Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 08.08.2018
respins

2ac-101/18 — cu privire la evacuarea din locuință, partajarea averii comune

HOTĂRÂRE
08.08.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu privire la evacuarea din locuinţă, partajarea averii comune
Temei legal
declaraţiile de recuzare şi de abţinere de la judecată
Citează această cauză
2ac-101/18 — cu privire la evacuarea din locuință, partajarea averii comune (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 2ac-101/18 ÎNCHEIERE 8 august 2018 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Nina Vascan Victor Burduh examinând demersul vicepreședintelui Curții de Apel Cahul, Galina Vavrin privind soluționarea declarației de abținere a judecătorului Curții de Apel Cahul, Tudor Berdilă în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Mariei Pricochi împotriva lui Serghei Pricochi cu privire la evacuarea din locuință și la cererea reconvențională a lui Serghei Pricochi împotriva Mariei Pricochi cu privire la partajarea averii comune constată: La 29 august 2013, Maria Pricochi a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Serghei Pricochi cu privire la evacuarea din locuință.

În cadrul ședinței de judecată din 4 februarie 2014 Serghei Pricochi, reprezentat de avocatul Liuba Josu a depus cerere reconvențională prin care a solicitat partajarea averii comune, atribuirea lui Serghi Pricochi jumătate din construcția locativă și terenul aferent cu numărul cadastral XXXXX amplasate în sat. XXXXX r - nul XXXXX. Prin hotărârea din 11 mai 2018 a judecătoriei Cahul sediul Cantemir cererea de chemare în judecată depusă de Maria Pricochi a fost admisă parțial. A fost evacuat Serghei Pricochi, născut la XXXXX din casa de locuit individuală, cu număr cadastral XXXXX și construcția accesorie cu număr cadastral XXXXX, din sat. XXXXX comuna XXXXX r-nul XXXXX, proprietate privată a lui Maria Pricochi fără acordarea altei locuințe.

În rest pretențiile MarieiPricochi au fost respinse ca neîntemeiate. A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reconvențională a lui Serghei Pricochi împotriva Mariei Pricochi cu privire la partajarea averii comune. La 11 iunie 2018 Serghei Pricochi, reprezentat de avocatul Liuba Josu a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe (f. d. 210). Prin intermediul Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor, la 17 iulie 2018 dosarul în cauză a fost repartizat aleatoriu spre examinare Judecătorului Curții de Apel Cahul, Tudor Berdilă. La 18 iulie 2018, Judecătorul Curții de Apel Cahul, Tudor Berdilă, a formulat o declarație de abținere (f. d. 215), invocând temeiul prevăzut la art. 49 alin. (1) CPC, având în vedere că a participat la examinarea cauzei în prima instanță.

În aceiași dată, vicepreședintele Curții de Apel Cahul Galina Vavrin, invocând incidența prevederilor art. 53 alin. (3) CPC, a expediat în adresa Curții Supreme de Justiție un demers privind examinarea declarației de abținere a judecătorului Tudor Berdilă, dat fiind faptul imposibilității formării în cadrul Curții de Apel Cahul a completului de judecată pentru examinarea declarației menționate, deoarece patru din cei șapte judecători care activează în instanță se află în concediu anual de odihnă (f. d. 216-217). Examinând demersul vicepreședintelui Curții de Apel Cahul, Galina Vavrin, privind soluționarea declarației de abținere a judecătorului Curții de Apel Cahul, Tudor Berdilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că demersul dat urmează a fi respins, din următoarele considerente.

Conform prevederilor art. 52 alin. (4) CPC, procedura soluționării cererii de abținere de la judecată și efectele admiterii ei se determină conform prevederilor art. 53 și 54 CPC. Conform art. 53 alin. (1) CPC, propunerea de recuzare se examinează de instanța sesizată cu acțiunea. Potrivit art. 53 alin. (3) CPC, dacă din motivul recuzării în instanța sesizată cu cauză nu se poate constitui complet de judecată, cererea de recuzare se va judeca de instanța ierarhic superioară spre care se îndreaptă calea de atac respectivă. Cu referire la prevederile enunțate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție notează că în sensul art. 53 alin. (3) CPC, imposibilitatea constituirii completului de judecată trebuie să poarte un caracter statornic, adică să nu fie definită doar prin factori de moment, cum ar fi aflarea judecătorilor în concediu de odihnă.

Or, la caz, la revenirea judecătorilor din concediul de odihnă, va fi posibilă constituirea completului de judecată în vederea soluționării declarației de abținere. Astfel, din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge demersul vicepreședintelui Curții de Apel Cahul, Galina Vavrin privind soluționarea declarației de abținere a judecătorului Curții de Apel Cahul, Tudor Berdilă.

În conformitate cu art. 50, art. 53 alin. (3), art. 269-270 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție dispune: Se respinge demersul vicepreședintelui Curții de Apel Cahul, Galina Vavrin, privind soluționarea declarației de abținere a judecătorului Curții de Apel Cahul, Tudor Berdilă, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Maria Pricochi împotriva lui Serghei Pricochi cu privire la evacuarea din locuință și cererea reconvențională a lui Serghei Pricochi împotriva lui Maria Pricochi cu privire la partajarea averii comune. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Nina Vascan Victor Burduh

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-12-19
0,93
2ra-2413/18 — partajarea proprietatii comune pe cote parti
Dosarul nr. 2ra-2413/18 Prima instanţă: Judecătoria Cahul, sediul Central - (M. Buşuleac) Instanţa de apel: Curtea de Apel Cahul (G. Vavrin, I. Dănilă, T. Berdilă) D E C I Z I E 19 decembrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi d
CSJ 2019-01-16
0,93
2ra-57/19 — evacuare
Dosarul nr.2ra-57/19 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud: C.Guzun) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A.Pahopol, V.Negru, A.Bostan) Î N C H E I E R E 16 ianuarie 2019 mun. Chișinău Colegiul civil, comercia
CSJ 2019-04-17
0,93
2ra-697/19 — evacuarea fara acordarea altui spatiu locativ
dosarul nr. 2ra-697/19 prima instanţă: Judecătoria Criuleni, sediul central (A. Cazacliu) instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (M. Anton, M. Moraru, A. Panov) ÎNCHEIERE 17 aprilie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de cont
CSJ 2019-07-22
0,93
2ac-181/19 — recunoasterea nulitatii tranzactiei
Dosarul nr. 2ac-181/2019 Î N C H E I E R E 22 iulie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Oleg Sternioală judecătorii Gali
CSJ 2019-03-27
0,92
2ra-577/19 — evacuarea din imobil și anularea extrasului din registru de evidență a gospodăriilor, titlului de autentificare a dreptului deținătorului de teren, radierea înregistrării dreptului de proprietate și repararea prejudiciului moral
Dosarul nr.2ra-577/19 prima instanţă: Judecătoria Edineţ, sediul Briceni (Jud: A. Procopişin) instanţa de apel: Curtea de Apel Bălţi (Jud: A. Albu, A. Toderaş, E. Bejenaru) ÎNCHEIERE 27 martie 2019 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă