2ac-25/18 — contestarea actului administrativ

dosarul nr. 2ac-25/18

Î N C H E I E R E

21 martie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

În componență:

Președintele ședinței, judecătorul – Valeriu Doagă

Judecătorii – Tamara Chișca-Doneva, Luiza Gafton

examinînd cererea depusă de reprezentantul Ministerului Sănătății, Muncii și

Protecției Sociale, Andrei Șveț cu privire la recuzarea tuturor judecătorilor din

cadrul Curții de Apel Chișinău și strămutarea cauzei spre examinare la o altă

instanță egală în grad,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Silvia

Cibotari împotriva Ministerului Sănătății cu privire la anularea ordinului de

aplicare a sancțiunii disciplinare, încasarea prejudiciului moral și a cheltuielilor de

judecată,

c o n s t a t ă:

La 11 noiembrie 2016 Silvia Cibotari s-a adresat cu cerere de chemare în

judecată împotriva Ministerului Sănătății cu privire la anularea ordinului de

aplicare a sancțiunii disciplinare și încasarea prejudiciului moral și a cheltuielilor

de judecată.

Judecătoria Chișinău, sediul Centru prin hotărîrea din 14 iulie 2017 a admis

parțial cererea de chemare în judecată depusă Silvia Cibotari împotriva

Ministerului Sănătății cu privire la anularea actului administrativ. A anulat ordinul

Ministerului Sănătății nr. 92-P/2 din 12 august 2016 în partea stabilirii sancțiunii

disciplinare avertisment în privința Silviei Cibotari, ca fiind ilegal. A încasat de la

Ministerul Sănătății în beneficiul Silviei Cibotari cheltuielile de judecată în sumă

de 4000 de lei. A respins acțiunea înaintată de Silvia Cibotari în partea înaintării

pretențiilor cu privire la încasarea prejudiciului moral în mărime de 10000 de lei și

a cheltuielilor de judecată în sumă de 2000 de lei, ca fiind neîntemeiată.

La 14 august 2017 Silvia Cibotari și reprezentantul Ministerului Sănătății, Ion

Glavatchi au declarat apel nemotivat, iar la 06 decembrie 2017 – apel motivat

împotriva hotărîrii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 14 iulie 2017.

La 01 martie 2018 reprezentantul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției

Sociale, Andrei Șveț a depus cerere prin care a solicitat strămutarea cauzei la o altă

instanță de apel.

În motivarea cererii a invocat că, există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor

Curții de Apel Chișinău ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei și de calitatea

1

participanților la proces, deoarece anterior în Curtea de Apel Chișinău au fost

examinate mai multe cauze civile, avînd drept obiect anularea ordinelor de

concediere a o serie de foști conducători de instituții medico-sanitare publice din

subordinea Ministerului Sănătății, iar magistrații Curții de Apel Chișinău au emis

acte de dispoziție judecătorești care au blocat activitatea instituțiilor respective,

însă aceste acte judecătorești, au fost anulate de instanțele ierarhic superioare.

Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele expuse în cererea cu

privire la strămutarea prezentei cauze, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră cererea neîntemeiată și

pasibilă respingerii din următoarele motive.

În conformitate cu art. 43 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură civilă,

instanța strămută pricina la o altă instanță dacă din motivul recuzării (abținerii de la

judecată) unui sau mai multor judecători ori din alte motive întemeiate, substituirea

judecătorilor săi devine imposibilă.

Conform art. 43 alin. (4) din Codul de procedură civilă, strămutarea pricinii în

cazurile prevăzute la alin. (2) lit. d), e), f) și g) se efectuează de către instanța

ierarhic superioară, a cărei încheiere este irevocabilă și nu este susceptibilă de

recurs.

Potrivit art. 50 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă, judecătorul care

judecă pricina urmează a fi recuzat dacă are un interes personal, direct sau indirect,

în soluționarea pricinii ori există alte împrejurări care pun la îndoială obiectivitatea

și nepărtinirea lui.

În corespundere cu prevederile art. 53 alin. (3) din Codul de procedură civilă,

dacă, din motivul recuzării, în instanța sesizată cu pricină nu se poate constitui

complet de judecată și dacă recuzarea îi privește pe toți judecătorii ei, cererea de

recuzare se va judeca de instanța ierarhic superioară spre care se îndreaptă calea de

atac respectivă.

Potrivit art. 2.5 din Principiile de la Bangalore, judecătorul se va abține să

soluționeze orice dosar pe care constată că nu îl va putea judeca într-o manieră

imparțială sau în care unui observator rezonabil i s-ar putea părea că judecătorul nu

este capabil să judece imparțial. Printre astfel de cazuri, fără însă ca înșiruirea să

fie completă, se numără următoarele: cazul în care judecătorul are o predispoziție

sau o prejudecată efectivă cu privire la una dintre părți sau în care judecătorul

cunoaște personal fapte relevante pentru proces; cazul în care, anterior, judecătorul

a avut calitatea de avocat sau a fost audiat ca martor în acel dosar; cazul în care

judecătorul sau un membru al familiei sale are un interes economic în rezultatul

procesului.

Colegiul pentru a se pronunța asupra temeiniciei cererii înaintate de

reprezentantul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Andrei Șveț cu

privire la recuzarea tuturor judecătorilor Curții de Apel Chișinău și strămutarea

pricinii civile la o altă instanță egală în grad consideră imperioasă analiza celor

invocate în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

În hotărârea Kyprianou vs Cyprus (73797/01, 15 decembrie 2005, § 121),

Curtea a rezumat principiile care reies din jurisprudența sa cu privire la

imparțialitatea instanței judecătorești după cum urmează: „Curtea reiterează, în

2

primul rând, că într-o societate democratică este de o importanță fundamentală ca

instanțele judecătorești să inspire încredere populației și, în primul rând,

acuzatului, în cazul procedurilor penale În acest sens, articolul 6 cere instanței, care

cade sub incidența sa, să fie imparțială. Imparțialitatea, în mod normal, denotă

absența prejudecății sau părtinirii, existența sau absența acesteia putând fi probată

în diferite moduri.

Astfel, Curtea în cauza Piersack vs Belgium, (1 octombrie 1982, § 427) face

distincție între o abordare subiectivă, adică încercarea de a constata convingerea

personală sau interesul unui judecător într-o anumită cauză, și o abordare obiectivă,

adică determinarea dacă el a oferit garanții suficiente pentru a exclude orice

îndoială legitimă în acest sens (a se vedea Grieves vs Marea Britanie, 16 decembrie

2003, 57067/00).

În ceea ce privește al doilea test, atunci când testul se aplică unui complet de

judecători, aceasta înseamnă că este necesar de a stabili dacă, pe lângă

comportamentul personal al oricăruia dintre membrii acelui complet, există fapte

care pot fi stabilite și care pot trezi dubii în ceea ce privește imparțialitatea. În

această privință, chiar aparențele pot avea o anumită importanță (a se vedea

Castillo Algar vs Spain și Morel vs France). Atunci când se hotărăște dacă într-o

anumită cauză există motive legitime de a bănui că un complet nu este imparțial,

punctul de vedere al celor care pretind că acesta nu este imparțial este important,

dar nu decisiv. Ceea ce este decisiv este dacă această bănuială poate fi obiectiv

justificată (a se vedea Ferrantelli and Santangelovs. Italy și Wettstein vs

Switzerland).

Colegiul remarcă faptul că, alegațiile invocate de către reprezentantul

Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Andrei Șveț precum că,

magistrații Curții de Apel Chișinău au emis acte de dispoziție judecătorești care au

blocat activitatea instituțiilor subordonate Ministerului Sănătății, însă aceste acte

judecătorești, au fost anulate de instanțele ierarhic superioare, nu pot fi reținute or,

potrivit principiului imutabilității competenței jurisdicționale consacrat la art. 32

alin. (1) din Codul de procedură civilă, care instituie regula potrivit căreia nimeni

nu poate fi lipsit, fără consimțămîntul său, de dreptul la judecarea cauzei sale de

către o instanță sau de judecătorii în a căror competență pricina respectivă este dată

prin lege.

Este criticabilă și nefondată opinia precum că, anterior în Curtea de Apel

Chișinău au fost examinate mai multe cauze civile, avînd drept obiect anularea

ordinelor de concediere a o serie de foști conducători de instituții medico-sanitare

publice din subordinea Ministerului Sănătății, și nu constituie un motiv rezonabil

de a bănui judecătorii instanței date de nepărtinire deoarece asemenea abordări vin

în contradicție cu regulile imperative a competenței teritoriale generale.

Pretinsa atitudine părtinitoare invocată de reprezentantul Ministerului

Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Andrei Șveț are o conotație declarativă și

neprobată or, la acest capitol nu au fost exemplificate împrejurările de ordin

obiectiv sau subiectiv concludente ce ar furniza concluzii cu privire la prezența

prejudecății judecătorilor a cărei recuzare se solicită avînd în vedere că în spiritul

CEDO orice bănuială de imparțialitate urmează să fie obiectiv justificată.

3

Conform art. 52 alin. (5) din Codul de procedură civilă, în proces nu se

admite înaintarea repetată a recuzării aceluiași judecător și pentru aceleași motive

dacă anterior recuzarea lui a fost respinsă. De asemenea, nu se admite: recuzarea

judecătorului din suspiciune în imparțialitatea lui dacă nu sînt cunoscute temeiurile

de drept și de fapt pentru înaintarea recuzării; recuzarea judecătorului căruia i s-a

încredințat verificarea temeiniciei recuzării declarate unui alt judecător; recuzarea

judecătorilor care nu sînt implicați în examinarea pricinii.

Ținând cont de cerințele art. 46 din Codul de procedură civilă privind

componența completelor de judecată, se impune concluzia că, în majoritatea

cazurilor, acestea oricum nu cuprind toți judecătorii care activează într-o instanță.

Prin urmare, cererile de recuzare se pot justifica doar în privința judecătorilor din

același complet, și nicidecum asupra tuturor judecătorilor din instanța respectivă.

Rațiunea legiuitorului este de a nu admite stagnarea înfăptuirii justiției de

către instanța investită de lege, iar extinderea artificială a temeiurilor de recuzare

asupra judecătorilor neimplicați în judecarea cauzelor civile concrete constituie un

abuz de drept din partea justițiabililor, care generează atât tergiversarea procesului,

cât și la prejudicierea intereselor părților adverse.

Astfel, din considerentele menționate, Colegiul civil comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

respinge cererea înaintată de reprezentantul Ministerului Sănătății, Muncii și

Protecției Sociale, Andrei Șveț cu privire la recuzarea tuturor judecătorilor Curții

de Apel Chișinău și strămutarea pricinii la altă instanță egală în grad.

În conformitate cu art. 43 alin. (4), art. 270 din Codul de procedură civilă,

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție

d i s p u n e

A respinge ca neîntemeiată cererea depusă de reprezentantul Ministerului

Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Andrei Șveț cu privire la recuzarea tuturor

judecătorilor Curții de Apel Chișinău și strămutarea cauzei la altă instanță egală în

grad, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Silvia

Cibotari împotriva Ministerului Sănătății cu privire la anularea ordinului de

aplicare a sancțiunii disciplinare, încasarea prejudiciului moral și a cheltuielilor de

judecată.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Luiza Gafton

4