, reprezentat de Tudor Tofan, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 01 martie 2018. Se casează integral decizia Curții de Apel Chișinău din 01 martie 2018, adoptată în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Valeriu Cernețchi împotriva Primarului general al municipiului Chișinău, intervenienți accesorii Ministerul Sănătății și Pavel Secrieru cu privire la contestarea actului administrativ, obligarea emiterii dispoziției de numire în funcție, încasarea salariului mediu pentru întreaga perioadă de lipsă forțată de la serviciu și repararea prejudiciului moral, și se trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Svetlana Filincova Tamara Chișca-Doneva Victor Burduh Luiza Gafton 9

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-09-12
0,99
3ra-802/18 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-802/18 prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Rîşcani (Liudmila Holeviţcaia) instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (Nelea Budăi, Valeri Efros, Ion Muruianu) ÎNCHEIERE 12 septembrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil
CSJ 2019-12-18
0,97
3ra-1374/19 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-1374/19 prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (L. Holevițcaia) instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (E. Clim, B. Bîrca, S. Iorgov) ÎNCHEIERE 18 decembrie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de
CSJ 2017-02-08
0,95
3ra-144/17 — cu privire la constatarea ilegalității și anularea ordinului, anularea deciziei și încasarea prejudiciului moral
prima instanţă:D. Chistol nr. 3ra-144/17 instanţa de apel: N. Budăi, V. Efros, I. Muruianu ÎNCHEIERE 08 februarie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşe
CSJ 2018-09-19
0,95
3rh-87/18 — contestarea actului administrativ
La fel, printr-o altă judecătorească definitivă şi irevocabilă a fost anulată şi decizia Consiliului municipal Chişinău prin care a fost desemnat Cerneţchi Valeriu, în funcţia de director al Instituţiei Medico Sanitară Publice „Spitalul Cli
CSJ 2018-11-21
0,94
3ra-1074/18 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-1074/2018 prima instanţă: Judecătoria Centru, mun. Chișinău (jud: N. Corcea) instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Panov, M. Anton, V. Cotorobai) Î N C H E I E R E 21 noiembrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil,
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă