2ra-253/18 — încasarea sumei, dobânzii de întârziere, compensarea cheltuielilor de judecată

dosarul nr. 2ra-253/18

prima instanță: Judecătoria Rezina – A. Balan

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – M. Guzun, N. Simciuc și Iu. Cotruță

Î N C H E I E R E

28 februarie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului Tatiana Vieru

judecători Maria Ghervas și Luiza Gafton

examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de Pavel

Petru,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Pavel Petru

împotriva lui Pantaz Mihail și Pantaz Maria cu privire la încasarea datoriei, dobânzii

de întârziere și cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 02 mai 2017, prin care s-a

respins apelul declarat de Pavel Petru și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Rezina

din 22 august 2016, prin care acțiunea a fost respinsă

c o n s t a t ă:

La 08 aprilie 2016 Pavel Petru a depus cerere de chemare în judecată împotriva

lui Pantaz Mihail și Pantaz Maria cu privire la încasarea datoriei, dobânzii de

întârziere și cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată Pavel Petru a indicat că în luna

august 2014, i-a împrumutat Mariei Pantaz suma de 100 000 lei pe termen până în

luna mai 2015.

În luna decembrie 2014 Pantaz Mihail a insistat să îi mai împrumute suma de

50 000 lei, însă din considerent că dânsul nu dispunea de așa sumă, pârâtul a insistat

să împrumute această sumă de la Badan Petru.

Balan Petru dispunea doar de suma de 46 000 lei, pe care împrumutat-o el din

numele său și ulterior a împrumutat-o lui Pantaz Mihail.

În luna mai 2015 adresându-se pârâților în vederea rambursării datoriei, aceștia

i-au comunicat că nu dispun de această sumă.

S-a adresat organului de poliție cu plângere, însă Inspectoratul de Poliție

Rezina, examinând plângerea sa i-a recomandat să soluționeze problema pe cale

judecătorească și a emis ordonanță privind neînceperea urmăririi penale, pe motiv că

în acțiunile pârâților nu se regăsesc elemente ale infracțiunii prevăzute de art. 190

alin. (5) Codul de procedură civilă.

Obligația pârâților este purtătoare de dobândă conform art. 619 alin. (1) Codul

civil și este în mărime 32 368,2 lei.

Pavel Petru cere încasarea de la Pantaz Maria și Pantaz Mihail a datoriei în

mărime de 146 000 lei, dobânzii de întârziere în mărime de 32 368,2 lei pentru

perioada lunilor mai 2015 – aprilie 2016 și a cheltuielilor de judecată (f.d. 2).

Pavel Petru a depus cerere de majorare a pretențiilor solicitând încasarea de la

Pantaz Maria și Pantaz Mihail a datoriei în mărime de 146 000 lei, dobânzii de

1

întârziere în mărime de 41 150 lei pentru perioada 01 mai 2015 – 22 august 2016 și

a cheltuielilor de judecată (f.d. 31-32).

Prin hotărârea Judecătoriei Rezina din 22 august 2016 s-a respins cererea de

chemare în judecată depusă de Pavel Petru (f.d.53, 56-58).

La 25 august 2016 avocatul Lefter Stela, împuternicită prin mandatul din 23

mai 2016 să acorde asistență juridică în instanța de judecată (f.d. 11), a declarat în

interesele lui Pavel Petru apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Rezina din

22 august 2016 (f.d. 55), iar la 27 septembrie 2016 prin trimitere poștală avocatul

Lefter Stela și Pavel Petru au depus apel suplimentar împotriva aceleași hotărâri (f.d.

76-77).

Prin de decizia Curții de Apel Chișinău din 02 mai 2017 s-a respins apelul

declarat de Pavel Petru și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Rezina din 22 august

2016 (f.d. 96-100).

În motivarea soluțiilor instanțele de judecată au reținut că Pavel Petru a invocat

drept probe care confirmă împrumutul sumelor de bani ordonanța privind neînceperea

urmăririi penale din 26 februarie 2016 și declarațiile Mariei Pantaz care confirmă

apariția raportului obligațional. În ordonanța de neîncepere a urmăririi penale din 26

februarie 2016 Pantaz Maria confirmă că a împrumutat de la Pavel Petru suma de

100 000 lei, însă indică că banii i-a restituit din contul creditului contractat pe numele

lui Pantaz Mihail.

La 20 decembrie 2017 prin trimitere poștală Pavel Petru a declarat recurs

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 02 mai 2017, solicitând admiterea

acestuia, casarea ambelor hotărâri judecătorești și emiterea unei noi hotărâri de

admitere a acțiunii.

În motivarea cererii de recurs Pavel Petru a indicat că instanța de apel nu s-a

expus în privința tuturor argumentelor invocate în cererea de apel.

Având în vedere relația de încredere pe care a avut-o cu intimații le-a

împrumutat acestora sumele de 100 000 lei și 46 000 lei, fără a semna recipise.

Instanțele de judecată urmau să aplice prevederile art. 700 alin. (2) Codul civil,

potrivit cărora pentru valabilitatea unui contract prin care se recunoaște existența

unei obligații este necesară o declarație scrisă de recunoaștere.

În apărarea poziției sale, pârâții au prezentat contractul de credit încheiat între

Panzat Mihail și banca comercială ,,Moldindconbank” societate pe acțiuni, invocând

că suma contractată a fost luată pentru a restitui datoria față de dânsul, însă nu au fost

prezentate probe care să confirme că această sumă i-a fost transmisă lui.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea

dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului,

dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea

depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul

neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în

lipsa acesteia.

La 22 ianuarie 2018 Curtea Supremă de Justiție a expediat intimaților o copie

a cererii de recurs, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței

timp de o lună de la data primirii copiei respective.

Prin referința depusă la 22 februarie 2018 avocatul Matcovschi Andrian în

interesele lui Pantaz Mihail a invocat că recursul este depus cu omiterea termenului

de declarare și că nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) Codul de procedură civilă.

2

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul

raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face

un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2).

Verificând argumentele invocate de Pavel Petru în cererea de recurs pe baza

materialelor din dosar și a referinței depuse de avocatul Matcovschi Andrian în

interesele lui Pantaz Mihail, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat este

inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 433 lit. b) Codul de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul este depus cu omiterea termenului

de declarare prevăzut la art. 434.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

La 05 iunie 2017 Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa lui Pavel Petru

copia deciziei din 02 mai 2017 (f.d. 101), însă la materialele pricinii lipsesc probe

care ar confirma recepționarea de către destinatar a copiei deciziei instanței de apel.

În condițiile în care este imposibilă stabilirea cu certitudine a datei la care

recurentul a recepționat copia deciziei instanței de apel și nu poate fi stabilită

omiterea termenului de declarare a recursului în situații incerte, completul Colegiului

consideră necesar de a aprecia recursul declarat de Pavel Petru ca fiind depus în

interiorul termenului de declarare.

În conformitate cu art. 433 lit. c) Codul de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care persoana care a înaintat recursul nu este în

drept să-l declare.

În speță, recursul a fost semnat de Pavel Petru, recurentul fiind partea în proces

care a declanșat acțiunea, astfel încât temeiul stipulat de art. 433 lit. c) Codul de

procedură civilă nu are incidență.

În conformitate cu art. 433 lit. d) Codul de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul se depune în mod repetat după ce a

fost examinat.

La caz, instanța de recurs relevă că nici temeiul prevăzut de art. 433 lit. d) Cod

de procedură civilă nu este aplicabil.

Luând în considerare cele constatate supra, instanța de recurs conchide că

recursul nu poate fi considerat inadmisibil în baza temeiurilor enumerate de art. 433

lit. b), c) sau d) Cod de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

În conformitate cu art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul de procedură civilă, se

consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în

care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care:

3

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în

care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Aceste dispoziții legale fundamentează ideea potrivit căreia judecarea

recursului exercitat conform Secțiunii a 2-a, Cap. XXXVIII, Cod de procedură civilă,

are un caracter devolutiv și privește în exclusivitate probleme de drept material și

procedural, verificându-se legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în fapt.

Astfel, sarcina instanței de recurs la această etapă este de a verifica temeiurile

recursului și argumentele privind caracterul ilegal al deciziei atacate, în limitele în

care au fost formulate și prin prisma drepturilor garantate de Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

Completul evidențiază că în lumina jurisprudenței Curții Europene a

Drepturilor Omului, procedura de examinare a admisibilității unui recurs în materie

civilă trebuie să corespundă în principiu garanțiilor unui proces echitabil, consfințite

de art. 6 din CEDO, în special cu referire la dreptul de acces liber la justiție și la

dreptul subsecvent de a fi audiat de o instanță judecătorească (hotărârile Delcourt

contra Belgiei din 17 ianuarie 1970 și Erfar-Avef contra Greciei din 27 martie 2014).

În acest context, Completul reține că dreptul unei persoane de acces liber la

justiție poate fi limitat, inclusiv prin instituirea procedurii de examinare a

admisibilității recursului, or prin însăși natura lor, condițiile pentru examinarea unei

cereri introduse pe o cale de atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile

stabilite pentru o cale de atac ordinară. Asemenea rigori urmăresc scopul de aplicare

și interpretare unitară a legislației și îndeplinesc funcțiile de administrare eficientă a

justiției, fiind în deplină concordanță cu art. 6 din CEDO (hotărârea Trevisanato

contra Italiei din 15 septembrie 2016).

Completul statuează că obligația de a motiva un act judecătoresc poate varia în

funcție de natura actului în cauză (hotărârea Hansen contra Norvegiei din 2 octombrie

2014), iar în concepția CtEDO, nu se impune motivarea detaliată a deciziei unei

instanțe de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge un

recurs ca fiind „lipsit de șanse de succes” (hotărârea Nersesyan contra Armeniei din

19 ianuarie 2010).

Completul notează că cererea de recurs depusă de Pavel Petru este întemeiată,

în drept, pe temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2) lit. a) Codul de procedură civilă.

Totuși, din conținutul cererii de recurs rezultă că, în mare parte, Pavel Petru a

reluat criticile formulate în faza procesuală anterioară, asupra cărora instanța de apel

4

s-a pronunțat cu suficientă putere de convingere, iar invocarea pretinselor încălcări

admise de instanța de apel nu este suficient de fundamentată.

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care

se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție menționează că procedura admisibilității constă în verificarea

faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432

alin. (2), (3) și (4) Codul de procedură civilă.

Astfel, din motivele menționate și având în vedere că instanța de apel și prima

instanță au examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept

material, procedural și apreciind corect probele administrate au emis hotărâri legale,

iar argumentele invocate de Pavel Petru în cererea de recurs poartă caracter declarativ

și nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de Pavel Petru se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului Tatiana Vieru

Judecători Maria Ghervas

Luiza Gafton

5