3ra-630/18 — repunerea în termenul de contestare și declararea nulă a rezultatelor concursului
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- repunerea în termenul de contestare şi declararea nulă a rezultatelor concursului
- Temei legal
- temeiurile declarării recursului
3ra-630/18 — repunerea în termenul de contestare și declararea nulă a rezultatelor concursului (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Prima instanță: Judecătoria Edineț, sediul central Dosarul nr. 3ra-630/18 Judecător: G. Bîrsan Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți Judecători: A. Corcenco, I. Grosu, A. Ciobanu Î N C H E I E R E 23 mai 2018 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, Ion Druță Judecătorii Iulia Sîrcu, Galina Stratulat examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de către Serghei Boico, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Serghei Boico împotriva Comisiei de concurs pentru ocuparea funcției publice de secretar al consiliului comunal Vălcineț raionul Ocnița, intervenienții accesorii Consiliul comunal Vălcineț raionul Ocnița, Oficiul Teritorial Edineț al Cancelariei de Stat Ocnița și Vasile Filipciuc privind repunerea în termenul de contestare și declararea nulă a rezultatelor concursului petrecut la 28 iunie 2016, împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 21 decembrie 2017, prin care a fost casată hotărârea Judecătoriei Edineț, sediul Central din 05 septembrie 2017, fiind emisă o nouă hotărâre prin care a fost respinsă acțiunea depusă de Serghei Boico c o n s t a t ă: La 10 mai 2017, Serghei Boico s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Comisiei de concurs pentru ocuparea funcției publice de secretar al consiliului comunal Vălcineț raionul Ocnița, intervenienții accesorii Consiliul comunal Vălcineț raionul Ocnița,
Oficiul Teritorial Edineț al Cancelariei de Stat Ocnița și Vasile Filipciuc privind repunerea în termenul de contestare și declararea nulă a rezultatelor concursului petrecut la 28 iunie 2016. În motivarea acțiunii, reclamantul a invocat că la 27 februarie 2017, împreună cu reprezentantul Consiliului Vălcineț, Moroșan A., a făcut cunoștință cu hotărârea judecătoriei Ocnița din 20 octombrie 2016. Lui Moroșan A. i-a fost permis de a face cunoștință cu materialele dosarului și a face fotocopii. Astfel, de la ultimul a și aflat despre procesul verbal ce ține de desemnarea câștigătorului la funcția de secretar al Consiliului Vălcineț.
La 03 martie 2017 la Oficiul Teritorial al Cancelariei de Stat a fost înregistrată o petiție prin care s-a solicitat informarea despre faptul, dacă materialele concursului 1 pentru funcția vacantă de secretar al Consiliului Vălcineț au fost solicitate de Oficiul teritorial pentru verificarea legalității actelor adoptate de Comisia de concurs. În continuare, la 06 martie 2017 la Primăria Vălcineț, Serghei Boico, Nimerciuc Stanislav și Alexandru Moroșan au solicitat materialele concursului pentru funcția vacantă de secretar al Consiliului Vălcineț. Prin scrisoarea nr. 1306/OT6/106 din 10 martie 2017, Oficiul Teritorial Edineț al Cancelariei de Stat a adus la cunoștință că în adresa Oficiului anterior a mai fost înaintată o petiție prin care s-a solicitat examinarea pachetului de documente privind petrecerea concursului pentru funcția vacantă de secretar în consiliului com.
Vălcineț și că nu au fost prezentate materialele concursului prenotat în petiție, din aceste considerente oficiul nu poate să se expună pe marginea subiectului dat. Totodată, a fost menționat că în adresa secretarului și primarului com. Vălcineț a fost înaintat un demers cu privire la prezentarea materialelor concursului și că după prezentarea pachetului de documente privind concursul pentru ocuparea funcției de secretar în consiliul local, Oficiul se va expune suplimentar asupra legalității desfășurării concursului. La 09 martie 2017, sub nr. de intrare 1909 la judecătoria Edineț a fost înregistrată cererea de revizuire asupra hotărârii judecătoriei Ocnița din 24 august 2016 și a hotărârii suplimentare din oficiu.
În continuare, la 10 martie 2017 sub nr. 48, la Primăria Vălcineț a fost depusă cererea prealabilă a reclamantului Serghei Boico, prin care s-a solicitat anularea deciziei din 28 iunie 2016 ce ține de concursul la funcția de secretar al Consiliului Vălcineț, ca ilegală. În termenul legal de până la 09 aprilie 2016, pârâtul Comisia de concurs pentru ocuparea funcției publice de secretar al consiliului comunal Vălcineț nu a reacționat sub nici o formă, fapt care reclamantul îl consideră ca refuz de a satisface cererea prealabilă. Menționează că la 16 martie 2016 Vasile Filipciuc s-a adresat în instanța de judecată cu acțiune către Comisia de Concurs, intervenient accesoriu Serghei Boico cu privire la anularea deciziei comisiei de concurs, precum și obligarea continuării petrecerii concursului.
Prin hotărârea judecătoriei Ocnița din 20 aprilie 2016 s-a admis cererea de chemare în judecată depusă de Filipciuc Vasile către Comisia de Concurs Consiliului com. Vălcineț, intervenient Serghei Boico cu privire la anularea deciziei de concurs și obligarea începerii activității comisiei. S-a anulat decizia comisiei de concurs a consiliului com. Vălcineț privind admiterea spre participare la concurs a candidatului la funcția publică vacantă de secretar a com. Vălcineț, Serghei Boico. La 17 mai 2016, Serghei Boico a declarat apel prin intermediul avocatului Igor Țurcanu, solicitând admiterea apelului, casarea parțială a hotărârii în partea admiterii parțiale a acțiunii, cu pronunțarea unei noi soluții, prin care cererea de chemare în judecată să fie respinsă integral.
La 27 mai 2017, contrar faptului că cerința lui Vasile Filipciuc de a continua concursul a fost respinsă și că hotărârea judecătoriei Ocnița din 20 aprilie 2017 a fost contestată în ordine de apel, în Monitorul Oficial nr. 140 - 149 ( 55573 -5582) 2 pag. 186 a fost publicat anunțul despre petrecerea concursului la funcția de secretar. Cu toate că litigiul (dosarul 3 - 1/16 Filipciuc Vasile către Comisia de concurs Vălcineț, intervenient Serghei Boico cu privire la anularea deciziei Comisiei de concurs Consiliului com.
Vălcineț precum și obligarea continuării petrecerii concursului) nu a fi epuizat și se afla la examinare în instanța de apel, conform Procesului - verbal nr. 4 din iunie 2016 al ședinței de concurs pentru ocuparea funcției publice de secretar al Consiliului comunei Vălcineț, a fost adoptată o decizie prin care a fost aprobată persoana care a susținut interviul și proba scrisă, învingător la concurs pentru ocuparea funcției publice de secretar al Consiliului comunal Vălcineț fiind declarat Vasile Filipciuc. Prin decizia Curții de Apel Bălți din 22 octombrie 2016 (dosarul 3a - 202/16) a fost admis apelul declarat de Serghei Boico, s-a casat parțial hotărârea Judecătoriei Ocnița din 20 aprilie 2016, în partea ce ține de anularea deciziei Comisiei de Concurs a Consiliului corn.
Vălcineț privind admiterea spre participare la concurs a candidatului la funcția publică și în această parte s-a emis o hotărâre nouă prin care cererea s-a respins, în rest hotărârea s-a menținut. Din decizia Curții de Apel Bălți din 22 octombrie 2016, Vasile Filipciuc a inițiat un proces civil către Comisia de concurs, intervenient accesoriu Serghei Boico despre excluderea celui din urmă din cursă. Chiar dacă la 20 aprilie 2016 prima instanță i-a dat câștig de cauză lui Vasile Filipciuc, hotărârea a fost contestată cu apel și ca urmare, nu a intrat în vigoare. Astfel, Comisia de concurs nu putea să petreacă nici un concurs până ce nu era epuizat litigiul definitiv, adică în instanța de apel.
Prin decizia Curții de Apel Bălți din 22 octombrie 2016 a fost recunoscut dreptul lui Serghei Boico de a participa la concurs pentru ocuparea funcției vacante de secretar. Consideră, că din materialele cauzei 3-6/16 se vede clar că reclamanții Vasile Filipciuc și Președintele comisiei de concurs, Victor Cogut, au acționat cu rea credință și au tăinuit de la instanță despre existența litigiului cu Serghei Boico, dar și despre necesitatea comunicării lui Serghei Boico despre procesul inițiat de către ei și dreptul de a interveni în proces. Mai mult decât atât, consideră că contrar legii, rezultatele concursului nu au trecut controlul legalității de către Oficiul teritorial Edineț al Cancelariei de Stat.
Până în prezent, actele ce țin de petrecerea concursului propriu zis nu au fost prezentate nici Cancelariei de Stat oficiul teritorial Edineț pentru verificarea legalității actului administrativ, nici Consiliului comunal Vălcineț, dar nici în instanța de judecată. În acest mod a fost încălcat art. 4 din Regulamentul cu privire la ocuparea funcției publice vacante prin concurs și conform căruia dreptul de a participa la concurs îl au persoanele care îndeplinesc condițiile de bază prevăzute de lege pentru a candida la o funcție publică vacantă.
În lumina celor relatate reclamantul solicită repunerea în termenul pentru contestarea rezultatelor concursului la funcția de secretar al Consiliului Vălcineț din 28 iunie 2016 și declararea nulă a rezultatelor concursului petrecut la 28 iunie 2016. 3 Prin hotărârea Judecătoriei Edineț, sediul central din 05 septembrie 2017 s-a respins ca neîntemeiată cererea depusă de Serghei Boico împotriva Comisiei de concurs pentru ocuparea funcției publice de secretar al consiliului comunal Vălcineț, com. Vălcineț r. Ocnița, intervenienți accesorii Consiliul Comunal Vălcineț com. Vălcineț r. Ocnița, Oficiul Teritorial Edineț al Cancelariei de Stat or. Edineț și Vasile Filipciuc despre repunerea în termen pentru contestarea rezultatelor concursului la funcția de secretar al Consiliului Vălcineț din 28.06.2016.
S-a respins cererea depusă de Serghei Boico împotriva Comisiei de concurs pentru ocuparea funcției publice de secretar al consiliului comunal Vălcineț, r. Ocnița, intervenienți accesorii Consiliul com. Vălcineț r. Ocnița, Oficiul Teritorial Edineț al Cancelariei de Stat și Filipciuc Vasile Efim despre declararea nulă a rezultatelor concursului petrecut la 28 iunie 2016 ce ține de concursul la funcția de secretar al Consiliului Vălcineț prin care a fost desemnat câștigător Filipciuc Vasile - ca depusă cu încălcarea termenului de prescripție.
Prin decizia Curții de Apel Bălți din 21 decembrie 2017 s-a admis apelul declarat de Serghei Boico, s-a casat hotărârea Judecătoriei Edineț, sediul central din 05 septembrie 2017 și s-a pronunțat o nouă hotărâre prin care s-a respins cererea depusă de Serghei Boico împotriva Comisiei de concurs pentru ocuparea funcției publice de secretar al Consiliului comunal Vălcineț raionul Ocnița, intervenienții accesorii Consiliul comunal Vălcineț raionul Ocnița, Oficiul Teritorial Edineț al Cancelariei de Stat Ocnița și Vasile Filipciuc privind repunerea în termenul de contestare și declararea nulă a rezultatelor concursului petrecut la 28 iunie 2016, ca fiind depusă împotriva pârâtului necorespunzător.
Nefiind de acord cu decizia menționată, la 21 martie 2018 Serghei Boico a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea parțială a deciziei Curții de Apel Bălți din 21 decembrie 2017 în partea respingerii acțiunii pe motivul că a fost înaintată față de pârâtul necorespunzător, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care acțiunea lui Serghei Boico să fie admisă integral. În motivarea recursului, recurentul a indicat că instanța de apel la emiterea deciziei contestate a interpretat în mod eronat legea, nu a aplicat legea care urma să fie aplicată, precum și nu s-a expus în mod clar, care ar fi pârâtul față de care urmau să fie înaintate pretențiile din prezenta acțiune. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.
Având în vedere că copia deciziei integrale a instanței de apel a fost recepționată de către recurent la 25 ianuarie 2018 (f.d.128), recursul lui Serghei Boico se consideră declarat în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție a RM consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC RM, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
4 Alineatele (2) și (3) al articolului menționat, prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că au fost aplicate eronat normele de drept material sau procedural, iar alin. (4) prevede că săvîrșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM.
Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Serghei Boico nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei contestate, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel sau instanța de fond, respectiv nu constituie temei de casare a actelor judecătorești recurate. În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că, procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.
Prin prisma jurisprudenței CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, iar recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri. În astfel de circumstanțe, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Serghei Boico ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. art. 269-270, 433 lit. a), 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e: Recursul declarat de Serghei Boico se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă.
Președintele completului Ion Druță Judecătorii Iulia Sîrcu Galina Stratulat 5
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.