3ra-1143/18 — încasarea prejudiciului material cu titlu de indemnizație unică de concediere, încasarea penalității și a cheltuielilor de judecată

3ra-1143/18 — încasarea prejudiciului material cu titlu de indemnizație unică de concediere, încasarea penalității și a cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr.3ra-1143/18

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (Jud: A. Cucerescu)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Jud: I. Cimpoi, A. Danilov, I. Secrieru)

ÎNCHEIERE

5 septembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Mariana Pitic

Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursurilor declarate de către Eduard Briuhani,

Leonid Britva, Viorel Postovan, Anatolie Dîrzu, Veaceslav Cusailo, Veaceslav

Chistruga, Vladimir Savtiuc reprezentanți de avocatul Dumitru Marco și

Inspectoratul General al Poliției,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Eduard Briuhani,

Leonid Britva, Viorel Postovan, Anatolie Dîrzu, Veaceslav Cusailo, Veaceslav

Chistruga, Vladimir Savtiuc împotriva Inspectoratului General al Poliției cu privire

la încasarea prejudiciului material cu titlul de indemnizației unică de concediere,

încasarea penalității de întârziere și a cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 20 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-

au respins apelurile depuse de Eduard Briuhani, Leonid Britva, Viorel Postovan,

Anatolie Dîrzu, Veaceslav Cusailo, Veaceslav Chistruga, Vladimir Savtiuc și

Inspectoratul General al Poliției și s-a menținut hotărârea din 30 august 2017 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

c o n s t a t ă :

La 2 martie 2017, Eduard Briuhani, Leonid Britva, Viorel Postovan, Anatolie

Dîrzu, Veaceslav Cusailo, Veaceslav Chistruga, Vladimir Savtiuc au depus cerere

de chemare în judecată împotriva Inspectoratului General al Poliției cu privire la

încasarea prejudiciului material cu titlul de indemnizației unică de concediere,

încasarea penalității de întârziere și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul Leonid Britva a indicat că, prin ordinul nr.

130 ef. din 28 februarie 2014 al Inspectoratului General al Poliției cu privire la

întreruperea raporturilor de serviciu, rezilierea contractului individual de muncă, a

încetat serviciul în politie, precum și contractul individual de muncă în corespundere

cu Legea cu privire la activitatea poliției și statutul polițistului nr. 320 din 27

decembrie 2012.

1

Reclamantul Leonid Britva a menționat că, indemnizația unică de concediere,

achitată la 3 iunie 2015, a fost calculată în sumă de 71 802,50 lei, iar din suma

respectivă a fost reținut impozitul în mărime de 12 924,46 lei.

În acest context reclamantul a notat că, indemnizația unică a fost achitată cu

459 zile întârziere, fiind reținută suma de 12 924,46 lei în baza modificărilor operate

în Codul Fiscal prin Legea nr. 71 din 12 aprilie 2015, în vigoare din 1 mai 2015,

potrivit căreia au fost abrogate prevederile art. 20 lit. g) Cod fiscal, care stabileau ca

tip de venit neimpozabil indemnizația de concediere.

Astfel reclamantul a explicat că dreptul la obținerea indemnizației a survenit la

28 februarie 2014, înainte de operarea modificărilor în Codul Fiscal prin Legea nr.

71 din 12 aprilie 2015, în vigoare din 1 mai 2015, însă din vina angajatorului

exprimată prin neonorarea la timp a obligațiilor financiare i-a fost cauzat un

prejudiciu material.

În motivarea acțiunii, reclamantul Eduard Briuhani a indicat că, prin ordinul nr.

586 ef. din 26 septembrie 2014 al Inspectoratului General al Poliției cu privire la

întreruperea raporturilor de serviciu, rezilierea contractului individual de muncă, a

încetat serviciul în politie, precum și contractul individual de muncă în corespundere

cu Legea cu privire la activitatea poliției și statutul polițistului nr. 320 din 27

decembrie 2012.

Reclamantul Eduard Briuhani a menționat că, indemnizația unică de

concediere, achitată la 3 iunie 2015, a fost calculată în sumă de 83 614,58 lei, iar

din suma respectivă a fost reținut impozitul în mărime de 15 050,61 lei.

Eduard Briuhani a notat că, indemnizația unică a fost achitată cu 244 zile

întârziere, fiind reținută suma de 15 050,61 lei în baza modificărilor operate în Codul

Fiscal prin Legea nr. 71 din 12 aprilie 2015, în vigoare din 1 mai 2015, potrivit căreia

au fost abrogate prevederile art. 20 lit. g) Cod fiscal, care stabileau ca tip de venit

neimpozabil indemnizația de concediere.

În acest sens reclamantul a relatat că dreptul la obținerea indemnizației a

survenit la 1 octombrie 2014, înainte de operarea modificărilor în Codul Fiscal prin

Legea nr. 71 din 12 aprilie 2015, în vigoare din 1 mai 2015, însă din vina

angajatorului exprimată prin neonorarea la timp a obligațiilor financiare i-a fost

cauzat un prejudiciu material.

În motivarea acțiunii, reclamantul Veaceslav Chistruga a indicat că, prin

ordinul nr. 173 ef. din 28 martie 2014 al Inspectoratului General al Poliției cu privire

la întreruperea raporturilor de serviciu, rezilierea contractului individual de muncă,

a încetat serviciul în politie, precum și contractul individual de muncă în

corespundere cu Legea cu privire la activitatea poliției și statutul polițistului nr. 320

din 27 decembrie 2012.

Reclamantul Veaceslav Chistruga a menționat că, indemnizația unică de

concediere, achitată la 3 iunie 2015, a fost calculată în sumă de 71 802,50 lei, iar

din suma respectivă a fost reținut impozitul în mărime de 12 924,46 lei.

Veaceslav Chistruga a notat că, indemnizația unică a fost achitată cu 431 zile

întârziere, fiind reținută suma de 12 924,46 lei în baza modificărilor operate în Codul

Fiscal prin Legea nr. 71 din 12 aprilie 2015, în vigoare din 1 mai 2015, potrivit căreia

au fost abrogate prevederile art. 20 lit. g) Cod fiscal, care stabileau ca tip de venit

neimpozabil indemnizația de concediere.

2

Astfel reclamantul a susținut că dreptul la obținerea indemnizației a survenit la

28 martie 2014, înainte de operarea modificărilor în Codul Fiscal prin Legea nr. 71

din 12 aprilie 2015, în vigoare din 1 mai 2015, însă din vina angajatorului exprimată

prin neonorarea la timp a obligațiilor financiare i-a fost cauzat un prejudiciu

material.

În motivarea acțiunii, reclamantul Veaceslav Cusailo a indicat că, prin ordinul

nr. 130 ef. din 28 februarie 2014 al Inspectoratului General al Poliției cu privire la

întreruperea raporturilor de serviciu, rezilierea contractului individual de muncă, a

încetat serviciul în politie, precum și contractul individual de muncă în corespundere

cu Legea cu privire la activitatea poliției și statutul polițistului nr. 320 din 27

decembrie 2012.

Reclamantul Veaceslav Cusailo a menționat că, indemnizația unică de

concediere, achitată la 3 iunie 2015, a fost calculată în sumă de 71 802,50 lei. O

parte din indemnizația de concedere în sumă de 42 400 lei a fost achitată la 5

decembrie 2014, iar restul sumei în mărime de 9662,50 lei a fost achitată la 3 iunie

2015, iar din suma dată a fost reținut impozitul în mărime de 1467,55 lei.

În acest context reclamantul a notat că, o parte in indemnizația unică în sumă

de 42 400 lei a fost achitată cu 279 zile întârziere, iar restul în mărime de 9662,50

lei a fost achitată cu o întârziere de 180 zile, fiind reținută suma de 1467,55 lei în

baza modificărilor operate în Codul Fiscal prin Legea nr. 71 din 12 aprilie 2015, în

vigoare din 1 mai 2015, potrivit căreia au fost abrogate prevederile art. 20 lit. g) Cod

fiscal, care stabileau ca tip de venit neimpozabil indemnizația de concediere.

Astfel reclamantul a specificat că dreptul la obținerea indemnizației a survenit

la 28 februarie 2014, înainte de operarea modificărilor în Codul Fiscal prin Legea

nr. 71 din 12 aprilie 2015, în vigoare din 1 mai 2015, însă din vina angajatorului

exprimată prin neonorarea la timp a obligațiilor financiare i-a fost cauzat un

prejudiciu material.

În motivarea acțiunii, reclamantul Anatolie Dîrzu a indicat că, prin ordinul nr.

92 ef. din 13 februarie 2015 al Inspectoratului General al Poliției cu privire la

întreruperea raporturilor de serviciu, rezilierea contractului individual de muncă, a

încetat serviciul în politie, precum și contractul individual de muncă în corespundere

cu Legea cu privire la activitatea poliției și statutul polițistului nr. 320 din 27

decembrie 2012.

Reclamantul Anatolie Dîrzu a menționat că, indemnizația unică de concediere,

achitată la 3 iunie 2015, a fost calculată în sumă de 91 423,50 lei, iar din suma

respectivă a fost reținut impozitul în mărime de 16 118,97 lei.

Anatolie Dîrzu a relatat că, indemnizația unică a fost achitată cu 88 zile

întârziere, fiind reținută suma de 16 118,97 lei în baza modificărilor operate în Codul

Fiscal prin Legea nr. 71 din 12 aprilie 2015, în vigoare din 1 mai 2015, potrivit căreia

au fost abrogate prevederile art. 20 lit. g) Cod fiscal, care stabileau ca tip de venit

neimpozabil indemnizația de concediere.

Astfel reclamantul a susținut că dreptul la obținerea indemnizației a survenit la

12 aprilie 2015, înainte de operarea modificărilor în Codul Fiscal prin Legea nr. 71

din 12 aprilie 2015, în vigoare din 1 mai 2015, însă din vina angajatorului exprimată

prin neonorarea la timp a obligațiilor financiare i-a fost cauzat un prejudiciu

material.

3

În motivarea acțiunii, reclamantul Vladimir Savtiuc a indicat că, prin ordinul

nr. 92 ef. din 13 februarie 2015 al Inspectoratului General al Poliției cu privire la

întreruperea raporturilor de serviciu, rezilierea contractului individual de muncă, a

încetat serviciul în politie, precum și contractul individual de muncă în corespundere

cu Legea cu privire la activitatea poliției și statutul polițistului nr. 320 din 27

decembrie 2012.

Reclamantul Vladimir Savtiuc a menționat că, indemnizația unică de

concediere, achitată la 3 iunie 2015, a fost calculată în sumă de 77 581 lei, iar din

suma respectivă a fost reținut impozitul în mărime de 13 627,32 lei.

În acest context reclamantul a notat că, indemnizația unică a fost achitată cu 88

zile întârziere, fiind reținută suma de 13 627,32 lei în baza modificărilor operate în

Codul Fiscal prin Legea nr. 71 din 12 aprilie 2015, în vigoare din 1 mai 2015, potrivit

căreia au fost abrogate prevederile art. 20 lit. g) Cod fiscal, care stabileau ca tip de

venit neimpozabil indemnizația de concediere.

Astfel reclamantul a susținut că dreptul la obținerea indemnizației a survenit la

6 martie 2015, înainte de operarea modificărilor în Codul Fiscal prin Legea nr. 71

din 12 aprilie 2015, în vigoare din 1 mai 2015, însă din vina angajatorului exprimată

prin neonorarea la timp a obligațiilor financiare i-a fost cauzat un prejudiciu

material.

În motivarea acțiunii, reclamantul Viorel Postovan a indicat că, prin ordinul nr.

92 ef. din 13 februarie 2015 al Inspectoratului General al Poliției cu privire la

întreruperea raporturilor de serviciu, rezilierea contractului individual de muncă, a

încetat serviciul în politie, precum și contractul individual de muncă în corespundere

cu Legea cu privire la activitatea poliției și statutul polițistului nr. 320 din 27

decembrie 2012.

Reclamantul Viorel Postovan a menționat că, indemnizația unică de

concediere, achitată la 3 iunie 2015, a fost calculată în sumă de 82 054 lei, iar din

suma respectivă a fost reținut impozitul în mărime de 14 432,46 lei.

Viorel Postovan a invocat că, indemnizația unică a fost achitată cu 88 zile

întârziere, fiind reținută suma de 14 432,46 lei în baza modificărilor operate în Codul

Fiscal prin Legea nr. 71 din 12 aprilie 2015, în vigoare din 1 mai 2015, potrivit căreia

au fost abrogate prevederile art. 20 lit. g) Cod fiscal, care stabileau ca tip de venit

neimpozabil indemnizația de concediere.

În acest context reclamantul a susținut că dreptul la obținerea indemnizației a

survenit la 6 martie 2015, înainte de operarea modificărilor în Codul Fiscal prin

Legea nr. 71 din 12 aprilie 2015, în vigoare din 1 mai 2015, însă din vina

angajatorului exprimată prin neonorarea la timp a obligațiilor financiare i-a fost

cauzat un prejudiciu material.

Solicită reclamantul Leonid Britva încasarea din contul Inspectoratului General

al Poliției în beneficiul său a prejudiciului material cu titlul de indemnizației unică

de concediere în sumă de 12 924,46 lei, încasarea penalității de întârziere în mărime

de 32 957,34 lei și cheltuielile de asistență juridică în sumă de 1500 lei.

Solicită reclamantul Eduard Briuhani încasarea din contul Inspectoratului

General al Poliției în beneficiul său a prejudiciului material cu titlul de indemnizației

unică de concediere în sumă de 15 050,16 lei, încasarea penalității de întârziere în

mărime de 20 401,95 lei și cheltuielile de asistență juridică în sumă de 1500 lei.

4

Solicită reclamantul Veaceslav Chistruga încasarea din contul Inspectoratului

General al Poliției în beneficiul său a prejudiciului material cu titlul de indemnizației

unică de concediere în sumă de 12 924,46 lei, încasarea penalității de întârziere în

mărime de 30 946,87 lei și cheltuielile de asistență juridică în sumă de 1500 lei.

Solicită reclamantul Veaceslav Cusailo încasarea din contul Inspectoratului

General al Poliției în beneficiul său a prejudiciului material cu titlul de indemnizației

unică de concediere în sumă de 1467,55 lei, încasarea penalității de întârziere în

mărime de 16 264,68 lei și cheltuielile de asistență juridică în sumă de 1500 lei.

Solicită reclamantul Anatolie Dîrzu încasarea din contul Inspectoratului

General al Poliției în beneficiul său a prejudiciului material cu titlul de indemnizației

unică de concediere în sumă de 16 118,97 lei, încasarea penalității de întârziere în

mărime de 8045,26 lei și cheltuielile de asistență juridică în sumă de 1500 lei.

Solicită reclamantul Vladimir Savtiuc încasarea din contul Inspectoratului

General al Poliției în beneficiul său a prejudiciului material cu titlul de indemnizației

unică de concediere în sumă de 13 627,32 lei, încasarea penalității de întârziere în

mărime de 6827,12 lei și cheltuielile de asistență juridică în sumă de 1500 lei.

Solicită reclamantul Viorel Postovan încasarea din contul Inspectoratului

General al Poliției în beneficiul său a prejudiciului material cu titlul de indemnizației

unică de concediere în sumă de 14 432,46 lei, încasarea penalității de întârziere în

mărime de 7748,75 lei.

Prin hotărârea din 30 august 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a

admis parțial acțiunea depusă de Eduard Briuhani, Leonid Britva, Viorel Postovan,

Anatolie Dîrzu, Veaceslav Cusailo, Veaceslav Chistruga și Vladimir Savtiuc. S-a

încasat din contul Inspectoratului General de Poliție în beneficiul lui Leonid Britva

prejudiciul material cu titlul de indemnizației unică de concediere în mărime de 12

924,46 lei și cheltuielile de asistență juridică în sumă de 1000 lei. S-a încasat din

contul Inspectoratului General de Poliție în beneficiul lui Eduard Briuhani

prejudiciul material cu titlul de indemnizației unică de concediere în mărime de în

mărime de 15 050,61lei și cheltuielile de asistență juridică în sumă de 1 000lei. S-a

încasat din contul Inspectoratului General de Poliție în beneficiul lui Veaceslav

Chistruga prejudiciul material cu titlul de indemnizației unică de concediere în

mărime de în mărime de 12 924,46 lei și cheltuielile de asistență juridică în sumă de

1000 lei. S-a încasat din contul Inspectoratului General de Poliție în beneficiul lui

Anatolie Dîrzu prejudiciul material cu titlul de indemnizației unică de concediere în

mărime de în mărime de 16 118,97 lei și cheltuielile de asistență juridică în sumă de

1 000 lei. S-a încasat din contul Inspectoratului General de Poliție în beneficiul lui

Veaceslav Cusailo prejudiciul material cu titlul de indemnizației unică de concediere

în mărime de în mărime de 1467,55 lei și cheltuielile de asistență juridică în sumă

de 1 000 lei. S-a încasat din contul Inspectoratului General de Poliție în beneficiul

lui Vladimir Savtiuc prejudiciul material cu titlul de indemnizației unică de

concediere în mărime de 13 627,32 lei și cheltuielile de asistență juridică în sumă de

1000 lei. S-a încasat din contul Inspectoratului General de Poliție în beneficiul lui

Viorel Postovan prejudiciul material cu titlul de indemnizației unică de concediere

în mărime de 14 432,46 lei și cheltuielile de asistență juridică în sumă de 1 000 lei.

În rest pretențiile au fost respinse(f.d. 90-91, 110-119).

5

Prin decizia din 20 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-au respins

apelurile depuse Inspectoratul General al Poliției și Eduard Briuhani, Leonid Britva,

Viorel Postovan, Anatolie Dîrzu, Veaceslav Cusailo, Veaceslav Chistruga, Vladimir

Savtiuc și s-a menținut hotărârea din 30 august 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Centru (f.d. 164-179).

La 6 aprilie 2018, Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa participanților

la proces copia deciziei adoptate (f.d. 180).

La 26 iunie 2018, Inspectoratul General al Poliției a depus recurs împotriva

deciziei din 20 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea

recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu emiterea

unei noi decizii cu privire la respingerea acțiunii.

Recurentul Inspectoratul General al Poliției, în motivarea recursului, a indicat

că instanțele de judecată la adoptarea hotărârilor contestate, au aplicat și interpretat

eronat normele dreptului material aplicabile raportului juridic litigios în partea

admiterii acțiunii.

Recurentul a menționat că la examinarea cauzei, instanțele de judecată au dat

apreciere doar argumentelor invocate de intimați și nu s-a condus de rigorile art. 10

alin. (1) din Legea cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului, care

prevede expres că politia este finanțată de la bugetul de stat și din alte surse

neinterzise de lege.

În acest sens recurentul a relatat că cheltuielile la capitolul indemnizații la

încetarea raporturilor de muncă sunt de ordin neprevăzut și nu au putut fi prevăzute

la planificarea bugetului pe anul 2014, astfel depășind sumele alocate în acest sens.

De asemenea recurentul a specificat că instanțele nu au ținut cont că în vederea

achitării datoriilor, Inspectoratul General al Poliției a înaintat un șir de demersuri în

adresa conducerii Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Finanțelor, care este

organul ierarhic superior cu solicitarea de alocare a surselor financiare.

Recurentul a invocat că la 28 aprilie 2015 a intrat în vigoare Legea bugetului

de stat pentru anul 2015, astfel în luna mai 2015 au fost înaintate spre aprobare

Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Finanțe planurile de finanțare cu

planificarea surselor financiare pentru plata indemnizațiilor de concediere.

Astfel recurentul a notat că între timp, prin Legea nr. 71 din 12 aprilie 2015, în

vigoare din 1 mai 2015, a fost abrogată art. 20 lit. g) Cod fiscal în calitate de sursă

de venit neimpozabilă indemnizația de concediere. Ministerul Afacerilor Interne în

scopul aplicării corecte a prevederilor art. 20 lit. g) Cod fiscal a intervenit cu

demersuri în adresa Serviciului Fiscal de stat și Ministerului Finanțelor, care prin

răspunsuri au indica asupra obligativității de impozitare a venitului obținut din

indemnizația unică de concediere.

Consideră că prevederile art. 330 Codul muncii urmează a fi analizate prin

coroborare cu prevederile enunțate mai sus, deoarece alin. (1) din articolul 330

Codul muncii stabilește exhaustiv cazurile în care de facto este stabilită vinovăția

angajatorului. Respectiv recurentul a indicat că nici una din cazurile stabilite la art.

330 alin. (1) Codul muncii nu pot fi imputate Inspectoratului General al Poliției.

La 25 iulie 2018, Eduard Briuhani, Leonid Britva, Viorel Postovan, Anatolie

Dîrzu, Veaceslav Cusailo, Veaceslav Chistruga, Vladimir Savtiuc reprezentanți de

avocatul Dumitru Marco a depus recurs împotriva deciziei din 20 februarie 2018 a

6

Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței

de apel și hotărârii primei instanțe în partea respingerii acțiunii cu emiterea în această

parte unei noi decizii cu privire la admiterea acțiunii.

Recurenții Eduard Briuhani, Leonid Britva, Viorel Postovan, Anatolie Dîrzu,

Veaceslav Cusailo, Veaceslav Chistruga, Vladimir Savtiuc reprezentanți de avocatul

Dumitru Marco, în motivarea recursului, au indicat că instanțele de judecată la

adoptarea hotărârilor contestate, au aplicat și interpretat eronat normele dreptului

material aplicabile raportului juridic litigios în partea respingerii acțiunii.

Recurenții au notat că instanța de apel nu s-a expus asupra tuturor motivelor

invocate în cererea de apel.

La 24 iulie 2018, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de procedură

civilă, Curtea Supremă de Justiție i-a comunicat cererea de recurs depusă de

Inspectoratul General al Poliției lui Eduard Briuhani, Leonid Britva, Viorel

Postovan, Anatolie Dîrzu, Veaceslav Cusailo, Veaceslav Chistruga, Vladimir

Savtiuc, informându-i că referința se depune în termen de o lună de la data primirii

scrisorii. În mod corespunzător, dacă referința nu a fost prezentată în termenul

stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

La 27 iulie 2018, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de procedură

civilă, Curtea Supremă de Justiție i-a comunicat cererea de recurs depusă de Eduard

Briuhani, Leonid Britva, Viorel Postovan, Anatolie Dîrzu, Veaceslav Cusailo,

Veaceslav Chistruga, Vladimir Savtiuc reprezentanți de avocatul Dumitru Marco,

Inspectoratului General al Poliției, informându-l că referința se depune în termen de

o lună de la data primirii scrisorii. În mod corespunzător, dacă referința nu a fost

prezentată în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

Pînă la examinarea cauzei, Eduard Briuhani, Leonid Britva, Viorel Postovan,

Anatolie Dîrzu, Veaceslav Cusailo, Veaceslav Chistruga, Vladimir Savtiuc

reprezentanți de avocatul Dumitru Marco, Inspectoratului General al Poliției nu au

depus referință, pentru a-și expune opinia referitor la recursurile declarate.

Analizând admisibilitatea recursului, conform art. 440 din Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că cererile de recurs formulate de Eduard Briuhani,

Leonid Britva, Viorel Postovan, Anatolie Dîrzu, Veaceslav Cusailo, Veaceslav

Chistruga, Vladimir Savtiuc reprezentanți de avocatul Dumitru Marco și

Inspectoratul General al Poliției sunt inadmisibile, din următoarele motive.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul

raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și

face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu

alin.(2).

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Astfel, prin prisma dispoziției citate, completul Colegiului civil, comercial și

de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră în termen

recursurile declarate de Eduard Briuhani, Leonid Britva, Viorel Postovan, Anatolie

Dîrzu, Veaceslav Cusailo, Veaceslav Chistruga, Vladimir Savtiuc reprezentanți de

avocatul Dumitru Marco, Inspectoratului General al Poliției la 26 iunie 2018 și 25

iulie, din următoarele motive.

7

În procedura de filtru, instanța de recurs a reținut că decizia integrală a

instanței de apel din 20 februarie 2018 a fost expediată în adresa părților la 6 aprilie

2018 (f. d. 180),

De asemenea, completul judiciar constată că la 21 mai 2018, Inspectoratul

General al Poliției a depus cerere în adresa Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

prin care a solicitat copia deciziei instanței de apel, iar conform avizului de recepție

se confirmă faptul că recurentul Inspectoratul General al Poliției a recepționat copia

actului judecătoresc solicitat la 4 iunie 2018 (f.d. aviz borderou).

Totodată, completul judiciar menționează că la materialele cauzei nu există

dovada recepționării efective a deciziei instanței de apel de către recurenții Eduard

Briuhani, Leonid Britva, Viorel Postovan, Anatolie Dîrzu, Veaceslav Cusailo,

Veaceslav Chistruga, Vladimir Savtiuc reprezentanți de avocatul Dumitru Marco,

iar conform recursului declarat, recurenții Eduard Briuhani, Leonid Britva, Viorel

Postovan, Anatolie Dîrzu, Veaceslav Cusailo, Veaceslav Chistruga, Vladimir

Savtiuc reprezentanți de avocatul Dumitru Marco au indicat că au recepționat copia

deciziei instanței de apel la 25 mai 2018 (f.d. 26).

În lipsa unor înscrisuri pertinente, intanța de recurs nu a putut stabili cu precizie

momentul, când a fost comunicată hotărârea motivată a instanței de apel

recurentului.

Astfel, în atare situație și pentru a nu admite o ingerință disproporțională în

dreptul de acces liber la justiție, instanța de judecată consideră că recursul declarate

de Eduard Briuhani, Leonid Britva, Viorel Postovan, Anatolie Dîrzu, Veaceslav

Cusailo, Veaceslav Chistruga, Vladimir Savtiuc reprezentanți de avocatul Dumitru

Marco este depus în termenul prevăzut de art. 434 alin. (1) din Codul de procedură

civilă.

În continuare, audiind raportul verbal al judecătorului-raportor și verificând

încadrarea în dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă a

temeiurilor invocate în recurs, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție constată existența temeiului prevăzut la

art. 433 lit. a) CPC, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural. Temeiurile declarării recursului sunt enumerate

exhaustiv în alineatele (2), (3) și (4) ale acestui articol.

Rațiunea acestor dispoziții legale fundamentează ideea potrivit căreia judecarea

recursului exercitat conform Secțiunii II-a, Capitolul XXXVIII din Codul de

procedură civilă, are un caracter devolutiv și privește doar problemele de drept

material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în

fapt. În aceste condiții, trebuie observat caracterul extraordinar al aceste căi de atac,

la care se poate recurge doar în cazurile excepționale enunțate de dispozițiile art. 432

alin. (2), (3), (4) din Codul de procedură civilă.

Din acest punct de vedere, completul Colegiului își propune să verifice esența

și temeiurile recursurilor, precum și argumentele privind caracterul nelegal al

deciziei atacate, în limitele în care au fost formulate și prin prisma drepturilor

8

garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale (CEDO).

Instanța subliniază că în materie civilă Convenția nu garantează un drept de

recurs, dar că o eventuală procedură de examinare a admisibilității acestuia face

incident articolul 6 (a se vedea, inter alia, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), 13 ianuarie

2009, para. 24; Akaki Tchaghiashvili v. Georgia, 2 septembrie 2014, para. 34).

În plus, un stat care dispune de astfel de instanțe de recurs are obligația să se

asigure că justițiabilii se bucură de principiile unui proces echitabil garantate de art.

6 alin. (1), în special de dreptul de acces la o instanță și de dreptul de a fi audiat. (a

se vedea, de exemplu, Erfar – Avef v. Grecia, 27 martie 2014, para. 39 – 40;

Lebedinschi v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, para. 32).

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la un

tribunal al unei persoane poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității

contestațiilor înaintate prin intermediul căilor de atac, întrucât însăși natura sa

solicită o reglementare specială din partea statului, care beneficiază de o anumită

marjă de apreciere. În acest sens, condițiile pentru autorizarea unei cereri introduse

pe o cale de atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o

cale de atac ordinară (a se vedea, inter alia, Marc Brauer v. Germania, 1 septembrie

2016, para. 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, para. 64).

În același timp, în jurisprudența sa consecventă, Curtea Europeană a precizat

că interpretarea normelor de procedură reprezintă o chestiune de drept intern și ține,

în principiu, de competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (a se vedea, de exemplu, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), ibidem,

para. 25; Vučković și alții v. Serbia (excepții preliminare), 25 martie 2014, para. 80;

Miessen v. Belgia, ibidem, para. 70).

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea

de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

În același context, alin. (2) și (3) ale art. 432 din Codul de procedură civilă

prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de

drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alineatul (4) stabilește că

săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare

a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar fi putut

conduce la soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară sau în cazul

în care erorile comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului.

Prin urmare, reglementările referitoare la formalitățile și termenele impuse de

articolele 433 și 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă urmăresc protejarea

interesului părții, precum și competența asigurării interpretării unitare a legii de către

Curtea Supremă de Justiție. Aceste limitări urmăresc un scop legitim, îndeplinind

cerințele securității juridice și a bunei-administrări a justiției (a se vedea, mutatis

mutandis, Beniamin Nersesyan v. Armenia, 19 ianuarie 2010, para. 22; Erfar – Avef,

ibidem, para. 41, Marc Brauer, ibidem, para. 35; Miessen, ibidem, para. 67;

Trevisanato v. Italia, 16 decembrie 2016, para. 36 - 37).

9

În speță, instanța constată că cererea de recurs declarată de către Inspectoratul

General al Poliției este formulată în baza art. 432 alin. (2) lit. a) și c) din Codul de

procedură civilă, iar cererea de recurs declarată de Eduard Briuhani, Leonid Britva,

Viorel Postovan, Anatolie Dîrzu, Veaceslav Cusailo, Veaceslav Chistruga, Vladimir

Savtiuc reprezentanți de avocatul Dumitru Marco este formulată în temeiul art. 432

alin. (2) lit. a), c), alin. (3), alin. (4) așa cum prevede art. 437 alin. (1), lit. f) din

Codul de procedură civilă.

Completul judiciar notează că-i revine obligația de a verifica dacă argumentele

recurenților întrunesc condițiile necesare pentru a declara admisibile cererile

acestora, inclusiv dacă normele de drept invocate în favoarea punctului lor de vedere

sunt incidente la soluționarea fondului cauzei. Cu toate acestea, trebuie subliniat că

din succesiunea actelor dosarului reiese că recurenții au reluat criticile formulate în

faza procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat.

Prin urmare, Colegiul constată că încălcările invocate, exprimate sub forma

unor enunțuri generale, fără a fi aprofundate, nu permit încadrarea lor în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de procedură civilă. Deci, în mod

evident, lipsește o formulare suficientă și adecvată în ceea ce privește chestiunea de

drept pusă în discuție pentru a identifica esența și temeiul cererii de recurs, impuse

de art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi audiat”, garantat de Convenție,

instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească poate varia în

funcție de natura deciziei în cauză (a se vedea, inter alia, Helle v. Finlanda, 19

decembrie 1997, para. 55; Latourniere v. Franța, 10 decembrie 2002, para. 2;

Hansen v. Norvegia, 2 octombrie 2014, para. 71 – 74). De fapt, în concepția instanței

europene, art. 6 alin. (1) nu impune motivarea detaliată a deciziei unei instanțe de

recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge un recurs, ca fiind

„lipsit de șanse de succes” (a se vedea, mutatis mutandis, Kukkonen v. Finlanda (nr.

2), ibidem, para. 24; Beniamin Nersesyan, ibidem, para. 23 – 24; Akaki

Tchaghiashvili, ibidem, para. 34 sau Papaioannou v. Grecia, 2 iunie 2016, para. 45).

Mai mult, instanța observă că recurenții Eduard Briuhani, Leonid Britva, Viorel

Postovan, Anatolie Dîrzu, Veaceslav Cusailo, Veaceslav Chistruga, Vladimir

Savtiuc reprezentanți de avocatul Dumitru Marco și Inspectoratul General al Poliției

au formulat prezentele cereri după ce au avut posibilitatea de a fi audiați de o instanță

de fond și de o instanță de apel, care au fost competente de a examina toate

chestiunile de fapt și de drept relevante litigiului (a se vedea, mutatis mutandis,

Levages Prestations Services v. Franța, 23 octombrie 1996, para. 48; A. Menarini

Diagnostics S.R.L. v. Italia, 27 septembrie 2011, para. 59; Akaki Tchaghiashvili,

ibidem, para. 34).

În sfârșit, în limitele impuse de art. 439 alin. (3) din Codul de procedură civilă,

instanța conchide că recursul dedus judecății nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”,

adică nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, care ar cuprinde încălcări esențiale

sau aplicări eronate din partea instanței judecătorești ierarhic inferioară a normelor

de drept material sau a normelor de drept procedural. Din aceste raționamente,

completul Colegiului constată existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a) din

Codul de procedură civilă, fiind respectat, în viziunea instanței, raportul rezonabil

de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.

10

În conformitate cu art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Astfel, având în vedere circumstanțele stabilite supra, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide

în mod unanim că recursurile declarate de către Eduard Briuhani, Leonid Britva,

Viorel Postovan, Anatolie Dîrzu, Veaceslav Cusailo, Veaceslav Chistruga, Vladimir

Savtiuc reprezentanți de avocatul Dumitru Marco și Inspectoratul General al Poliției

nu ridică probleme de drept și nu pot fi acceptate spre examinarea în fond, urmând

a fi considerate inadmisibile.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursurile declarate de către Eduard Briuhani, Leonid Britva, Viorel

Postovan, Anatolie Dîrzu, Veaceslav Cusailo, Veaceslav Chistruga, Vladimir

Savtiuc reprezentanți de avocatul Dumitru Marco și Inspectoratul General al Poliției

se consideră inadmisibile.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Mariana Pitic

Nicolae Craiu

11