3ra-1667/18 — anularea ordinului, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru absența forțată de la serviciu

3ra-1667/18 — anularea ordinului, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru absența forțată de la serviciu (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

dosar nr. 3ra-1667/2018

prima instanță, Judecătoria Chișinău, sediul Centru, jud: D. Șușchevici

instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău jud: N. Budăi, V. Efros, I. Muruianu

Î N C H E I E R E

19 decembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Nina Vascan

examinând admisibilitatea recursului declarat de Mihai Rusu, reprezentat de

avocatul Alexandru Bot,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Mihai Rusu

împotriva Inspectoratului General al Poliției cu privire la anularea ordinului de

sancționare, restabilirea în funcție și achitarea salariului pentru absența forțată de la

lucru,

împotriva deciziei din 26 octombrie 2017 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-a respins din lipsa de temei apelul declarat de Mihai Rusu și s-a menținut hotărârea

din 20 septembrie 2016 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

c o n s t a t ă:

La data de 16 mai 2016 Mihai Rusu a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Inspectoratului General al Poliției cu privire la anularea ordinului de

sancționare, restabilirea în funcție și achitarea salariului pentru absența forțată de la

lucru.

În motivarea acțiunii reclamantul Mihai Rusu a menționat că a activat în

cadrul Ministerului Afacerilor Interne din anul 2010, iar după reorganizarea poliției

conform prevederilor Legii cu privire la activitatea poliției și statutul polițistului nr.

320 din 27 decembrie 2012 a fost încheiat contractul de muncă nr. 2223 din 05 martie

2013 și a fost angajat ca inspector principal la Inspectoratul Național de Patrulare a

Inspectoratului General al Poliției.

Reclamantul Mihai Rusu a invocat că prin ordinul nr. 143 ef al Inspectoratului

General al Poliției din 17 martie 2016 a fost sancționat disciplinar cu concedierea

din poliție și achitarea compensațiilor bănești pentru concediile neutilizate și

reținerea după caz a costului restant al echipamentului.

Reclamantul Mihai Rusu consideră că ordinul de sancționare este ilegal și

posibil de a fi anulat din considerentele că nu-s aplicabile la caz prevederile

1

art. 26 alin. (1) lit. b), c) și k), art. 28 al 1 lit. g) și h) din Legea cu privire la activitatea

poliției și statutul polițistului nr. 320 din 27 decembrie 2012, art. 15 lit. j) și art. 17

lit. d) din Legea nr. 90-XVI din 25 aprilie 2008 cu privire la revenirea și combaterea

corupției, pct. 8 subpunct 11, punctul 9 subpunct 7.8. din Statutul disciplinar al

polițistului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 502 din 09 iulie 2013 ce prezumă

acțiuni manifestate prin nedenunțarea actelor de corupție, neîndeplinirea măsurilor

de prevenire și de combatere a faptelor de corupție cu tolerarea lor, neinformarea

superiorilor și organelor competente, despre actele de corupție care au devenit

cunoscute, precum și nedenunțarea despre exercitarea influenței lor

necorespunzătoare în modul stabilit prin ce a discreditat imaginea poliției în fața

societății.

Reclamantul Mihai Rusu a declarat că ancheta de serviciu nu a fost efectuată

complet și obiectiv, nu s-a ținut cont de explicațiile oferite pe caz, nu a luat

cunoștință cu materialele anchetei de serviciu integral, fapt ce a determinat

încălcarea art. 55 alin. (4) din Legea cu privire la activitatea poliției și statutul

polițistului, anterior nu a fost sancționat disciplinar pe parcursul a 6 ani de activitate,

circumstanțele incriminate nu au avut loc, sancțiunea aplicată este una dură fiind

inechitabilă, emitentul ordinului de sancționare nu a ținut cont de explicațiile la caz

și nu a verificat circumstanțele expuse.

Reclamantul Mihai Rusu a relatat că prin ordinul de sancționare i se atribuie

că la 16 decembrie 2015 între orele 8.30 - 8.39 un angajat al Poliției în uniforma de

serviciu cu grad de locotenent de poliție, a intrat în biroul de serviciu a maiorului de

poliție Serghei Șarapov și i-а înmânat un plic din hârtie în care se aflau mai multe

bancnote de 50 și 200 lei, iar Serghei Sarapov le-a acceptat, locotenentul de poliție

indicându-i să transmită mijloacele bănești colegului de birou, Mihail Rusu. Ca

urmare Mihail Rusu a primit bancnotele, a numărat 5 bancnote de câte 200 lei, a mai

numărat două a câte 200 lei și încă două a câte 501ei, iar în total 1500 lei, care le-a

pus în portmoneul personal, după care a continuat să numere banii.

Reclamantul Mihai Rusu a invocat că, după aceasta locotenentul de poliție a

mai numărat 45 bancnote a câte 200 lei și le-a transmis lui, dintre care a numărat 5

bancnote a câte 200 lei și le-a transmis lui Serghei Șarapov. Mai apoi a numărat

bancnotele și le-a pus în buzunar.

Reclamantul Mihai Rusu a menționat că, banii au fost colectați de la angajații

Centrului unic de monitorizare și coordonare al Inspectoratului Național de

Patrulare, pentru a sărbători Ziua Poliției, de organizarea căreia s-a ocupat el

personal. A închiriat localul, achitând avansul pentru sală, la data de 10-11

decembrie 2015 în mărime de 2000 lei, iar Serghei Șarapov a organizat și comandat

muzica. Respectiv, la data de 16 decembrie 2015 când au fost aduși banii el a retras

din suma 1500 lei, banii achitați ca avans, 500 lei le-a lăsat ca contribuție personală.

Suma de 1000 lei a fost transmisă lui Serghei Șarapov pentru a achita muzica.

Sărbătoarea s-a organizat în localul SRL ,,Promenato –Auto” situat în str.

Independenții nr. 6/1, mun. Chișinău, restaurantul „Vikont”.

Reclamantul Mihai Rusu a invocat că la data de 04 aprilie 2016 a depus cerere

prealabilă potrivit prevederilor art. 14 a Legii contenciosului administrativ, unde a

explicat suplimentar circumstanțele referitoare la emiterea ordinului de sancționare

2

însă care nu au fost luate în considerație. Întru confirmarea nevinovăției sale a anexat

confirmarea colaboratorilor Centrului unic de monitorizare și coordonare al

Inspectoratului Național de Patrulare, semnat personal de fiecare ce confirmă ca au

fost colectați bani în mărime de 500 lei de la fiecare, pentru organizarea “zilei

Poliției”.

Reclamantul Mihai Rusu a relatat că implicarea sa în organizarea sărbătorii se

confirmă și prin contractul semnat la SRL ,,Promenato –Auto” și bonurile de plată

achitate personal, însă la care nu are acces, dat fiind faptul că a fost ridicat de organul

de urmărire penală în cadrul dosarului penal nr.xxxxxxx, aflat în gestiunea

Procuraturii Anticoruptie, solicitând verificarea circumstanțelor descrise

suplimentar în scopul înlăturării bănuielilor menționate în ordinul de sancționare, ori

în timpul desfășurării anchetei de serviciu nu a dat explicații la caz și nu a avut

posibilitatea de a prezenta probele, potrivit art. 208 Codul muncii.

Reclamantul Mihai Rusu a declarat că circumstanțele expuse în ordinul din

data de 22 decembrie 2015 privind transmiterea lui Serghei Șarapov a două bancnote

a câte 50 lei, nu sunt veridice ori această sumă de bani era о datorie, pentru

comandarea unui cazier judiciar, care a fost achitat lui Serghei Șarapov la

rugamintea unui coleg de al său, iar ulterior i-a restituit-o. Circumstanțele pot fi

confirmate de către angajatul Biroului de probațiune Igor Sandu, care la fel au fost

trecute cu vederea de către organul de anchetă.

Reclamantul Mihai Rusu consideră neîntemeiat și posibil de a anula ordinul

nr. 143 ef al Inspectoratului General al Poliției din 17 martie 2016, în baza căreia a

fost sancționat, cu restabilirea sa în funcția deținută și achitarea salariului pentru

concedierea ilegală.

Reclamantul Mihai Rusu a menționat că la cererea prealabilă din 06 aprilie

2016 a primit un răspuns pur formal, fără verificarea circumstanțelor ce le-a expus

în apărarea sa și dovedirea nevinovăției sale.

Reclamantul Mihai Rusu a susținut că în rezultatul percheziției din data de

12 februarie 2016 n-a fost depistat absolut nimic împotriva sa, ce ar defăima statutul

de polițist, ori demonstra implicarea sa în acte de corupție.

Reclamantul Mihai Rusu a solicitat admiterea acțiunii, anularea parțială

ordinului de sancționare disciplinară a Inspectoratului General al Poliției nr. 143 ef.

din 17 martie 2016 cu privire la sancționarea disciplinară a unor angajați din cadrul

Centrului unic de monitorizare și coordonare al Inspectoratului Național de Patrulare

al Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne, în privința

sa, restabilirea în funcția deținută de șef al secției evidență a Centrului unic de

monitorizare și coordonare al Inspectoratului Național de Patrulare al Inspectoratului

General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne, încasarea salariului pentru

absența forțată de la serviciu, încasarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea din 20 septembrie 2016 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

s-a respins ca fiind tardivă cererea de chemare în judecată depusă de Mihai Rusu

împotriva Inspectoratul General al Poliției a Ministerului Afacerilor Interne cu

privire la contestarea pct.3 al ordinului de sancționare nr.143 ef. din 17 martie 2016

cu privire la sancționarea disciplinară a unor angajați din cadrul Centrului unic de

monitorizare și coordonare al Inspectoratului Național de Patrulare al Inspectoratului

3

General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne, restabilirea în funcție și

achitarea salariului pentru absența forțată de la lucru.

Prin decizia din 26 octombrie 2017 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins din

lipsă de temei apelul declarat de Mihai Rusu și s-a menținut hotărârea din

20 septembrie 2016 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în cauza civilă la cererea

de chemare în judecată depusă de Mihai Rusu împotriva Inspectoratului General al

Poliției cu privire la contestarea pct.3 al ordinului de sancționare nr.143 ef. din 17

martie 2016 cu privire la sancționarea disciplinară a unor angajați din cadrul

Centrului unic de monitorizare și coordonare al Inspectoratului Național de Patrulare

al Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne, restabilirea

în funcție și achitarea salariului pentru absența forțată de la lucru.

În consolidarea soluției adoptate instanța de apel a constatat că la 17 martie

2016, Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova a emis ordinul nr.143 ef

cu privire la sancționarea disciplinară a unor angajați din cadrul Centrului unic de

monitorizare și coordonare al Inspectoratului Național de Patrulare al Inspectoratului

General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne, conform căruia în pct.3 a fost

sancționat locotenentul major de poliție Mihai Rusu, cu concedierea din poliție.

Instanța de apel a reținut că ordinul nr.143 ef din 17 martie 2016 de concediere

din poliție, contra semnătură, a fost adus la cunoștință lui Mihai Rusu la 18 martie

2016.

Instanța de apel a mai reținut că la 06 aprilie 2016, apelantul Mihai Rusu a

înregistrat cererea prealabilă cu nr.R-979/16 la Inspectoratul General al Poliției al

Ministerului Afacerilor Interne, solicitând anularea ordinului de sancționare

disciplinară a Inspectoratului General al Poliției din 17 martie 2016 nr.143 ef,

potrivit căruia a fost sancționat disciplinar cu concedierea din poliție, cât și

restabilirea în funcția deținută de șef al secției evidență a Centrului unic de

monitorizare și coordonare al Inspectoratului Național de Patrulare al Inspectoratului

General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne din data demiterii. Însă, la data

de 04 mai 2016, prin răspunsul nr.34/2-R-90/16, intimatul-pîrît Inspectoratul

General al Poliției, a indicat că ordinul nr.143 ef din 17 martie 2016 se contestă direct

în instanța de judecată în termen de 30 de zile de la data când persoana a luat

cunoștință de acest act sub semnătură sau i-a fost înmânat actul.

Instanța de apel a invocat că Mihai Rusu la data de 16 mai 2016 s-a adresat în

instanța de judecată cu acțiune, solicitând anularea pct. 3 al ordinului de sancționare

nr. 143 ef din 17 martie 2016 cu privire la sancționarea disciplinară a unor angajați

din cadrul Centrului unic de monitorizare și coordonare al Inspectoratului Național

de Patrulare al Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne,

restabilirea în funcție și achitarea salariului pentru absența forțată de la lucru.

Instanța de apel a constatat că din materialele cauzei rezultă cu certitudine

faptul că termenul de prescripție de 30 zile, instituit prin art. 17 din Legea nr. 793

din 10 februarie 2000 cu privire la contenciosul administrativ, în raportul juridic

litigios a început să curgă din data de 19 martie 2016 următoarea zi când ordinul de

sancționare a fost adus la cunoștință lui Mihai Rusu și a expirat la data de 18 aprilie

2016 .

4

Instanța de apel a reținut că înregistrând în instanță la 16 mai 2016 cererea de

chemare în judecată, Mihai Rusu a încălcat termenul legal și din acest punct de

vedere acțiunea este vădit tardivă, iar instanța de fond just a respins cererea ca

depusă cu omiterea termenului de prescripție.

Instanța de apel invocat că actele de numire, transferare, detașare sau eliberare

din funcție, inclusiv de aplicare a sancțiunilor disciplinare în privința funcționarului

public, a funcționarului public cu statut special, inclusiv a militarilor, a persoanelor

cu statut militar, se contestă direct în instanță de contencios administrativ în termen

de 30 de zile de la data când persoana a luat cunoștință de acest act sub semnătură

sau i-a fost înmânat actul, iar depunerea cererii prealabile în adresa intimatului-pârât

Inspectoratul General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne, nu constituie

temei de repunere în termen a apelantului Mihai Rusu.

Instanța de apel a reținut că nu sunt întrunite condițiile cerute de art. 26 Legea

nr.793-XIV din 10 februarie 2000 contenciosului administrativ, care reglementează

temeiurile anulării actului administrativ contestat.

Instanța de apel a mai reținut că prin decizia nr. 50 din 22 mai 2017 de

inadmisibilitate a sesizării nr. 61g/2017 privind excepția de neconstituționalitate a

articolul 60 alin. (3) din Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului

public nr. 158 din 04 iulie 2008 și a art. 57 alin. (1) din Legea cu privire la activitatea

Poliției și statutului polițistului nr. 320 din 27 decembrie 2012 Curtea

Constituțională a relatat că în motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul

susține că prevederile art. 57 alin. (1) din Legea nr. 320 din 27 decembrie 2012 cu

privire la activitatea poliției și statutul polițistului nu indică în mod expres că în cazul

contestării de către polițist a actului administrativ de sancționare disciplinară

acțiunea urmează a fi adresată nemijlocit în instanța de contencios administrativ

competentă, fără a fi necesară depunerea unei cereri prealabile, astfel precum este

reglementat în alte acte legislative, prin aceasta lipsind justițiabilii de un mecanism

unic de contestare a actelor ce implică încetarea raporturilor de muncă. De asemenea,

autorul excepției menționează că interpretarea prevederilor legale criticate, în sensul

lipsei procedurii prealabile, se face în mod exclusiv printr-o hotărâre explicativă cu

caracter de recomandare a Plenului Curții Supreme de Justiție, ceea ce contravine

art. 116 alin (1) din Constituție, care statuează că judecătorii sunt independenți,

imparțiali și inamovibili, potrivit legii. În opinia autorului, legiuitorul a depășit vădit

limitele restrângerii rezonabile a dreptului la muncă prin obligarea polițistului de a

contesta actul de sancționare disciplinară în termenul de 30 de zile prevăzut de art.

17 din Legea contenciosului administrativ, deși, potrivit art. 355 alin. (1) lit. a) din

Codul muncii, acest termen este de 3 luni.

Instanța de apel a reținut că norma criticată stabilește în mod expres că actul

administrativ de sancționare disciplinară poate fi contestat de către polițist în instanța

de contencios administrativ, fără a condiționa parcurgerea unei proceduri prealabile.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 17 din Legea contenciosului administrativ

nr. 793-XIV din 10 februarie 2000, în cazul în care legea nu prevede procedura

prealabilă, cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ poate fi

înaintată în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ în

instanța de contencios administrativ.

5

Instanța de apel a constat că toate argumentele invocate de către apelantul

Mihai Rusu, sunt vădit lipsite de suport juridic, sub toate aspectele au fost examinate

de prima instanță, iar instanța de apel le apreciază ca fiind inconsistente și fără

raționament valabil circumstanțelor speței. În plus, este important de remarcat faptul

că apelantul-reclamant Mihai Rusu, utilizând calea de atac nu a prezentat în instanța

de apel probe, pe care nu a avut posibilitatea să le prezinte instanței de fond și care

ar fi de natură să răstoarne concluziile expuse în hotărârea contestată.

La fel instanța de apel a reținut că contrar prevederilor art. 118, 121 Cod de

procedură civilă, apelantul Mihai Rusu în fața instanței de fond, nu a adus careva

probe în susținerea opozițiilor la acțiune și prin urmare instanța de fond just a aplicat

normele legale relevante la circumstanțele speței și a respins acțiunea ca tardivă.

Instanța de apel consideră că concluziile primei instanțe sunt întemeiate și

legale, în concordanță cu prevederile art. 239 Cod de procedură civilă, hotărârea

urmează a fi menținută cu respingerea cererii de apel, ca fiind neîntemeiată.

La 23 octombrie 2018, Mihai Rusu, reprezentat de avocatul Alexandru Bot, a

declarat recurs împotriva deciziei din 26 octombrie 2017 a Curții de Apel Chișinău,

prin care a solicitat admiterea recursului, casarea integrală a deciziei instanței de apel

și hotărârii primei instanțe cu pronunțarea unei noi hotărârii de admitere a cererii de

chemare în judecată.

În motivarea cererii de recurs, recurentul Mihai Rusu a indicat că hotărârea

instanței de fond și decizia instanței de apel sunt ilegale, emise cu încălcarea

esențială și aplicarea eronată normelor de drept material și procedural nefiind

constatate și elucidate pe deplin toate circumstanțele importante pentru soluționarea

cauzei.

Recurentul Mihai Rusu a invocat că în ordinea generală prevăzută de art.14 și

17 din Legea contenciosului administrativ, nr.793 din 10 februarie 2000, la 06 aprilie

2016, a depus la sediul Inspectoratului General al Poliției cerere prealabilă prin care

a cerut anularea ordinului de aplicare a sancțiunii disciplinare nr. 143 ef. din 17

martie 2016, ulterior, la data de 11 mai 2016, acesta a recepționat răspunsul

autorității intimate și la 16 mai 2016, a depus cerere de chemare în judecată.

Recurentul Mihai Rusu a menționat că instanța de judecată în mod eronat a

apreciat caracterul tardiv al acțiunii, sau în corespundere cu prevederile art. 60 alin.

(3) din Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, nr.158

din 04 iulie 2008, precum și art. 57 alin.(1) din Legea cu privire la activitatea Poliției

și statutul polițistului, nr. 320 din 27 decembrie 2012, care reglementează expres că

actul administrativ de sancționare disciplinară poate fi atacat de către funcționarul

public în instanța de contencios administrativ în modul stabilit de lege.

Recurentul Mihai Rusu a invocat prevederile art. 17 alin. (1) din Legea

contenciosului administrativ, nr. 793 din 10 februarie 2000, care prevede că cererea

prin care se solicită anularea unui act administrativ sau recunoașterea dreptului

pretins poate fi înaintată în termen de 30 de zile, în cazul în care legea nu dispune

altfel, ori, acest termen curge de la data primirii răspunsului la cererea prealabilă sau

data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluționarea acesteia, data

comunicării refuzului de soluționare a unei cereri prin care se solicită recunoașterea

dreptului pretins sau data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluționarea

6

unei astfel de cereri, data comunicării actului administrativ, în cazul în care legea nu

prevede procedura prealabilă.

Recurentul Mihai Rusu a menționat că potrivit art.17 alin. (1) lit. b) și c) din

Legea contenciosului administrativ, nr. 793 din 10 februarie 2000, instanța de fond

nu a explicat care din aceste două temeiuri îl obligă pe reclamant să depună acțiunea

în termen de 30 zile de la data comunicării textului actului de sancționare

disciplinară, sau, acțiunea recurentului nu vizează recunoașterea unui drept, ci

dimpotrivă restabilirea dreptului la muncă, iar nici o normă din Legea cu privire la

funcția publică și statutul funcționarului public, nr.158 din 04 iulie 2008, sau Legea

cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului, nr. 320 din 27 decembrie 2012,

nu reglementează în mod expres lipsa procedurii prealabile în litigiile de muncă ce

îi vizează pe funcționarii publici, în particular polițiștii.

Recurentul Mihai Rusu a invocat că instanța de apel nu a luat în calcul că au

fost înaintate pretenții de ordinul contenciosului administrativ, ce se referă la

anularea ordinului de sancționare disciplinară și de restabilire în funcție, încasarea

salariului pentru absența forțată, ce cad sub incidența Codului muncii ca litigii de

muncă, ce se examinează în ordinea prevăzută de art. 332, 355 Codul muncii

deoarece art. 17 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, nr. 793 din

10 februarie 2000, nu reglementează opțiunea recurentului de a ataca un act

administrativ cu respectarea sau fără respectarea procedurii prealabile.

Recurentul Mihai Rusu a menționat că Curtea Constituțională în Hotărârea

privind excepția de neconstituționalitate din 22 iulie 2016 a relatat că un sistem în

care este acordată Curții Supreme posibilitatea de a adresa instanțelor de rang

inferior recomandări/explicații în probleme de aplicare a legislației nu este de natură

să favorizeze apariția unei puteri judecătorești cu adevărat independente. Mai mult,

aceasta implică riscul ca judecătorii să se comporte ca funcționarii publici, care

primesc ordine de la superiorii lor. Adoptarea de către instanța supremă sau alte

instanțe superioare a unor ghiduri de practică obligatorii pentru jurisdicțiile

inferioare, situația întâlnită în câteva țări post-sovietice, ridică probleme în această

privință, fapt reținut și de Comisia de la Veneția în rapoartele sale. Astfel, asemenea

„recomandări/explicații" în mod individual nu pot sta la baza unei hotărâri

judecătorești, care urmează a fi întemeiată exclusiv pe prevederile legale. Judecătorii

trebuie să beneficieze de libertate neîngrădită de a soluționa în mod imparțial

cauzele, în conformitate cu legea și cu propria apreciere a faptelor.

Recurentul Mihai Rusu a relatat că instanța de judecată greșit a respins

acțiunea înaintată împotriva Inspectoratului General al Poliției, ca fiind tardivă,

deoarece actele cauzei atestă contrariul, fiind dovedit cu certitudine că cererea de

chemare în judecată a fost depusă în termen.

În conformitate cu prevederile art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă,

recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei

integrale, dacă legea nu prevede altfel.

După cum denotă materialele cauzei, copia deciziei motivate din

26 octombrie 2017 a Curții de Apel Chișinău, a fost expediată participanților la

proces la data de 07 decembrie 2017, prin scrisoarea de expediere numărul 18423

(f. d. 41 vol. II), însă dovada recepționării acesteia la materialele cauzei, lipsește.

7

În aceste circumstanțe, instanța de recurs precizează că recursul, a fost declarat

de către Mihai Rusu, reprezentat de avocatul Alexandru Bot la data de 23 octombrie

2018, cu respectarea termenului prevăzut la art. 434 Cod de procedură civilă.

La 16 noiembrie 2018 în adresa intimatului Inspectoratului General al Poliției

a fost expediată copia recursului declarat de Mihai Rusu, reprezentat de avocatul

Alexandru Bot, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței.

La 08 decembrie 2018 Inspectoratul General al Poliției a depus referință la

cererea de recurs prin care a solicitat declararea recuruslui inadmisibil.

Examinând temeiurile recursului declarat de Mihai Rusu, reprezentat de

avocatul Alexandru Bot raport cu materialele cauzei civile, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră că recursul este inadmisibil.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în

care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul

în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța

judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul, nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Mihai Rusu, reprezentat de

avocatul Alexandru Bot, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.

(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat de Mihai Rusu, reprezentat de

avocatul Alexandru Bot, se referă la dezacordul recurentului cu soluția pronunțată

de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a

normelor de drept material, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei

recurate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul, exercitat conform secțiunii a II-a, are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție, reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute la art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

8

În această ordine de idei, Completul Colegiului precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură

civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele

de fond și de apel.

Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența

probelor și concluziile făcute în urma probațiunii, sunt în afara controlului instanței

de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii, doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor, stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă,

din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor

de apreciere a probelor.

În acest sens CtEDO, în jurisprudența sa, a constatat că, dreptul de acces la

instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise (cauza Golder

împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230).

Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin

însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această

privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85).

Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un

apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat

că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor în fața instanțelor ierarhic

superioare, depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective. Trebuie

ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul

instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (Botten împotriva Norvegiei, hotărâre

din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile, care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de

fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei

hotărâre din 09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1-11 ) Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art.270 și nu conține nicio referire

cu privire la fondul recursului.

Încheierea privind inadmisibilitatea recursului se plasează pe pagina web a

Curții Supreme de Justiție la data emiterii și se transmite tuturor participanților la

proces și reprezentanților acestora.

În asemenea circumstanțe, completul Colegiului Civil, Comercial și de

Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul

declarat de Mihai Rusu, reprezentat de avocatul Alexandru Bot, nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă și, drept

urmare, este inadmisibil.

9

În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod

de procedură civilă, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Mihai Rusu, reprezentat de

avocatul Alexandru Bot, împotriva deciziei din 26 octombrie 2017 a Curții de Apel

Chișinău, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Mihai Rusu

împotriva Inspectoratului General al Poliției cu privire la contestarea pct.3 al

ordinului de sancționare nr.143 ef. din 17 martie 2016 cu privire la sancționarea

disciplinară a unor angajați din cadrul Centrului unic de monitorizare și coordonare

al Inspectoratului Național de Patrulare al Inspectoratului General al Poliției al

Ministerului Afacerilor Interne, restabilirea în funcție și achitarea salariului pentru

absența forțată de la lucru.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chisca-Doneva

Nina Vascan

10