2rac-178/18 — încasarea datoriei, penallității și cheltuielilor de judecată

2rac-178/18 — încasarea datoriei, penallității și cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

dosarul nr. 2rac-178/18

prima instanță: Judecătoria Rîșcani, mun. Chișinău– N. Arabadji

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – A. Bostan, V. Negru și A. Pahopol

Î N C H E I E R E

10 mai 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului Ala Cobăneanu

judecători Mariana Pitic și Luiza Gafton

examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de

societatea comercială ,,Suprema Lex” societate cu răspundere limitată,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de societatea comercială

,,Suprema Lex” societate cu răspundere limitată împotriva societății cu răspundere

limitată ,,Cheie-Tur” cu privire la încasarea datoriei, dobânzii de întârziere, penalității și

cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 31 octombrie 2017, prin care s-a

respins cererea de apel depusă de societatea comercială ,,Suprema Lex” societate cu

răspundere limitată și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 27

decembrie 2016, prin care acțiunea a fost respinsă

c o n s t a t ă:

La 19 octombrie 2015 avocatul Gîlca Ilie, împuternicit prin mandatul din 19

octombrie 2015 să acorde asistență juridică în instanța de judecată cu dreptul de a semna

și depune cererea de chemare în judecată, de a ataca hotărârea judecătorească (f.d.2), a

depus în interesele societății comerciale ,,Suprema Lex” societate cu răspundere limitată

cerere de chemare în judecată împotriva societății cu răspundere limitată ,,Cheie-Tur”

cu privire la încasarea datoriei în sumă de 14 100 lei, penalității în mărime de 12 690

lei, taxei de stat în mărime de 804 lei, cheltuielilor de judecată în sumă de 5 000 lei, în

total suma de 32 594 lei (f.d. 4-6).

În motivarea cererii de chemare în judecată avocatul Gîlcă Ilie a indicat că la 24

aprilie 2015 societatea comercială ,,Suprema Lex” societate cu răspundere limitată și

societatea cu răspundere limitată ,,Cheie –Tur” au încheiat contractul de prestări servicii

nr. 9 și acordul adițional nr. 1 la acest contract, în baza căruia reclamantul s-a obligat să

pună la dispoziția clienților pârâtului spații de cazare și alte servicii aferente ce fac

obiectul unei rezervări conform tarifelor stabilite în acordul adițional.

Conform pct. 4.1. a contractului menționat, pentru beneficierea de serviciile de

cazare (hoteliere) beneficiarul urmează să efectueze o rezervare cu cel puțin 5 zile

înainte de sosirea clienților (turiștilor) cu informarea prestatorului privind data sosirii,

perioada de cazare, numărul turiștilor, numărul și tipul spațiilor de cazare.

La 18 mai 2015 pe adresa electronică a prestatorului societatea comercială

,,Suprema-Lex” societate cu răspundere limitată a fost recepționată solicitarea prealabilă

din partea societății cu răspundere limitată ,,Cheie-Tur” de a se efectua o rezervare a 10

spații de cazare de tip single, 2 spații de cazare tip double pentru perioada de la 09 iunie

2015 – 14 iunie 2015 și un spațiu de cazare de tip single pentru perioada 10 iunie 2015 –

12 iunie 2015, solicitarea fiind însoțită și de o listă a datelor despre turiștii ce urmează a

fi cazați.

1

Ulterior, pârâtul a expediat solicitarea definitivă de rezervare a 11 spații de cazare

de tip single pentru perioada de la 09 iunie 2015 – 14 iunie 2015, un spațiu de tip single

pentru perioada de la 11 iunie 2015 – 14 iunie 2015 și un spațiu de cazare de tip single

No-Show pentru perioada de la 09 iunie 2015 – 10 iunie 2015.

La 19 mai 2015 societatea comercială ,,Suprema Lex” societate cu răspundere

limitată a acceptat rezervarea definitivă.

Conform pct. 3.2. a contractului nominalizat, în cazul efectuării plății prin

virament pentru serviciile prestate, beneficiarul efectuează plata în avans în sumă de

100 % în baza contului prezentat până la sosirea turiștilor la hotelul vila ,,Elat”.

Conform rezervării efectuate reclamantul a prezentat spre plată conturile nr. 11

din 20 mai 2015, nr. 15 din 10 iunie 2015, nr. 17 din 12 iunie 2015, iar pârâtul a efectuat

plata în sumă de 65 700 lei, fapt ce confirmă prin ordinul de plată nr. 225 din 21 mai

2015, ordinul de plată nr. 242 din 29 mai 2015, ordinul de plată nr. 281 din 10 iunie

2015 și ordinul de plată nr. 289 din 12 iuie 2015.

A concretizat că angajatul societății comerciale ,,Suprema Lex” societate cu

răspundere limitată a comis o eroare mecanică la efectuarea calculelor și anume în

conturile de plată a trecut reducerea sub formă de discount în mărime de 25 %, ceea ce

nu corespunde condițiilor contractuale, deoarece conform acordului adițional la

contract, pentru rezervarea efectuată este prevăzută o reducere sub formă de discount

de 10 %.

A subliniat că în acordul adițional la contract, reducerile sub formă de discount

sunt stabilite pentru spațiile de cazare, în dependență de numărule zilelor de cazare, iar

rezervarea societății cu răspundere limitată ,,Cheie-Tur” conține rezervări de spații ce

nu depășesc 5 zile.

La efectuarea calculului repetat pentru a fi trecut în factura fiscală s-a constatat că

au fost greșite procentele reducerilor aplicate, așa încât suma finală spre achitare a fost

eronat diminuată cu suma de 14 100 lei.

Greșeala a fost remediată, iar în contul de plată nr. 18/1 din 15 iunie 2015 s-au

efectuat calculele cu aplicarea corectă a reducerilor sub formă de discount, suma finală

spre achitare constituind suma de 79 800 lei și nu suma de 65 700 lei.

Suma de 79 800 lei a fost trecută și în factura fiscală seria Fu 8362744 din 15

iunie 2015, care a fost prezentată pentru semnare societății cu răspundere limitată

,,Cheie-Tur”, care a fost informată despre această eroare, fiindu-i prezentate contul de

plată și factura fiscală.

A mai precizat că la 14 octombrie 2015 a fost întocmit actul contabil de verificare

a plăților, conform căruia societatea cu răspundere limitată ,,Cheie-Tur” a achitat doar

suma de 65 700 lei, iar datoria în baza contractului de prestări servicii din 24 aprilie

2015 constituie suma de 14 100 lei.

La 03 septembrie 2015 societatea cu răspundere limitată ,,Cheie-Tur” a

recepționat contul de plată nr. 18/1 din 15 iunie 2015 și factura fiscală seria FU nr.

8362744 din 15 unei 2015 cu solicitarea de a semna factura fiscală și a achita diferența

plății în sumă de 14 100 lei.

Prin răspunsul din 04 septembrie 2015 societatea cu răspundere limitată ,,Cheie-

Tur” a comunicat societății comerciale ,,Suprema Lex” că a efectuat plata totală pentru

serviciile prestate în sumă de 65 700 lei și nu recunoaște existența unei diferențe de

plăți.

A mai indicat că potrivit pct. 3.3. din contract, în cazul nerespectării termenelor

de efectuare a plăților stabilite în pct. 3.1. și 3.2. a contractului, beneficiarul va fi ținut la

2

plata unei penalități în sumă de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere din suma datorată

pentru serviciile prestate.

Avocatul Gîlca Ilie cere încasarea de la societatea cu răspundere limitată ,,Cheie-

Tur” în beneficiul societății comerciale ,,Suprema Lex” societate cu răspundere limitată

a datoriei în sumă de 14 100 lei, penalității în mărime de 12 690 lei, taxei de stat în

mărime de 804 lei, a cheltuielilor de judecată în sumă de 5 000 lei, iar în total suma de

32 594 lei (f.d. 4-6).

Prin hotărârea Judecătoria Rîșcani mun. Chișinău din 27 decembrie 2016 s-a

respins cererea de chemare în judecată depusă de societatea comercială ,,Suprema Lex”

societate cu răspundere limitată.

S-a încasat de la societatea comercială ,,Suprema Lex” societate cu răspundere

limitată în beneficiul societății cu răspundere limitată ,,Cheie-Tur” suma de 5 000 lei cu

titlu de cheltuieli de asistență juridică.

S-a anulat măsura de asigurare a acțiunii, aplicată prin încheierea Judecătoriei

Rîșcani mun. Chișinău din 28 octombrie 2015 și s-a ridicat sechestru aplicat în limita

cuantumului acțiunii de 32 594 lei asupra mijloacelor bănești aflate pe conturile bancare

ale societății cu răspundere limitată ,,Cheie-Tur” (f.d. 105, 110-113).

La 26 ianuarie 2017 avocatul Gîlca Ilie a depus în interesele societății comerciale

,,Suprema Lex” societate cu răspundere limitată apel nemotivat împotriva hotărârii

Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 27 decembrie 2016 (f.d. 115), iar la 23 iunie

2017 apel motivat împotriva aceleași hotărâri (f.d. 121-124).

Curtea de Apel Chișinău prin decizia din 31 octombrie 2017 a respins cererea de

apel depusă de societatea comercială ,,Suprema Lex” societate cu răspundere limitată și

a menținut hotărârea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 27 decembrie 2016 (f.d.

138-142).

În motivarea soluțiilor instanțele de judecată au respins argumentele societății

comerciale ,,Suprema Lex” societate cu răspundere limitată privind greșeala mecanică

strecurată la efectuarea calculelor prin aplicarea eronată a discount-ului de 25 %,

menționând că actul de verificare a conturilor din 14 octombrie 2015, în care se indică

datoria societății cu răspundere limitată ,,Cheie-Tur” în sumă de 14 100 lei a fost

întocmit unilateral de către apelant/reclamant și nu conține semnătura și ștampila

intimatului/pârâtului.

Au mai reținut instanțele de judecată că achitarea serviciilor de cazare a fost

efectuată conform conturilor prezentate de către societatea comercială ,,Suprema-Lex”

societate cu răspundere limitată, întocmite și semnate de managerul-administrator al

acesteia în diferite zile și pentru sume diferite, în care de fiecare dată era clar indicat

discount-ul de 25 %, ceea ce exclude posibilitatea strecurării greșelii mecanice la

indicarea acestuia.

La 15 februarie 2018 societatea comercială ,,Suprema Lex” societate cu

răspundere limitată a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 31

octombrie 2017, solicitând admiterea acestuia, casarea ambelor hotărâri judecătorești și

emiterea unei noi hotărâri de admitere a cererii de chemare în judecată.

În motivarea cererii de recurs societatea comercială ,,Suprema Lex” societate cu

răspundere limitată a indicat că instanțele de judecată nu au ținut cont că potrivit

acordului adițional nr. 1 la contractul de prestări servicii din 24 aprilie 2015 pentru

rezervarea efectuată de societatea cu răspundere limitată ,,Cheie-Tur” este prevăzută o

reducere sub formă de discount de 10 %, reducerile sub formă de discount fiind stabilite

pentru spațiile de cazare în dependență de numărul zilelor de cazare, iar rezervarea

intimatului conține rezervări de spații ce nu depășesc 5 zile.

3

Consideră că societatea cu răspundere limitată ,,Cheie-Tur” nu poate nega

inexistența și necunoașterea unor prevederi contractuale cu privire la reducerea sub

formă de discount pentru spațiul de cazare, în dependență de numărul zilelor de cazare,

fiind indicat clar că în cazul cazării pe un termen ce nu depășește 6 zile, cuantumul

reducerii sub formă de discount este de 10 %.

Instanțele de judecată au indicat că nu și-a retras ofertele înaintate și conturile de

plată înaintate până la achitarea lor și nu a înaintat careva pretenții în acest sens, însă nu

au luat în considerare că la 03 septembrie 2015 a expediat intimatului contul de plată nr.

18/1 din 15 iunie 2015 și factura fiscală seria FU nr. 8362744 din 15 iunie 2015 cu

solicitarea de a semna factura și de a achita diferența plății.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea

dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune

expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii

obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării

referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

La 28 martie 2018 Curtea Supremă de Justiție a expediat societății cu răspundere

limitată ,,Cheie-Tur” o copie a cererii de recurs, cu înștiințarea despre necesitatea

depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii copiei respective, însă

până la data examinării chestiunii cu privire la admisibilitatea recursului, intimatul nu a

prezentat referință.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul

raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face

un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2).

Verificând argumentele invocate societatea comercială ,,Suprema Lex” societate

cu răspundere limitată în cererea de recurs pe baza materialelor din dosar, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră că recursul declarat este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 433 lit. b) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul este depus cu omiterea termenului de

declarare prevăzut la art. 434.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Având în vedere că la materialele pricinii lipsesc probe care ar confirma

expedierea în adresa participanților la proces a copiei deciziei din 31 octombrie 2017,

recursul declarat la 15 februarie 2018 se consideră depus în termen.

În conformitate cu art. 433 lit. c) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care persoana care a înaintat recursul nu este în drept

să-l declare.

În speță, recursul a fost semnat de administratorul societății comerciale ,,Suprema

Lex” societate cu răspundere limitată – Culicov Anatolie, împuternicirile căruia se

confirmă prin extrasul din Registrul de stat al persoanelor juridice, din care rezultă că

acesta este administrator și asociat unic al întreprinderii (f.d. 11), recurentul fiind partea

în proces care a declanșat acțiunea, astfel încât temeiul stipulat de art. 433 lit. c) Codul

de procedură civilă nu are incidență.

În conformitate cu art. 433 lit. d) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul se depune în mod repetat după ce a fost

examinat.

La caz, instanța de recurs relevă că nici temeiul prevăzut de art. 433 lit. d) Cod de

procedură civilă nu este aplicabil.

4

Luând în considerare cele constatate supra, instanța de recurs conchide că

recursul nu poate fi considerat inadmisibil în baza temeiurilor enumerate de art. 433 lit.

b), c) sau d) Cod de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute

la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

În conformitate cu art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul de procedură civilă, se

consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în

care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în

cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care

erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Aceste dispoziții legale fundamentează ideea potrivit căreia judecarea recursului

exercitat conform Secțiunii a 2-a, Cap. XXXVIII, Cod de procedură civilă, are un

caracter devolutiv și privește în exclusivitate probleme de drept material și procedural,

verificându-se legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în fapt.

Astfel, sarcina instanței de recurs la această etapă este de a verifica temeiurile

recursului și argumentele privind caracterul ilegal al deciziei atacate, în limitele în care

au fost formulate și prin prisma drepturilor garantate de Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

Completul evidențiază că în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor

Omului, procedura de examinare a admisibilității unui recurs în materie civilă trebuie să

corespundă în principiu garanțiilor unui proces echitabil, consfințite de art. 6 din CEDO,

în special cu referire la dreptul de acces liber la justiție și la dreptul subsecvent de a fi

audiat de o instanță judecătorească (hotărârile Delcourt contra Belgiei din 17 ianuarie

1970 și Erfar-Avef contra Greciei din 27 martie 2014).

În acest context, Completul reține că dreptul unei persoane de acces liber la

justiție poate fi limitat, inclusiv prin instituirea procedurii de examinare a admisibilității

recursului, or prin însăși natura lor, condițiile pentru examinarea unei cereri introduse pe

o cale de atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile stabilite pentru o cale de

atac ordinară. Asemenea rigori urmăresc scopul de aplicare și interpretare unitară a

5

legislației și îndeplinesc funcțiile de administrare eficientă a justiției, fiind în deplină

concordanță cu art. 6 din CEDO (hotărârea Trevisanato contra Italiei din 15 septembrie

2016).

Completul statuează că obligația de a motiva un act judecătoresc poate varia în

funcție de natura actului în cauză (hotărârea Hansen contra Norvegiei din 2 octombrie

2014), iar în concepția CtEDO, nu se impune motivarea detaliată a deciziei unei instanțe

de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge un recurs ca fiind

„lipsit de șanse de succes” (hotărârea Nersesyan contra Armeniei din 19 ianuarie 2010).

Completul notează că în cererea de recurs depusă de societatea comercială

,,Suprema Lex” societate cu răspundere limitată este indicat temei de declarare a

recursului prevederile art. 432 alin. (2) lit. c) și alin. (4) Codul de procedură civilă.

Totuși, din conținutul cererii de recurs rezultă că, în mare parte, societatea

comercială ,,Suprema Lex” societate cu răspundere limitată a reluat criticile formulate

în faza procesuală anterioară, asupra cărora instanța de apel s-a pronunțat cu suficientă

putere de convingere, iar invocarea pretinselor încălcări admise de instanța de apel nu

este suficient de fundamentată.

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători

decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității

recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire

cu privire la fondul recursului.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție menționează că procedura admisibilității constă în verificarea

faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432

alin. (2), (3) și (4) Codul de procedură civilă.

Astfel, din motivele menționate și având în vedere că instanța de apel și prima

instanță au examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept

material, procedural și apreciind corect probele administrate au emis hotărâri legale, iar

argumentele invocate de societatea comercială ,,Suprema Lex” societate cu răspundere

limitată în cererea de recurs poartă caracter declarativ și nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul de procedură civilă, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la

concluzia de a considera recursul inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de societatea comercială ,,Suprema Lex” societate cu

răspundere limitată se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului Ala Cobăneanu

Judecători Mariana Pitic

Luiza Gafton

6