2ra-1459/19 — constatarea faptului încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cazei

2ra-1459/19 — constatarea faptului încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cazei (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2ra-1459/19

Prima instanță - (Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani) C. Valah

Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) M. Anton, I. Țurcan, V. Cotorobai

ÎNCHEIERE

4 septembrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

judecătorii Nina Vascan

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de Ministerul Justiției al

Republicii Moldova,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Nicolae

Terzi împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu privire la

constatarea faptului încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei

contravenționale, repararea prejudiciului moral și cu compensarea cheltuielilor de

judecată,

împotriva deciziei din 14 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 7 septembrie 2018, Nicolae Terzi a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției, prin care a solicitat constatarea încălcării dreptului

la examinarea în termen rezonabil a cauzei contravenționale și încasarea de la

bugetul de stat a sumei de 20 000 de lei cu titlu de reparare a prejudiciului moral.

În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că la 3 noiembrie 2016 IFS mun.

Chișinău, DAF Rîșcani a întocmit pe numele lui procesul-verbal seria MF

nr.099465 de constatare a contravenției prevăzute la art. 288 din Codul

contravențional.

Nefiind de acord cu procesul-verbal și decizia de sancționare, a depus o

contestație în instanța de judecată.

Iar, prin hotărârea din 6 martie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

contestația a fost admisă, fiind anulat procesul-verbal cu privire la contravenție.

Astfel a invocat că tergiversarea examinării cauzei contravenționale de

instanțele judecătorești, din momentul depunerii contestației până la emiterea

hotărârii irevocabile, a constituit circa 450 de zile și nu sunt motive de a considera

că reclamantul se face vinovat de durata procedurilor, iar natura cauzei în care a

fost implicat este calificată ca fiind penală potrivit jurisprudenței CEDO.

Consideră că termenul rezonabil ce trebuie luat în considerare în cauza

contravențională în privința sa este cel puțin din momentul în care s-a întocmit

1

procesul-verbal contestat și faptul că a fost dedusă judecății o perioadă excesiv de

îndelungată, contrar prevederilor art. 454 din Codul contravențional, iar în astfel de

circumstanțe instanțele naționale au încălcat dreptul la examinarea cauzei

contravenționale în termen rezonabil, încălcând grav drepturile, libertățile și

interesele sale legitime.

A relatat reclamantul că respectiva cauză contravențională nu a fost de o

complexitate deosebită, iar perioadă excesiv de îndelungată în care s-a judecat nu

poate fi justificată, deoarece a avut un comportament de bună-credință, însă

ședințele de judecată se amânau pe termen excesiv de îndelungat din cauza

organizării defectuoase a lucrului instanțelor judecătorești, chiar dacă s-a

comportat activ, reieșind din miza în soluționarea grabnică a procesului.

Interesul pentru reclamant în obținerea unei soluții irevocabile a fost sporit și

a demonstrat în cele din urmă în judecată, că acțiunile agentului constatator

(agentului statului) au fost ilegale.

Prin urmare, reclamantul a indicat că instanțele naționale au încălcat termenul

imperativ stabilit de Codul contravențional, iar durata excesivă de examinare a

cauzei contravenționale a generat pentru el un prejudiciu moral, în special prin

aceea că a trăit într-o stare de incertitudine și anxietate cu privire la rezultatul

procedurii. La fel, i-a fost cauzată o stare de stres, frustrare, neliniște și

incertitudine.

Reieșind din întinderea suferințelor psihice și fizice cauzate prin încălcarea

termenului rezonabil de examinare a cauzei, reclamantul pretinde că suma de

20 000 de lei este în măsură de a atenua suferințele psihice cauzate.

Totodată, consideră că mărimea prejudiciului moral pretins spre încasare va fi

una suficientă și rezonabilă, necesară pentru satisfacția echitabilă a prejudiciului

moral suferit în urma neexaminării în termen rezonabil a cauzei contravenționale

menționate și urmează să fie proporțională, implicit în lumina sumelor dispuse spre

încasarea de Curtea Europeană, cât și de practica națională de aplicare a dreptului

în acest sens.

Prin hotărârea din 7 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani,

s-a admis parțial cererea de chemare în judecată înaintată de Nicolae Terzi

împotriva Ministerului Justiției.

S-a constatat ca fiind încălcat dreptul la judecarea în termen rezonabil a

cauzei contravenționale nr.5-763/2017; 41-5r-1243-27012017 în care Nicolae

Terzi a contestat procesul-verbal cu privire la contravenție Seria MF nr.099465 din

3 noiembrie 2016.

S-a încasat din bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Justiției, în

beneficiul lui Nicolae Terzi, cu titlu de prejudiciu moral, suma de 7 843,76 de lei.

În rest, acțiunea s-a respins ca neîntemeiată.

La 12 decembrie 2018, avocatul Alexandru Savva, în numele și interesele lui

Nicolae Terzi, a declarat apel împotriva hotărârea primei instanțe, solicitând

casarea parțială a acesteia, cu emiterea unei noi hotărâri, prin care acțiunea să fie

admisă integral.

La 14 decembrie 2018 și Ministerul Justiției a contestat cu apel hotărârea

primei instanțe, solicitând casarea acesteia, cu emiterea unei noi hotărâri de

respingere integrală a acțiunii.

Prin decizia din 14 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul

declarat de avocatul Alexandru Savva în numele și interesele lui Nicolae Terzi, ca

fiind nefondat.

S-a admis apelul declarat de Ministerul Justiției.

2

S-a modificat hotărârea din 7 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Buiucani, în partea cuantumului despăgubirilor de ordin moral, micșorând suma

despăgubirii de la 7843,76 de lei la 3000 de lei.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că suma acordată de 7843,76

lei este una excesivă și disproporționată în coraport cu modul de derulare a

procesului judiciar, termenul de examinare a cauzei, comportamentul părților, miza

urmărită de reclamant și scopul ce se dorea a fi realizat prin examinarea cauzei

contravenționale în instanță, cum și impactul hotărârii judecătorești asupra situației

părții. Iar simpla invocare de către reclamant a existenței suferințelor și retrăirilor

psihice, care s-ar fi datorat doar întinderii excesive a procedurii de examinare a

contestației sale, nu este suficientă pentru a constata indubitabil și a admite

existența acestor suferințe și retrăiri.

Instanța de apel a remarcat că în speță constatarea încălcării este o satisfacție

suficientă și echitabilă acordată părții, fiind luat în calcul scopul urmărit de acesta

și modul în care a derulat procedura contravențională la etapa judiciară. De aceia,

suma bănească, în calitate de compensație pentru suferințele morale și retrăirile

provocate prin examinarea cu încălcarea termenului rezonabil a cauzei sale, cerută

de reclamant este excesivă și exagerată, neavând la bază un suport real faptic.

Astfel, a conchis că cuantumul despăgubirii acordate de instanța de fond

urmează a fi modificat prin micșorarea acestei sume până la 3 000 de lei, care este

una suficientă, echitabilă și rezonabilă, pentru a acorda o satisfacție suficientă

reclamantului în vederea compensării daunelor morale provocate prin examinarea

cu încălcarea termenului rezonabil a cauzei sale contravenționale.

La 31 mai 2019, Ministerul Justiției a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei, cu emiterea unei

noi hotărâri prin care acțiunea să fie respinsă.

În motivarea recursului a indicat că decizia instanței de apel este neîntemeiată

și pasibilă de a fi casată.

În acest sens a invocat că instanța de apel neîntemeiat a dispus încasarea

sumei de 3 000 de lei, cu titlu de compensare a prejudiciului moral, care este una

excesivă și nejustificată, în condițiile în care nu sunt careva temeiuri de a se invoca

tergiversarea examinării cauzei exclusiv din vina autorităților statului.

Totodată, toate argumentele invocate întru motivarea acestui capăt al acțiunii,

poartă doar un caracter declarativ, formal fără a dispune de careva suport

probatoriu și legal.

A menționat că termenul rezonabil urmează a fi distins de termenul legal.

Legislația internă nu oferă o descifrare a noțiunii de termen rezonabil, însă prin

obligarea respectării unui astfel de termen pentru înfăptuirea actului justiției atît

normele naționale, cît și cele internaționale invocă admnistrarea justiției fără

întîrzieri neconforme de natură ai compromite eficacitatea și responsabilitatea, la

caz însă întîrzieri neconforme nu au fost contatate.

La fel, consideră că acțiunea civilă este neîntemeiată și nu sunt careva

temeiuri de a se invoca tergiversarea examinării și judecării cauzei

contravenționale, reieșind și din conținutul raportului motivat semnat de către

judecătorul Tatiana Bivol.

A reținut că prevederile Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011 nu acordă în mod

automat dreptul la încasarea despăgubirii prejudiciului cauzat în lipsa dovezilor că

persoana a suferit un prejudiciu în urma încălcării dreptului garantat de lege.

Ministerul Justiției a întemeiat recursul în baza prevederilor art. 432 alin. (1)

și (2) lit. c) din Codul de procedură civilă.

3

La 1 iulie 2019, avocatul Alexandru Savva, în numele și interesele lui Nicolae

Terzi, a depus referință, solicitând respingerea ca inadmisibilă a cererii de recurs

depuse de Ministerul Justiției.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Materialele dosarului atestă că decizia integrală a instanței de apel a fost

comunicată Ministerului Justiției prin intermediul poștei electronice la 3 mai 2019

(f.d. 137). Astfel, recursul declarat la 31 mai 2019 este în termen.

În conformitate cu art. din 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin. (2).

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind

admisibilitatea recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate

în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură

civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării cauzei, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se

invocă că instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau

4

în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de

acces la instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza

Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct.

230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs,

întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se

bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva

Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât

pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor

în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale

procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de

drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea

Botten împotriva Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p.

141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de

fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire

cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de

Ministerul Justiției, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2),

(3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Ministerul Justiției al Republicii

Moldova.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

judecătorii Nina Vascan

Dumitru Mardari

5