3ra-830/18 — cu privire la anularea deciziei și obligarea de a efectua plata indemnizației lunare pentru creșterea copilului
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- cu privire la anularea deciziei şi obligarea de a efectua plata indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului
- Temei legal
- dreptul la prestaţii de asigurări sociale, indemnizaţia pentru creşterea copilului
3ra-830/18 — cu privire la anularea deciziei și obligarea de a efectua plata indemnizației lunare pentru creșterea copilului (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
prima instanță: M. Gandrabur dosarul nr. 3ra-830/18 instanța de apel: L. Bulgac, S. Gîrbu, G. Dașchevici DECIZIE 1 august 2018 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Iurie Bejenaru Mariana Pitic Nicolae Craiu Ala Cobăneanu examinând recursul declarat de către Aliona Balițchi, reprezentată de avocatul Ion Matușenco în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Alionei Balițchi împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale a Republicii Moldova cu privire la anularea deciziei și obligarea de a efectua plata indemnizației lunare pentru creșterea copilului împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 29 martie 2018, prin care a fost admisă cererea de apel declarată de Casa Națională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova, casată parțial hotărârea Judecătoriei Chișinău sediul Ciocana din 21 noiembrie 2017, cu adoptarea în această parte a unei noi hotărâri constată: La 14 august 2017, Aliona Balițchi, reprezentată de avocatul Ion Matușenco a depus cerere de chemare în judecată împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale a Republicii Moldova cu privire la anularea deciziei și obligarea de a efectua plata indemnizației lunare pentru creșterea copilului.
În motivarea acțiunii a invocat că la 13 iunie 2017, s-a adresat cu o cerere prealabilă (înregistrată în cancelaria CTAS sect. Botanica mun. Chișinău cu nr. B- 1064/2017), prin care a contestat decizia CTAS sect. Botanica mun. Chișinău din 23 mai 2017, la care însă a primit un răspuns negativ. Relatează că la 10 mai 2017, în temeiul ordinului nr. 78/ 1-c dânsa a ieșit în concediu parțial plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani, fiind calculat termenul de la 15 mai 2017 până la 07 februarie 2020. Comunică că până în luna februarie 2017, dânsa a desfășurat activități salariale la compania SRL „Aerofood”. 1 Afirmă că la 23 mai 2017, i-a fost respinsă (nu a fost acceptă) de către Casa Teritoriala de Asigurări Sociale sect.
Botanica, mun. Chișinău cererea privind acordarea indemnizației pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani din motivul nerespectării condiției de înregistrarea copilului la oficiul stării civile. Consideră respingerea (neacceptarea) de către Casa Teritoriala de Asigurări Sociale sec. Botanica mun. Chișinău a cererii privind acordarea indemnizației pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani ca fiind ilegală, nemotivată și abuzivă. Remarcă că este constatat cert, prin acte de stare civilă, că la data de XXXXX a născut fiica XXXXX XXXXX, pe teritoriul unui stat străin, nașterea copilului fiind înregistrată la organul stării civile din acel stat. Astfel, revenind în Republica Moldova, dânsa a solicitat concediul parțial plătit pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani.
Ca urmare a acceptării cereri, de către angajator a fost emis ordin în acest sens. Ulterior, la 23 mai 2017, dânsa s-a prezentat la Casa Teritoriala de Asigurări Sociale sec. Botanica mun. Chișinău și a solicitat acceptarea cererii privind acordarea indemnizației pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani, anexând actul ei de identitate, certificatul de naștere al copilului cu apostila în ordinea stabilită de legislația în vigoare, ordinul de acordare a concediului pentru îngrijirea copilului, alte acte solicitate la acel moment de reprezentantul casei teritoriale. După examinarea actelor prezentate, s-a refuzat în acceptarea cererii din motiv că certificatul de naștere eliberat de organul de stare civila al SUA nu este transcris în Republica Moldova.
Evidențiază că acesta nu este motivul legal pentru care s-a dispus refuzul de înregistrare și acordare a indemnizației. Având în vedere prevederile art. 124 Codul muncii, art. 1, 2, 6, 18 din Legea privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale, rezumă că statul garantează asiguratului care se află în concediul pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani dreptul la indemnizație lunară pentru îngrijirea acestuia, drept care îi este garantat asiguratului cu respectarea unei singure condiții - nașterea copilului.
Își întemeiază pretențiile în baza dispozițiilor art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale, art. 47 și 53 din Constituția RM, art. 124 Codul muncii, art. 1-3, 5, 6, 18 din Legea privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale, Regulamentului cu privire la modul de stabilire și plată a indemnizațiilor adresate familiilor cu copii aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1478 din 15 noiembrie 2002, art. 14 din Legea contenciosului administrativ, art. 166 - 168, 277, 278 CPC. Solicită admiterea acțiunii, anularea deciziei din 23 mai 2017 emisă de CTAS sect. Botanica și obligarea CTAS de a efectua în beneficiul ei plata indemnizației lunare pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani.
2 Prin cererea de concretizare a pretențiilor, Aliona Balițchi, reprezentată de avocatul Ion Matușenco a solicitat admiterea acesteia, anularea deciziei din 23 mai 2017 emisă de Casa Națională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova vizând respingerea înregistrării și achitării indemnizației lunare pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani a asiguratei Aliona Balițchi, obligarea Casei Naționale de Asigurări Sociale a Republicii Moldova de a-i efectua plata indemnizației lunare pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani începând cu data acordării concediului pentru întreținerea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani. Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău sediul Ciocana din 21 noiembrie 2017 a fost admisă parțial acțiunea.
A fost obligată Casa Națională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova să efectueze în beneficiul Alionei Balițchi plata indemnizației lunare pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani, începând cu data acordării concediului pentru întreținerea copilului și până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani. În rest a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 29 martie 2018, a fost admisă cererea de apel declarată de Casa Națională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova, casată parțial hotărârea Judecătoriei Chișinău sediul Ciocana din 21 noiembrie 2017 în partea obligării efectuării plății indemnizației lunare pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani, cu adoptarea în această parte a unei noi hotărâri, prin care a fost respinsă cererea de chemare în judecată înaintată de Aliona Balițchi împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale a Republicii Moldova privind obligarea de a efectua plata indemnizației lunare pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani. În rest, în partea respingerii pretenției privind anularea deciziei, a fost menținută hotărârea.
La 25 mai 2018, Aliona Balițchi, reprezentată de avocatul Ion Matușenco a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și menținerea în vigoare a soluției adoptate de instanța de fond. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată, considerând că instanța de apel în mod eronat a interpretat circumstanțele de fapt a pricinii civile, eronat a aplicat normele materiale și de procedură în prezenta cauză. Afirmă că instanța s-a axat doar pe faptele eludate de către intimat, iar poziția ei nu a fost luată în considerație, cu atât mai mult materialele pricinii civile au constatat contrariul faptelor eludate de către instanța de fond, din care motiv concluzionează că au fost interpretate în mod eronat normele materiale de drept și incorect apreciate circumstanțele de fapt a pricinii civile.
Rezumă că probele aduse de ea atestă prezentarea certificatului de naștere a copilului fiind aplicată apostila în ordinea stabilită de legislația internațională. Evidențiază că a prezentat actele ce atestă că „Steflea” este numele ei de familie de fată, iar legislația statelor SUA prevede notificarea numelui de fată. 3 Cu referire la prevederile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 100 din 24 iunie 2001 expusă de către intimat, relevă că acestea sunt inopozabile prezentei cauzei, deoarece copilul a dobândit cetățenia statului Virginia SUA, de alt fel, care era necesitatea aplicării apostilei certificatului de naștere în conformitate cu prevederile convenției de la Haga din 5 octombrie 1961. Conchide că refuzul instanței de apel de a examina fondul apelului depus constituie o violare a prevederilor art. 6 § 1 din CEDO.
La 22 iunie 2018, Casa Națională de Asigurări Sociale a depus referință la recursul declarat de Aliona Balițchi, solicitând respingerea cererii de recurs ca neîntemeiată și menținerea în vigoare a deciziei Curții de Apel Chișinău din 29 martie 2018. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. Astfel, se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul la 25 mai 2018 împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 29 martie 2018 în termenul legal. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul întemeiat și care urmează a fi admis cu casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii primei instanțe din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, instanța, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanței de apel și să mențină hotărârea primei instanțe. După cum rezultă din materialele cauzei, și anume certificatul de căsătorie eliberat de către OSC sectorul Rîșcani mun. Chișinău, Tudor Balițchi și Aliona Șteflea au înregistrat căsătoria la OSC sectorul Rîșcani mun.
Chișinău la XXXXX, cu nr. XXXXX, numele după căsătorie a soților fiind „Balițchi” (f. d. 16). Potrivit copiei certificatului de naștere cu nr. XXXXX din XXXXX, apostilat, legalizat notarial pentru conformitate cu originalul și tradus în limba de stat, eliberat de autoritățile Statelor Unite al Americii, Departamentul Sănătate - Diviziunea Înregistrare Vitală a Statului Virginia, se confirmă faptul nașterii, la data de XXXXX, a copilului XXXXX XXXXX (f. d. 17-22).
Este cert și faptul că prin ordinul SRL „Aerofood” nr. 78/1-c din 10 mai 2017 cu privire la acordarea concediului parțial plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani, Alionei Balițchi, economist al SRL „Aerofood”, i-a fost acordat concediu parțial plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani, de la 15 mai 2017 până la 7 februarie 2020 (f. d. 15). La 13 iunie 2017, Aliona Balițchi a depus la Casa Națională de Asigurări Sociale a RM o cerere prealabilă, prin care a solicitat recunoașterea dreptului ei la indemnizația pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani și acceptarea de către Casa Națională de Asigurări Sociale a cererii privind acordarea 4 indemnizației pentru creșterea copilului Carina Balițchi, până la împlinirea vârstei de 3 ani.
Prin răspunsul Casei Naționale de Asigurări Sociale nr. B-1065/17 din 17 iulie 2017, a fost comunicat Alionei Balițchi că, reieșind din faptul că certificatul de naștere al copilului nu este înregistrat la Oficiul Stării Civile în Republica Moldova, iar datele despre mama din certificatul de naștere nu corespund cu datele din buletinul de identitate al mamei, nu este temei de a stabili indemnizația unică la nașterea copilului și a indemnizației lunare pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani (f. d. 13-14).
Înaintând acțiunea în judecată împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale a Republicii Moldova, cu ulterioarele concretizări, Aliona Balițchi a solicitat anularea deciziei din 23 mai 2017, emisă de Casa Națională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova vizând respingerea înregistrării și achitării indemnizației lunare pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani a asiguratei Aliona Balițchi, obligarea Casei Naționale de Asigurări Sociale a Republicii Moldova de a-i efectua plata indemnizației lunare pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani începând cu data acordării concediului pentru întreținerea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani.
Fiind învestită cu judecarea cauzei, prima instanță a admis parțial acțiunea și a obligat Casa Națională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova să efectueze în beneficiul Alionei Balițchi plata indemnizației lunare pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani, începând cu data acordării concediului pentru întreținerea copilului și până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani. În rest a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.
Judecând apelul declarat de către Casa Națională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova, instanța de apel a admis cererea de apel declarată de Casa Națională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova, a casat parțial hotărârea Judecătoriei Chișinău sediul Ciocana din 21 noiembrie 2017 în partea obligării efectuării plății indemnizației lunare pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani, adoptând în această parte o hotărâre, prin care a fost respinsă cererea de chemare în judecată înaintată de Aliona Balițchi împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale a Republicii Moldova privind obligarea de a efectua plata indemnizației lunare pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani.
În rest, în partea respingerii pretenției privind anularea deciziei, a fost menținută hotărârea primei instanțe.
La adoptarea unei asemenea soluții, instanța de apel cu referire la prevederile art. 1, 18 din Legea privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale nr. 289 din 22 iulie 2004, pct. 7, 8, 9 din Regulamentul cu privire la modul de stabilire și plată a indemnizațiilor adresate familiilor cu copii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1478 din 15 noiembrie 2002, art. 13 alin. (2) din Legea privind actele de stare civilă nr. 100 din 26 aprilie 2001, a reținut că normele de drept material stabilesc exhaustiv pachetul de acte care urmează a fi prezentat în sensul efectuării plății indemnizației lunare pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani, pe când în 5 speță, în certificatul de naștere al copilului reclamantei, care urma a fi anexat pentru stabilirea indemnizației lunare pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani, numele mamei este „Steflea”, iar în buletinul de identitate al acesteia, numele este „Balițchi”.
Instanța de recurs constată, că instanța de apel la adoptarea deciziei contestate, a interpretat eronat normele de drept material și a dat o apreciere greșită materialului probator anexat la dosar, pe când prima instanță, justificat, pronunțându-se asupra aspectelor importante, având în susținere cadrul legal aplicabil în speță, a ajuns la concluzia temeiniciei parțiale a acțiunii înaintate de către Aliona Balițchi.
În susținerea opiniei enunțate instanța de recurs va reține prevederile art. 124 alin. (1) și (2) Codul muncii, potrivit cărora, femeilor salariate și ucenicelor, precum și soțiilor aflate la întreținerea salariaților, li se acordă un concediu de maternitate ce include concediul prenatal cu o durată de 70 de zile calendaristice (în cazul sarcinilor cu 3 și mai mulți feți – 112 zile calendaristice) și concediul postnatal cu o durată de 56 de zile calendaristice (în cazul nașterilor complicate sau nașterii a doi sau mai mulți copii – 70 de zile calendaristice), plătindu-li-se pentru această perioadă indemnizații în modul prevăzut la art.123 alin.(2). La fel, dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale nr. 289- XV din 22 iulie 2004, prevede că asiguratul care se află în concediul pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani la toate unitățile în care desfășoară activități are dreptul la indemnizație lunară pentru creșterea copilului de la data acordării concediului și până la vârsta de 3 ani a copilului.
În cazul în care data acordării concediului pentru îngrijirea copilului diferă de la o unitate la alta, indemnizația se stabilește începând de la data ultimei acordări a concediului. Totodată, art. 7 alin. (2) lit. a) din Regulamentul cu privire la indemnizațiile adresate familiilor cu copii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1478 din 15 noiembrie 2002, stipulează că indemnizația lunară pentru creșterea/îngrijirea copilului se stabilește din ziua următoare datei expirării concediului de maternitate – în cazul persoanelor care au beneficiat de indemnizație de maternitate și nu întrunesc condițiile pentru stabilirea indemnizației pentru creșterea copilului ca persoană asigurată, cu excepția cazurilor de adopție sau de instituire a tutelei și de la data acordării concediului pentru îngrijirea copilului (acordat conform prevederilor legale) – în cazul persoanelor asigurate, cu excepția cazurilor de adopție sau de instituire a tutelei.
În cazul în care data acordării concediului pentru îngrijirea copilului diferă de la o unitate la alta, indemnizația lunară pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani se stabilește începând de la data ultimei acordări a concediului. Iar potrivit pct. 71 din același Regulament, în cazul în care copilul s-a născut pe teritoriul altui stat, solicitantul de indemnizații adresate familiilor cu copii (cu excepția persoanelor angajate în câmpul muncii în Republica Moldova) prezintă casei teritoriale o declarație pe propria răspundere despre faptul că a beneficiat/nu a beneficiat de indemnizații adresate familiilor cu copii din statul respectiv, 6 inclusiv și în cazul depunerii cererii în mod electronic prin portalul guvernamental unic al serviciilor publice (www.servicii.gov.md) și/sau pagina-web a Casei Naționale (www.cnas.md).
Astfel, raportând prevederile enunțate la caz, instanța de recurs relevă că indemnizația pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani constituie o formă de sprijin bănesc ce se stabilește și se acordă prin sistemul public de asigurări sociale, în speță persoanei asigurate pentru creșterea copilului. Astfel, în corespundere cu dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale nr. 289-XV din 22 iulie 2004, la prestații de asigurări sociale au dreptul asigurații cu domiciliul sau reședința în Republica Moldova și șomerii cu drept la ajutor de șomaj (în continuare – șomeri).
Drept urmare, coroborând dispozițiile menționate cu circumstanțele cauzei, se atestă că Aliona Balițchi, având statut de asigurat în Republica Moldova, se bucură de dreptul la valorificarea pretențiilor sale cu privire la obligarea Casei Naționale de Asigurări Sociale a Republicii Moldova de a efectua plata indemnizației lunare pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani începând cu data acordării concediului pentru întreținerea copilului și până la împlinirea vârstei de 3 ani.
Mai cu seamă că materialele cauzei confirmă cu certitudine că Aliona Balițchi își are domiciliu în Republica Moldova, iar prin ordinul SRL „Aerofood” nr. 78/1-c din 10 mai 2017 cu privire la acordarea concediului parțial plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani, Alionei Balițchi, economist al SRL „Aerofood”, i-a fost acordat concediu parțial plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani, de la 15 mai 2017 până la 7 februarie 2020 (f. d. 8, 15). În aceste condiții, la caz, au relevanță prevederile pct. 9 din Regulamentul cu privire la indemnizațiile adresate familiilor cu copii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1478 din 15 noiembrie2002, care indică ca la cererea pentru stabilirea indemnizației unice la nașterea copilului, indemnizației lunare pentru creșterea/îngrijirea copilului și indemnizației lunare de suport pentru creșterea până la vârsta de 3 ani a copiilor gemeni sau a mai mulți copii născuți dintr-o singură sarcină, depusă la casa teritorială sau prin intermediul primăriei se anexează următoarele acte: - actul de identitate al solicitantului indemnizației, în original și în copie; - certificatul de naștere al copilului, după caz certificatul de naștere al copilului premergător în original și în copie; - extrasul din ordinul de acordare a concediului pentru îngrijirea copilului,
eliberat de fiecare unitate unde solicitantul activează, doar în cazul persoanelor încadrate în câmpul muncii, în original; - după caz, documentul prin care se confirmă că mama (tatăl, tutorele, părintele adoptiv) nu este încadrată în câmpul muncii (carnetul de muncă, certificatul de la instituția de învățământ, certificatul de la agenția teritorială pentru ocuparea forței de muncă); - carnetul de muncă sau certificatul ce confirmă încadrarea în câmpul muncii 7 (pentru persoanele încadrate în câmpul muncii), alte acte confirmative a stagiului de cotizare (livretul militar etc.). Cu referire la prevederile enunțate, instanța de recurs constată că prima instanță justificat a concluzionat că Aliona Balițchi, odată cu depunerea cererii la Casa Națională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova a prezentat tot pachetul necesar de acte ce acordă dreptul ei la acordarea și achitarea indemnizației lunare pentru creșterea/îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani.
Or, certificatul de naștere al copilului XXXXX XXXXX cu nr. XXXXX din XXXXX, eliberat de organele competente ale Statelor Unite al Americii, a fost apostilat în conformitate cu rigorile Convenției de la Haga din 5 octombrie 1961, cu privire la suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine, la care Republica Moldova este parte aderând la 2 martie 2006, Statele Unite ale Americii făcând parte la Convenția enunțată și fiind în componența statelor a căror acte oficiale emise sunt recunoscute și utilizate de Republica Moldova prin aplicarea Apostilei. Iar din analiza multiaspectuală a certificatului de naștere cu nr. XXXXX din XXXXX, eliberat de organele competente ale Statelor Unite al Americii și a actelor de identitate emise pe numele Alionei Balițchi și a soțului ei Tudor Balițchi, a certificatului de căsătorie dintre Tudor Balițchi și Alionei (Șteflea) Balițchi nr. XXXXX eliberat de OSC sectorul Rîșcani mun.
Chișinău, rezultă incontestabil că părinții copilului XXXXX XXXXX născută la XXXXX, sunt Aliona (Șteflea) Balițchi și Tudor Balițchi. Distinct de aceste constatări, cerința Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la rectificarea numelui Aliona (Șteflea) Balițchi în certificatul de naștere a copilului este nejustificată, în condițiile în care certificatul de naștere al copilului XXXXX XXXXX a fost emis în corespundere cu exigențele legale prevăzute în ordinea de drept al statului emitent, iar identitatea reclamantei după numele de familie de până și după căsătorie nu pune la îndoială faptul că acesta vizează una și aceeași persoană - Aliona Balițchi.
Față de toate aceste considerente, instanța de recurs relatează că legislația în vigoare a Republicii Moldova garantează beneficiarului pentru survenirea riscului social nașterea copilului, achitarea unei indemnizații plătibile lunar destinate pentru creșterea copilului, de altfel suportul bănesc acordat de stat din contul bugetului asigurărilor sociale derivă din prestația corelativă a persoanei care a vărsat contribuțiile sociale, mai mult ca atât, beneficiarul nemijlocit al plăților sociale disputate este mama și nicidecum copilul. În conexiunea celor relatate, instanța de recurs atestă ca neîntemeiată soluția instanței de apel prin care a fost respinsă cererea de chemare în judecată a Alionei Balițchi împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale privind obligarea de a efectua plata indemnizației lunare pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani.
Pentru motivele expuse, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul întemeiat, care 8 urmează a fi admis, cu casarea integrală a deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii primei instanțe. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, art. 445 alin. (3) Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție decide: Se admite recursul declarat de către Aliona Balițchi, reprezentată de avocatul Ion Matușenco. Se casează integral decizia Curții de Apel Chișinău din 29 martie 2018 și se menține hotărârea Judecătoriei Chișinău sediul Ciocana din 21 noiembrie 2017, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Alionei Balițchi împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale a Republicii Moldova cu privire la anularea deciziei și obligarea de a efectua plata indemnizației lunare pentru creșterea copilului.
Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, Tatiana Vieru judecătorul Judecătorii Iurie Bejenaru Mariana Pitic Nicolae Craiu Ala Cobăneanu 9
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.