Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 30.08.2017
respins

2rc-609/17 — intentarea procesului de insolvabilitate

HOTĂRÂRE
30.08.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
intentarea procesului de insolvabilitate
Temei legal
termenele de înaintare a creanţelor, înaintarea tardivă a creanţelor
Citează această cauză
2rc-609/17 — intentarea procesului de insolvabilitate (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță, Curtea de Apel Chișinău, dosarul nr. 2rc-609/2017 judecător: A. Minciuna D E C I Z I E 30 august 2017 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președinte ședinței, Tatiana Vieru judecători Ion Druță, Galina Stratulat examinând recursul declarat de lichidatorul Societății cu Răspundere Limitată „Romanta Plus”, Vladimir Balan, în cauza de insolvabilitate la cererea introductivă înaintată de Banca Comercială „Banca de Economii” Societate pe Acțiuni privind intentarea procesului de insolvabilitate față de Societatea cu Răspundere Limitată „Romanta Plus”, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 27 aprilie 2017, prin care s-a admis cererea de repunerea lui Stanislav Ghenov în termen de înaintare a creanțelor, c o n s t a t ă : La 26 martie 2014, BC „Banca de Economii” SA a înaintat instanței de judecată cerere introductivă, prin care a solicitat intentarea procesului de insolvabilitate în privința SRL „Romanta Plus” Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 04 aprilie 2014 s-a admis spre examinare cererea privind intentarea procesului de insolvabilitate față de SRL „Romanta Plus” și în scopul prevenirii modificărilor stării bunurilor debitorului în perioada de până la intentarea procesului de insolvabilitate s-a dispus aplicarea măsurilor de asigurare în conformitate cu prevederile Legii insolvabilității.

În calitate de administrator provizoriu a fost numit ÎI „Balan Vladimir”. Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 26 mai 2014 s-a intentat procesul de insolvabilitate față de SRL „Romanta Plus”, fiind desemnat în calitate de administrator al insolvabilității ÎI „Balan Vladimir”. De asemenea, în conformitate cu art. 34 al Legii insolvabilității a fost stabilită data ședinței de validare a creanțelor creditorilor SRL „Romanta Plus” și data primei adunări a creditorilor (adunarea de raportare) pentru 14 iulie 2014. La 28 martie 2017, Stanislav Ghenov a depus cerere de admitere a creanței garantate față de SRL „Romanta Plus” în valoare de 47 679 euro, garanție servind apartamentul nr. 11, nr. cadastral 0100313.816.02, amplasat la etajul 2 a blocului locativ din mun.

Chișinău, str. Profesor Ion Dumeniuc 4. De asemenea, potențialul creditor a solicitat repunerea în termen a cererii de admitere a creanței, invocând că 1 nu a primit notificarea de la administratorul insolvabilității, precum și faptul că se afla peste hotarele Republicii Moldova. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 27 aprilie 2017 s-a admis cererea de repunere în termen și s-a repus Stanislav Ghenov în termenul de înaintare a creanțelor față de debitorul SRL „Romanta Plus”. La 04 mai 2017, lichidatorul SRL „Romanta Plus”, Vladimir Balan a înaintat cerere de recurs, solicitând casarea încheierii Curții de Apel Chișinău din 27 aprilie 2017, cu emiterea unei noi hotărâri prin care să fie respinsă cererea depusă de Stanislav Ghenov cu privire la repunerea în termen a cererii de validare a creanței.

În motivarea recursului recurentul a invocat că instanța de insolvabilitate a apreciat eronat prevederile art. 145, alin. (2) al Legii insolvabilității, adoptând o încheiere arbitrară, ori instanța a apreciat neîntemeiat că în privința lui Stanislav Ghenov nu s-a respectat procedura de notificare din considerentul că acesta n-a recepționat notificarea. A mai indicat că, Legea insolvabilității prevede două modalități de notificare a creditorilor, și anume prin publicarea dispozitivului în Monitorul Oficial al RM, și prin notificare directă. Astfel, susține lichidatorul că la 06 iunie 2014 a notificat creditorii prin publicarea în Monitorul Oficial al RM, ulterior la 19 septembrie 2014 a notificat repetat creditorii, tot prin intermediului anunțului în Monitorul Oficial al RM.

Afirmă recurentul că, Stanislav Ghenov n-a prezentat instanței de insolvabilitate careva probe care ar demonstra că acesta s-a aflat în imposibilitate pe parcursul a 7 ani de a înainta acțiune în judecată, pentru apărarea drepturilor pretinse ca fiind încălcate, de a înainta cereri de validare a creanțelor, ori faptul aflării acestuia peste hotarele țării, și dispunerea de domiciliu temporar în Italia nu oferă pretinsului creditor nici o scuză și nu constituie temei de depunere în termenul omis de înaintare a creanțelor.

A menționat că, creditorul potrivit declarațiilor susține că a aflat despre procesul de insolvabilitate în luna ianuarie 2017, însă cererea de repunere în termen și admitere a creanțelor a fost depusă doar la 28 martie 2017. Consideră că Stanislav Ghenov a încălcat nemotivat termenul de procedură, iar pe cale de consecință, instanța urma să respingă ca neîntemeiată cererea de repunere în termen, ori acesta era obligat să cunoască despre curgerea termenului de prescripție și de procedură, iar careva motive întemeiate ce ar fi determinat imposibilitatea îndeplinirii actelor de procedură nu au fost invocate. În conformitate cu prevederile art. 8, alin. (1) al Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, hotărârile și încheierile instanței de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunțării și numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege.

Potrivit art. 425 Cod de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Astfel, prin prisma normelor precitate, Colegiul consideră recursul declarat de lichidatorul SRL „Romanta Plus”, Vladimir Balan la 04 mai 2017 împotriva încheierii instanței de insolvabilitate din 27 aprilie 2017, depus în termen. 2 Examinând argumentele invocate în recurs în raport cu actele cauzei, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că recursul declarat urmează a fi respins. În conformitate cu art. 427, lit. a) Cod de procedură civilă, instanța de recurs după ce judecă recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.

Astfel, actele cauzei atestă că, la 28 martie 2017, Stanislav Ghenov a depus cerere de admitere a creanței garantate față de SRL „Romanta Plus” în valoare de 47 679 euro, garanție servind apartamentul nr. 11, nr. cadastral 0100313.816.02, amplasat la etajul 2 a blocului locativ din mun. Chișinău, str. Profesor Ion Dumeniuc 4. De asemenea, potențialul creditor a solicitat repunerea în termen a cererii de admitere a creanței, invocând că nu a primit notificarea de la administratorul insolvabilității, precum și faptul că se afla peste hotarele Republicii Moldova. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 27 aprilie 2017 s-a admis cererea de repunere în termen și s-a repus Stanislav Ghenov în termenul de înaintare a creanțelor față de debitorul SRL „Romanta Plus”.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, instanța de insolvabilitate corect a admis cererea de repunere în termen a cererii de admitere a creanțelor înaintată de Stanislav Ghenov și l-a repus în termen. Conform art. 140, alin. (1) - (2) al Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, dacă are o creanță față de debitor născută anterior datei deschiderii procedurii, creditorul înaintează în scris creanța, indiferent de tipul ei, printr-o cerere de admitere a creanțelor adresată instanței de judecată, care examinează cauza de insolvabilitate a debitorului. Cererile de admitere a creanțelor se consemnează într- un registru, care se păstrează în instanță.

Cererea de admitere a creanței se depune în termenul stabilit în hotărârea de deschidere a procedurii sau în termenul indicat în notificarea administratorului provizoriu. Termenul-limită pentru creditori privind înregistrarea cererii de admitere a creanțelor în vederea întocmirii tabelului preliminar este de 30 de zile calendaristice, iar pentru întocmirea tabelului definitiv, de 45 de zile calendaristice de la data intrării în procedură. Potrivit art. 145, alin. (2) din Legea insolvabilității, la cererea întemeiată a creditorului, în cazuri excepționale, dacă instanța de judecată care examinează procesul de insolvabilitate constată că termenul de înaintare a creanțelor nu este respectat din cauza unor circumstanțe legate de persoana creditorului sau de obiectul creanței ori dacă nu s-a respectat procedura de notificare a intentării procesului, instanța de insolvabilitate repune, prin încheiere, în termen cererea de admitere a creanțelor.

În speță, se constată că conform prevederilor normei enunțate, Stanislav Ghenov a depus cerere privind validarea creanței, totodată a solicitat repunerea în termen a cererii de validare a creanței, indicând motivele de omisiune a termenului de înaintare a creanțelor. (f. d. 79-80, 88-89, Vol. II). Instanța de recurs consideră necesar a menționa că, Legea insolvabilității stipulează expres că repunerea creditorului în termenul de înaintare a creanței și 3 validarea unei creanțe depuse tardiv este posibilă doar în cazul în care nerespectarea termenului se datorează unor circumstanțe excepționale legate de persoana creditorului sau de obiectul creanței, ori dacă nu s-a respectat procedura de notificare a intentării procesului.

Astfel, se reține că Stanislav Ghenov nu a fost notificat de către administratorul insolvabilității, or, în listele F-103 de expediere a corespondenței din 12 iunie 2014, acesta nu figurează (f.d. 78, Vol. I). De asemenea, nu poate fi considerat că Stanislav Ghenov a fost notificat la 12 iunie 2014, deoarece potrivit informației prezentate în perioada 16 august 2013 – 12 august 2014 nu se afla pe teritoriul Republicii Moldova (f.d. 88-89, Vol. II), astfel, notificarea expediată de administratorul insolvabilității nu putea fi recepționată de către Stanislav Ghenov la data de 12 iunie 2014. Totodată, instanța de recurs conchide că la materialele dosarului nu sunt anexate dovezile care confirmă recepționarea de către Stanislav Ghenov a notificării despre intentarea procesului de insolvabilitate față de SRL „Romanta Plus”.

În atare situație se constată că nu a fost respectată procedura de notificare a intentării procesului prevăzută la art. 35 alin. (4) din Legea insolvabilității, respectiv instanța de insolvabilitate a fost în drept să admită demersul de repunere în termen. Or, conform art. 35, alin. (4) din Legea insolvabilității, odată cu hotărârea de intentare a procedurii de insolvabilitate, administratorul insolvabilității expediază o notificare tuturor creditorilor cunoscuți pentru ca aceștia să înainteze creanțele față de debitorul insolvabil. Astfel, în cadrul intentării procesului de insolvabilitate, Stanislav Ghenov nu a fost notificat în modul prevăzut de legislație despre drepturile sale privind înaintarea creanțelor, considerent din care a și depus cererea privind recunoașterea creanței cu încălcarea termenului de declarare.

Reieșind din constatările relatate în coroborare cu prevederile legale sus citate, instanța de recurs consideră că instanța de insolvabilitate corect a reținut argumentele lui Stanislav Ghenov ca temei de repunere în termen. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează că legiuitorul a permis repunerea în termen a cererii de înaintare a creanței în situația în care partea interesată a fost decăzută din dreptul de a mai îndeplini un act de procedură doar în acele situații în care dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa să îndeplinească acel act. Prin urmare, se constată că recursul declarat de lichidatorul SRL „Romanta Plus”, Vladimir Balan este neîntemeiat, motiv care condiționează respingerea acestuia.

Ținând cont de cele menționate și având în vedere faptul că instanța de insolvabilitate a constatat și a dat o apreciere justă probelor administrate, a aplicat corect normele de drept material și procedural, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ 4 al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și a menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 27 aprilie 2017. Reieșind din cele expuse, în baza art. 427, lit. a) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de lichidatorul Societății cu Răspundere Limitată „Romanta Plus”, Vladimir Balan.

Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 27 aprilie 2017, în cauza de insolvabilitate la cererea introductivă înaintată de Banca Comercială „Banca de Economii” Societate pe Acțiuni privind intentarea procesului de insolvabilitate față de Societatea cu Răspundere Limitată „Romanta Plus”. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, Tatiana Vieru judecători Ion Druță Galina Stratulat 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-08-23
0,98
2rc-668/17 — privind intentarea procesului de insolvabilitate
Dosarul nr. 2rc-668/17 Instanţa de fond: CA Chișinău – A. Minciuna D E C I Z I E 23 august 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte şedinţei judecăto
CSJ 2017-06-28
0,98
2rc-342/17 — intentarea procesului de insolvabilitate,
Prima instanţă: A. Minciuna dosarul nr. 2rc-342/17 D E C I Z I E 28 iunie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul: Svetlana F
CSJ 2017-09-13
0,98
2rc-608/17 — cu privire la repunerea în termen de înaintare a cererii de validare a creanțelor
prima instanţă: A. Minciuna 2rc-608/17 DECIZIE 13 septembrie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Ala Cobăneanu Judecător
CSJ 2018-05-02
0,97
2rci-120/18 — contestație asupra tabelului creanțelor
Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău Dosarul nr. 2rci-120/18 Judecător: A. Minciuna D E C I Z I E 02 mai 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintel
CSJ 2016-11-09
0,97
2rc-909/16 — intentarea procedurii falimentului
Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău Dosarul nr. 2rc-909/16 Judecător: A. Minciună D E C I Z I E 09 noiembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președ
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă