Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 19.09.2018
respins

2r-744/18 — aplicarea măsurilor de protectie pentru victimele violentei in familie

HOTĂRÂRE
19.09.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
aplicarea măsurilor de protectie pentru victimele violentei in familie
Temei legal
temeiurile de declarare a revizuirii
Citează această cauză
2r-744/18 — aplicarea măsurilor de protectie pentru victimele violentei in familie (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 2r-744/18 Prima instanță: Judecătoria Căușeni, sediul Central - (jud. Nichitenco Veronica) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. Iulia Cimpoi, Danilov Aliona, Iurie Cotruță) Instanța de revizuire: Curtea de Apel Chișinău- (jud. Iulia Cimpoi, Danilov Aliona, Iurie Cotruță) D E C I Z I E 19 septembrie 2018 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componență: Președintele ședinței, judecător Svetlana Filincova Judecători Dumitru Visternicean Luiza Gafton examinând recursul declarat de Yyyy, în cauza civilă la cererea Inspectoratului de Poliție Căușeni cu privire la aplicarea măsurilor de protecție a victimei violenței în familie Xxxx, față de Yyyy și eliberarea ordonanței de protecție, împotriva încheierii din 07 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire înaintată de Yyyy împotriva deciziei din 20 iulie 2017 a Curții de Apel Chișinău, c o n s t a t ă : La 15 mai 2017, Inspectoratul de Poliție Căușeni a înaintat în instanța de judecată, în interesele lui Xxxx, cererea privind aplicarea măsurilor de protecție a victimei violenței în familie, față de Yyyy, solicitând următoarele măsuri de protecție: - de a nu comite acte de violență în familie; - să nu amenințe cet.

Xxxx; - să nu se apropie la distanța mai aproape de 200 m de Xxxx; - să nu se apropie de locuința victimei, la cel puțin 200 m; - interdicția agresorului de a intra și a ședea la locuința în care locuiește Xxxx, zzzz; - să prezinte toate armele la secția de poliție, dacă acesta le posedă; - organul de asistență socială, responsabil de oferirea asistenței sociale în caz de necesitate să acorde asistență socială cet. Xxxx; - obligarea agresorului să participe la programul de consiliere și să raporteze săptămânal instanței despre participarea la program. Prin încheierea din 20 mai 2017 a Judecătoriei Căușeni, sediul central, s-a admis cererea Inspectoratului de Poliție Căușeni, privind aplicarea măsurilor de protecție a victimei violenței în familie Xxxx față de Yyyy și eliberarea ordonanței de protecție.

S-a 1 emis ordonanța de protecție prin care s-a aplicat pe un termen de 90 zile măsuri de protecție a victimei violenței în familie Xxxx, stabilindu-i agresorului Yyyy următoarele măsuri: - obligarea de a sta departe de locul aflării victimei, la o distanță ce ar asigura securitatea victimei de 200 m; - interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima; - interzicerea să se apropie de locul de muncă al victimei. Prin decizia din 20 iulie 2017 a Curții de Apel Chișinău a fost respins recursul declarat de Yyyy împotriva încheierii din 20 mai 2017 a Judecătoriei Căușeni, sediul central (f.d.67).

La 03 mai 2018, Yyyy a depus cerere de revizuire a deciziei din 20 iulie 2017 a Curții de Apel Chișinău, prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire, casarea deciziei din 20 iulie 2017 a Curții de Apel Chișinău, cu dispunerea rejudecării cauzei în ordine de recurs, soluționând prin decizie cauza în fond, cu respingerea cererii Inspectoratului de Poliție Căușeni privind emiterea ordonanței de protecție față de agresorul Yyyy (f.d.73- 81). Prin încheierea din 07 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, cererea de revizuire declarată de Yyyy împotriva deciziei din 20 iulie 2017 a Curții de Apel Chișinău a fost respinsă ca inadmisibilă (f.d. 109-111). La 24 iulie 2018, Yyyy a declarat recurs împotriva încheierii din 07 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea integrală a încheierii recurate, cu restituirea cauzei spre rejudecare (f.d.

115-121). În motivarea cererii de recurs, recurenta a invocat faptul că având în vedere că la 01 martie 2018, a fost informată de către Procuratura raionului Căușeni în privința faptului că, prin ordonanța procurorului în Procuratura raionului Căușeni din 27 decembrie 2017, Yyyy a fost scoasă de sub urmărirea penală, cu clasarea procesului penal, pe motiv că în acțiunile Yyyy nu se atestă elementele componenței de infracțiune prevăzute de art. 2011 alin. (1), lit. c) Cod penal, la 03 mai 2018 a depus, în temeiul art. 449, lit. b) Cod de procedură civilă, cerere de revizuire a deciziei din 20 iulie 2017 a Curții de Apel Chișinău.

A opinat că, instanța de revizuire nu a luat în considerare circumstanțele noi apărute, dar și faptul că la data emiterii încheierii și ordonanței de protecție din 20 mai 2017, în privința ei nu au fost emise acte procedurale sau judecătorești prin care ar fi fost constatată vinovăția acesteia în săvârșirea acțiunilor ilegale prevăzute de art. 2011 alin. (2) lit. c) Cod penal, cauza penală fiind doar în derulare și examinare la faza depunerii explicațiilor inițiate pe caz. Consideră că bănuiala imputată Yyyy prin ordonanța de recunoaștere în calitate de bănuit din 18 mai 2017 și-a pierdut valoarea prin emiterea ordonanței de scoatere de sub urmărirea penală a Yyyy și clasarea cauzei penale, astfel la caz atestându-se temeiul declarării cererii de revizuire, potrivit art. 449 Cod de procedură civilă.

În conformitate cu art. 425 Cod de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunțarea ei. 2 Conform materialelor cauzei, încheierea din 07 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost expediată în adresa participanților la proces la data de 10 iulie 2018. Având în vedere că la materialele dosarului judiciar lipsește dovada recepționării de către recurentă a încheierii recurate, cererea de recurs depusă de către Yyyy la data de 24 iulie 2018, se consideră a fi depusă în termen. Examinând temeiurile recursului, în raport cu materialele cauzei, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat de Yyyy neîntemeiat și pasibil de a fi respins din următoarele motive.

Conform art. 426 alin. (3) Cod de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. În conformitate cu art. 427 lit. a) Cod de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept, să respingă recursul și să mențină încheierea. Potrivit art. 451 alin. (1) Cod de procedură civilă, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menționate la art. 447, indicându-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 și anexându-se probele ce le confirmă.

Conform art. 452 alin. (11) Cod de procedură civilă, dacă examinarea cererii de revizuire este de competența Curții Supreme de Justiție sau a instanței de apel, ședințele se desfășoară fără înștiințarea participanților la proces. Dacă instanța care examinează cererea de revizuire consideră necesară prezența participanților la proces, aceasta dispune înștiințarea lor. Din recursul declarat rezultă că recurentul își exprimă dezacordul cu actul judecătoresc adoptat de către instanța de revizuire prin care a respins ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Yyyy împotriva deciziei din 20 iulie 2017 a Curții de Apel Chișinău.

Instanța de recurs menționează că instanța de revizuire în concluzia soluției adoptate a indicat că circumstanțele menționate de către revizuent nu se încadrează în temeiul prevăzut de art. 449 lit. b) Cod de procedură civilă, or, din întreg textul cererii de revizuire rezultă că aceasta nu conține nici un temei de fapt și de drept, nici nu atestă prezența unor circumstanțe sau fapte esențiale ale pricinii, care ar fi de natură să justifice admiterea acestui instrument procedural și intervenția în actul judiciar irevocabil, iar argumentul revizuentei privind scoaterea acesteia de sub urmărirea penală, cu clasarea procesului penal, a fost respins de instanță. În susținerea poziției sale instanța de revizuire a statuat că circumstanțele invocate de către revizuentă au intervenit ulterior examinării cauzei și nici nu puteau fi cunoscute la momentul examinării cauzei, deoarece acestea nici nu existau.

Instanța de revizuire a mai învederat faptul că, este exclusă admiterea cererii de revizuire și casarea deciziei, în condițiile în care, în afara de agresiune fizică, la caz s-a mai constatat și agresiune psihologică din partea Yyyy8, fapt confirmat prin declarațiile 3 martorilor, iar aplicarea ordonanței de protecție a constituit o măsură eficientă în privința agresorului, în scopul de a proteja victima și de a împiedica agresorul să comită alte acte de violență. În conformitate cu art. 449 lit. b) Cod de procedură civilă, revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale pricinii care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedește că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a cauzei.

În contextul normelor de drept precitate supra, Colegiul reține că instanța de revizuire corect a constatat că cererea de revizuire depusă de Yyyy împotriva deciziei din 20 iulie 2017 a Curții de Apel Chișinău este lipsită de temei juridic, stabilit expres în prevederile art. 449 Cod de procedură civilă, or, rezultând din prevederile art. 449 Cod de procedură civilă revizuirea se declară în condițiile stabilite de lege. Pornind de la premisa că Yyyy a invocat ca temei de revizuire art. 449 lit. b) și Cod de procedură civilă și anume că au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale pricinii care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedește că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a cauzei, Colegiul apreciază ca fiind corectă concluzia instanței de revizuire privind inadmisibilitatea cererii de revizuire.

Or, circumstanțele noi descoperite, sunt totalitatea de fapte juridice (obiect al probației) care duc la apariția, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor civile, care au o importanță esențială pentru soluționarea justă a cauzei civile, totodată, având putere decisivă asupra concluziei instanței de judecată, care nu au fost cunoscute revizuenților anterior, dar existau până la momentul pronunțării hotărârii și au fost descoperite după ce hotărârea judecătorească a devenit irevocabilă. În astfel de circumstanțe, Colegiul relevă ca fiind corectă concluzia instanței de revizuire precum că nu au fost stabilite temeiuri de revizuire a deciziei din 20 iulie 2017 a Curții de Apel Chișinău, or, recurentul nu a justificat și nu a confirmat existența temeiurilor de revizuire a acesteia, iar circumstanțele invocate au fost survenite ulterior emiterii actelor judecătorești.

De asemenea, Colegiul notează că prin recursul declarat, recurentul nu și-a exprimat decât dezacordul cu actul de dispoziție adoptat de instanța de judecată, însă careva circumstanțe esențiale și convingătoare care să determine redeschiderea procesului civil întru corectarea unei erori judiciare ce ar fi fost admisă la momentul judecării cauzei, nu au fost invocate și probate. De altfel, revizuirea nu presupune rejudecarea cauzei în mod implicit, ci doar ca efect al admiterii cererii de revizuire în cazul existenței temeiurilor în acest sens. În caz contrar, poate avea loc o ingerință asupra securității raportului juridic. Mai mult, revizuirea este o cale de atac de retractare a hotărârii și nu de reformare.

În cadrul revizuirii nu se verifică legalitatea și temeinicia hotărârilor adoptate, ci în baza unor temeiuri strict prevăzute de 4 lege are loc redeschiderea procesului în vederea corectării unei erori judiciare ce rezultă din circumstanțe necunoscute instanței la momentul judecării cauzei.

Totodată, Colegiul menționează că procedura de revizuire prevăzută de art. 449-453 Cod de procedură civilă servește scopului înlăturării lacunelor și omisiunilor justiției care urmează a fi aplicate într-o manieră compatibilă cu prevederile art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, fiind respectat principiul securității raporturilor juridice care înseamnă, conform jurisprudenței Curții Europene pentru Drepturile Omului, între altele, că o soluție definitivă al oricărui litigiu nu trebuie rediscutată, ca excepție de la acest principiu este doar cazul când reexaminarea este necesară în virtutea circumstanțelor fundamentale și obligatorii (cazul Brumărescu contra României nr. 28342/95; cazul Roșca contra Moldovei nr. 6276/02).

În această ordine de idei, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că admiterea cererii de revizuire depuse de Yyyy ar însemna încălcarea principiului securității raporturilor juridice și a drepturilor celorlalte părți la un proces echitabil, garantate de art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. Din considerentele menționate și având în vedere că încheierea contestată este întemeiată și emisă cu respectarea cadrului legal, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de Yyyy, cu menținerea încheierii din 07 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău.

În conformitate cu prevederile art. 427 lit. a), art. 428 Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se respinge recursul declarat de Yyyy. Se menține încheierea din 07 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, emisă în cauza civilă la cererea Inspectoratului de Poliție Căușeni cu privire la aplicarea măsurilor de protecție a victimei violenței în familie Xxxx, față de Yyyy și eliberarea ordonanței de protecție. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecător Svetlana Filincova Judecători Dumitru Visternicean Luiza Gafton 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2023-10-18
0,95
2r-266/23 — aplicarea masurilor de protectie a victimilor violentei in familie
Dosarul nr. 2r-266/23 2-22170219-01-2r-19062023 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru – I. Potînga Instanța de recurs: Curtea de Apel Chișinău – M. Guzun, V. Sîrbu, V. Buhnaci Instanța de revizuire: Curtea de Apel Chișinău – A
CSJ 2020-06-17
0,94
2r-235/20 — Aplicarea măsurilor de protectie
Dosarul nr. 2r–235/20 Prima instanță: Judecătoria Chișinău (sediul Centru) (jud. R. Pascari) Instanța de recurs: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Danilov, I. Secrieru, Iu. Cotruță) Instanța de revizuire: Curtea de Apel Chișinău, (jud. I.Sec
CSJ 2021-04-21
0,94
2r-223/21 — cu privire la aplicarea masurilor de protectie pentru victimele violentei in familie
Dosarul nr. 2r-223/21 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău sediul Centru (jud. R. Pascari) Instanţa de recurs: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Danilov, I. Secrieru, I. Cotruţă) Instanța de revizuire: Curtea de Apel Chișinău (jud. N. Budăi,
CSJ 2023-05-17
0,93
2ac-148/23 — aplicarea masurilor de protectie în cazurile de violenta in familie
Dosarul nr. 2ac-148/23 2-23024341-01-2ac-25042023 Î N C H E I E R E 17 mai 2023 mun. Chişinău CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Viorica Puica Judecători Oxana Parfeni Aliona Donos examinî
CSJ 2020-07-18
0,93
1ra-544/20 — art. 320-1, 201-1 alin. 2 lit. b CP
și a controlului personal asupra victimei, săvârșită în legătură cu aplicarea măsurilor de protecție. Tot el, acționând cu intenție directă, urmărind scopul neexecutării măsurilor din ordonanța de protecție a victimei violenței în familie,
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă