3ra-757/18 — contestarea actului administrativ

3ra-757/18 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 3ra – 757/18

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani

Judecătorul: O. Melniciuc

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău

Judecători: N. Budăi, V. Efros, I. Muruianu

Î N C H E I E R E

20 iunie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecători Maria Ghervas

Iuliana Oprea

examinând admisibilitatea recursului declarat de Banca Comercială

„Moldindconbank” S.A.,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Banca Comercială

„Moldindconbank” S.A. împotriva Agenției Servicii Publice, cu privire la contestarea

actului administrativ,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 14 decembrie 2017, prin care s-

a respins apelul declarat de Banca Comercială „Moldindconbank” S.A. și s-a

menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani din 24 iunie 2017,

c o n s t a t ă :

La 23 ianuarie 2017, Banca Comercială „Moldindconbank” S.A. a depus o

cerere de chemare în judecată împotriva Întreprinderii de Stat „Cadastru”, cu privire

la contestarea actului administrativ.

În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că, la 27 octombrie 2016, directorul

filialei Dacia a B.C. „Moldindconbank” S.A., Petru Vîrlan, a depus în adresa Î.S.

„Cadastru” o cerere, prin care a solicitat înregistrarea trecerii în posesie a terenului cu

nr. cadastral XXXXX. La cerere a fost anexat procesul-verbal nr.026-500/16 din 26

octombrie 2016 de transmitere în posesie, copia buletinului de identitate și copia

procurii. La aceeași dată, registratorul OCT Chișinău filiala Î.S. „Cadastru” a stabilit

imposibilitatea înregistrării dreptului real - posesia asupra terenului în favoarea

băncii, dat fiind faptul că asupra acestuia sînt aplicate măsuri de asigurare de

executori judecătorești: X060-986r/15 din 16 iulie 2015, X034-546/16 din 18 martie

Pagină 1 din 8

2016, 034-553/16 din 18 martie 2016, 034-550/16 din 18 martie 2016, X060-1623/16

din 7 octombrie 2016, X010-1973/16 din 7 octombrie 2016.

În astfel de circumstanțe, B.C. „Moldindconbank” S.A. a precizat că, la 28

noiembrie 2016, a depus la Î.S. „Cadastru” o cerere prealabilă, prin care a solicitat

admiterea cererii din 27 octombrie 2016, cu notarea restricției în registrul bunurilor

imobile la subcapitolul III - Grevarea drepturilor patrimoniale, Partea II - Notări

(Interdicții), a posesiei în privința terenului sus – menționat.

Totuși, prin decizia nr.01-07/606/2016/100/2016 din 21 decembrie 2016,

registratorul din cadrul Î.S. „Cadastru” a refuzat înscrierea în Registrul bunurilor

imobile a dreptului de posesie, completând răspunsul inițial cu mențiunile: dreptul de

posesie este un drept real care conform art.27 alin. (2) din Legea cadastrului bunurilor

imobile, se intabulează (înscrie) în Registrul bunurilor imobile; legislația în vigoare

nu prevede obligativitatea înregistrării în Registrul bunurilor mobile de către creditor

a dreptului de posesie. În mod corespunzător, neînregistrarea posesiei nu este un

impediment pentru creditorul garantat de a valorifica bunurile ipotecate.

Reclamantul a considerat decizia contestată neîntemeiată. Prin urmare, acesta a

susținut că registratorul a extins înțelesul articolul 27 din Legea cadastrului bunurilor

imobile dincolo de ipotezele la care se aplică. Așadar, solicitarea de a înregistra

posesia în temeiul procesului-verbal nr.026-500/16 din 26 octombrie 2016, emis de

către executorul judecătoresc Oleg Ungureanu, are drept scop urmărirea imobilului

situat mun.Chișinău, sect.Rîșcani, nr. cadastral XXXXX și reprezintă o consecință ce

izvorăște dintr-un drept real deja înregistrat în registrul bunurilor mobile. Respectiv,

dreptul de ipotecă al băncii a fost înregistrat la cadastru în temeiul contractului de

ipotecă nr. 8027 din 1 decembrie 2014.

În viziunea societății reclamante, la baza cerințelor ei a stat un drept de creanță,

care a fost asigurat printr-un drept real accesoriu. Iar, în al doilea rând, dreptul real

accesoriu a fost înregistrat deja în registru bunurilor imobile, fiind opozabil tuturor

terților, fiind adus la cunoștință în sensul consecințelor sale.

B. C. „Moldindconbank” S.A. a solicitat anularea deciziei registratorului

O.C.T. Chișinău, Mardari Mariana, din 27 octombrie 2016, completată prin decizia

registratorului din cadrul Întreprinderii de Stat „Cadastru” sub nr. 01-

07/606/2016/100/2016 din 2016, cu obligarea notării în Registrul bunurilor imobile a

dreptului de posesie în favoarea sa asupra terenului pentru construcție, cu numărul

cadastral XXXXX (f. d. 3).

În cadrul examinării cauzei, pârâtul Î.S. „Cadastru” a depus referință în

întâmpinarea cererii de chemare în judecată, prin care a cerut respingerea acțiunii ca

nefondată (f. d. 16 – 18).

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani din 24 iunie 2017, s-a

respins acțiunea ca nefondată (f. d. 36, 39 – 41).

Pagină 2 din 8

Împotriva acestui act de dispoziție, B. C. „Moldindconbank” S.A. a declarat

apel în termenul legal (f. d. 59 - 60). În apărare, intimatul nu a formulat nici

referință, însă în ședința de judecată a solicitat respingerea cererii de apel (f. d. 65).

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 14 decembrie 2017, s-a substituit

intimatul Î.S. „Cadastru” cu succesorul în drepturi procedurale Agenția Servicii

Publice (f. d. 66, 68 - 69).

Curtea de Apel Chișinău, prin decizia din 14 decembrie 2017, a respins apelul

declarat de Banca Comercială „Moldindconbank” S.A. și a menținut hotărârea

Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani din 24 iunie 2017 (f. d. 67, 70 – 84).

Pentru soluționarea acestui litigiu, instanța de apel a constatat circumstanțele

de fapt prezentate în cererea de chemare în judecată. Astfel, la judecarea cauzei,

instanța a observat că la data depunerii cererii de înregistrare a trecerii în posesie a

terenului cu nr. cadastral XXXXX, registratorul OCT Chișinău filiala Î.S. „Cadastru”

a respins, în mod legal, cererea de înregistrare a dreptului de posesie. În caz contrar,

prin admiterea cererii de înregistrare a dreptului de posesie în favoarea B. C.

„Moldindconbank” S.A., ar fi fost încălcate drepturile creditorilor în beneficiul cărora

au fost aplicate măsurile asigurătorii. Mai mult, normele de drept material stipulează

expres condițiile în care creditorul ipotecar are dreptul să transfere dreptul de posesie

asupra bunului ipotecat, nefiind stipulată obligația înregistrării în Registrul bunurilor

imobile a dreptului de posesie pentru a fi posibilă vânzarea bunului imobil ipotecat.

În același timp, Colegiul de control judiciar a reținut faptul că, prin refuzul

înregistrării în Registrul bunurilor imobile a dreptului de posesie asupra terenului

enunțat, calitate de creditor ipotecar nu a fost lezată și nici drepturile privind vânzarea

bunului ipotecat, prevăzute de Legea cu privire la ipotecă, nu au fost afectate.

În drept, instanța de apel a aplicat articolele 12 alin. (8) lit. b); 31 alin. (1) lit.

h); 33 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 1543 – XIII din 25 februarie 1998 cadastrului

bunurilor imobile și articolul 34 alin. (1) și (6) din Legea nr. 142 – XVI din 26 iunie

2008 cu privire la ipotecă.

La 9 februarie 2018, Curtea de Apel Chișinău le-a expediat participanților la

proces copia deciziei integrale din 14 decembrie 2018 (f. d. 85).

La 21 aprilie 2018, B. C. „Moldindconbank” S.A. a declarat recurs împotriva

deciziei Curții de Apel Chișinău din 14 decembrie 2017, solicitând casarea acesteia și

a hotărârii primei instanței din 24 iunie 2017, cu pronunțarea unei noi hotărâri de

admitere a acțiunii.

În motivarea ilegalității deciziei contestate, recurentul a afirmat că instanțele

judecătorești au interpretat eronat articolul 27 alin. (1), (2) și (4) din Legea nr. 1543 –

XIII din 25 februarie 1998. În opinia lui, instanța de judecată nu a făcut distincție

dintre procedura de notare a transmiterii în posesie a unui bun imobil și înregistrarea

Pagină 3 din 8

dreptului de posesie în Registrul bunurilor imobile. Astfel, posesiunea nu constituie

un drept real, ci un raport juridic aferent bunului ipotecat.

În subsidiar, B. C. „Moldindconbank” S.A. a susținut că notarea dreptului de

posesie nu vine să modifice drepturile reale intabulate în Registru, dar face

transparent procesul de urmărire de către creditorul ipotecar al bunului ipotecat în

raport cu ceilalți creditori.

La 19 mai 2018, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de procedură

civilă, Curtea Supremă de Justiție a comunicat cererea de recurs Agenției Servicii

Publice, informând că referința se depune în termen de o lună de la data primirii

scrisorii. În mod corespunzător, dacă referința nu este prezentată în termenul stabilit,

admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia (f. d. 95).

La 4 iunie 2018, intimatul a depus o referință în întâmpinarea recursului,

solicitând respingerea acestuia ca inadmisibil.

Examinând admisibilitatea recursului, fără prezența participanților la proces

sau a reprezentanților acestora, în acord cu procedura specificată la articolul 440 din

Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea de recurs formulată

de B. C. „Moldindconbank” S.A. este inadmisibilă, pentru motivele ce se succed.

Instanța de judecată subliniază că un stat care dispune de instanțe de recurs are

obligația să se asigure că justițiabilii săi se bucură de principiile unui proces echitabil

garantate de articolul 6 parag. (1) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor

Oomului și a Libertăților Fundamentale (a se vedea, de exemplu, Erfar – Avef vs

Grecia, 27 martie 2014, parag. 39 – 40; Lebedinschi vs Republica Moldova, 16

septembrie 2015, parag. 32, Sultan vs Republica Moldova, 5 iunie 2018, parag. 24).

În particular, procedura de admisibilitate a unei cereri de recurs urmează a fi

analizată prin prisma dreptului de acces la justiție și dreptului de a fi auzit.

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la un

tribunal poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate prin

intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie reglementat

de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere. În

acest sens, condițiile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de atac

extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac ordinară

(a se vedea, inter alia, Marc Brauer vs Germania, 1 septembrie 2016, parag. 34;

Miessen vs Belgia, 16 octombrie 2016, parag. 64; Samardžić vs Croația, 20 iulie

2017, parag. 28).

Ab initio, judecătorul raportor a verificat dacă actul de dispoziție poate fi atacat

cu recurs, dacă cererea dedusă judecății este formulată de persoana îndreptățită, dacă

aceasta este depusă în termen și nu a fost examinată anterior. La fel, s-a făcut un

raport verbal în fața completului de judecată instituit în mod legal.

Pagină 4 din 8

Obiectul prezentei cererii se referă la decizia Curții de Apel Chișinău din 14

decembrie 2017, care intră în categoria de acte specificate în articolul 429 alin. (1)

din Codul de procedură civilă.

În baza materialelor cauzei, completul de judecată nu a identificat faptul că

recursul a fost examinat anterior, fiind respectate, totodată, dispozițiile articolului 430

din Codul de procedură civilă, cu privire la subiecții abilitați cu dreptul de a depune

recurs.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

Din scrisoarea Curții de Apel nr. 1720, rezultă că decizia integrală a instanței

de apel din 14 decembrie 2017 a fost expediată în adresa părților la 9 februarie 2018

(f. d. 85), însă nu există dovada recepționării efective a acesteia. De fapt, recurentul a

invocat că a primit copia deciziei contestate la 22 februarie 2018, prezentând plicul

poștal cu ștampila acestui serviciu din 21 februarie 2018, ora 13:18 (f. d. 88). Mai

mult, jurisprudența constantă a Curții Europene notează că dreptul la recurs trebuie să

se exercite din momentul în care părțile interesate pot cunoaște efectiv hotărârile

judecătorești care le impun o obligație sau care ar putea aduce atingere drepturilor sau

intereselor lor legitime (a se vedea, spre exemplu, Miragall Escolano și alții vs

Spanaia, parag. 37, CEDO 2000-I; Diaz Ochoa vs Spania, 22 iunie 2006, parag. 48,

sau Samoilă v. Romania, 16 iulie 2015, para. 34 – 36).

Potrivit plicului prezentat la materialele cauzei, completul de judecată conchide

că decizia contestată a fost expediată la 21 februarie 2018, iar recursul a fost depus la

21 aprilie 2018. Așadar, luând în considerare împrejurările indicate supra și fără a

prejudicia esența dreptului de acces la justiție, se consideră că cererea dedusă

judecății a fost declarată în termenul prevăzut mai sus.

În continuare, s-a audiat raportul verbal al judecătorului raportor, cu privire la

încadrarea temeiurilor cuprinse în recurs la dispozițiile articolului 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă și s-a ținut cont de referința depusă în întâmpinare.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural. În cazul respectiv, judecarea recursului exercitat conform

Secțiunii a II-a, Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, are un caracter

devolutiv și privește doar problemele de drept material și procedural, verificându-se

doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în fapt.

Astfel, în sensul articolului 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

Pagină 5 din 8

În aceeași ordine de idei, alin. (2) și (3) ale art. 432 din Codul de procedură

civilă prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau

de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alineatul (4) stabilește că

săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a

recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar fi putut conduce

la soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară sau în cazul în

care erorile comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Prin urmare, reglementările referitoare la rigorile impuse de articolele 433 și

432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă sunt formulate suficient de clar și

urmăresc protejarea interesului părții, dar și competența asigurării interpretării unitare

a legii de către Curtea Supremă de Justiție. Aceste limitări urmăresc un scop legitim,

îndeplinind cerințele securității juridice și bunei-administrări a justiției (a se vedea,

mutatis mutandis, Beniamin Nersesyan v. Armenia, 19 ianuarie 2010, parag. 22; Erfar

– Avef, ibidem, parag. 41, Marc Brauer, ibidem, parag. 35; Miessen, ibidem, parag.

67; Trevisanato v. Italia, 16 decembrie 2016, parag. 36 – 37, Sturm v. Luxemburg, 27

iunie 2017, parag. 36).

Din perspectivă prezentată, completul Colegiului de control judiciar își

propune să verifice esența și temeiurile recursului, inclusiv dacă argumentele

recurentului referitoare la ilegalitatea deciziei atacate, în limitele în care au fost

formulate, întrunesc condițiile necesare pentru a declara admisibilă cererea acestuia.

În speță, instanța de judecată reiterează că recurentul B. C. „Moldindconbank”

S.A. a criticat decizia Curții de Apel Chișinău din 14 decembrie 2017 în baza

articolului 432 alin. (1) și (2) lit. a) și c) din Codul de procedură civilă, așa cum este

prevăzut, în mod obligatoriu, la articolul 437 alin. (1), lit. f) din Codul de procedură

civilă.

În acest sens, instanța de judecată amintește că, la pronunțarea deciziei din 14

decembrie 2017, instanța de apel s-a călăuzit de articolele 12 alin. (8) lit. b); 31 alin.

(1) lit. h); 33 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 1543 – XIII din 25 februarie 1998

cadastrului bunurilor imobile și articolul 34 alin. (1) și (6) din Legea nr. 142 – XVI

din 26 iunie 2008 cu privire la ipotecă.

Din analiza minuțioasă a conținutului cererii de recurs în raport cu decizia

contestată, reiese în mod cert că recurentul a reluat criticile formulate în faza

procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel s-a pronunțat detaliat

Prin urmare, Colegiul constată că încălcările invocate, exprimate sub forma unor

enunțuri generale, fără a fi aprofundate, nu permit încadrarea lor în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de procedură civilă. Deci, în mod

evident, lipsește o formulare suficientă și adecvată în ceea ce privește chestiunea de

Pagină 6 din 8

drept pusă în discuție pentru a identifica esența și temeiul cererii de recurs, impuse de

art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi audiat”, garantat de Convenție,

instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească poate varia în

funcție de natura deciziei în cauză (a se vedea, inter alia, Helle v. Finlanda, 19

decembrie 1997, para. 55; Latourniere v. Franța, 10 decembrie 2002, para. 2; Hansen

v. Norvegia, 2 octombrie 2014, para. 71 – 74). De fapt, în concepția instanței

europene, art. 6 alin. (1) nu impune motivarea detaliată a deciziei unei instanțe de

recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge un recurs, ca fiind

„lipsit de șanse de succes” (a se vedea, mutatis mutandis, Kukkonen v. Finlanda (nr.

2), ibidem, para. 24; Beniamin Nersesyan, ibidem, para. 23 – 24; Akaki

Tchaghiashvili, ibidem, para. 34 sau Papaioannou v. Grecia, 2 iunie 2016, para. 45).

Mai mult, instanța observă că recurentul B. C. „Moldindconbank” S.A. a

formulat prezenta cerere după ce au avut posibilitatea de a fi audiat de o instanță de

fond și de o instanță de apel, care au fost competente de a examina toate chestiunile

de fapt și de drept relevante litigiului (a se vedea, mutatis mutandis, Levages

Prestations Services v. Franța, 23 octombrie 1996, para. 48; A. Menarini Diagnostics

S.R.L. v. Italia, 27 septembrie 2011, para. 59; Akaki Tchaghiashvili, ibidem, para.

34).

În sfârșit, în limitele impuse de art. 439 alin. (3) din Codul de procedură civilă,

instanța conchide că recursul dedus judecății nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”,

adică nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, care ar cuprinde încălcări esențiale

sau aplicări eronate din partea instanței judecătorești ierarhic inferioară a normelor de

drept material sau a normelor de drept procedural. Din aceste raționamente,

completul Colegiului constată existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a) din Codul

de procedură civilă, fiind respectat, în viziunea instanței, raportul rezonabil de

proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.

În conformitate cu art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Astfel, având în vedere circumstanțele stabilite supra, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide în

mod unanim că recursul declarat de către B. C. „Moldindconbank” S.A. nu ridică

probleme de drept și nu poate fi acceptat spre examinarea în fond, urmând a fi

considerat inadmisibil.

Pagină 7 din 8

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de către B. C. „Moldindconbank” S.A. se consideră

inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecător Tatiana Vieru

Judecători Maria Ghervas

Iuliana Oprea

Pagină 8 din 8