CtEDO 14.10.2025 Auto

AFFAIRE FLORI c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
14.10.2025
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'article 2 - Droit à la vie (Article 2-1 - Vie) (Volet matériel);Violation de l'article 2 - Droit à la vie (Article 2-1 - Enquête effective) (Volet procédural)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE FLORI c. ROUMANIE (CtEDO, 2025)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA FLORI c. ROMÂNIA (Cercetarea nr. 47429/21) HOTĂRÂREA STRASBURG 14 octombrie 2025 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Flori c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (adică secțiunea) se află într-un comitet compus din Faris Vehabović, președintele Lorraine Schmbri Orland, Sebastian Răduțu, judecători și Valentin Nicolescu, grefierul adjunct al secțiunii f.f. cererea (n 474229/21) adresată României și al cărui resortisant al acestui stat, dl Marian Flori, născut în 1970 și rezident la Craiova, reprezentat de domnul Mirion, avocat la Craiova, a sesizat Curtea la 1 noiembrie 2021 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( decizia de a aduce petiția la cunoștința guvernului român (inclusiv la adresa guvernului român) reprezentat de agentul său, M.O.F. Ezer, de la Ministerul Afacerilor Externe, observațiile părților, După ce a deliberat în camera Consiliului la 23 septembrie 2025, rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată La data de 20 martie 2019, la scurt timp după miezul nopții, reclamantul, care era la volanul mașinii sale în arest, a avut o altercație verbală cu un alt conducător auto într-un parc din Craiova. În timp ce un vehicul al poliției era oprit în apropiere, reclamantul a început să se descarce cu repeziciune. Polițiștii l-au urmărit cu mașina lor. Reclamantul a intrat într-o zonă rezidențială, și-a abandonat mașina acolo și a început să alerge. În conformitate cu concluziile anchetei efectuate în speță, după ce a tras mai multe focuri de avertizare în aer pentru a opri scurgerea reclamantului, A.C. a tras cu arma sa în direcția picioarelor sale. L in rememorare a liderilor de comportament abuziv, tentativă de crimă și utilizare ilegală a unei arme de foc. În aceeași zi, în jurul orei 2:00 dimineața, procurorul a efectuat o investigație la locul incidentului. Procesul verbal menționat includea sechestrarea unui cartuș găsit pe podea și nota că o cutie de bere nedeschisă fusese găsită între scaunele din față ale mașinii. Un nou cartuș găsit pe podea după câteva ore a fost de asemenea confiscat. După ce și-a oprit mașina lângă două mașini parcate în paralel în mijlocul drumului, unul dintre ele a pornit și a aflat de la șoferul aflat la fața locului că șoferul celei de-a doua mașini, sub efectul alcoolului, ar fi avut un comportament certător în trafic și l-ar fi injurat. El ar fi urmărit apoi mașina reclamantului până la oprire. După ce i-a ordonat din nou să se oprească, el ar fi tras un foc de armă spre picioare în timp ce se afla la 15-20. Înainte de a pleca cu ambulanța, reclamantul ar fi fost supus unui control prin etilometru care ar fi dezvăluit o rată de alcool pe litru de aer expirat de 0,64 mg/l. În cele din urmă, A.C. a fost în posesia unui pistol cu șase cartușe. a confirmat declarațiile colegului său, precizând că a auzit trei sau patru somații urmate de cinci focuri de armă. Două persoane din apropiere au făcut declarații care diferă de faptul că au auzit sau nu somații și de numărul de focuri de armă. Pe de altă parte, un proces-verbal întocmit de procuror a descris imaginile luate de o cameră de supraveghere, inclusiv urmărirea unei persoane de către o altă persoană care ridicase mâna dreaptă în aer. La 25 martie 2019, martorul I.G. a declarat că, în noaptea incidentului, reclamantul îl judecase în trafic. În plus, reclamantul, care se afla sub efectul alcoolului, și-a oprit mașina și l-a amenințat că-l ucidea cu un obiect care semăna cu un cuțit. El a adăugat că reclamantul ținea în cealaltă mână o cutie de bere și că a fugit atunci când a fost abordat un vehicul de poliție. I.G. La 21 septembrie 2020, reclamantul a declarat că în noaptea accidentului și-a oprit mașina în paralel cu o altă mașină în care erau doi tineri pentru a-i acuza că au făcut gesturi lipsite de respect față de el. Când a ajuns apoi în parcarea reședinței în care locuia, el ar fi văzut semnalele luminoase ale unei mașini de poliție. Deoarece a consumat alcool în acea zi, el ar fi început să alerge. Agenți de poliție l-ar fi prins în vânătoare și ar fi apelat verbal la sa El ar fi auzit două sau trei focuri de armă și a simțit că a fost lovit la piciorul stâng de un glonț. El ar fi fost prins și încătușat de către ofițerii de poliție. Potrivit unui raport de expertiză medico-legal, stabilit la 14 În decembrie 2020, au fost afectate nervii și vasele de sânge. Raportul a concluzionat că reclamantul a avut nevoie de 150 de zile de îngrijire medicală și că riscul vital a fost angajat. 10. Printr-o decizie din 15 decembrie 2020, Parchetul a clasat cauza. Se consideră că dispozițiile mai multor legi erau aplicabile în speță (Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002 privind organizarea și funcționarea poliției române ( 295/2004 de reglementare a utilizării armelor și munițiilor (□ Legea nr. 295/2004 În concluzie, A.C. a tras un foc de armă spre picioarele reclamantului doar pentru a-l lega și a-l încătușa, după ce a efectuat somațiile și a tras în aer focurile de avertizare prevăzute de lege. În opinia sa, niciun abuz nu putea fi imputat agentului de poliție care a acționat în mod proporțional. 11. Reclamantul a formulat o contestație împotriva acestei decizii care denunță supraficialitatea anchetei. De asemenea, a subliniat că cerințele articolului 47 din Legea nr. 17 din 11 aprilie 1996 de reglementare a utilizării armelor și a muniției (atracțiunea nr. 17/1996 Gheorghe Cobzaru România, 6978/08, § 32, 25 iunie 2013), care enumeră situațiile în care persoanele cu o armă de foc pot face uz de aceasta pentru a-și îndeplini atribuțiile legate de funcțiile lor, nu au fost îndeplinite în speță. Prin decizia din 11 ianuarie 2021, procurorul-șef al Parchetului a confirmat decizia menționată anterior. După un scurt rezumat al faptelor, acesta a enumerat mai multe dispoziții ale Legii nr. 218/2002 și 17/1996 și a concluzionat că A.C. și-a îndeplinit în mod legal atribuțiile și că, prin urmare, utilizarea armei de foc era justificată. Reclamantul a contestat cele două decizii menționate anterior și a criticat în special Caracterul general al concluziilor Parchetului care a omis să indice dispozițiile legale exacte și motivele specifice care i-au permis să încheie cu necesitatea și proporționalitatea intervenției ofițerilor de poliție, cu atât mai mult cu cât condițiile cumulative impuse de dispozițiile articolului 47 din Legea nr. 17/1996 nu au fost îndeplinite în speță. Lipsa unei expertize balistice care ar fi permis să se stabilească dacă cartușele găsite provin din arma A.C. și să se determine numărul de focuri trase de A.C. Cu atât mai mult cu cât existau diferențe în ceea ce privește numărul de focuri de armă trase, cu cât numai două cartușe au fost găsite la locul faptei, cu atât nici un proces verbal nu conținea numărul cartușelor din arma lui A.C. la începutul serviciului său și după ce arma a fost folosită, și că nu fusese găsit niciun glonț. La data la care autoritățile de investigație au luat în considerare îmbrăcămintea pe care o purtau la momentul faptei și au supus A.C. unui control prin etilometru. 14. Prin hotărârea din 26 aprilie 2021 (notificat la 11 mai 2021), tribunalul departamental din Dolj a confirmat în orice punct decizia Parchetului de a clasa cauza. El a considerat că dispozițiile legii 17/1996 nu mai erau aplicabile deoarece fuseseră înlocuite cu cele relevante din legile nr. 218/2002 și 360/2002. Tribunalul nu a răspuns la celelalte argumente ale reclamantului. Printr-o scrisoare din 19 decembrie 2022 adresată agentului Guvernului, Inspectorul General al Poliției Române a menționat în special că nu a fost efectuată nicio anchetă disciplinară în urma evenimentelor din 20 martie 2019 dispozițiile articolului 47 din Legea nr. 17/1996 nu au fost necunoscute în speță, Legea nr. 218/2002 a fost modificată prin Legea nr. 192/2019 cu efect de la 26 ianuarie 2020 pentru a preciza în special principiile care reglementează utilizarea forței și mijloacele de constrângere de către poliție. EVALUAREA CURȚII PRIVIND Încălcarea articolului 2 din Convenția 16. Invocând articolele 2 și 6 din convenție, reclamantul se plânge că a fost rănit de către ofițerul de poliție A.C. în circumstanțe care nu implică utilizarea armei de foc absolut necesare și absența unei anchete efective în această privință. 17. Stăpâna calificării juridice care urmează să fie acordată faptelor, Curtea consideră că este necesar să se ia în considerare în mod direct singura parte a articolului 2 care a găsit că se aplică în speță. Într-adevăr, ea a considerat deja că acest articol a fost considerat a se aplica în timp ce victima a supraviețuit, deoarece forța utilizată împotriva acesteia a fost potențial ucigătoare și că aceasta ar fi fost pur întâmplătoare dacă ar fi avut viața (Makaratzis c. Grecia [GC], n 50385/99, § 49-55, CEDH 2004-XI). În speță, este suficient să constate că împușcarea a rănit grav reclamantul și că a pus viața în pericol (punctul 9 de mai sus). 18. Constatând că nu este în mod vădit greșit fondată sau inadmisibilă pentru un alt motiv menționat la art. 35 din convenție, Curtea declară că este admisibilă. 19. Principiile generale privind utilizarea forței criminale și obligațiile procedurale ale statului au fost rezumate în cauzele Makaratzi (citată la punctul 56-60), Andreia-Marusia Dumitru c. România 9637/16, § 85-88, 31 martie 2020) și Armani Da Silva c. Regatul Unit ([GC], nr. 5878/08, § 229-249, 30 martie 2016). 20. Curtea ia notă de faptul că nu se contestă faptul că ofițerul de poliție A.C. a făcut uz de arma de foc în exercitarea funcțiilor sale pentru a-l interpela pe reclamant care era pe cale să fugă, ceea ce a provocat răni care i-au pus în pericol viața. 21. Curtea amintește că a statuat că cadrul legislativ românesc care reglementează utilizarea armelor de foc și a muniției nu era suficient pentru a oferi, prin lege, un nivel de protecție a dreptului la viață necesar în societățile democratice contemporane din Europa (Soare și alții c. România, nr. 24329/02, § 132, 22 februarie 2011, Gheorghe Cobzaru România, n 6978/08, § 48, 25 iunie 2013 și Andreea-Marusia Dumitru menționat anterior, §§ 97-99. Curtea constată că dispozițiile interne relevante, menționate în hotărârile menționate anterior, erau încă în vigoare la momentul faptelor prezentei cauze și că legile n 218/2002 și n 295/2004 nu au adus nicio modificare semnificativă cadrului legislativ existent. Este adevărat că legea nr. 218/2002 a suferit modificări semnificative în ceea ce privește ocuparea forței de muncă de către polițiștii de poliție ale măsurilor de constrângere, însă aceste modificări nu se aplică în speță, deoarece nu au intrat în vigoare decât în ianuarie 2020 (punctul 15 de mai sus). 17/1996, care enumeră situațiile în care persoanele cu o armă de foc pot face uz de aceasta pentru a-și îndeplini atribuțiile legate de funcțiile lor, au fost modificate de la faptele examinate în cauzele anterioare, Curtea nu va lua în considerare mai mult decât impactul acestor modificări, dat fiind că tribunalul departamental din Dolj a ajuns la concluzia că această lege este abrogată și a respins aplicarea sa la fapte. Această concluzie contrastează cu poziția ulterioară a autorităților naționale (punctul 15 de mai sus) și cu cea a guvernului român prezentată atât în observațiile prezentate în prezenta cauză, cât și în fața Comitetului miniștrilor în cadrul procesului de executare a hotărârilor (Parvu c. România, nr 13326/18, § 56, 30 august) 2022), poziția potrivit căreia dispozițiile în cauză sunt încă în vigoare. 23. Prin urmare, în prezenta cauză, Curtea constată nesiguranța cadrului legislativ care reglementează utilizarea forței potențial dăunătoare, ceea ce a permis autorităților judiciare să devieze de la dispozițiile esențiale în examinarea caracterului justificat al unei astfel de utilizări. Acest lucru este suficient pentru a concluziona că acest cadru legislativ nu era adecvat în sensul convenției, la momentul faptelor. Cu privire la necesitatea și proporționalitatea utilizării forței, Curtea ia notă de argumentele guvernului potrivit cărora A.C. ar fi folosit arme de foc pentru a-l opri pe solicitant, pentru a clarifica situația și pentru a lua măsuri legale, în timp ce știa că reclamantul era o persoană agresivă în posesia unui cuțit și sub influența alcoolului și care încercase să fugă după un conflict cu o altă persoană. Curtea este de părere că justificarea invocată de Ös Õ se potrivește scopului enunțat la art. 2 alineatul (2) litera (b) din Convenție (a se vedea, de asemenea, Gheorghe Cobzaru menționat anterior, Õ 58). reamintind că un astfel de obiectiv nu poate justifica punerea în pericol a vieților umane decât în cazul în care este absolut necesar, aceasta subliniază că, în regula generală nu poate exista o astfel de necesitate atunci când se știe că persoana care urmează să fie arestată nu reprezintă nicio amenințare la adresa vieții sau integrității fizice a oricui și nu este suspectată de a fi comis o infracțiune cu caracter violent, chiar și în cazul în care aceasta poate duce la o imposibilitate de a opri fugarul (Natchova și alte c. Bulgaria [GC], n 43577/98 43575/96, § 95 și 25. Curtea constată că nu reiese din deciziile interne că conduita reclamantului ar fi putut constitui un pericol concret, singura justificare avansată pentru utilizarea armei de foc fiind necesitatea de a-l aresta pe solicitant. În aceste condiții, autoritățile nu ar fi putut trece pentru a stabili dacă recurgerea la forță a fost într-adevăr excesivă. În ceea ce privește argumentul guvernului întemeiat pe faptul că reclamantul deținea un cuțit, la citirea înscrisurilor din dosar în posesia sa, Curtea constată că acest lucru nu a fost niciodată considerat un fapt stabilit în procedura internă, fiind menționat numai în declarația unui martor. Prin urmare, se poate pune la îndoială faptul că, în momentul împușcăturilor, polițistul a acționat cu convingerea sinceră că viața și integritatea fizică au fost în pericol, că reclamantul a comis infracțiuni grave, că a fost periculos sau că nearestarea sa a avut consecințe dăunătoare ireversibile. Având în vedere cele de mai sus, precum și insuficiențele anchetei prezentate la alineatul de mai jos, Curtea concluzionează că nu s-a dovedit că utilizarea forței în speță era absolut necesară și strict proporțională cu scopul legitim menționat la art. 2 alineatul (2) litera (b) din Convenție. 26. În ceea ce privește ancheta penală desfășurată de autoritățile naționale, Curtea constată că măsurile de informare referitoare la incident nu au fost luate sau au fost efectuate cu întârziere: (i) o expertiză balistică pentru a oferi răspunsuri la întrebările relevante ridicate de solicitant (punctul 13 de mai sus) ; (ii) omisiunea autorităților de a confisca hainele pe care le purta reclamantul în momentul faptei sau glonțul extras din corpul său; (ii) omisiunea de a supune A.C. unui control prin etilometru, cu atât mai mult cu cât a fost efectuată o anchetă disciplinară împotriva acestuia. ; (iv) asocierea tardivă a reclamantului la procedura care a fost audiată la un an și la șase luni după incident (punctul 8 de mai sus27). Toate acestea în cadrul unei proceduri în care autoritățile naționale nu au luat în considerare toate normele legale care reglementează utilizarea unei arme de foc și nu au fost preocupate să identifice pericolul concret al reclamantului și caracterul proporțional al răspunsului polițistului, în lumina jurisprudenței Curții în această privință (puncte) 22 și 24 de mai sus). În aceste condiții, nu se poate afirma că ancheta a permis să se stabilească dacă utilizarea forței potențial mortale s-a justificat sau nu în cazul de față și, prin urmare, nu poate fi considerată rapidă și efectivă. 28. Prin urmare, s-a încălcat art. 2 din Convenție în domeniile sale materiale și procedurale. În ceea ce privește aplicarea articolului 41 din Convenție 29. Reclamantul solicită 100 000 EUR (EUR) pentru daune materiale care reprezintă cheltuielile de judecată pentru tratamentul medical și pentru regimul alimentar, transportul și lipsa de câștig din cauza capacității sale reduse de muncă. În ceea ce privește prejudiciul moral, solicită 100 000 EUR. De asemenea, solicită 6 000 EUR. Cu toate acestea, având în vedere circumstanțele din speță, acordă reclamantului 42 500 EUR pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă. 32. Având în vedere documentele aflate în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea consideră că suma de 340 EUR pentru toate cheltuielile, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Prin aceste motive, Curtea, la L. UNANIMITATE, declară că a existat o încălcare a articolului 2 din Convenție sub componentele sale materiale și procedurale A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului 500 EUR (aproximativ două mii și cinci sute EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă, pentru daune morale 340 EUR (trei sute patruzeci EUR), plus orice sumă care poate fi datorată de către reclamant cu titlu de impozit pe această sumă, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate dintr-un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale. Respinge surplusul cererii de satisfacție echitabilă. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 14 octombrie 2025, în temeiul articolului 2 și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Valentin Nicolescu Faris Vehabović Modululer adjunct f.f. Președintele

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2021-12-21
0,96
AFFAIRE STAMATE ET AUTRES c. ROUMANIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE STAMATE ET AUTRES c. ROUMANIE (Requête n o 29684/18) ARRÊT STRASBOURG 21 décembre 2021 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Stamate et autres c. Roumanie, La Cour européenne d
CtEDO 2022-06-14
0,96
AFFAIRE MIHĂILĂ c. ROUMANIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE MIHĂILĂ c. ROUMANIE (Requête n o 54262/14) ARRÊT STRASBOURG 14 juin 2022 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Mihăilă c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’homme (qu
CtEDO 2021-11-16
0,95
AFFAIRE MARIN c. ROUMANIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE MARIN c. ROUMANIE (Requête n o 31611/18) ARRÊT STRASBOURG 16 novembre 2021 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Marin c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’homme (qu
CtEDO 2023-03-07
0,95
AFFAIRE STOICU c. ROUMANIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE STOICU c. ROUMANIE (Requête n o 25598/18) ARRÊT STRASBOURG 7 mars 2023 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Stoicu c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’homme (quatr
CtEDO 2023-03-07
0,95
AFFAIRE FRANA c. ROUMANIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE FRANA c. ROUMANIE (Requête n o 58219/16) ARRÊT STRASBOURG 7 mars 2023 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Frana c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’homme (quatriè
Sursă