3ra-622/18 — Anularea refuzului, obligarea stabilirii si achitării indemnizatiei de maternitate si a indemnizatiei pentru cresterea copilului.

3ra-622/18 — Anularea refuzului, obligarea stabilirii si achitării indemnizatiei de maternitate si a indemnizatiei pentru cresterea copilului. (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

dosarul nr. 3ra – 622/18

Instanța de fond: Judecătoria Chișinău (sediul Centru)

Judecătorul: G. Stratulat,

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău

Judecători: A. Bostan, A. Pahopol, V. Negru,

Î N C H E I E R E

23 mai 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova,

judecători Nicolae Craiu,

Dumitru Visternicean,

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Casa Națională de

Asigurări Sociale,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Tulgara Inga

împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale, cu privire la anularea refuzului,

obligarea stabilirii și achitării îndemnizației de maternitate și a îndemnizației

pentru creșterea copilului.

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 21 noiembrie 2017,

C O N S T A T Ă:

La 14 martie 2017, Tulgara Inga a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale (în cotinuare CNAS) cu privire la

anularea refuzului și obligarea stabilirii și achitării indemnizației de maternitate și

a indemnizației pentru creșterea copilului.

În motivarea acțiunii reclamanta indică că, este mama a 4 copii minori,

XXXXXX, a.n. XXXXXX, XXXXXX, a.n. XXXXXX, XXXXXX,

a.n. XXXXXX și XXXXXX, a.n. XXXXXX.

Reclamanta menționează că, la 29 decembrie 2005, a fondat singură

Societatea cu Răspuundere Limitată „Ivis Plus” (în continuare SRL „Ivis Plus”).

Tulgara Inga afirmă că, începând cu 01 octombrie 2007, este angajată în

funcția de lector asistent universitar, la catedra Tehnologia Confecțiilor din

Țesături și Tricoturi, Facultatea Industria Ușoară a Universității Tehnice din

1

Moldova.

Reclamanta relevă că, începând cu 14 iulie 2011, este angajată prin cumul și

activează în calitate de administrator în cadrul SRL „Ivis Plus”, în conformitate

cu contractul individual de muncă nr. 14 iulie 2011, încheiat pe o perioadă

nedeterminată.

Reclamanta specifică că, la 09 septembrie 2016, a expediat în adresa Casei

Teritoriale de Asigurări Sociale Telenești (în continuare “CTAS Telenești”),

cerere privind stabilirea, calcularea și achitarea indemnizației de maternitate,

precum și a indemnizației pentru îngrijirea copilului minor, XXXXXX,

a.n. XXXXXX, până la atingerea acestuia a vârstei de 3 ani, reieșind din venitul

mediu lunar, realizat de Tulgara Inga la locul de muncă, prin cumul la

SRL „Ivis Plus”, în ultimele 12 luni, premergătoarea nașterii copilului.

Tulgara Inga menționează că, prin numeroasele răspunsuri oferite de către

CTAS Telenești, i-a fost refuzată solicitarea privind stabilirea, calcularea și

achitarea indemnizației de maternitate, precum și a indemnizației pentru îngrijirea

copilului minor, XXXXXX, a.n. XXXXXX, până la atingerea acestuia a vârstei

de 3 ani, pe motiv că, conform art. 261, alin. (1), Codul muncii, conducătorul

unității nu poate să presteze muncă prin cumul la o altă unitate sau să cumuleze

funcții la unitatea pe care o conduce, cu excepțiile prevăzute de legislația în

vigoare.

Reclamanta susține că, în vederea respectării procedurii prealabile și a

termenelor de prescripție, la 14 ianuarie 2017, a contestat răspunsurile

CTAS Telenești, la CNAS, solicitând admiterea cerințelor inițial expuse.

Afirmă că, la 28 februarie 2017, CNAS, a răspuns la cererea prealabilă,

depusă împotriva poziției CTAS Telenești, expusă în scrisoarea din

06 ianuarie 2017, însă prin răspunsul oferit, nu s-a emis decizia privind stabilirea,

calcularea și achitarea indemnizației, răspunsul fiind în esență, unul evaziv și

incert.

Tulgara Inga solicită, recunoașterea ca fiind ilegal, refuzul CNAS T-5/17

nr. 622 din 28 februarie 2017 și obligarea CNAS să achite reclamantei,

îndemnizația de maternitate precum și îndemnizația pentru îngrijirea copilului

minor, XXXXXX, a.n. XXXXXX, până la atingerea de către acesta a vârstei de

3 ani, reieșind din venitul mediu lunar, realizat de Tulgara Inga, la locul de muncă

prin cumul, la SRL „Ivis Plus”, în ultimele 12 luni premergătoarea lunii nașterii

copilului.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) din 22 iunie 2017 s-a

admis cererea de chemare în judecată depusă de Tulgara Inga împotriva Casei

Naționale de Asigurări Sociale privind anularea refuzului și obligarea stabilirii și

achitării indemnizației de maternitate și a indemnizației pentru creșterea copilului.

S-a recunoscut ilegal refuzul Casei Naționale de Asigurări Sociale T-59/17 nr.622

din 28 februarie 2017. S-a obligat Casa Națională de Asigurări Sociale să

2

stabilească și să achite Ingăi Tulgara, îndemnizația de maternitate precum și

indemnizație pentru îngrijirea copilului minor XXXXXX, a.n. XXXXXX, până la

atingerea de către acesta a vârstei de 3 ani, reieșind din venitul mediu lunar

realizat de Tulgara Inga la locul de muncă prin cumul la SRL „Ivis Plus”, în

ultimele 12 luni premergătoare lunii nașterii copilului. Hotărârea în partea

pretenției privind obligarea Casei Naționale de Asigurări Sociale să stabilească și

să achite Ingăi Tulgara, indemnizație de maternitate precum și îndemnizație

pentru îngrijirea copilului minor XXXXXX, a.n. XXXXXX, până la atingerea de

către acesta a vârstei de 3 ani, reieșind din venitul mediu lunar realizat de Tulgara

Inga la locul de muncă prin cumul la SRL „Ivis Plus”, în ultimele 12 luni

premergătoare lunii nașterii copilului, nu urmează a fi pusă în executare din motiv

că deja a fost executată prin decizia CTAS Telenești a CNAS

nr. 2017/34/1/24973. S-a încasat de la Casa Națională de Asiguri Sociale în

beneficiul lui Tulgara Inga costul cheltuielilor de asistență juridică în sumă de

3 000 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a luat în considerație faptul că,

reclamantul și-a păstrat pretențiile privind anularea refuzului și obligarea stabilirii

și achitării indemnizației de maternitate și a indemnizației pentru creșterea

copilului, precum și faptul că, pârâtul, CNAS, prin actele administrative, Decizia

CTAS Telenești din 13 martie 2017 și Decizia CNAS din 26 aprilie 2017, a

stabilit, calculat și a început a achita indemnizația de maternitate și indemnizația

pentru creșterea copilului, prin care fapt implicit a recunoscut ilegalitatea actelor

administrative supuse contestației, instanța de judecată reține că, existența unor

acte juridice care anulează reciproc efectele juridice survenite, constituie un non

sens juridic și contravine principiului legalității.

Prin urmare, instanța de judecată, a ajuns la concluzia de a admite acțiunea

Ingăi Tulgara, înaintată împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale privind

anularea refuzului și obligarea stabilirii și achitării indemnizației de maternitate și

a indemnizației pentru creșterea copilului. Totodată, instanța de judecată mai

reține că, pretenția ce vizează obligarea autorității publice de a efectua anumite

acte, decade, deoarece solicitarea dată, a fost deja executată, iar complexitatea

cazului în urma căruia reclamantul, a suportat cheltuieli de asistență juridică, nu

justifică încasarea integrală a sumei de 7 000,00 lei (f.d. 40), or, cheltuielile de

asistență juridică, suportate de către reclamant, nu se prezintă ca fiind rezonabile

în acest sens. Prin urmare, reieșind din complexitatea cauzei, instanța de judecată,

ajunge la concluzia de a admite parțial, cerința reclamantului privind încasarea

cheltuielilor de asistență juridică.

La 17 iulie 2017 Tulgara Inga a declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei

Chișinău (sediul Centru) din 22 iunie 2017 solicitând admiterea apelului, casarea

hotărârii instanței de fond în partea în care cuantumul cheltuielilor pentru

asistența juridică a fost micșorat de la 7000 lei la 3000 lei, cu emiterea unei noi

3

decizii prin care să fie obligată CNAS să achite în beneficiul reclamantei a

cheltuielilor suportate pentru asistența juridică în cuantum de 7000 lei.

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 19 iulie 2017 Casa

Națională de Asigurări Sociale a depus apel, iar la 30 octombrie 2017 cerere de

apel motivată, solicitând casarea hotărârii Judecătoriei Chișinău (sediul Centru)

din 22 iunie 2017 în partea admisă, ca fiind ilegală.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 21 noiembrie 2017 s-au respins

apelurile declarate de Casa Națională de Asigurări Sociale și Tulgara Inga și s-a

menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) din 22 iunie 2017

(f.d.93).

Nefiind de acord cu decizia instanței de apel, la 31 martie 2018, Casa

Națională de Asigurări Sociale a contestat-o cu recurs, solicitând admiterea

recursului, casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 21 noiembrie 2017 și a

hotărârii Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) din 22 iunie 2017 cu pronunțarea

unei noi hotărâri prin care să fie respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în

judecată.

În susținerea recursului recurentul a indicat, că nu este de acord cu decizia și

hotărârea instanțelor ierarhic inferioare și le consideră neîntemeiate.

Recurentul opinează că atât instanța de apel cât și instanța de fond nu au

elucidat pe deplin circumstanțele care au importanță pentru soluționarea pricinii,

au aplicat eronat normele de drept material și au apreciat arbitrar probele

prezentate de către recurent în apărarea poziției sale.

În conformitate cu art. 434 alin. 1) CPC recursul se declară în termen de

2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție consideră că recurentul s-a conformat prevederilor

legale și a declarat recursul împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din

21 noiembrie 2017, în termen.

Examinând temeiurile recursului declarat de către Casa Națională de

Asigurări Sociale în raport cu materialele cauzei civile, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră că recursul urmează a fi declarat inadmisibil, din următoarele

considerente.

În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) CPC, se consideră că normele de drept

material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța

judecătorească: nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care

nu trebuia să fie aplicată; a interpretat în mod eronat legea; a aplicat în mod

4

eronat analogia legii sau analogia dreptului.

În conformitate cu art. 432 alin. (3) CPC, se consideră că normele de drept

procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: pricina a fost

judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; pricina

a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat

locul, data și ora ședinței de judecată; în judecarea pricinii au fost încălcate

regulile privind limba de desfășurare a procesului; instanța a soluționat problema

drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; în dosar lipsește

procesul-verbal al ședinței de judecată; hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea

competenței jurisdicționale.

Alin. (4) al articolului menționat prevede că, săvârșirea a altor încălcări

decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în

cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea

greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea

probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care

erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificîndu-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

În acest sens Completul reține, că sarcina instanței de recurs la aceasta

etapă este de a verifica temeiurile recursului și argumentele privind caracterul

ilegal al deciziei atacate, în limitele în care au fost formulate și prin prisma

drepturilor garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Completul evidențiază că, în lumina jurisprudenței Curții Europene a

Drepturilor Omului, procedura de examinare a admisibilității unui recurs în

materie civilă trebuie să corespundă în principiu garanțiilor unui proces echitabil,

consfințite de art. 6 din CEDO, în special cu referire la dreptul de acces liber la

justice și la dreptul subsecvent de a fi audiat de о instanta judecatoreasca

(hotărârile Delcourt contra Belgiei din 17 ianuarie 1970 și Erfar-Avef contra

Greciei din 27 martie 2014).

In acest context, completul reține că dreptul unei persoane de acces liber la

justiție poate fi limitat, inclusiv prin instituirea procedurii de examinare a

admisibilitații recursului, or prin însăși natura lor, condițiile pentru examinarea

unei cereri introduse ре о cale de atac extraordinară pot fi mai stricte decât

condițiile stabilite pentru о cale de atac ordinară. Asemenea rigori urmăresc

scopul de aplicare și interpretare unitară a legislației și îndeplinesc funcțiile de

administrare eficientă a justiției, fiind în deplină concordanță cu art. 6 din CEDO

5

(hotarârea Trevisanato contra Italiei din 15 septembrie 2016).

Completul reține că obligația de a motiva un act judecătoresc poate varia în

funcție de natura actului în cauză (hotărârea Hansen contra Norvegiei din

2 octombrie 2014), iar în concepția CEDO, nu se impune motivarea detaliată a

deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice,

respinge un recurs ca fiind „lipsit de șanse de succes” (hotărârea Nersesyan contra

Armeniei din 19 ianuarie 2010).

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Casa Națională

de Asigurări Sociale, este declarativ și nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmația de ilegalitate a deciziilor

instanței de apel, i-ar alegațiile invocate în recurs nu indică încălcarea esențială

sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural de către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei pentru

declararea recursului admisibil.

Astfel, reieșind din considerentele menționate, completul Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la

concluzia de a considera recursul declarat de către Casa Națională de Asigurări

Sociale, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

D I S P U N E :

Recursul, declarat de către Casa Națională de Asigurări Sociale, se

consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

judecători Nicolae Craiu

Dumitru Visternicean

6