Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 07.02.2018
casat

2rh-41/18 — partajarea bunului proprietate comună

HOTĂRÂRE
07.02.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
partajarea bunului proprietate comună
Temei legal
temeiurile declarării revizuirii
Citează această cauză
2rh-41/18 — partajarea bunului proprietate comună (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

prima instanță, Judecătoria Ciocana, mun. Chișinău dosarul nr. 2rh-41/2018 judecător: A. Spoială instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău judecător: L. Bulgac, G. Dașchevici, S. Gîrbu instanța de recurs, Curtea Supremă de Justiție judecători: Iu. Sîrcu, I. Druță, G. Stratulat Î N C H E I E R E 07 februarie 2018 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, Iulia Sîrcu judecători Ion Druță, Galina Stratulat examinând, fără înștiințarea participanților la proces, cererea de revizuire depusă de Vladimir Stoianov, prin intermediul avocatului Vitalie Rotaru, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Alexei Stoianov împotriva Oxanei Stoianov și lui Vladimir Stoianov cu privire la partajarea bunului imobil proprietate comună pe cote părți, vânzarea silită a bunului imobil cu atribuirea cotei părți din vânzarea bunului imobil, împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție din 17 ianuarie 2018, prin care a fost respins recursul declarat de Vladimir Stoianov, prin intermediul avocatului Vitalie Rotaru și menținută încheierea Curții de Apel Chișinău din 05 octombrie 2017, c o n s t a t ă : La 15 mai 2015, Alexei Stoianov s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Oxanei Stoianov și lui Vladimir Stoianov cu privire la partajarea bunului imobil proprietate comună pe cote părți, vânzarea silită a bunului imobil cu atribuirea cotei părți din vânzarea bunului imobil.

Prin hotărârea Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 30 iunie 2015 s-a admis integral cererea de chemare în judecată înaintată de Alexei Stoianov. S-a stabilit cotele-părți ideale din bunul imobil situat în XXXXX cu atribuirea a câte 1/3 cotă-parte ideală fiecărui coproprietar. S-a partajat XXXXX prin vinderea acestuia la licitație și distribuirea prețului după cum urmează: lui Alexei Stoianov – 1/3 din valoarea bunului, Oxanei Stoianova – 1/3 din valoarea bunului și lui Vladimir Stoianov -1/3 din valoarea bunului. S-a încasat în mod solidar de la Vladimir Stoianov și Oxana Stoianova în beneficiul lui Alexei Stoianov suma de 7 338,91 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe la 28 iulie 2015, Oxana Stoianova a declarat apel, solicitând casarea hotărârii primei instanțe.

1 Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 28 ianuarie 2016 s-a respins apelul declarat de Oxana Stoianova cu menținerea hotărârii Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 30 iunie 2015. La 27 aprilie 2016, Oxana Stoianova a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu restituirea cauzei spre rejudecare în prima instanță. Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 29 iunie 2016 s-a considerat inadmisibil recursul declarat de Oxana Stoianova. La 16 decembrie 2016, Oxana Stoianova a depus cerere de revizuire, solicitând casarea hotărârilor cu examinarea recursului. Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 25 ianuarie 2017 s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire înaintată de Oxana Stoianova.

La 23 martie 2017, Mihail Stoianov a depus cerere de revizuire, solicitând casarea hotărârilor restituirea cauzei spre rejudecare. Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 12 aprilie 2017 s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire înaintată de Mihail Stoianov. La 07 iunie 2017, Vladimir Stoianov a depus cerere de apel împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând repunerea în termenul de declarare a apelului cu casarea hotărârii și restituirea cauzei spre rejudecare în prima instanță. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 05 octombrie 2017 s-a respins ca neîntemeiată cererea lui Vladimir Stoianov privind repunerea în termenul de declarare a apelului. S-a restituit cererea de apel declarată de Vladimir Stoianov, ca depus în afara termenului legal.

La 17 octombrie 2017, Vladimir Stoianov, prin intermediul avocatului Vitalie Rotaru a depus recurs nemotivat, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 05 octombrie 2017, solicitând admiterea recursului cu casarea încheierii și restituirea cauzei spre rejudecare.

Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 17 ianuarie 2018 s-a respins recursul declarat de Vladimir Stoianov, prin intermediul avocatului Vitalie Rotaru și s-a menținut încheierea Curții de Apel Chișinău din 05 octombrie 2017. La 19 ianuarie 2018, Vladimir Stoianov, prin intermediul avocatului Vitalie Rotaru a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție din 17 ianuarie 2018, solicitând în temeiul prevederilor art. 449 lit. b) Cod de procedură civilă, admiterea cererii de revizuire, casarea deciziei Curții Supreme de Justiție din 17 ianuarie 2018, cu reținerea cauzei în Curtea Supremă de Justiție pentru examinarea recursului împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 05 octombrie 2017 și remiterea cauzei spre rejudecare în instanța de apel.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a invocat că instanța de recurs nu s-a expus asupra cererii de recurs motivată, deși o atare cerere a fost depusă la 03 ianuarie 2018, fiind înregistrată la Curtea Supremă de Justiție cu numărul de intrare 03. La 23 ianuarie 2018, în adresa intimaților a fost expediată copia cererii de revizuire cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței, însă intimații nu și- au valorificat dreptul procedural respectiv și nu au depus referință la prezenta cerere de revizuire.

2 Studiind materialele dosarului și verificând argumentele invocate în cererea de revizuire depusă de Vladimir Stoianov, prin intermediul avocatului Vitalie Rotaru, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție o consideră întemeiată și care urmează a fi admisă cu casarea deciziei Curții Supreme de Justiție din 17 ianuarie 2018 și reținerea cauzei pentru examinarea recursului în Curtea Supremă de Justiție, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 449 lit. b) Cod de procedură civilă, revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale pricinii care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedește că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a pricinii.

În conformitate cu art. 453, alin. (1), lit. b) Cod de procedură civilă, după ce examinează cererea de revizuire, instanța emite încheierea de admitere a cererii de revizuire și de casare a hotărârii sau deciziei supuse revizuirii. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că, în cazul când se invocă temeiul de revizuire – devenirea cunoscută a unor circumstanțe sau fapte esențiale ale cauzei care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuentului, este important ca circumstanțele sau faptele date existente obiectiv până la data pronunțării hotărârii, să fie confirmate prin prezentarea unor probe concludente.

Esențial este ca revizuentul să nu fi știut anterior pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere despre aceste circumstanțe (sau fapte) și nici să nu fi avut posibilitatea de a le cunoaște, dar să fi existat până la momentul pronunțării hotărârii și care să fie descoperite după ce hotărârea judecătorească a devenit irevocabilă. De asemenea, este absolut necesar ca circumstanțele și faptele respective să fie fundamentale și obligatorii pentru a justifica retractarea unei hotărâri judecătorești rămase irevocabile.

În speță, materialele cauzei atestă că prin decizia Curții Supreme de Justiție din 17 ianuarie 2018, recursul declarat de Vladimir Stoianov, prin intermediul avocatului Vitalie Rotaru, a fost respins ca fiind nemotivat, cu menținerea încheierii Curții de Apel Chișinău din 05 octombrie 2017. Instanța de recurs a conchis că este în imposibilitate de a verifica legalitatea încheierii contestate și de a se expune asupra temeiniciei recursului declarat în lipsa indicării esenței, temeiurilor recursului și argumentelor privind ilegalitatea încheierii atacate, având în vedere că la materialele dosarului lipsește cererea de recurs motivată. Însă, la prezenta cerere de revizuire, Vladimir Stoianov, prin intermediul avocatului Vitalie Rotaru a anexat copia cererii de recurs motivată, înregistrată la 03 ianuarie 2018 în cancelaria Curții Supreme de Justiție cu numărul de intrare 03 (f.d.

2, Vol. II). În circumstanțele relevate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că lipsa la materialele dosarului a recursului motivat, la momentul examinării acestuia, nu poate fi imputată revizuentului-recurent, fiind o omisiune a instanței de judecată. Prin urmare, argumentele invocate de către revizuent sunt întemeiate și se încadrează în limitele prevederilor art. 449 lit. b) Cod de procedură civilă, având în 3 vedere faptul că la momentul examinării recursului, în fața Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție nu a fost prezentată cererea de recurs motivat și că această omisiune a influențat modul de soluționare a cauzei în ordine de recurs.

În asemenea împrejurări și întru evitarea admiterii unei încălcări a dispozițiilor statuate la art. 6 § 1 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite cererea de revizuire înaintată de Vladimir Stoianov, prin intermediul avocatului Vitalie Rotaru, a casa decizia Curții Supreme de Justiție din 17 ianuarie 2018 cu reținerea cauzei pentru examinarea recursului în Curtea Supremă de Justiție. În conformitate cu art. art. 269-270, art. 453 alin. (1) lit. b) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e : Se admite cererea de revizuire depusă de Vladimir Stoianov, prin intermediul avocatului Vitalie Rotaru.

Se casează decizia Curții Supreme de Justiție din 17 ianuarie 2018, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Alexei Stoianov împotriva Oxanei Stoianov și lui Vladimir Stoianov cu privire la partajarea bunului imobil proprietate comună pe cote părți, vânzarea silită a bunului imobil cu atribuirea cotei părți din vânzarea bunului imobil. Se reține în Curtea Supremă de Justiție cauza civilă pentru rejudecarea recursului declarat de Vladimir Stoianov, prin intermediul avocatului Vitalie Rotaru împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 05 octombrie 2017, în alt complet de judecată. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței, Iulia Sîrcu judecători Ion Druță Galina Stratulat 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-03-28
0,98
2r-189/18 — partajarea bunului imobil proprietate comuna pe cote parti, vânzarea silită a bunului imobil cu atribuirea cotei părti din vânzare
prima instanţă: Judecătoria Ciocana mun. Chişinău dosarul nr. 2r-189/18 Judecător: A. Spoială instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău Judecători: N. Traciuc, M. Anton, I. Cotruţă D E C I Z I E 28 martie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil,
CSJ 2018-01-17
0,98
2r-27/18 — partajarea bunului proprietate comună
prima instanţă, Judecătoria Ciocana, mun. Chișinău dosarul nr. 2r-926/2017 judecător: A. Spoială 2r-27/2018 instanța de apel, Curtea de Apel Chişinău judecător: L. Bulgac, G. Dașchevici, S. Gîrbu D E C I Z I E 17 ianuarie 2018 mun. Chişinău
CSJ 2019-02-13
0,97
2r-98/19 — partajarea bunului
Dosarul nr. 2r-98/19 Prima instanță: Judecătoria Ciocana, mun. Chişinău (A. Spoială) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (V. Negru, A. Pahopol, A. Bostan) DECIZIE 13 februarie 2019 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contenc
CSJ 2017-01-25
0,96
2rh-34/17 — stabilirea cotelor-părți ideale din bunul imobil proprietate comună, partajarea bunului imobil proprietate comună pe cote-părți
dosarul nr. 2rh-34/17 prima instanță - (Judecătoria Botanica, mun. Chișinău) A. Spoială instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) N. Traciuc, M. Anton, Iu. Cotruță instanța de recurs - (Curtea Supremă de Justiție) S. Filincova, M. Gherva
CSJ 2017-04-12
0,96
2rh-93/17 — stabilirea cotelor-părți ideale din bunul imobil proprietate comună, partajarea bunului imobil proprietate comună pe cote-părți
dosarul nr. 2rh-93/17 prima instanță - (Judecătoria Botanica, mun. Chișinău) Al. Spoială instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) N. Traciuc, M. Anton, Iu. Cotruță instanța de recurs - (Curtea Supremă de Justiție) S. Filincova, M. Gherv
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă