Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 02.05.2018
casat

2rci-120/18 — contestație asupra tabelului creanțelor

HOTĂRÂRE
02.05.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
contestaţie asupra tabelului creanţelor
Temei legal
procedura de validare a creanţelor
Citează această cauză
2rci-120/18 — contestație asupra tabelului creanțelor (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău Dosarul nr. 2rci-120/18 Judecător: A. Minciuna D E C I Z I E 02 mai 2018 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii: Luiza Gafton, Ion Druță examinând recursul declarat de către lichidatorul Societății cu răspundere limitată „Romanta Plus” în proces de faliment, Balan Vladimir, în cauza civilă la cererea introductivă a Băncii comerciale „Banca de Economii” Societate pe acțiuni cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate în privința Societății cu răspundere limitată „Romanta Plus” , la contestația înaintată de creditorul Ghenov Stanislav cu privire la repunerea în termenul de înaintare a contestației și validarea creanței garantate față de debitorul Societatea cu răspundere limitată „Romanta Plus” în proces de faliment, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 12 octombrie 2017, prin care s-a repus în termen și s-a admis contestația depusă de Ghenov Stanislav asupra tabelului creanțelor Societății cu răspundere limitată „Romanta Plus” în proces de faliment, c o n s t a t ă La 26 martie 2014, BC „Banca de Economii” SA, s-a adresat în judecată cu cerere introductivă prin care a solicitat intentarea procesului de insolvabilitate în privința SRL „Romanta Plus”.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 04 aprilie 2014, s-a admis spre examinare cererea introductivă depusă de BC „Banca de Economii” SA și a fost numit în calitate de administrator provizoriu, ÎI „Bălan Vladimir”. Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 26 mai 2014, s-a intentat procesul de insolvabilitate față de SRL „Romanta Plus” fiind desemnat în calitate dc administrator al insolvabilității ÎI „Bălan Vladimir”. La 28 martie 2017, Ghenov Stanislav a depus cerere de admitere a creanței garantate față de SRL „Romanta Plus” în valoare de xxxx euro, garanție servind apartamentul nr. xx, nr. cadastral xxxxxxx.xxx.xx, amplasat la etajul 2 a blocului locativ din mun. Chișinău, str. X X Y, totodată, potențialul creditor a solicitat 1 repunerea în termen a cererii de admitere a creanței, invocând că nu a primit notificarea de la administratorul insolvabilității, precum și faptul că se afla peste hotarele Republicii Moldova.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 27 aprilie 2017, s-a admis cererea de repunere în termen și s-a repus Ghenov Stanislav în termenul de înaintare a creanțelor față de debitorul SRL „Romanta Plus”, încheiere menținută prin decizia Curții Supreme de Justiție din 30 august 2017. La 06 septembrie 2017, lichidatorul SRL „Romanta Plus”, Balan Vladimir, a depus în instanța de insolvabilitate, tabelul creanțelor pentru ședința de validare din 07.09.2017, unde creanța creditorului Ghenov Stanislav nu a fost acceptată de lichidator. La 09 octombrie 2017, Ghenov Stanislav a depus contestație asupra tabelului creanțelor enunțate, solicitând repunerea în termen a contestației, admiterea contestației și validarea în calitate de creditor garantat a debitorului SRL „Romanta Plus”.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 12 octombrie 2017, s-a repus în termen și s-a admis contestația depusă de Ghenov Stanislav asupra tabelului creanțelor SRL „Romanta Plus”, totodată s-a validat Ghenov Stanislav ca creditor garantat a debitorului SRL „Romanta Plus” cu suma de xxxx euro. Nefiind de acord cu încheierea instanței de insolvabilitate, la 18 octombrie 2017, în termenul prevăzut de lege lichidatorul SRL „Romanta Plus”, Balan Vladimir a declarat recurs împotriva acesteia, solicitând admiterea cererii de recurs, casarea încheierii Curții de Apel Chișinău din 12 octombrie 2017 și restituirea fără examinare a contestației depuse de Ghenov Stanislav la tabelul definitiv al creanțelor SRL „Romanta Plus” sau respingerea contestației ca fiind neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs, lichidatorul SRL „Romanta Plus”, Balan Vladimir a indicat că contractul de investire în construcție nr. 143-2/03 din 24 august 2010, prezentat de Ghenov Stanislav nu a fost autentificat notarial în modul prevăzut de art. 406 din Legea cadastrului bunurilor imobile și nici nu a fost înregistrat în registrul bunurilor imobile, respectiv acesta este lovit de nulitate absolută. Mai indică că prin încheierea recurată, instanța de fond a dispus repunerea în termen a contestației depuse de Ghenov Stanislav fără a indica vreun temei legal în acest sens. Studiind materialele dosarului în raport cu criticile invocate în recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ consideră recursul pasibil de a fi admis din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 427 lit. c) CPC, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial încheierea, soluționând prin decizie problema în fond. Din materialele dosarului rezultă că, la 26 martie 2014, BC „Banca de Economii” SA, s-a adresat în judecată cu cerere introductivă prin care a solicitat intentarea procesului de insolvabilitate în privința SRL „Romanta Plus” (f.d. 1-2 vol. I), astfel prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 04 aprilie 2014, s-a admis 2 spre examinare cererea introductivă depusă de BC „Banca de Economii” SA și a fost numit în calitate de administrator provizoriu, ÎI „Bălan Vladimir” (f.d.

41-43 vol. I). Ulterior, prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 26 mai 2014, s-a intentat procesul de insolvabilitate față de SRL „Romanta Plus” fiind desemnat în calitate de administrator al insolvabilității ÎI „Bălan Vladimir”, totodată s-a stabilit termenul limitată pentru creditori, de înregistrare a cererilor de admitere a creanțelor în vederea întocmirii tabelului definitiv, până la data de 04 iulie 2014 cu stabilirea termenului de verificare a creanțelor, de întocmire și de comunicare a tabelului lor definitiv, până la data de 11 iulie 2014 (f.d. 44-48 vol. I). Astfel, la 28 martie 2017, Ghenov Stanislav a depus cerere de admitere a creanței garantate față de SRL „Romanta Plus” în valoare de xxxx euro, garanție servind apartamentul nr. xx, nr. cadastral xxxxxxx.xxx.xx, amplasat la etajul 2 a blocului locativ din mun.

Chișinău, str. X X Y, totodată, potențialul creditor a solicitat repunerea în termen a cererii de admitere a creanței, invocând că nu a primit notificarea de la administratorul insolvabilității, precum și faptul că se afla peste hotarele Republicii Moldova (f.d. 79-80 vol. II). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 27 aprilie 2017, s-a admis cererea de repunere în termen și s-a repus Ghenov Stanislav în termenul de înaintare a creanțelor față de debitorul SRL „Romanta Plus” (f.d. 96-97 vol. II), încheiere menținută prin decizia Curții Supreme de Justiție din 30 august 2017 (f.d. 111-115 vol. II). În consecință, la 06 septembrie 2017, lichidatorul SRL „Romanta Plus”, Balan Vladimir, a înaintat în instanța de insolvabilitate cererea privind anexarea la dosar a tabelului definitiv, din conținutul căreia reiese că creanța creditorului Ghenov Stanislav în sumă de xxxx euro nu a fost admisă de lichidator (f.d.

132 vol. II). Respectiv, la 09 octombrie 2017, Ghenov Stanislav a depus contestație asupra tabelului creanțelor enunțate, solicitând repunerea în termen a contestației, admiterea contestației și validarea în calitate de creditor garantat a debitorului SRL „Romanta Plus” a creanței în mărime de xxxx euro, solicitate în cererea de validare a creanței depuse la 28 martie 2017 cu rectificarea tabelului definitiv al creanțelor cu includerea acestuia în tabelul validat cu suma enunțată, la rubrica garantat (f.d. 135 vol. II). În urma examinării contestației enunțate, Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din 12 octombrie 2017, a repus în termen și a admis contestația depusă de Ghenov Stanislav asupra tabelului creanțelor SRL „Romanta Plus”, totodată s-a validat Ghenov Stanislav ca creditor garantat a debitorului SRL „Romanta Plus” cu suma de xxxx euro (f.d.

139-141 vol. II). Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție examinând legalitatea și temeinicia încheierii Curții de Apel Chișinău din 12 octombrie 2017, ajunge la concluzia că aceasta este una neîntemeiată, din următoarele considerente. 3 Inițial, instanța de recurs, cu privire la cererea depusă de către Ghenov Stanislav privind repunerea în termen a contestației, reține că instanța de fond corect a repus în termen cererea, or, cu trimitere la prevederile art. 116 alin. (1) CPC, din materialele cauzei nu se atestă vreun înscris care ar indica la faptul că Ghenov Stanislav a fost înștiințat despre faptul neacceptării creanței sale de către lichidator.

În continuare, cu referire la fondul cauzei deduse judecății, Colegiul reține următoarele. Conform art. 216 alin. (1) Cod Civil al RM, actul juridic este nul în temeiurile prevăzute de Codul civil (nulitate absolută). Potrivit art. 212 lit. a) și 213 alin. (1) din același cod, forma autentică a actului juridic este obligatorie dacă actul juridic are ca obiect înstrăinarea bunurilor imobile, cu excepția cazurilor prevăzute expres de lege. Nerespectarea formei autentice atrage nulitatea actului juridic. Din sensul normelor juridice imperative citate reiese că nulitatea actului juridic constituie o sancțiune ce intervine în cazul în care la încheierea actului juridic civil nu au fost respectate dispozițiile legale cu privire la condițiile de valabilitate a actului juridic, iar pentru a atrage această sancțiune norma legală trebuie să prevadă expres acest efect al nerespectării formei actului juridic.

În acest sens, Colegiul reține că în conformitate cu prevederile art. 406 alin. (1) din Legea cadastrului bunurilor imobile nr. 1543 din 25 februarie 1998, contractele prin care una dintre părți se obligă să asigure construcția unuia sau mai multor apartamente și să le transmită persoanei fizice care se obligă să achite integral sau parțial prețul imobilului anterior predării acestuia, precum și contractele privind cesiunea drepturilor care rezultă din acestea se autentifică notarial și se înscriu în registrul bunurilor imobile, sub sancțiunea nulității.

Raportând prevederile normei legale citate la cauza dedusă judecății, Colegiul atestă că contractul de investire în construcție nr. 143-2/03 din 24 august 2010, în temeiul căruia Ghenov Stanislav solicită validarea creanței, la rubrica garantat, în sumă de xxxx euro, nu a fost autentificat notarial și nu a fost înregistrat în registrul bunurilor imobile, deci fără respectarea imperativelor prevăzute de norma citată, respectiv actul juridic enunțat nu produce efecte juridice și nu poate fi pus la baza unei creanțe garantate conform art. 50 alin. (2) lit. c) din Legea insolvabilității.

În acest sens, instanța de recurs consideră neîntemeiate argumentele instanței de fond care a reținut că nu a fost prezentată nici o hotărâre judecătorească prin care ar fi declarată nulitatea contractului de investiții nr. 143-2/03 din 24 august 2010, or prin nerespectarea condițiilor de valabilitate impuse imperativ de lege la încheierea contractului enunțat, acesta este nul de drept deoarece contravine legii, instanța de judecată în temeiul art. 217 alin. (1) Cod Civil al RM o poate invoca din oficiu. Totodată, Colegiul reține că într-adevăr prin chitanța la dispoziția de încasare nr. 266 din 24 august 2010, se confirmă primirea de către ÎI „Tomailî – Argo”(creanță preluată ulterior de SRL „Romanta Plus”) de la Ghenov Stanislav a sumei de xxxx lei, echivalentul a sumei de xxxx euro (f.d.

123 vol. II), totodată, Colegiul reține că după cum a fost formulată cererea creditorului Ghenov Stanislav din 28 martie 2017, acesta a solicitat validarea sumei de xxxx euro, în temeiul 4 contractului de investiție, cu titlu de creanță garantată și includerea acesteia în tabelul definitiv la rubrica garantat, însă ținând cont de cele enunțate supra, odată ce contractul de investiție în construcție nu a fost încheiat în forma autentică cerută de legislație, ca urmare, acesta contravine cerințelor imperative ale legii și nu produce careva efecte juridice.

Față de cele ce preced, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că încheierea Curții de Apel Chișinău din 12 octombrie 2017 este una neîntemeiată, emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material aplicabile speței, respectiv aceasta urmează a fi casată cu adoptarea unei noi decizii prin care contestația lui Ghenov Stanislav privind validarea creanței sale ca creditor garantat să fie respinsă ca neîntemeiată. În conformitate cu prevederile art. 427 lit. c) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se admite recursul declarat de către lichidatorul Societății cu răspundere limitată „Romanta Plus” în proces de faliment, Balan Vladimir.

Se casează încheierea Curții de Apel Chișinău din 12 octombrie 2017, emisă în cauza civilă la cererea introductivă a Băncii comerciale „Banca de Economii” Societate pe acțiuni cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate în privința Societății cu răspundere limitată „Romanta Plus” și se emite o nouă decizie sub formă de încheiere prin care: Se respinge contestația înaintată de creditorul Ghenov Stanislav cu privire la validarea creanței garantate față de debitorul Societatea cu răspundere limitată „Romanta Plus” în proces de faliment, întemeiată în baza contractului de investiții nr. 143-2/03 din 24 august 2010. Decizie irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Luiza Gafton Ion Druță 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-05-16
0,98
2rci-119/18 — Intentarea procesului de insolvabiltiate
Dosarul nr. 2rci-119/18 Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău Judecător: Anatolie Minciună D E C I Z I E 16 mai 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşe
CSJ 2018-04-04
0,98
2rci-121/18 — derularea procesului de insolvabilitate
Dosar nr. 2rci-121/18 Instanța de insolvabilitate: Curtea de Apel Chișinău (judecător A. Minciuna) D E C I Z I E 04 aprilie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în următoa
CSJ 2017-06-28
0,98
2rc-342/17 — intentarea procesului de insolvabilitate,
Prima instanţă: A. Minciuna dosarul nr. 2rc-342/17 D E C I Z I E 28 iunie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul: Svetlana F
CSJ 2017-08-30
0,97
2rc-609/17 — intentarea procesului de insolvabilitate
prima instanţă, Curtea de Apel Chişinău, dosarul nr. 2rc-609/2017 judecător: A. Minciuna D E C I Z I E 30 august 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşed
CSJ 2016-11-09
0,97
2rc-909/16 — intentarea procedurii falimentului
Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău Dosarul nr. 2rc-909/16 Judecător: A. Minciună D E C I Z I E 09 noiembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președ
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă