2r-538/18 — repararea prejudiciului material
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- repararea prejudiciului material
- Temei legal
- cuprinsul cererii de recurs, inlaturarea neajunsurilor apelului
2r-538/18 — repararea prejudiciului material (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Dosarul nr. 2r-538/18 Prima instanță, Jud. Chișinău, sediul Râșcani: O. Țurcan Instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău: N.Simciuc, I. Țurcan, Iu. Cotruță DECIZIE 29 iunie 2018 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu judecătorii Galina Stratulat Victor Burduh examinând recursul declarat de către Sîrbu Ruslan, reprezentat de avocatul Bargan Valeriu, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Sîrbu Ruslan împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Tigrii de Veghe” și Ghidiu Boris cu privire la repararea prejudiciului material, împotriva încheierii din 25 aprilie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respinsă cererea privind prelungirea termenului de procedură și restituit apelul declarat de Sîrbu Ruslan, reprezentat de avocatul Mazarenco Grigorii, împotriva hotărârii din 27 octombrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, c o n s t a t ă: La 03 august 2016, Sîrbu Ruslan a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Tigrii de Veghe” și Ghidiu Boris cu privire la încasarea sumei de 13500 lei cu titlu de prejudiciu cauzat în urma deteriorării autoturismului de model „Chevrolet Trax”, cu nr. de înmatriculare XXXXX, vehiculul fiind încredințat spre supraveghere SRL „Tigrii de Veghe”, și anume paznicului Ghidiu Boris.
Prin hotărârea din 27 octombrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. La 07 noiembrie 2017, Sîrbu Ruslan, reprezentat de avocatul Mazarenco Grigorii, a declarat apel nemotivat și netimbrat împotriva hotărârii din 27 octombrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, solicitând casarea hotărârii recurate și emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii. Prin încheierea din 13 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de Sîrbu Ruslan, reprezentat de avocatul Mazarenco Grigorii, acordând apelantului termen de 15 zile din data emiterii prezentei încheieri pentru lichidarea neajunsurilor, și anume să prezinte motivele de fapt și de drept pe care se 1 întemeiază apelul și să prezinte dovada achitării taxei de stat la declararea apelului în sumă de 304 lei.
Concomitent, i-a fost explicat apelantului că în situația în care nu va înlătura neajunsurile în termenul stabilit, cererea de apel va fi restituită. Prin încheierea menționată a fost stabilită ședința de judecată pentru data de 25 aprilie 2018 privind soluționarea chestiunii punerii pe rol a cererii de apel. La 23 aprilie 2018, Sîrbu Ruslan, reprezentat de avocatul Bargan Valeriu, a depus cererea de apel motivată împotriva hotărârii din 27 octombrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani și a prezentat dovada achitării taxei de stat pentru declararea apelului în sumă de 304 lei.
Prin încheierea din 25 aprilie 2018 a Curții de Apel Chișinău s-a respins cererea privind prelungirea termenului de procedură și s-a restituit apelul declarat de către Sîrbu Ruslan, reprezentat de avocatul Mazarenco Grigorii, împotriva hotărârii din 27 octombrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, din motivul că apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile din încheierea din 13 februarie 2018. La 25 mai 2018, Sîrbu Ruslan, reprezentat de avocatul Bargan Valeriu, a declarat recurs împotriva încheierii din 25 aprilie 2018 a Curții de Apel Chișinău.
În motivarea recursului s-a indicat că instanța de apel neîntemeiat a conchis de a-i respinge cererea privind prelungirea termenului de depunere a apelului motivat, neținând cont de faptul că cu hotărârea motivată a primei instanțe a făcut cunoștință la 19 aprilie 2018. Recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea integrală a încheierii recurate și remiterea cauzei la Curtea de Apel Chișinău pentru examinarea cererii de apel. În conformitate cu art. 425 Cod de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată la data de 25 aprilie 2018. Avocatul recurentului Bargan Valeriu a recepționat încheierea instanței de apel la data de 11 mai 2018 (f.d.
87). Astfel, recursul declarat la data de 25 mai 2018, este în termen. La 30 mai 2018, în adresa intimaților SRL „Tigrii de Veghe” și Ghidiu Boris a fost expediată spre cunoștință copia recursului declarat de către Sîrbu Ruslan, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței la recurs, însă aceștea nu și-au valorificat dreptul procedural respectiv și nu au depus referințe în termenul stabilit. Prin prisma art. 426 alin. (3) Cod de procedură civilă, recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces. Examinând recursul declarat, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că acesta urmează a fi admis cu casarea integrală a încheierii recurate, soluționând prin decizie problema în fond, din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 426 alin. (3) Cod de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. În conformitate cu art. 427 lit. c) Cod de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial încheierea, soluționând prin decizie problema respectivă. 2 Conform art. 368 alin. (1) Cod de procedură civilă, în vigoare pînă la 01 iunie 2018, dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art. 364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel dispune printr-o încheiere, fără înștiințarea participanților la proces, să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.
Din materialele cauzei rezultă că, la 07 noiembrie 2017 Sîrbu Ruslan, prin intermediul avocatului Mazarenco Grigorii, a declarat apel nemotivat și netimbrat împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani din 27 octombrie 2017, solicitând casarea hotărârii recurate și emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii. Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din 13 februarie 2018, nu a dat curs cererii de apel depuse de către Sîrbu Ruslan, acordând apelantului un termen de 15 zile din data emiterii prezentei încheieri pentru lichidarea neajunsurilor, și anume, să prezinte motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea de apel și dovada de plată a taxei de stat în mărime de 304 lei, concomitent comunicându-i despre posibilitatea restituirii apelului în cazul neîndeplinirii indicațiilor instanței de apel în termenul acordat.
S-a numit ședința de judecată pentru data de 25 aprilie 2018. La 23 aprilie 2018, Sîrbu Ruslan, prin intermediul avocatului Bargan Valeriu, a depus cererea de apel motivată împotriva hotărârii din 27 octombrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani și a prezentat dovada achitării taxei de stat pentru declararea apelului în sumă de 304 lei. În cadrul ședinței de judecată din 25 aprilie 2018, avocatul lui Sîrbu Ruslan, Bargan Valeriu, a solicitat instanței prelungirea termenului de procedură pentru prezentarea apelului motivat și dovezii achitării taxei de stat la declararea apelului.
Prin încheierea din 25 aprilie 2018 a Curții de Apel Chișinău s-a respins cererea privind prelungirea termenului de procedură și s-a restituit apelul declarat de către Sîrbu Ruslan, prin intermediul avocatului Mazarenco Grigorii, împotriva hotărârii din 27 octombrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, din motivul că apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile din încheierea din 13 februarie 2018. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, verificând legalitatea încheierii contestate în coraborare cu materialele cauzei, consideră că Curtea de Apel Chișinău neîntemeiat a respins cererea de repunere în termenul de declarare a apelului motivat și prezentare a dovezii achitării taxei de stat și a restituit cererea de apel depusă de Sîrbu Ruslan, pe motiv că apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel expuse în încheierea din 13 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, din următoarele considerente.
Actele cauzei relevă că prin încheierea din 13 februarie 2018 instanța i-a acordat apelantului un termen de 15 zile din data emiterii încheierii pentru lichidarea neajunsurilor la declararea apelului. Copia încheierii menționate a fost expediată în adresa recurentului-apelant la data de 12 martie 2018, fapt ce se confirmă prin citația anexată la materialele cauzei (f.d. 64). Potrivit avizelor de recepție a corespondenței, Sîrbu Ruslan și avocatul acestuia Mazarenco Grigorii au recepționat copia încheierii la 21 martie 2018, inclusiv și citația pentru ședința de judecată din 25 aprilie 2018 (f.d. 65, 66). În speță, instanța de recurs consideră că termenul pentru înlăturarea neajunsurilor apelului, și anume 15 zile din data emiterii încheierii de a nu da curs cererii de apel, acordat recurentului-apelant, este unul iluzoriu.
Or, copia încheierii 3 din 13 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost expediată recurentului-apelant la 12 martie 2018, adică după expirarea termenului acordat de instanță pentru înlăturarea neajunsurilor apelului, termenul acordat de instanță, de 15 zile din data emiterii încheierii, expirând la 28 februarie 2018. Având în vedere circumstanțele reținute, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că instanța de apel în mod eronat a aplicat normele de drept procedural, și anume a expediat încheierea din 13 februarie 2018 cu mult mai târziu de data limită fixată apelantului pentru lichidarea neajunsurilor cererii de apel. Respectiv, necomunicarea în modul corespunzător de către instanța de apel a actelor de procedură recurentului-apelant și avocatului acestuia a adus la încălcarea principiului echității procedurii civile și a îngrădit în mod inacceptabil dreptul acestuia la un proces echitabil.
Or, conform jurisprudenței constante degajate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prevederile art. 6§1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale asigură oricărei persoane dreptul de a înainta pretenție cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil în fața unei instanțe judecătorești sau tribunal, în acest fel cuprinde „dreptul la o instanță”, din care dreptul de a institui proceduri în fața instanțelor judecătorești în litigiile civile, constituie un aspect (speța Prodan c. Moldovei (hotărîrea din 18 mai 2004, definitivă din 10 noiembrie 2004). Prin urmare, ținând cont de faptul că concluzia instanței de apel de respingere a cererii de repunere în termenul de depunere a apelului motivat și prezentare a dovezii achitării taxei de stat este neîntemeiată, fiind prezente la caz încălcări de procedură ce afectează însăși substanța dreptului părților la un proces echitabil, încheierea recurată urmează a fi casată cu pronunțarea unei noi hotărâri sub formă de încheiere, prin care a repune recurentul-apelant Sîrbu Ruslan în termenul de depunere a apelului motivat și prezentare a dovezii achitării taxei de stat, cauza urmând a fi restituită spre rejudecare în instanța de apel la faza primirii cererii de apel.
Din considerentele menționate și având în vedere faptul că s-a stabilit în mod cert încălcarea normelor de drept procedural de către instanța de apel la rezolvarea chestiunii privind restituirea apelului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de către Sîrbu Ruslan, reprezentat de avocatul Bargan Valeriu, a casa integral încheierea din 25 aprilie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a repune în termenul de depunere a apelului motivat și prezentare a dovezii achitării taxei de stat și a restitui prezenta cauză spre rejudecare în instanța de apel la faza primirii cererii de apel. În conformitate cu art. 427 lit. c), 428 Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e: Se admite recursul declarat de către Sîrbu Ruslan, reprezentat de avocatul Bargan Valeriu.
Se casează integral încheierea din 25 aprilie 2018 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Sîrbu Valeriu împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Tigrii de Veghe” și Ghidiu Boris cu privire la repararea prejudiciului. 4 Se repune Sîrbu Ruslan în termenul de depunere a cererii de apel motivate și prezentare a dovezii achitării taxei de stat, cu restituirea cauzei la Curtea de Apel Chișinău la faza primirii cererii de apel. Decizia nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Galina Stratulat Victor Burduh 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.