Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 02.05.2018
respins

3r-1/18 — anularea deciziilor IFS pe mun. Chisinau

HOTĂRÂRE
02.05.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
anularea deciziilor IFS pe mun. Chisinau
Temei legal
lichidarea in termen a neajunsurilor
Citează această cauză
3r-1/18 — anularea deciziilor IFS pe mun. Chisinau (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosar nr. 3r-1/18 Prima instanță: Judecătoria Râșcani, mun. Chișinău (judecător V. Ciumac) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (judecători A. Bostan, V. Negru și A. Pahopol) D E C I Z I E 02 mai 2018 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: președintele ședinței Ala Cobăneanu judecători Dumitru Mardari Luiza Gafton examinând recursul declarat de Direcția generală administrare fiscală mun. Chișinău, în cauza civilă în procedura contenciosului administrativ la acțiunea Î.M. „Piața Angro Km 7“ S.R.L. împotriva Direcției generale administrare fiscală mun. Chișinău, intervenient accesoriu „Audit-Concret“ S.A., cu privire la anularea deciziilor Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun.

Chișinău, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 13 iunie 2017, corectată prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 30 ianuarie 2018, prin care s-a restituit cererea de apel depusă de Direcția generală administrare fiscală mun. Chișinău împotriva hotărârii Judecătoriei Râșcani, mun. Chișinău, din 19 decembrie 2016, C O N S T A T Ă: La 05 octombrie 2015, Î.M. „Piața Angro Km 7“ S.R.L. a înaintat o cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chișinău (începând cu data de 01 aprilie 2017, Direcția generală administrare fiscală mun. Chișinău) (vol. II, f.d. 2-8), solicitând: (1) anularea deciziei Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chișinău nr. 1447/p/1 din 23 iulie 2015; și (2) anularea deciziei Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun.

Chișinău nr. 217 din 16 septembrie 2015. La 24 februarie 2016 ÎM „Piața Angro Km 7“ SRL a înaintat o cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chișinău (vol. 1 I, f.d. 3-11), solicitând: (1) anularea deciziei Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chișinău nr. 3087/p/1 din 08 decembrie 2015; și (2) anularea deciziei Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chișinău nr. 18 din 04 februarie 2016. Prin încheierea Judecătoriei Râșcani, mun. Chișinău, din 28 martie 2016 (vol. I, f.d. 125), s-au conexat aceste cauze într-un singur proces. Prin încheierea Judecătoriei Râșcani, mun. Chișinău, din 08 septembrie 2016 (vol. II, f.d. 94), s-a atras în proces „Audit-Concret“ S.A.

în calitate de intervenient accesoriu. Prin hotărârea Judecătoriei Râșcani, mun. Chișinău, din 19 decembrie 2016 (vol. II, f.d. 108; 112-120): (1) s-a admis parțial acțiunea; (2) s-au anulat deciziile Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chișinău nr. 1447/p/1 din 23 iulie 2015 și nr. 3087/p/1 din 08 decembrie 2015; și (3) nu s-a pus în executare hotărârea în partea pretențiilor admise din motivul satisfacerii acestora, iar în rest, s-a respins acțiunea ca neîntemeiată. La 29 decembrie 2016, Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Chișinău a depus o cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii primei instanțe (vol. II, f.d. 111). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 27 februarie 2017 (vol. II, f.d.

124-125): (1) nu s-a dat curs cererii de apel depuse de Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Chișinău; (2) i s-a acordat apelantului un termen de 10 zile din data recepționării încheierii pentru prezentarea cererii de apel motivate; și (3) s-a numit ședința de soluționare a chestiunii privind primirea spre examinare a apelului la 16 mai 2017, ora 10.00. La 10 mai 2017, Direcția generală administrare fiscală mun. Chișinău a depus cererea de apel motivată (vol. II, f.d. 129-134), solicitând: (1) casarea hotărârii primei instanțe; și (2) emiterea unei noi hotărâri, prin care să fie respinsă acțiunea ca neîntemeiată. Ședința din 16 mai 2017 a fost amânată pentru data de 13 iunie 2017, ora 12.00, din cauza că Î.M.

„Piața Angro Km 7“ S.R.L. nu a luat cunoștință de cererea de apel motivată a Direcției generale administrare fiscală mun. Chișinău (vol. II, f.d. 140). În cadrul ședinței din 13 iunie 2017, reprezentantul Î.M. „Piața Angro Km 7“ S.R.L., avocatul Lazari Constantin, a înaintat o cerere (vol. II, f.d. 150-152; 159- 160), solicitând încasarea în beneficiul Î.M. „Piața Angro Km 7“ S.R.L., din contul Direcției generale administrare fiscală mun. Chișinău, a sumei de 6 000 lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 13 iunie 2017 (vol. II, f.d. 161- 162), corectată prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 30 ianuarie 2018 (vol. 2 II, f.d. 196-197), s-a restituit cererea de apel depusă de Direcția generală administrare fiscală mun.

Chișinău. La 16 august 2017, Direcția generală administrare fiscală mun. Chișinău a expediat prin poștă în adresa Curții de Apel Chișinău o cerere de recurs împotriva încheierii instanței de apel din 13 iunie 2017 (vol. II, f.d. 170-173; 176), solicitând: (1) casarea acesteia; și (2) restituirea cauzei spre rejudecare. În motivarea recursului, Direcția generală administrare fiscală mun. Chișinău a invocat că instanța de apel nu a precizat dacă depunerea cererii de apel motivate urma să fie efectuată nemijlocit în cadrul ședinței de judecată sau prin intermediul Secției de evidență și documentare procesuală a Curții de Apel Chișinău. A subliniat motivul amânării ședinței de judecată din 16 mai 2017, considerând că instanța de apel, în mod tacit, a primit spre examinare apelul.

Totodată, a semnalat lipsa înștiințării sale legale despre desfășurarea ședinței de judecată din 13 iunie 2017. La 08 decembrie 2017, Î.M. „Piața Angro Km 7“ S.R.L. a depus, prin intermediul avocatului Lazari Constantin, o referință (vol. II, f.d. 180-185), solicitând: (1) respingerea recursului; și (2) menținerea încheierii instanței de apel din 13 iunie 2017. Examinând recursul declarat de Direcția generală administrare fiscală mun. Chișinău împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 13 iunie 2017, corectată prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 30 ianuarie 2018, și studiind materialele dosarului în raport cu prevederile legale ce guvernează speța, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia să respingă recursul și să mențină încheierea atacată, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 427 lit. a) Cod de procedură civilă, Instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Cu referire la încadrarea Direcției generale administrare fiscală mun. Chișinău în termenul de declarare a recursului, Colegiul relevă următoarele. Conform art. 425 Cod de procedură civilă, Termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Luând în considerare că recurentul a recepționat încheierea integrală a instanței de apel din 13 iunie 2017 în data de 03 august 2017 (vol. II, f.d. 174), declararea recursului la 16 august 2017 a fost efectuată cu respectarea termenului prevăzut la art. 425 Cod de procedură civilă.

În continuare, verificând, în limitele invocate în recurs și pe baza referinței depuse, legalitatea încheierii contestate prin prisma respectării de către instanța de apel a normelor de drept procedural la emiterea acesteia, Colegiul constată următoarele temeiuri de respingere a recursului. Potrivit art. 369 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, Instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen 3 indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1). În conformitate cu art. 368 alin. (1) Cod de procedură civilă, Dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art. 364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel dispune printr-o încheiere, fără înștiințarea participanților la proces, să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.

Neajunsul expus în încheierea Curții de Apel Chișinău din 27 februarie 2017 urma a fi lichidat de Direcția generală administrare fiscală mun. Chișinău prin prezentarea cererii de apel motivate, termenul acordat fiind de 10 de zile din data recepționării încheierii. Contrar alegației recurentului, modalitatea de lichidare a neajunsului se deduce din termenul fixat pentru lichidarea acestuia. Avizul de recepție nr. DS2000764519AS (vol. II, f.d. 138) atestă că la 20 aprilie 2017, Direcția generală administrare fiscală mun. Chișinău a recepționat încheierea instanței de apel din 27 februarie 2017, astfel încât cererea de apel motivată urma a fi depusă până la data de 02 mai 2017, adică anume prin intermediul Secției de evidență și documentare procesuală a Curții de Apel Chișinău.

Totodată, Colegiul explică, că legislația procesual civilă nu cunoaște modalitatea acceptării tacite de primire spre examinare a apelului, iar în ședința de judecată din 13 iunie 2017, s-a abordat anume chestiunea privind primirea spre examinare a apelului, nesoluționată în ședința de judecată anterioară. Astfel, este cert că termenul stabilit pentru lichidarea neajunsului a expirat la 02 mai 2017, acesta nefiind valorificat de Direcția generală administrare fiscală mun. Chișinău din motive ce îi sunt imputabile. Conform art. 100 alin. (3) Cod de procedură civilă, Participanții la proces care au fost citați și nu au participat la ședința de judecată la care a fost amânată judecarea cauzei vor putea invoca lipsa citării ulterioare numai în cazul în care vor demonstra că au fost în imposibilitatea de a cunoaște data judecării cauzei.

În acest context, Colegiul reiterează că Direcția generală administrare fiscală mun. Chișinău a cunoscut despre desfășurarea ședinței de judecată din 16 mai 2017. Colegiul invocă și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care reiterează obligația părții de a lua măsurile necesare pentru protecția drepturilor sale de acces la justiție, inclusiv prin manifestarea diligenței în exercitarea drepturilor sale procedurale și a interesului față de soarta dosarului vizat (decizia în cauza van Harn contra Germaniei din 11 septembrie 2007). Față de cele ce preced, ținând cont că încheierea Curții de Apel Chișinău din 13 iunie 2017, corectată prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 30 ianuarie 2018, este legală și întemeiată, fiind emisă, contrar alegațiilor recurentului, cu respectarea normelor de drept procedural, Colegiul va respinge recursul și va menține încheierea.

În conformitate cu art. 427 lit. a) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, 4 comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție D E C I D E: Se respinge recursul declarat de Direcția generală administrare fiscală mun. Chișinău. Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 13 iunie 2017, corectată prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 30 ianuarie 2018, emisă în cauza civilă în procedura contenciosului administrativ la acțiunea Î.M. „Piața Angro Km 7“ S.R.L. împotriva Direcției generale administrare fiscală mun. Chișinău, intervenient accesoriu „Audit-Concret“ S.A., cu privire la anularea deciziilor Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chișinău, prin care s-a restituit cererea de apel depusă de Direcția generală administrare fiscală mun.

Chișinău împotriva hotărârii Judecătoriei Râșcani, mun. Chișinău, din 19 decembrie 2016. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței Ala Cobăneanu judecători Dumitru Mardari Luiza Gafton 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-12-20
0,98
3r-193/17 — anularea deciziilor
Prima instanţă: Judecătoria Râşcani, mun. Chişinău (judecător V. Ciumac) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (judecători A. Bostan, V. Negru şi A. Pahopol) Dosar nr. 3r-193/17 Î N C H E I E R E 20 decembrie 2017 mun. Chişinău Colegiul
CSJ 2018-10-10
0,96
3ra-1007/18 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-1007/18 Prima instanţă: Judecătoria Rîşcani mun. Chişinău (jud: O. Melniciuc) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud: A. Bostan, V. Negru, A. Pahopol) DECIZIE 10 octombrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial
CSJ 2018-04-25
0,96
3r-57/18 — contestarea actului administrativ
dosarul nr. 3r-57/18 prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani Judecător: V. Ciumac instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: I. Cimpoi, I. Secrieru, A. Danilov D E C I Z I E 25 aprilie 2018 mun. Chişinău Colegiul civ
CSJ 2016-10-12
0,96
3ra-1408/16 — anularea actului administrativ
Prima instanță: Judecătoria Rîşcani mun. Chişinău Dosarul nr. 3ra-1408/16 Judecător: C. Vîrlan Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: N. Traciuc, M. Anton, I. Cotruţă Î N C H E I E R E 12 octombrie 2016 mun. Chişinău Colegiul
CSJ 2017-01-11
0,95
3ra-1839/16 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr.3ra-61/17 prima instanţă - (judecătoria Rîşcani mun. Chişinău) V. Ciumac instanţa de apel –(Curtea de Apel Chişinău) I. Cimpoi, A. Panov, N. Simciuc Î N C H E I E R E 11 ianuarie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă