2rci-85/18 — destituirea lichidatorului
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- destituirea lichidatorului
- Temei legal
- destituirea lichidatorului
2rci-85/18 — destituirea lichidatorului (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău Dosarul nr. 2rci-85/18 Judecător: E. Clim D E C I Z I E 04 aprilie 2018 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă Judecători Luiza Gafton, Ion Druță examinând recursul declarat de către Ciupac Leonid prin intermediul avocatului Sclifos Gheorghe, în cauza civilă la cererea introductivă depusă de Societatea pe acțiuni „Reparație” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de sine, la cererile depuse de reprezentantul debitorului Societatea pe acțiuni „Reparație”, Ciupac Leonid și reprezentantul său Sclifos Gheorghe cu privire la destituirea lichidatorului Societății pe Acțiuni „Reparație”, Jerebțov Anton, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 05 decembrie 2017, prin care s- au respins cererile înaintate de reprezentantul debitorului Societatea pe acțiuni „Reparație” - Ciupac Leonid și reprezentantul său Sclifos Gheorghe cu privire la destituirea lichidatorului Societății pe Acțiuni „Reparație” - Jerebțov Anton, c o n s t a t ă : La 19 august 2014, SA „Reparație” a depus cerere introductivă cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de sine.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 16 septembrie 2014 cererea introductivă depusă de SA „Reparație” a fost admisă spre examinare, fiind aplicate măsurile de asigurare. În calitate de administrator provizoriu a fost numit Jerebțov Anton. Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău 30 octombrie 2014 s-a constatat insolvabilitatea SA „Reparație” și s-a intentat procesul de insolvabilitate față de SA „Reparație”. Ulterior, prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 04 mai 2015, s-a dispus trecerea la procedura falimentului, în vederea lichidării patrimoniului SA „Reparație” și distribuirii produsului rezultat, în funcția de lichidator fiind investit Jerebțov Anton, cu autorizarea acestuia de a începe procedurile de valorificare și lichidare a masei debitoare.
La 15 iunie 2017, reprezentantul debitorului SA „Reparație”, Ciupac Leonid, a înaintat o cerere privind destituirea din oficiu a lichidatorului SA „Reparație”, Jerebțov Anton. În motivarea cererii a invocat că sub pretextul activității conform Legii 1 insolvabilității, Jerebțov Anton a comis o mulțime de fărădelegi, făcând abuz de postul ocupat a înstrăinat la persoane apropiate lui și reprezentanților Băncii Comerciale Române bunuri la un preț de nimic, cauzând astfel prejudicii debitorului insolvabil. Ulterior, la 29 septembrie 2017, reprezentantul debitorului SA „Reparație”, Ciupac Leonid și reprezentantul acestuia, avocatul Sclifos Gheorghe, au înaintat o altă cerere privind destituirea lichidatorului SA „Reparație”, Jerebțov Anton.
În motivarea cererii au indicat că în urma distribuirilor intermediare efective aprobate de către Comitetul Creditorilor conform proceselor verbale nr. 5 din 18 decembrie 2015, nr. 12 din 14 iulie 2016 și nr. 20 din 28 noiembrie 2016, creanțele validate conform tabelului definitiv a tuturor creditorilor, au fost stinse înafara de creanța de rangul VI, a creditorului Ciupac Leonid în valoare totală de xxxx lei. În așa mod, unicul creditor validat în cadrul procesului de insolvabilitate intentat față de debitorul SA „Reparație” este Ciupac Leonid cu creanța în mărime de xxxx lei.
Premergător, la 22 septembrie 2017 de către lichidatorul Anton Jerebțov prin intermediul anunțului publicat în Monitorul Oficial al RM nr. 330-334 din 08 septembrie 2017 a fost anunțată desfășurarea adunării creditorilor SA „Reparație” cu ordinea de zi: examinarea cererii creditorului SA „Reparație”, Ciupac Leonid, privind preluarea în natură a bunurilor imobile, nr. cadastrale xxxxxxxxxxx.xx și xxxxxxxxxxx.xx și utilajul de producere a cărămizii în contul creanței validate față de SA „Reparație”. În cadrul adunării creditorilor, confirmat prin intermediul procesului verbal al adunărilor creditorilor din 22 septembrie 2017, s-a solicitat lichidatorului modificarea listei creditorilor în temeiul prevederilor art. 56 alin. 7 lit d) a Legii insolvabilității, iar acesta din urmă a refuzat modificarea listei, motivînd că creditorul Ciupac Leonid urmează să obțină o hotărâre a instanței de insolvabilitate în acest sens.
A mai menționat că în cadrul adunării creditorilor din 22 septembrie 2017 s-a constatat că lichidatorul Anton Jerebțov nu respectă atribuțiile ce îi revin prin legea insolvabilități și încalcă legislația la gestionarea masei debitoare în cadrul procesului intentat în privința debitorului SA „Reparație”. Consideră că lichidatorul nu respectă atribuțiile ce îi revin prin prisma Legii insolvabilității și încalcă legislația, ceea ce constituie temei de destituire. Solicită astfel destituirea lui Jerebțov Anton din funcția de lichidator a SA „Reparație” cu numirea în funcția respectivă a administratorului autorizat Cergă Mihail. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 05 decembrie 2017, cererile depuse de reprezentantul debitorului SA „Reparație”, Ciupac Leonid și reprezentantul său Sclifos Gheorghe cu privire la destituirea lichidatorului SA „Reparație”, Jerebțov Anton, s-au respins.
Nefiind de acord cu hotărârea menționată, la 08 decembrie 2017, avocatul Sclifos Gheorghe în interesele lui Ciupac Leonid a declarat recurs, completându-l la 26 februarie 2018 și solicitând casarea încheierii contestate, cu soluționarea problemei în fond prin destituirea din funcție a lichidatorului SA „Reparație”, Jerebțov Anton. În motivarea recursului, recurentul a indicat că încheierea contestată este ilegală și neîntemeiată. Relevă recurentul că instanța de insolvabilitate incorect a respins cererea depusă de Ciupac Leonid cu privire la destituirea lichidatorului SA „Reparație”, Jerebțov Anton. În acest sens, a menționat că instanța de insolvabilitate eronat a constatat că 2 Ciupac Leonid nu este subiect abilitat cu dreptul de a depune cereri cu privirile la destituirea administratorului insolvabilității/ lichidatorului prin prisma art. 71 din Legea insolvabilității, or dânsul este unicul creditor a cărui creanță nu a fost stinsă.
La 13 martie 2018, lichidatorul SA „Reparație”, Jerebțov Anton, a depus referință pe marginea recursului declarat de avocatul Sclifos Gheorghe în interesele lui Ciupac Leonid, solicitând respingerea acestuia. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a admis cu casarea încheierii contestate reieșind din următoarele considerente: În conformitate cu art. 427 alin. (1) lit. b) CPC, instanța de recurs, după ce judecă recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial încheierea, restituind pricina spre rejudecare. Din materialele dosarului rezultă că prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 05 decembrie 2017, cererile depuse de reprezentantul debitorului SA „Reparație”, Ciupac Leonid și reprezentantul său Sclifos Gheorghe cu privire la destituirea lichidatorului SA „Reparație”, Jerebțov Anton, s-au respins.
Cercetând actul judecătoresc contestat, Colegiul constată că instanța de insolvabilitate nu a examinat cererea respectivă în fond, ci a constat lipsa dreptului lui Ciupac Leonid de a formula cereri cu privire la destituirea lichidatorului în sensul art. 71 din Legea insolvabilității.
Conform art. 71 alin. (1) din Legea insolvabilității, „La cererea comitetului creditorilor, a adunării creditorilor, a administrației publice centrale de specialitate sau autorităților administrației publice locale (în cazul intentării procesului de insolvabilitate în privința întreprinderii de stat care a fost fondată de către organul central de specialitate sau a întreprinderii municipale care a fost fondată de autoritatea administrației publice locale, sau a întreprinderii în al cărei capital statutar statul deține mai mult de 35% din pachetul de acțiuni), sau din oficiu, instanța de insolvabilitate poate destitui administratorul/lichidatorul din motive întemeiate, inclusiv dacă acesta: a) nu îndeplinește condițiile privind indicatorii de performanță; sau b) depășește sau nu respectă atribuțiile ce îi revin prin prezenta lege, încalcă legislația; sau c) se află în conflict de interese cu orice parte în proces; sau d) cade sub incidența prevederilor de incompatibilitate și/sau a restricțiilor prevăzute de lege; sau e) se află în procedură de lichidare sau de insolvabilitate”.
Potrivit art. 54 alin. (1) lit. d) din Legea insolvabilității, „Adunarea creditorilor are următoarele atribuții exclusive: supraveghează activitatea administratorului insolvabilității și/sau a lichidatorului, examinînd rapoartele lor, solicită instanței de insolvabilitate destituirea și înlocuirea lor în cazurile stabilite de prezenta lege”. Raportând normele legale enunțate la circumstanțele speței, Colegiul reține că în prezenta speță, dreptul de a înainta cereri cu privire la destituirea lichidatorului aparține adunării creditorilor SA „Reparație”. Totodată, Colegiul reține că în cererea privind destituirea lichidatorului din 29 septembrie 2017, Ciupac Leonid a invocat că este unicul creditor al SA „Reparație” a cărui creanță nu a fost stinsă, argument care nu a primit nici o apreciere a instanței de insolvabilitate.
În viziunea instanței de recurs, acest argument este unul esențial la determinarea existenței dreptului lui Ciupac Leonid de a formula cereri cu privire la destituirea lichidatorului, or adunarea creditorilor este organul colegial, constituit din totalitatea creditorilor debitorului insolvabil, care dețin față de cel din urmă o creanță 3 validată. Prin urmare, pentru a determina existența sau inexistența dreptului lui Ciupac Leonid de a formula cereri cu privire la destituirea lichidatorului, instanța de insolvabilitate urma inițial să stabilească dacă Ciupac Leonid este unicul creditor al SA „Reparație” și respectiv, unicul creditor cu drept de vot în cadrul adunării creditorilor.
Astfel, având în vedere că în lipsa materialelor relevante problema respectivă nu poate fi soluționată de către instanța de recurs, Colegiul ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de Ciupac Leonid prin intermediul avocatului Sclifos Gheorghe și de a casa încheierea Curții de Apel Chișinău din 05 decembrie 2017, cu restituirea cauzei spre rejudecare în instanța de insolvabilitate. În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se admite recursul declarat de Ciupac Leonid prin intermediul avocatului Sclifos Gheorghe.
Se casează încheierea Curții de Apel Chișinău din 05 decembrie 2017, emisă în cauza civilă la cererea introductivă depusă de Societatea pe acțiuni „Reparație” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de sine, la cererile depuse de reprezentantul debitorului Societatea pe acțiuni „Reparație”, Ciupac Leonid și reprezentantul său Sclifos Gheorghe cu privire la destituirea lichidatorului Societății pe Acțiuni „Reparație”, Jerebțov Anton, cu restituirea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Luiza Gafton Ion Druță 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.