3ra-1485/18 — anularea ordinului de sanctionare disciplinara, restabilirea in functie, incasarea prejudiciului

3ra-1485/18 — anularea ordinului de sanctionare disciplinara, restabilirea in functie, incasarea prejudiciului (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 3ra-1485/18

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud: N. Mazur)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Bostan, A. Pahopol, V. Negru)

DECIZIE

19 decembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Ion Druță

judecătorii Tatiana Vieru

Maria Ghervas

Nicolae Craiu

Victor Burduh

examinând recursul declarat de Ruslan Andrușca,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Ruslan Andrușca

împotriva Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne al

Republicii Moldova cu privire la anularea ordinului de sancționare disciplinară,

restabilirea în funcție, încasarea despăgubirii pentru lipsa forțată de la serviciu,

prejudiciului moral și a cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 26 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a

respins apelul declarat de Ruslan Andrușca și s-a menținut hotărârea din 21 noiembrie

2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

c o n s t a t ă:

La 02 ianuarie 2017, Ruslan Andrușca a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne al

Republicii Moldova cu privire la anularea ordinului de sancționare disciplinară,

restabilirea în funcție, încasarea despăgubirii pentru lipsa forțată de la serviciu,

prejudiciului moral și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că la 04 noiembrie 2016, aproximativ

la ora 21:30, în timp ce se deplasa împreună cu vecinul său, Veaceslav Iliev spre

domiciliu, în preajma str. Poștei 90 a observat că drumul public este blocat, iar persoane

necunoscute efectuau lucrări samavolnice de conectare la rețeaua publică de canalizare,

care încă nu era dată în exploatare, lucrări ce au constat în săparea unei fântâni separate

chiar în mijlocul drumului public, în condițiile în care la o depărtate de cel mult 2 metri

de aceasta există o altă fântână, care a fost executată conform proiectului.

Mai mult ca atât, a constatat că pietrișul și alte resturi ale lucrărilor indicate erau

1

aruncate pe marginea drumului de către muncitorii angajați de către Andrei Afanasii și

Tamara Badan.

Având în vedere că, locuiește în imediata apropiere a locului în care se efectuau

lucrări ilegale de conectare la rețeaua publică de canalizare, care încă nu era dată în

exploatare, iar consecințele acestor acțiuni ilegale pot să se reflecte negativ inclusiv

asupra domiciliului său, precum și cel al vecinului Veaceslav Iliev, în legătură cu

sesizarea încălcărilor menționate, a fost apelat serviciul 902, fiind solicitată prezența

unui echipaj de poliție pentru constatarea încălcărilor depistate.

A mai relatat că, întrucât vecina Tamara Badan este o persoană conflictuală și

agresivă, a decis să înregistreze circumstanțele respective cu telefonul mobil personal

pentru a evita eventualele insinuări din partea acesteia.

În continuarea a notat că într-un moment s-a apropiat Tamara Badan, care dând

dovadă de cinism și obrăznicie deosebită, a început să-i înjure și să-i numească cu

cuvinte necenzurate.

Reclamantul a subliniat că, fiind în așteptarea poliției, la un moment dat Tamara

Badan, având un comportament huliganic și plină de furie, fiind indignată de faptul că

a fost chemată poliția la fața locului, după ce i-a adresat mai multe înjurături, s-a repezit

spre acesta și a încercat să-i sustragă telefonul mobil, lovindu-l peste mâini, situație

care s-a soldat cu deteriorarea telefonului mobil.

În scop de apărare, pentru a evita alte lovituri din parte Tamarei Badan, precum

și a rudelor acesteia și a persoanelor angajate ilegal, care erau agresivi și despre care

nu cunoștea cine și de unde sunt a îndepărtat-o de la el, împingând-o în scopul curmării

agresiunii din partea Tamarei Badan, însă, imediat, din spate s-au apropiat câteva

persoane de gen masculin, care i-au aplicat mai multe lovituri peste diferite părți ale

corpului, iar Tamara Badan cu o lopată din fier l-a lovit peste brațul drept, rupând coada

de lemn.

Pentru a respinge atacul, Ruslan Andrușca a afirmat că a fost nevoit să

întreprindă măsuri de auto-apărare, în ajutor venind și Veaceslav Iliev, pentru a-l

„calma” pe Igor Badan.

Astfel, în rezultatul acestui conflict, reclamantul a enunțat că a fost efectuată o

anchetă de serviciu care s-a soldat cu emiterea Ordinul Inspectoratului General de

Poliție al MAI nr. 622 ef. din 02 decembrie 2016, prin care i s-a aplicat sancțiunea

disciplinară concedierea din Poliție.

Temei de drept pentru sancționare au fost invocate prevederile Legii cu privire

la activitatea poliției și a statutului polițistului și anume: art. 24 alin. (4) potrivit căruia

polițistul are obligația, indiferent dacă e sau nu în serviciu să reacționeze la încălcările

Legii; art. 26 alin. (1) lit. a), desfășurarea activității în sprijinul comunității și

manifestarea unei atitudini ferme față de cei ce încalcă Legea; art. 28 alin. (1) lit. g),

potrivit căruia polițistului îi este interzis să abuzeze de calitatea sa oficială și pct. 6 lit.

j) și 1) din Codul de etică și deontologie al polițistului, pct. 36 subpct. 4) și 5) din

statutul disciplinar al polițistului.

Reclamantul a relatat că temei de fapt pentru a fi sancționat i s-a imputat că ar fi

aplicat fără temei violența fizică împotriva persoanelor, care de fapt l-au agresat în

legătură cu chemarea poliției pentru a curma acțiunile lor ilegale de blocare a drumului

și de conectare neautorizată la sistemul public de canalizare, faptă prevăzută de art. 170

2

Cod contravențional.

A apreciat reclamantul că, ordinul nominalizat este unul ilegal, respectiv necesar

de a fi anulat, deoarece are la bază circumstanțe de fapt contrare celor ce au avut loc în

realitate.

Mai mult ca atât, a afirmat că deși nu era în serviciu, statutul de polițist îl obliga

ca, în cazul depistării încălcărilor ordinii publice, indiferent dacă se comite o

infracțiune sau o contravenție, să întreprindă măsuri pentru a curma încălcarea

respectivă și să anunțe cea mai apropiată unitate de gardă, ceia ce în realitate a și făcut.

A relatat că deși ancheta de serviciu a fost efectuată de către Serviciul protecție

internă și anticorupție a Ministerului Afacerilor Interne, consideră că protecție nu i s-a

oferit ca rezultat al agresării unui polițist de către niște persoane, care efectuau lucrări

ilegale în spațiul public și care pot afecta interesele întregii comunități.

Astfel, a relatat că de la momentul inițierii acestei anchete s-a urmărit doar

scopul de a-l concedia, deși nu a încălcat Legea, ci și-a îndeplinit obligațiunile de

cetățean și cele de polițist de a curma acțiunile ilegale ale delicvenților și de a înregistra,

în mod corespunzător, încălcarea de către acestea a ordinii publice.

Astfel, a explicat că conflictul care a generat în aplicarea față de el a violenței

fizice, nu a fost provocat de el, ci de persoanele care au inițiat lucrările ilegale de

conectare la rețeaua publică de canalizare, care l-au agresat exclusiv pentru faptul că

și-a îndeplinit corespunzător obligațiunile de cetățean și de polițist, acțiunile lor

violente fiind caracterizate printr-un cinism și obrăznicie exagerată, deoarece au

încercat de a-i sustrage telefonul său pentru a nu înregistra acțiunile lor ilegale.

În aceeași ordine de idei, reclamantul a punctat că, în situația descrisă, s-a

conformat cerințelor legale, iar normele de drept invocate în susținerea sancțiunii

aplicate au fost indicate formal, fără a fi relevante speței, iar, acțiunile sale au fost

întreprinse în stare de legitimă apărare.

În acest context, reclamantul a solicitat recunoașterea ilegală și anularea

ordinului Inspectoratului General de Poliție nr. 622 ef. din 02 decembrie 2016 de

sancționare a colaboratorului de poliție Ruslan Andrușca cu concedierea din Poliție;

restabilirea în funcția deținută la momentul concedierii ilegale; încasarea din contul

pârâtului a despăgubirii pentru perioada absenței forțate de la locul de muncă, în

mărime de 82124,46 lei, prejudiciul moral în mărimea echivalentului a două salarii de

funcție și cheltuielile de judecată.

Prin hotărârea din 21 noiembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru s-a

respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de Ruslan Andrușca

împotriva Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne al

Republicii Moldova cu privire la anularea ordinului de sancționare disciplinară,

restabilirea în funcție, încasarea despăgubirii pentru lipsa forțată de la serviciu,

prejudiciului moral și a cheltuielilor de judecată.

Prin decizia din 26 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul

declarat de Ruslan Andrușca și s-a menținut hotărârea din 21 noiembrie 2017 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

La 22 august 2018 Ruslan Andrușca a declarat recurs împotriva deciziei din 26

iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău.

În motivarea recursului, cu trimitere la prevederile art. 432 alin. (2) lit. a), lit. b),

3

art. 432 alin. (4) CPC, recurentul a reiterat circumstanțele expuse în fața instanțelor

ierarhic inferioare, indicând că instanța de fond și cea de apel nu au aplicat legea care

trebuia să fie aplicată, prin prisma prevederilor art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea privind

contenciosul administrativ, precum și că au aplicat norme de drept care nu sunt

relevante speței, circumstanțele de fapt ale cauzei fiind constatate eronat, ca rezultat al

aprecierii arbitrare a probelor administrate.

În acest sens, recurentul a insistat că prin plângerea din 05 iunie 2017, cererea și

încheierea judecătorului de instrucție din 31 mai 2018 se confirmă faptul că afirmațiile

cu privire la existența în acțiunile lui Ruslan Andrușca a semnelor contravențiilor

prevăzute de art. 78 și art. 354 Cod Contravențional au la bază datele expuse într-o

ordonanță, care a fost anulată ca ilegală, respectiv, prin prisma principiului prezumției

de nevinovăție este evident că invocarea existenței în acțiunile sale a faptului comiterii

acțiunilor ce i se impută, inclusiv în ordinul de sancționare, denotă prezența unui viciu,

care în speța dată a avut capacitatea de a afecta atât echitatea procedurii, cât și

drepturile fundamentale ale lui Ruslan Andrușca cu privire la un proces echitabil și la

muncă.

Totodată, recurentul a menționat că instanța de apel, a apreciat eronat probele,

întrucât, ansamblul de probe cercetate dovedesc incontestabil faptul că a fost insultat

și amenințat cu aplicarea violenței fizice, precum și faptul că s-a încercat să i se sustragă

telefonul mobil, și mai mult ca atât, faptul că a fost atacat de către trei persoane, care

i-au aplicat lovituri cu picioarele, pumnii și o lopată din fier, iar intensitatea atacului

respectiv, care era direct, imediat și real, a necesitat aplicarea violenței din partea sa

pentru a se apăra.

În acest context, recurentul a solicitat casarea integrală a hotărârii din 21

noiembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru și a deciziei din 26 iunie 2018

a Curții de Apel Chișinău, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie admisă

integral acțiunea.

La 23 octombrie 2018 Inspectoratul General al Poliției al Ministerului Afacerilor

Interne al RM, a depus referință la cererea de recurs, prin care a solicitat respingerea

recursului declarat de Ruslan Andrușca ca nefondat.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni

de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 26 iunie 2018.

În baza înscrisurilor anexate la materialele cauzei, Completul conchide că

decizia contestată a fost expediată la 27 iulie 2018 (f.d. 233, vol. I), iar recursul a fost

depus la 22 august 2018 (f.d. 1, vol. II).

În acest sens CtEDO a admis faptul că instituirea unor termene pentru sesizarea

instanței este o cale de realizarea a unei bune administrări a justiției, cu condiția ca

impunerea acestora să nu lezeze dreptul de acces la justiție în substanța sa. De aceea,

Curtea a constatat că impunerea unui termen de recurs care să curgă de la data

pronunțării hotărârii, pe care părțile nu o cunosc întotdeauna, și de la data depunerii

hotărârii la grefa instanței care a pronunțat-o este dovada unui formalism excesiv care

a condus la anularea, în substanță, a posibilității reclamantului de a sesiza o instanță.

Astfel, luând în considerare cele menționate, se consideră că cererea dedusă

judecății a fost declarată în termenul legal de 2 luni, prevăzut de art. 434 alin. (1) CPC,

4

iar prin încheierea din 28 noiembrie 2018 Curții Supreme de Justiție recursul declarat

de către Ruslan Andrușca s-a considerat admisibil și s-a dispus examinarea fondului de

un complet din 5 judecători.

În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înștiințarea

participanților la proces.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul întemeiat și care

urmează a fi admis cu casarea integrală a deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei

spre rejudecare în instanța de apel din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) Cod de procedură civilă, instanța de

recurs, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral

decizia instanței de apel și să trimită cauza spre rejudecare în instanța de apel o singură

dată când eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Înaintând prezenta cerere de chemare în judecată Ruslan Andrușca a solicitat

recunoașterea ilegală și anularea ordinului Inspectoratului General de Poliție nr. 622

ef. din 02 decembrie 2016 de sancționare a colaboratorului de poliție Ruslan Andrușca

cu concedierea din Poliție; restabilirea în funcția deținută la momentul concedierii

ilegale; încasarea din contul pârâtului a despăgubirii pentru perioada absenței forțate

de la locul de muncă, în mărime de 82124,46 lei, prejudiciului moral în mărimea

echivalentului a două salarii de funcție și cheltuielile de judecată.

Prima instanță, fiind învestită cu judecarea prezentei cauze, a ajuns la concluzia

că acțiunea depusă de Ruslan Andrușca este neîntemeiată, deoarece, din ansamblul de

probe administrate nu poate fi identificat temei de anulare a ordinului contestat.

Judecând apelul declarat de Ruslan Andrușca, instanța de apel a ajuns la

concluzia netemeiniciei acestuia, menținând hotărârea primei instanțe, pe care a

considerat-o întemeiată și legală.

Recurentul Ruslan Andrușca, declarând recurs, a invocat dezacordul cu

hotărârile instanțelor ierarhic inferioare, evidențiind faptul că circumstanțele de fapt

ale cauzei au fost constatate eronat, ca rezultat al aprecierii arbitrare a probelor

administrate, în acest sens, notând că prin plângerea din 05 iunie 2017, cererea și

încheierea judecătorului de instrucție din 31 mai 2018 se confirmă faptul că, afirmațiile

cu privire la existența în acțiunile sale a semnelor contravențiilor prevăzute de art. 78

și art. 354 Cod Contravențional, au la bază datele expuse într-o ordonanță, care a fost

anulată ca ilegală.

În conformitate cu art. 432 alin. (4) CPC, săvârșirea altor încălcări decât cele

indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura

în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul

în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța

judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Totodată, Colegiul reține că în conformitate cu art. 118 alin. (3) CPC,

circumstanțele care au importanță pentru soluționarea justă a pricinii sunt determinate

definitiv de instanța judecătorească, pornind de la pretențiile și obiecțiile părților și ale

altor participanți la proces, precum și de la normele de drept material și procedural ce

urmează a fi aplicate.

5

La caz, Colegiul menționează că instanța de apel, în virtutea caracterului

devolutiv al apelului, urma să rejudece fondul cauzei.

În situația dată instanța de recurs consideră că la judecarea cauzei era necesară

verificarea legalității hotărârii primei instanțe, cât și obiectului litigiului atât în baza

argumentelor invocate de apelant, cât și conform cadrului legal ce guvernează raportul

juridic supus judecării.

Astfel, conform art. 376 alin. (1) din CPC, dispozițiile de procedură privind

judecarea pricinilor civile în primă instanță se aplică și în instanța de apel în măsura în

care nu sânt contrare dispozițiilor prezentului capitol.

În conformitate cu art. 373 alin. (1), (2), (5) CPC, instanța de apel verifică, în

limitele cererii de apel, ale referințelor și obiecțiilor înaintate, legalitatea și temeinicia

hotărârii atacate în ceea ce privește constatarea circumstanțelor de fapt și aplicarea

legii în primă instanță. În limitele apelului, instanța de apel verifică circumstanțele și

raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanțe, precum și cele care nu au fost

stabilite, dar care au importanță pentru soluționarea cauzei, apreciază probele din dosar

și cele prezentate suplimentar în instanța de apel de către participanții la proces.

Instanța de apel este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Reieșind din normele enunțate, Colegiul reține că instanța de apel judecând

apelul a trecut în mod superficial asupra circumstanțelor cauzei, fără a examina sub

toate aspectele legalitatea și temeinicia hotărârii supuse apelului. Or, în scopul stabilirii

temeiniciei sau netemeiniciei cerințelor solicitate în acțiune, era indispensabil de a

supune controlului legalitatea hotărârii atacate cu apel în baza argumentelor aduse în

cererea de apel, cu expunerea poziției instanței pe fiecare din argumentele invocate,

având ca suport raționamentele reținute ca rezultat al coroborării tuturor probelor.

La caz, se reține că deși prin încheierea protocolară a Curții de Apel Chișinău

din 05 iunie 2018 (f.d. 222, vol. I) probele suplimentare, și anume, plângerea din 05

iunie 2017, cererea depusă în cadrul procedurii aflate pe rolul judecătorului de

instrucție și încheierea judecătorului de instrucție din 31 mai 2018 au fost anexate la

materialele cauzei, instanța de apel nu a reflectat în decizia contestată concluziile sale

în privința acestor probe, astfel că, nu a pătruns în esența criticilor aduse de către

apelant în dezacord cu hotărârea primei instanțe.

În acest sens, Colegiul precizează că deși prin încheierea judecătorului de

instrucție din 31 mai 2018 (f.d. 217, vol. I), inter alia, s-a anulat ordonanța

procurorului Ion Bazatin din 01 mai 2017, instanța de apel, și-a întemeiat soluția,

inclusiv, în baza acestui ultim act, fără să analizeze în coroborare, toate înscrisurile

menționate supra, și fără să adopte soluția pe caz, reieșind din ansamblul de probe

cercetate nemijlocit.

Astfel, fiind prezentate probe noi care nu au fost administrate în instanța de fond,

însă acceptate de instanța de apel, ultima urma să se expună asupra acestora și să le

dea o apreciere, pentru a fi înlăturat orice dubiu vizavi de temeinicia și veridicitatea

probelor prezentate. Însă din examinarea deciziei contestate, Colegiul reține că instanța

de apel nu a răspuns criticilor invocate de apelant, nu a ținut cont de argumentele

indicate, astfel nu a cercetat fondul litigiului dedus judecății, prin ce a fost încălcat

dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

6

Totodată, Colegiul observă că instanța de apel nu a răspuns la argumentul

apelantului privind încălcarea ordinii publice de către persoanele implicate în conflict,

prin conectarea ilegală la sistemul public de canalizare și plasarea gunoiului sub gardul

vecinilor, prin prisma probelor prezentate de apelant în acest sens, cărora la fel nu li s-

a dat apreciere, deși apelantul a insistat pe aceste circumstanțe.

În acest punct de analiză se deduce că, circumstanțele invocate de apelant nu au

fost clarificate de instanța de apel, iar conținutul deciziei nu este altceva decât

reflectarea concluziei primei instanțe, fapt care generează casarea deciziei contestate,

or, menținerea acesteia, în condițiile enunțate, ar constitui o încălcare a drepturilor

recurentului, care sunt garantate și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și

a libertăților fundamentale.

Deci, instanța de apel trebuie să expună în decizie criticile invocate de apelant,

având obligația de a se pronunța asupra fiecărui motiv și probă prezentată, astfel, ca

argumentele apelantului să fie răsturnate de instanță, pentru a da posibilitate instanței

de recurs să exercite controlul judiciar.

În această ordine de idei, raportând aspectele descrise supra, instanța de recurs

este în imposibilitate de a se expune asupra legalității actului de dispoziție contestat

fără a fi înlăturate aceste lacune de către instanța de apel la o nouă reexaminare a cauzei

în fond.

Mai mult, Curtea Europeană amintește că dreptul la un proces echitabil, garantat

de art. 6 parag. 1 din Convenție, cuprinde, printre altele, dreptul părților unui proces

de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor (a se vedea

Artico vs Italia, 13 mai 1980, Dumitru Popescu vs România, 26 aprilie 2007). Cu alte

cuvinte, art. 6 implică în special, în sarcina „instanței”, obligația de a se dedica unei

analize efective a temeiurilor, argumentelor și propunerilor de probatoriu ale părților,

fără a prestabili pertinența acestora (a se vedea Perez vs Franța și Van de Hurk vs

Olanda, 19 aprilie 1994).

În subsidiar, dreptul la o instanță include nu numai dreptul de a introduce o

acțiune, ci și dreptul de a obține soluționarea litigiului de către o instanță (a se vedea,

Parohia greco-catolică Lupeni și alții vs România [MC], 29 noiembrie 2016).

Respectiv, conform practicii CtEDO, instanța de apel, potrivit regulilor unui

proces echitabil, pornind de la aprecierea rolului determinant al concluziilor sale, are

obligația să examineze efectiv problemele esențiale care îi sunt supuse aprecierii și să

nu se limiteze doar la însușirea motivelor și concluziilor date de instanța inferioară.

Din considerentele menționate, și deoarece eroarea judiciară în cauză nu poate

fi corectată de către instanța de recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite

recursul, de a casa integral decizia instanței de apel și de a trimite cauza spre rejudecare

în instanța de apel.

La rejudecarea pricinii, instanța de apel urmează să țină cont de cele indicate, să

verifice și alte circumstanțe ce prezintă importanță pentru soluționarea corectă a

litigiului, să aprecieze sub toate aspectele, complet și obiectiv, conform exigențelor

art. 130 CPC, toate probele din dosar în ansamblul și interconexiunea lor, și în

dependență de situația stabilită, în raport cu normele de drept material care

7

reglementează raportul juridic litigios dedus judecății, să adopte o hotărâre legală și

întemeiată.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

d e c i d e:

Se admite recursul declarat de Ruslan Andrușca.

Se casează integral decizia din 26 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, în cauza

civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Ruslan Andrușca împotriva

Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii

Moldova cu privire la anularea ordinului de sancționare disciplinară, restabilirea în

funcție, încasarea despăgubirii pentru lipsa forțată de la serviciu, prejudiciului moral

și a cheltuielilor de judecată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel

Chișinău, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței,

judecătorul Ion Druță

judecătorii Tatiana Vieru

Maria Ghervas

Nicolae Craiu

Victor Burduh

8