3ra-222/18 — contestarea actului administrativ

3ra-222/18 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

prima instanță, Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani) dosarul nr. 3ra-222/2018

judecător: M. Murguleț

instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău

judecători: L. Bulgac, G. Dașchevici, S. Gîrbu

Î N C H E I E R E

07 martie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu

judecători Ion Druță, Galina Stratulat

examinând admisibilitatea recursului declarat de Andrei Uzunov,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Andrei Uzunov

împotriva Guvernului Republicii Moldova, Cancelariei de Stat a Republicii

Moldova, intervenient accesoriu Olga Gaidarji cu privire la contestarea actului

administrativ, restabilirea în funcție, încasarea salariului pe perioada absenței forțate

de la serviciul, repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 05 octombrie 2017, prin care

a fost respins apelul depus de Andrei Uzunov și menținută hotărârea Judecătoriei

Chișinău (sediul Buiucani) din 13 februarie 2017,

c o n s t a t ă :

La 08 septembrie 2016 Andrei Uzunov, prin intermediul avocatului Artur

Budăi, a depus cerere de chemare în judecată împotriva Guvernului RM și

Cancelariei de Stat a RM, intervenient accesoriu Olga Gaidarji cu privire la

repunerea în termenul de depunere a cererii de chemare în judecată, contestarea

actului administrativ, restabilirea în funcție, încasarea salariului pe perioada absenței

forțate de la serviciul, repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de

judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a menționat că, prin ordinul Cancelariei de

Stat nr. 162-P din 13 martie 2010, a fost numit în funcția de șef adjunct al Oficiului

teritorial Cahul al Cancelariei de Stat, din data de 15 martie 2010 cu salariul de

funcție în mărime de 1 330 lei.

Prin hotărârea Guvernului RM nr. 440 din data de 13 aprilie 2016, a fost

eliberat din funcția menționată în temeiul art. 22 din Legea nr 199 din 16 iulie 2010

cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică și în conformitate

cu pct. 15 din Regulamentul cu privire la organizarea și funcționarea oficiilor

1

teritoriale ale Cancelariei de Stat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 845 din 18

decembrie 2009.

Susține Andrei Uzunov că, nefiind de acord cu Hotărârea nr. 440 din 13

aprilie 2016, s-a adresat cu o cerere prealabilă către Guvernul Republicii Moldova,

însă nu a primit nici un răspuns, motiv din care, la data de 15 mai 2016 s-a adresat în

instanța de judecată.

Prin încheierea Judecătoriei Centru mun.Chișinău din 20 mai 2015, cererea

reclamantului a fost restituită, încheiere cu care a luat cunoștință la data de 24 august

2016, motiv din care reclamantul a omis termenul de adresare în judecată și solicită

și repunerea în termen.

Totodată, indică că, în perioada 11 aprilie 2016-17 aprilie 2016, s-a aflat în

concediu medical, perioadă în care angajatorul nu a fost în drept să-l elibereze din

funcție fără a-i aduce la cunoștință despre acest fapt, ori, art. 86 alin. (2) Codul

muncii prevede dreptul la concediu suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului în

vîrstă de la 3 la 6 ani, în perioada îndeplinirii obligațiilor de stat sau obștești, precum

și în perioada detașării, cu excepția cazurilor de lichidare a unității.

Afirmă că, operând eliberarea din funcție, pîrîtul nu a reținut că ordinul de

numire a reclamantului în funcție a fost emis în conformitate cu art. 28 alin. (1) j lit.

a) și art. 31 al Legii nr. 158 din 04 iunie 2008 cu privire la funcția publică și statutul

funcționarului public, reclamantul ocupând funcția publică prin concurs.

Astfel, pîrîtul eronat a emis Hotărîrea contestată în baza art. 22 din Legea nr.

199 din 16 iulie 2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate

publică.

De asemenea, este de reținut că, este ilegală și operarea concedierii în

temeiul pct. 15 din Regulamentul cu privire la organizarea și funcționarea oficiilor

teritoriale ale Cancelariei de Stat, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 845 din 18

decembrie 2009, or, norma în cauză a fost modificată prin Hotărîrea Guvernului nr.

333 din 23 martie 2016, dată din care Guvernul și-a asumat dreptul de a numi și

elibera din funcție șefii adjuncți, iar potrivit art. 18 alin. (4) din Legea nr. 317 din 18

iulie 2003 privind actele normative ale Guvernului și ale altor autorități ale

administrației publice central și locale „actul normativ, de regulă, nu are efect

retroactiv”. Deci, modificarea supranumită emisă în vederea executării legii nu poate

avea caracter retroactiv și produce efecte juridice numai pentru viitor.

Afirmă reclamantul că, dispunînd eliberarea din funcție, pârâtul nu a indicat

temeiul eliberării din funcție, limitîndu-se la prevederile art. 22 din Legea nr. 199

din 16 iulie 2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică,

adică la încetarea mandatului, pe cînd norma dată, prin cele patru aliniate pe care le

conține, reglementează diferitele situații a încetării mandatului, iar pîrîtul nu a

menționat nici unul din aceste temeiuri.

Consideră reclamantul că, eliberarea sa din funcția de șef-adjunct al Oficiului

teritorial Cahul al Cancelariei de Stat a avut loc cu derogarea de la prevederile legale

aplicabile speței și la fel, odată ce se constată că ordinul contestat nu conține nici un

temei care a stat la baza concedierii și că la emiterea acestuia au fost aplicate eronat

prevederile Legii nr. 199 din 16 iulie 2010 cu privire la statutul persoanelor cu

funcții de demnitate publică, nu poate fi considerat ca legal.

2

Reține Andrei Uzunov că, cumulul încălcărilor admise de către pîrît la

operarea eliberării reclamantului din funcție, cu certitudine indică asupra ilegalității

hotărîrii emise.

Susține că, eliberarea ilegală din serviciu constituie o violare a art. 43 din

Constituție. Totodată, acțiunile pârâtului sunt vădit contrare și prevederilor art. 24 al

Cartei sociale europene (ratificate prin Legea nr. 484 din 28 septembrie 2001 pentru

ratificarea parțială a Cartei sociale europene revizuite, publicată pe data de 26

octombrie 2001 în Monitorul Oficial nr. 130, art. nr. 959).

Solicită Andrei Uzunov repunerea în termenul de depunere a cererii de

chemare în judecată, anularea hotărârii Guvernului RM nr.440 din 13 aprilie 2016 cu

privire la eliberarea reclamantului din serviciu, restabilirea în funcția deținută

anterior de șef-adjunct al Oficiului teritorial Cahul al Cancelariei de Stat, radierea

înscrisurilor referitor la eliberarea din funcție din carnetul de muncă, încasarea

salariului pe perioada absenței forțate de la serviciu, repararea prejudiciului moral în

mărime de 25 000 lei și încasarea cheltuielilor de asistență juridică în sumă de

12 000 lei.

Pe parcursul examinării cauzei în prima instanță, reclamantul a depus o

cerere de concretizare a cerințelor, solicitînd compensarea cheltuielilor de asistență

juridică în mărime de 13 000 lei.

Prin hotărîrea Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani) din 13 februarie 2017,

a fost respinsă cererea lui Andrei Uzunov cu privire la repunerea în termenul de

contestare. A fost respinsă acțiunea în partea anulării hotărârii Guvernului RM

nr.440 din 13 aprilie 2016, restabilirii în funcție și radierii înscrisurilor despre

eliberare din funcție ca fiind tardivă, iar în partea încasării salariului pentru perioada

absenței forțate de la muncă, repararea prejudiciului moral în mărime de 25 000 lei

și încasarea cheltuielilor de judecată în sumă de 12 000 lei ca nefondat.

La 06 martie 2017 Andrei Uzunov a depus apel împotriva hotărârii

Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani) din 13 februarie 2017, solicitând admiterea

acestuia, casarea hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a

acțiunii.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 05 octombrie 2017 a fost respins

apelul declarat de Andrei Uzunov și menținută hotărârea Judecătoriei Chișinău

(sediul Buiucani) din 13 februarie 2017.

La 28 decembrie 2017 Andrei Uzunov a declarat recurs împotriva deciziei

Curții de Apel Chișinău din 05 octombrie 2017, solicitând admiterea recursului,

casarea deciziei instanței de apel cu remiterea cauzei la rejudecare în instanța de

apel.

În motivarea recursului a indicat că, hotărârile instanțelor judecătorești

afectează substanța dreptului justițiabilului la un tribunal, astfel prin respingerea

acțiunii acestuia pe motiv de tardivitate, fondul cauzei civile nu a fost examinat, iar

garanția instituită de art.6 parag.1 din Convenție a fost neglijată de către instanțele

inferioare.

Indică că dreptul la un tribunal nu este absolut, fiind admise anumite limitări

implicite ale acestuia, astfel instanța europeană a arătat că statele contractante

3

dispun, în această materie, de o anumită marjă de apreciere. Una din limitările

acestui drept care este compatibilă cu spiritul Convenției este prescripția extinctivă.

Indică că din circumstanțele speței rezultă faptul că recurentul/reclamantul a

înaintat acțiunea în judecată în termenul prevăzut de lege, însă Judecătoria Centru,

mun. Chișinău emițând o încheiere de restituire a cererii de chemare în judecată din

motiv că o altă instanță de judecată este competentă să o examineze nu a expediat

și în adresa sa încheierea menționată.

Totodată, faptul că recurentul nu a recepționat încheierea de restituire a

cererii de chemare în judecată se confirmă și prin materialele cauzei. Respectiv

recurentul ridicând personal încheierea menționată la 24 august 2016, a depus

acțiunea în judecată la instanța competentă la 08 septembrie 2016.

Reiterează recurentul că s-a adresat cu cerere de chemare în judecată cu 3

zile înainte de expirarea termenului de prescripție, prin urmare atitudinea neglijentă

și pasivă nu-i poate fi imputată.

Afirmă recurentul că toate garanțiile unui proces echitabil, garanții apărute în

ordinea de drept națională și de CEDO nu prezintă nici un interes în abseța însăși a

procesului, astfel, accesul la justiție este condiția sine qua non pentru echitatea

actului justiției, condiție care poate fi restînsă doar în cazuri excepționale,

prevăzute de lege, urmărind un scop legitim, ceea ce în speță nu s-a constatat.

De asemenea, consideră recurentul că ilegalitatea hotărârii Guvernului RM

nr.440 din 13 aprilie 2016, care este un act administrativ de eliberare din funcție a

angajatorului, rezultă din aplicarea retroactivă a Legii nr.199 din 16 iulie 2010 cu

privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică asupra relațiilor de

muncă a recurentului, în concret asupra încetării relațiilor de muncă, precum și din

caracterul general și lipsit de argumentare al actului administrativ respectiv.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Astfel, prin prisma dispoziției citate, completul Colegiului civil, comercial și

de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat

la 28 decembrie 2017 în termen, în cazul în care copia deciziei Curții de Apel

Chișinău din 05 octombrie 2017 a fost expediată participanților la proces la 09

noiembrie 2017 (f.d.127), iar dovada recepționării acesteia lipsește la materialele

cauzei.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia. În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea

recursului se decide în lipsa acesteia.

La 31 ianuarie 2018, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa

Guvernului RM, Olgăi Gaidarji copia cererii de recurs cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii referinței.

La 19 februarie 2018 Guvernul RM a depus referință împotriva recursului lui

Andrei Uzunov prin care a solicitat considerarea recursului ca inadmisibil.

4

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul

raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și

face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin.

(2).

Audiind raportul verbal al judecătorului raportor și verificând temeiurile

invocate în recurs în raport cu materialele cauzei civile, completul Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că

recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) a aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în

care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul

în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța

judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Completul Colegiului menționează că Andrei Uzunov în cererea de recurs nu

a invocat nici unul din temeiurile de declarare prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau

(4) Codul de procedură civilă.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Completul judiciar indică că procedura admisibilității constă în verificarea

faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432

alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, fără a se examina temeinicia lor.

În acest sens, completul reiterează prin prisma jurisprudenței CEDO că „...

art. 6 § 1 al Convenției, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o

instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul

declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de

șanse de succes.” (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a

Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Astfel, din considerentele menționate și având în vedere faptul că, instanța de

apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură și

aplicarea corectă a legii materiale, iar în esența lor argumentele recursului, au fost

verificate minuțios, la judecarea pricinii în ordine de apel, completul Colegiului

5

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la

concluzia de a considera recursul declarat de Andrei Uzunov, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Cod de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție,

d i s p u n e :

Recursul declarat de Andrei Uzunov se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu

judecători Ion Druță

Galina Stratulat

6