2rci-127/18 — derularea procesului de insolvabilitate
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- derularea procesului de insolvabilitate
- Temei legal
- repunerea in termenul de inaintare a contestatiei
2rci-127/18 — derularea procesului de insolvabilitate (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Dosar nr. 2rci-127/18 Instanța de insolvabilitate: Curtea de Apel Bălți (judecător A. Toderaș) D E C I Z I E 25 aprilie 2018 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: președintele ședinței, judecător Valeriu Doagă judecători Ion Druță Luiza Gafton examinând recursul declarat de administratorul insolvabilității „Vis Construct Grup“ SRL în proces de restructurare, Selevestru Irina, în cauza civilă privind derularea procesului de insolvabilitate al „Vis Construct Grup“ SRL în proces de restructurare, împotriva încheierii Curții de Apel Bălți din 01 decembrie 2017, prin care s- a repus Boguslavskaya Elisha în termenul de înaintare a contestației, C O N S T A T Ă: Din încheierea Curții de Apel Bălți din 01 decembrie 2017 (f.d.
21-23), rezultă că prin hotărârea Curții de Apel Bălți din 20 aprilie 2016, (1) s-a admis cererea înaintată de „Vis Construct Grup“ SRL privind intentarea procesului de insolvabilitate față de sine; (2) s-a intentat procesul de insolvabilitate față de „Vis Construct Grup“ SRL; (3) s-a desemnat administratorul autorizat Gherman Andrei în funcția de administrator al insolvabilității; (4) s-a stabilit termenul-limită de înregistrare a cererilor de validare a creanțelor pentru data de 01 iunie 2016; și (5) s-a obligat administratorul insolvabilității să verifice creanțele înaintate, să întocmească și să prezinte instanței de insolvabilitate, nu mai târziu de data de 16 iunie 2016, tabelul definitiv al creanțelor.
La 28 octombrie 2016 Boguslavskaya Elisha a depus, prin intermediul avocatului Postolachi Gheorghe, o cerere (f.d. 1), solicitând validarea creanței sale garantate în sumă de 15 887 de euro, cât și repunerea în termenul de înaintare a cererii. La materialele dosarului se află tabelul definitiv al creanțelor pentru ședința specială din 21 noiembrie 2016 (f.d. 8), în care administratorul insolvabilității a admis creanța garantată a Elishei Boguslavskaya în sumă de 319 114 lei. 1 Din încheierea Curții de Apel Bălți din 01 decembrie 2017, rezultă că prin încheierea Curții de Apel Bălți din 21 noiembrie 2016, s-a desemnat administratorul autorizat Selevestru Irina în funcția de administrator al insolvabilității.
Din aceeași încheiere a instanței de insolvabilitate, rezultă că prin încheierea Curții de Apel Bălți din 15 decembrie 2016, (1) s-a aprobat hotărârea adunării creditorilor privind aplicarea procedurii de restructurare față de „Vis Construct Grup“ SRL în proces de insolvabilitate; (2) s-a intentat procedura de restructurare față de „Vis Construct Grup“ SRL în proces de insolvabilitate; și (3) s-a desemnat administratorul autorizat Selevestru Irina în funcția de administrator al insolvabilității. Din aceeași încheiere a instanței de insolvabilitate, rezultă că prin hotărârea Curții de Apel Bălți din 10 martie 2017, (1) s-a confirmat planul procedurii de restructurare; (2) s-a încetat procedura de restructurare în privința „Vis Construct Grup“ SRL și s-a aplicat față de aceasta planul de restructurare; și (3) s-a desemnat administratorul autorizat Selevestru Irina în funcția de administrator al insolvabilității.
La 20 septembrie 2017 Boguslavskaya Elisha a depus, prin intermediul avocatului Postolachi Gheorghe, o contestație (f.d. 10-11), solicitând: (1) modificarea tabelului definitiv al creanțelor prin introducerea în tabel a creanței garantate a Elishei Boguslavskaya în sumă de 1 642 de euro, adică în total a creanței sale garantate în sumă de 15 887 de euro; și (2) validarea creanței sale garantate în sumă de 15 887 de euro, cât și repunerea în termenul de înaintare a contestației.
În motivarea solicitării de repunere în termen, avocatul Postolachi Gheorghe a susținut că administratorul insolvabilității nu a admis suma integrală a creanței Elishei Boguslavskaya, despre care fapt a aflat abia la 15 septembrie 2017. A precizat că nu este clar când anume administratorul insolvabilității a depus în instanță tabelul definitiv, iar Boguslavskaya Elisha, contrar prevederilor art. 100 alin. (1) Cod de procedură civilă, nu a fost înștiințată despre desfășurarea ședinței speciale din 21 noiembrie 2016 și nici despre întocmirea tabelului definitiv. A invocat aplicabilitatea prevederilor art. 144 alin. (8) Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, în legătură cu comiterea de către administratorul insolvabilității a unei erori esențiale.
Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 01 decembrie 2017, s-a repus Boguslavskaya Elisha în termenul de înaintare a contestației. La 04 decembrie 2017 administratorul insolvabilității Selevestru Irina a expediat prin poștă în adresa Curții de Apel Bălți o cerere de recurs împotriva încheierii instanței de insolvabilitate din 01 decembrie 2017 (f.d. 24-25; 32), solicitând: (1) casarea integrală a acesteia; și (2) emiterea unei decizii prin care să fie respinsă cererea înaintată de Boguslavskaya Elisha, prin intermediul avocatului Postolachi Gheorghe, privind repunerea în termenul de înaintarea a contestației. În motivarea recursului, administratorul insolvabilității a notat că nu a admis integral creanța Elishei Boguslavskaya din motiv că doar valoarea parțială a 2 creanței se confirmă prin documente.
A specificat că avocatul Postolachi Gheorghe a participat la câteva adunări ale creditorilor, fiind astfel înștiințat despre valoarea creanței admise cel târziu în data de 10 februarie 2017. A invocat că instanța de insolvabilitate nu a constatat vreo eroare esențială care ar fi determinat admiterea parțială a creanței, astfel nefiind aplicabile prevederile art. 144 alin. (8) Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012. În consecință, consideră că Boguslavskaya Elisha urma să înainteze contestația în termenul prevăzut la art. 144 alin. (2) Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012. La 23 aprilie 2018 Boguslavskaya Elisha a depus, prin intermediul avocatului Postolachi Gheorghe, o referință (f.d.
39-41), solicitând respingerea recursului. Examinând recursul declarat de administratorul insolvabilității „Vis Construct Grup“ SRL în proces de restructurare, Selevestru Irina, împotriva încheierii Curții de Apel Bălți din 01 decembrie 2017 și studiind materialele dosarului în raport cu prevederile legale ce guvernează speța, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia să admită recursul, să caseze integral încheierea și să trimită cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bălți. În conformitate cu art. 427 lit. b) Cod de procedură civilă, Instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial încheierea, restituind pricina spre rejudecare.
Cu referire la încadrarea administratorului insolvabilității în termenul de declarare a recursului, Colegiul relevă următoarele. Potrivit art. 8 alin. (1) Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, Hotărârile și încheierile instanței de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunțării și numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege. Luând în considerare că declararea de către administratorul insolvabilității a recursului împotriva încheierii Curții de Apel Bălți din 01 decembrie 2017 s-a produs la 04 decembrie 2017, recursul a fost declarat în termenul legal. În continuare, Colegiul constată următoarele temeiuri de admitere a recursului.
Potrivit art. 143 alin. (6) Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, O creanță acceptată și inclusă de administratorul insolvabilității/ lichidator în tabelul definitiv al creanțelor se consideră validată dacă, cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte de ședința de validare, nu a fost contestată de debitor sau de un creditor ori dacă contestația ridicată a fost înlăturată. Din prevederile normei date, rezultă că Boguslavskaya Elisha urma să depună contestația cu cel târziu trei zile lucrătoare înainte de ședința specială din 21 noiembrie 2016. Colegiul explică, că ședința specială de examinare a cererilor de validare a creanțelor, ca și oricare ședință de validare a creanțelor, urmează să se desfășoare 3 pe baza examinării tabelului creanțelor, care se întocmește de administratorul insolvabilității, urmare a verificărilor de rigoare.
Or, procesul de examinare de către instanța de insolvabilitate a temeiniciei creanțelor înaintate este precedat, în mod obligatoriu și în oricare situație, de verificările ce intră în aria de competență a administratorului insolvabilității, care se materializează într-un tabel definitv, după caz suplimentar sau consolidat, al creanțelor. În consecință, procesul judiciar de examinare a creanțelor în cadrul ședinței speciale se ține pe bazele procedurale generale, stipulate la art. 143 alin. (7)-(9) Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012. În conformitate cu art. 143 alin. (5) Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, La expirarea termenului de verificare, administratorul/lichidatorul depune imediat tabelul definitiv în instanța de judecată care examinează cazul de insolvabilitate a debitorului.
Creditorii și debitorul au acces la tabelul creanțelor și pot face contestații față de creanțele admise de administrator/lichidator în tabel, precum și asupra celor înlăturate. În acest context, Colegiul subliniază că administratorul insolvabilității nu avea obligația de a-i comunica tabelul Elishei Boguslavskaya, după cum eronat a concluzionat instanța de insolvabilitate, ci urma să-l depună în instanța de insolvabilitate într-un termen ce ar permite creditorilor să înainteze contestații cu cel târziu trei zile lucrătoare înainte de ședința de validare. Art. 116 alin. (1) Cod de procedură civilă prevede că Persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță.
Colegiul nu poate deduce din conținutul încheierii atacate dacă instanța de insolvabilitate a reținut argumentul contestatarului privind aplicabilitatea prevederilor art. 144 alin. (8) Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, or se face trimitere la această normă în lipsa precizării dacă a fost aplicată. În această conjunctură, Colegiul relevă că instanța de insolvabilitate urma să constate fie aplicabilitatea prevederilor art. 144 alin. (8) Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, fie temeinicia omiterii de către Boguslavskaya Elisha a termenului de înaintare a contestației.
În același timp, se impune precizarea că în ipoteza în care instanța de insolvabilitate a constatat omiterea justificată a termenului de înaintare a contestației, o atare concluzie este viciată în lumina interpretării eronate de către instanța de insolvabilitate a prevederilor referitoare la modalitatea în care contestatarului îi este asigurat dreptul de acces la tabelul definitiv al creanțelor. La rejudecarea cauzei, instanța de insolvabilitate urmează să țină cont de aceste carențe și să aplice algoritmul legal de constatare a termenului în care Boguslavskaya Elisha urma să înainteze contestația și, după caz, a incidenței temeiului de repunere în termen. Sintetizând cele expuse, Colegiul va admite recursul, va casa integral încheierea și va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bălți.
Conform art. 427 lit. b) și 428 alin. (1) Cod de procedură civilă, Colegiul 4 civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție D E C I D E: Se admite recursul declarat de administratorul insolvabilității „Vis Construct Grup“ SRL în proces de restructurare, Selevestru Irina. Se casează integral încheierea Curții de Apel Bălți din 01 decembrie 2017, prin care s-a repus Boguslavskaya Elisha în termenul de înaintare a contestației, și se trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bălți. Decizia nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecător Valeriu Doagă judecători Ion Druță Luiza Gafton 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.