2rh-157/18 — transmiterea silită în posesie a bunurilor ipotecate, evacuare, compensarea cheltuielilor de judecată, ș.a.
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- transmiterea silită în posesie a bunurilor ipotecate, evacuare, compensarea cheltuielilor de judecată, ş.a.
- Temei legal
- dispoziţiile judecătoreşti care pot fi supuse revizuirii
2rh-157/18 — transmiterea silită în posesie a bunurilor ipotecate, evacuare, compensarea cheltuielilor de judecată, ș.a. (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Dosarul nr. 2rh-157/18 Prima instanță - (Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău) A. Niculcea Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) N. Vascan, V. Clima, E. Palanciuc Instanța de recurs-(Curtea Supremă de Justiție) A. Cobăneanu, L. Gafton, D. Mardari Î N C H E I E R E 11 iulie 2018 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Luiza Gafton Dumitru Mardari examinând cererea de revizuire înaintată de Cristian Vicol, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Banca Comercială „Victoriabank” Societate pe Acțiuni împotriva lui Lilian Vicol și Viorica Vicol, intervenient accesoriu Societatea Comercială „Azgoprod” Societate cu Răspundere Limitată, cu privire la transmiterea silită în posesie a bunurilor ipotecate, evacuare și compensarea cheltuielilor de judecată și cererea reconvențională înaintată de Lilian Vicol și Viorica Vicol împotriva BC „Victoriabank” SA cu privire la constatarea neexecutării obligațiilor contractuale, rezoluțiunea contractului de ipotecă și compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curții Supreme de Justiție din 16 mai 2018, prin care recursurile înaintate de Lilian Vicol și Viorica Vicol s-au declarat inadmisibile, c o n s t a t ă: La 16 septembrie 2015 BC „Victoriabank” SA a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva lui Lilian Vicol și Viorica Vicol, intervenient accesoriu SC „Azgoprod” SRL, prin care a solicitat: - transmiterea silită în posesia BC „Victoriabank” SA a bunurilor ipotecate,
conform Contractului de ipotecă nr. 13838 din 21 aprilie 2010 și Acordul adițional nr. 3115 din 17 iunie 2011, obiectul cărui constituie bunurile imobile: casa de locuit individuală cu suprafața de 83,1 m2 cu nr. cadastral xxxxx, casa de locuit individuală cu suprafața de 99,6 m2 cu nr. cadastral xxxxx, construcție accesorie cu suprafața de 12,2 m2 cu nr. cadastral xxxxx și trenul aferent pentru construcții cu suprafața totală de 0,0701 ha cu nr. cadastral xxxxx amplasate în mun. Chișinău, or. Durlești, str. T. Vladimirescu, 142; - evacuarea tuturor persoanelor și a bunurilor din imobilele transmise; - încasarea de la pârâți a taxei de stat și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii a indicat că în baza Contractului de credit nr. 4882 din 17 iunie 2011, BC „Victoriabank” SA a acordat SC „Azgoprod” SRL un credit în sumă de 3 100 000 lei, cu scadența la data de 17 iunie 2013. 1 În scopul asigurării rambursării creditului acordat, a dobânzilor și a plăților aferente, cu pârâții Lilian Vicol și Viorica Vicol a fost încheiat Contractul de ipotecă nr. 13838 din 21 aprilie 2010 și Acordul adițional nr. 3115 din 17 iunie 2011, obiectul căruia constituie bunurile imobile: casa de locuit individuală cu suprafața de 83,1 m2 cu nr. cadastral xxxxx, casa de locuit individuală cu suprafața de 99,6 m2 cu nr. cadastral xxxxx, construcție accesorie cu suprafața de 12,2 m2 cu nr. cadastral xxxxx și trenul aferent pentru construcții cu suprafața totală de 0,0701 ha cu nr. cadastral xxxxx, amplasate în mun.
Chișinău, or. Durlești, str. Tudor Vladimirescu, 142, cu valoarea de ipotecă în sumă de 1 451 835 de lei. Conform tabelului de validare a creanțelor din 12 noiembrie 2014, creanța BC „Victoriabank” SA față de SC „Azgoprod” SRL constituie 815 618,76 lei.
Ca rezultat al neonorării obligațiunilor conform Contractului de credit nr. 4882 din 17 iunie 2011 încheiat cu SC „Azgoprod” SRL, și anume încălcarea pct. 8.1 din contract, BC „Victoriabank” SA, în baza pct. pct. 12.1, 12.2, 2.3 ale contractului de credit menționat supra, a notificat pârâții și intervenientul accesoriu despre inițierea procedurii privind executarea dreptului de ipotecă, solicitând ca în termen de 20 de zile din momentul primirii notificării de a achita complet creditul și plățile aferente acestuia, inclusiv dobânzile și penalitățile, sau transmiterea benevolă în posesia BC „Victoriabank” SA a tuturor bunurilor ipotecate pentru a fi comercializate, în conformitate cu prevederile art. 45-46 din Legea cu privire la gaj, art. 30 alin. (2) lit. a) din Legea cu privire la ipotecă și art. 490-491 din Codul civil.
Reclamantul a menționat că a respectat procedura prealabilă, înregistrând preavizele de executare a dreptului de ipotecă la Oficiul Cadastral Teritorial Chișinău. În termenul indicat în preaviz atât pârâții, cât și intervenientul accesoriu, nu au executat obligația de rambursare a datoriilor și nici transmiterea benevolă în posesie a bunurilor ipotecate.
La 17 martie 2016, în cadrul examinării cauzei, pârâții Lilian Vicol și Viorica Vicol au înaintat acțiune reconvențională împotriva BC „Victoriabank” SA, iar la 24 martie 2016 cerere de concretizare a cerințelor, solicitând constatarea neexecutării obligațiilor contractuale de către BC „Victoriabank” SA, și anume a pct. 2.2 în coraport cu pct. 11.4, precum și a pct. 5.1 lit. a) și c) și pct. 11.2 lit. f) din Contractul de credit bancar nr. 4882 17 iunie 2011, rezoluțiunea Contractului de ipotecă nr. 13838 din 21 aprilie 2010 și a Acordului adițional din 16 iunie 2011 la Contractul de ipotecă nr. 13838 din 21 aprilie 2010 și compensarea cheltuielilor de judecată.
În susținerea acțiunii reconvenționale, Lilian Vicol și Viorica Vicol au indicat că, contrar clauzelor contractuale, administratorul SC „Azgoprod” SRL a înaintat o cerere către BC „Victoriabank” SA, prin care a solicitat permisiunea de retragere de pe contul întreprinderii a dividendelor pentru anul 2010 în sumă de 1 732 641,35 lei, totodată eliberarea dividendelor în avans pentru anul 2011 în sumă de 1 500 000 lei. Au invocat că, BC „Victoriabank” SA cunoscând cu certitudine de prevederile contractuale sus enunțate, de existența datoriei la contractul de credit bancar și având intenția deposedării ulterioare de bunul imobil în caz de neachitare a datoriei restante de către debitor, a emis înștiințarea nr. CK-772 din 6 septembrie 2 2011 prin care a permis SC „Azgoprod” SRL retragerea din cont a dividendelor pentru anul 2010 în sumă de 1 732 641,35 de lei și pentru anul 2011 în avans a sumei de 1 500 000 lei.
În mod repetat, BC „Victoriabank” SA, în baza deciziei comitetului de creditare al băncii, conform procesului-verbal nr. 1213 din 23 noiembrie 2011, a permis retragerea numerarului din cont pentru achitarea dividendelor pentru anul 2011, în sumă de 2 000 000 lei. Concomitent prin decizia Comitetului de creditare al BC „Victoriabank” SA, procesul-verbal nr. 140 din 20 februarie 2012, la data de 27 februarie 2012, SC „Azgoprod” SRL a primit permisiunea de a retrage din cont, pentru achitarea dividendelor, numerar în sumă de 3 500 000 lei.
Totodată, au menționat că conform Contractului de credit bancar nr. 4882 17 iunie 2011, BC „Victoriabank” SA a eliberat creditul în sumă de 3 100 000 lei debitorului cu scopul completării mijloacelor circulante (pct. 2.2 din contractul de credit) și drept garanție a asigurării rambursării sumei datorate, pe lingă bunurile imobile ipotecate, a constituit și bunurile mobile - universalitatea mijloacelor circulante (gume de mestecat) cu valoarea de gaj în sumă de 1 730 000 lei, grevate în folosul băncii, (pct. 5.1 din contractul de credit), care la moment puteau acoperi toată diferența creditului acordat SC „Azgoprod” SRL.
La fel, au menționat că conform pct. 5.1 lit. c) din contract, ca garanție a fost grevat în folosul băncii și dreptul de dispoziție asupra mijloacelor bănești din conturile curente ale debitorului deschise la bancă, în sumă de 3 200 000 lei, conform contractului de gaj nr. 4882 (A), încheiat cu SC „Azgoprod” SRL, care de asemenea nu a fost respectat de către reclamant. Prin hotărârea judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 6 iunie 2016, s-a admis parțial acțiunea înaintată de BC „Victoriabank” SA împotriva lui Lilian Vicol și Viorica Vicol, intervenient accesoriu SC „Azgoprod” SRL.
S-a transmis silit în posesia BC „Victoriabank” SA pentru a fi înstrăinat bunurile imobile - casa de locuit individuală cu suprafața de 83,1 m2 cu nr. cadastral xxxxx, casa de locuit individuală cu suprafața de 99,6 m2 cu nr. cadastral xxxxx, construcție accesorie cu suprafața de 12,2 m2 cu nr. cadastral xxxxx și trenul aferent pentru construcții cu suprafața totală de 0,0701 ha cu nr. cadastral xxxxx amplasate în mun. Chișinău, or. Durlești, str. Tudor Vladimirescu, 142, cu evacuarea din imobilul ipotecat a tuturor persoanelor și a bunurilor acestora. S-a încasat de la Lilian Vicol și Viorica Vicol în beneficiul BC „Victoriabank” SA cheltuielile pentru plata taxei de stat în sumă de 7 260 de lei.
În rest, cererea BC „Victoriabank” SA s-a respins ca neîntemeiată. S-a respins acțiunea reconvențională înaintată de Lilian Vicol și Viorica Vicol, ca fiind neîntemeiată. Ne fiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 4 iulie 2016 Lilian Vicol și Viorica Vicol au declarat apel, solicitând casarea hotărârii, cu pronunțarea unei noi hotărâri de respingere integrală a acțiunii inițiale și admitere a acțiunii reconvenționale. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 22 noiembrie 2017 s-a respins apelul declarat de Lilian Vicol și Viorica Vicol și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 6 iunie 2016. 3 La 23 februarie 2018 Lilian Vicol a declarat recurs, solicitând casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 22 noiembrie 2017 și a hotărârii Judecătoriei Buiucani, mun.
Chișinău din 6 iunie 2016, cu remiterea cauzei la rejudecare în instanța de fond. Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 16 mai 2018, recursurile înaintate de Lilian Vicol și Viorica Vicol s-au declarat inadmisibile. Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 6 iunie 2018, cererea de revizuire depusă de Cristian Vicol împotriva încheierii Curții Supreme de Justiție din 16 mai 2018, s-a respins ca fiind inadmisibilă. La 8 iunie 2018 Cristian Vicol a depus cerere de revizuire a încheierii Curții Supreme de Justiție din 16 mai 2018, solicitând casarea încheierii Curții Supreme de Justiție din 16 mai 2018, a deciziei Curții de Apel Chișinău din 22 noiembrie 2017 și a hotărârii Judecătoriei Buiucani, mun.
Chișinău din 6 iunie 2016, cu restituirea cauzei la rejudecare în instanța de apel. În motivarea cererii Cristian Vicol, reiterând circumstanțele de fapt ale cauzei, a invocat că la încheierea contractului de ipotecă nr. 13838 din 21 aprilie 2010 și Acordului adițional nr. 3115 din 17 iunie 2011 de garantare a restituiri creditului bancar acordat SC „Azgoprod” SRL conform contractului de credit nr. 4482 din 17 iunie 2011, a fost încălcat art. 10 alin. (5) din Legea cu privire la ipotecă nr. 142 din 26 iunie 2008. La fel, a indicat că în calitate de coproprietar al bunurilor imobile în litigiu, nu a fost atras în proces și, prin urmare, instanțele de judecată au emis hotărâri cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în cauza dată.
Examinând cererea de revizuire, Colegiul consideră că aceasta urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, după ce examinează cererea de revizuire, instanța poate emite încheiere de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. La caz, Colegiul reține că cererea de revizuire a fost depusă de către Cristian Vicol la 8 iunie 2018, după modificările operate prin Legea nr. 17 din 5 aprilie 2018, în vigoare de la 1 iunie 2018. Conform art. 3 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, instanțele judecătorești aplică legile procedurale civile în vigoare la data judecării cauzei civile, efectuării actelor de procedură sau executării actelor instanței judecătorești (hotărîri, încheieri, decizii, ordonanțe), precum și a actelor unor alte autorități în cazurile prevăzute de lege.
Noua lege procedurală nu duce la modificarea efectelor juridice deja produse ca rezultat al aplicării legii abrogate și nu le desființează. De la data intrării în vigoare a noii legi procedurale, efectele vechii legi încetează dacă noua lege nu prevede altfel. Prin Legea nr. 17 din 5 aprilie 2018, în vigoare de la 1 iunie 2018, art. 446 din Codul de procedură civilă a fost completat. Astfel că, conform art. 446 alin. (2) din Codul de procedură civilă, încheierile de încetare a procesului conform art. 265 lit. c) și d), precum și cele prin care se respinge acțiunea ca fiind tardivă conform art. 1861 pot fi supuse revizuirii. Încheierile judecătorești care nu se referă la fondul cauzei, precum și deciziile 4 emise în privința acestora nu se supun revizuirii.
În aceste cazuri, încheierile de inadmisibilitate a revizuirii nu se supun niciunei căi de atac. Art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, prevede că, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului. Prin prisma prevederilor normelor de drept citate, Colegiul reține că legea nu prevede posibilitatea declarării revizuirii împotriva încheierii de inadmisibilitate, or aceasta nu se referă la fondul cauzei.
Astfel, cererea de revizuire înaintată de Cristian Vicol împotriva încheierii Curții Supreme de Justiție din 16 mai 2018, prin care recursurile înaintate de Lilian Vicol și Viorica Vicol s-au declarat inadmisibile, urmează a fi respinsă ca fiind depusă împotriva unui act judecătoresc nesusceptibil de a fi atacat în ordine de revizuire. Sub acest aspect, se va menționa că argumentele indicate în cererea de revizuire sunt irelevante, având în vedere că se solicită revizuirea unui act de dispoziție judecătoresc, care în virtutea legii nu se supune revizuirii.
Totodată, Colegiul relevă că anterior, la 8 iunie 2018 Cristian Vicol a mai depus cerere de revizuire împotriva încheierii Curții Supreme de Justiție din 16 mai 2018, care a fost respinsă ca fiind inadmisibilă la 6 iunie 2018. Iar, în circumstanțele relatate, Colegiul observă caracterul de o manieră abuzivă al cererii de revizuire înaintate repetat, astfel că aceasta abordează în esență dezacordul cu soluția adoptată de instanțele de fond, ne putând fi justificat un interes special și legitim al acesteia. Colegiul consideră că dreptul procedural (depunerea cererii de revizuire) este exercitat cu rea-credință, titularul acestuia având un alt obiectiv decât cel avut în vedere prin lege. În consecință, sub aspectul analizat, Colegiul conchide că aceasta urmează a fi calificată ca fiind depusă repetat și abuziv.
Din considerentele menționate, având în vedere că art. 446 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prevede expres actele de dispoziție care pot fi supuse revizuirii, Colegiul consideră că prezenta cerere de revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
În conformitate cu art. 269-270, art. 446 alin. (2) art. 453 alin. (1) lit. a) Codul de procedură civilă, Completul Colegiului civil și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se respinge cererea de revizuire depusă de Cristian Vicol, împotriva încheierii Curții Supreme de Justiție din 16 mai 2018, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Banca Comercială „Victoriabank” Societate pe Acțiuni împotriva lui Lilian Vicol și Viorica Vicol, intervenient accesoriu Societatea Comercială „Azgoprod” Societate cu Răspundere Limitată, cu privire la transmiterea silită în posesie a bunurilor ipotecate, evacuare și compensarea cheltuielilor de judecată și cererea reconvențională înaintată de Lilian Vicol și Viorica Vicol împotriva BC „Victoriabank” SA cu privire la constatarea 5 neexecutării obligațiilor contractuale, rezoluțiunea contractului de ipotecă și compensarea cheltuielilor de judecată.
Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Luiza Gafton Dumitru Mardari 6
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.