2rci-45/18 — incasarea remuneratiei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- incasarea remuneratiei
- Temei legal
- citarea legala
2rci-45/18 — incasarea remuneratiei (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Dosarul nr. 2rci-45/18 Prima instanță: Curtea de Apel Bălți (jud. N. Chircu) D E C I Z I E 31 ianuarie 2018 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală Judecători Nicolae Craiu Maria Ghervas examinând recursul declarat de lichidatorul Întreprinderii Individuale „Ghimpu Leonid” – Gubceac Dmitrii, în cadrul procesului de insolvabilitate intentat față de Întreprinderea Individuală „Ghimpu Leonid”. împotriva încheierii din 04 decembrie 2017 a Curții de Apel Bălți, c o n s t a t ă: La 11 august 2016 Inspectoratul Fiscal de Stat Edineț a depus în instanța de insolvabilitate cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate față de ÎI „Ghimpu Leonid”, din motivul incapacității de plată.
Prin hotărârea din 23 septembrie 2016 a Curții de Apel Bălți s-a admis spre examinare cererea introductivă depusă de Inspectoratul Fiscal de Stat Edineț cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de ÎI „Ghimpu Leonid”; s-a declarat ÎI „Ghimpu Leonid” ca fiind întreprindere insolvabilă; s-a dispus inițierea procedurii simplificate a falimentului și dizolvarea ÎI „Ghimpu Leonid”; s-a ridicat dreptul lui Ghimpu Leonid în administrarea întreprinderii și s-a propus debitorului să desemneze, în termen de 10 zile de la data hotărârii de intentare a procesului de insolvabilitate, un reprezentant pentru a reprezenta interesele întreprinderii și a participa la procedura din numele și contul debitorului; s-a desemnat în funcție de lichidator al debitorului Gubceac Dmitrii, deținătorul autorizației de administrator autorizat nr. 37 din 14.01.2015; s-a obligat lichidatorul debitorului Gubceac Dmitrii să notifice creditorii ÎI „Ghimbu Leonid” despre înregistrarea cererilor de validare a creanțelor în vederea întocmirii tabelului definitiv al creanțelor în termen de cel mult 45 zile de la data intentării debitorului în procedura simplificată a falimentului, adică până la 04 noiembrie 2016; să facă un apel special în adresa creditorilor garantați cu propunerea de a preciza neîntârziat bunurile asupra cărora dețin un drept de preferință; să verifice,
să întocmească și să prezinte instanței de insolvabilitate, nu mai târziu de 19 noiembrie 2016, tabelul definitiv al creanțelor, proiectul bilanțului de lichidare care să reflecte valoarea activelor sau actul de creanță a acestora, inclusiv creanțele confirmate și datoriile, precum și un raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la insolvabilitate cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabile și premisele angajării răspunderii acestora în condițiile legii; s-a stabilit ședința de validare a creanțelor și prima adunare de raportare - 09 decembrie 2016, ora 11:00. Prin încheierea din 04 decembrie 2017 a Curții de Apel Bălți s-a respins cererea administratorului autorizat Gubceac Dmitrii privind încasarea remunerației lichidatorului ÎI „Ghimpu Leonid” în procedura falimentului simplificat.
La 21 decembrie 2017, lichidatorul ÎI „Ghimpu Leonid” – Gubceac Dmitrii a declarat recurs împotriva încheierii din 04 decembrie 2017 a Curții de Apel Bălți solicitând casarea acesteia cu soluționarea fondului cauzei și emiterea unei noi decizii prin care acțiunea să fie admisă integral. În motivarea recursului s-a indicat că, instanța de insolvabilitate, examinând cauza, a încălcat dreptul la un proces echitabil, a aplicat eronat normele de drept material, fapt ce a dus la emiterea unei încheieri evident neîntemeiate și ilegale. Totodată, instanța de insolvabilitate nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele cauzei, fapt ce au dus la soluționarea greșită a pricinii, aplicând eronat și greșit normele de drept procesual prin interpretarea eronată a legii, iar în rezultat a emis o încheiere nemotivată, nefondată, ilegală și abuzivă.
Consideră recurentul că, instanța de insolvabilitate nu a aplicat corect prevederile art. 70 din Legea insolvabilității, art. 118, 121 din Codul de procedură civilă. Conform art. 8 alin.(1) al Legii insolvabilității nr.149 din 29 iunie 2012, hotărârile și încheierile instanței de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunțării și numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege.
Instanța de insolvabilitate a adoptat încheierea contestată la data de 04 decembrie 2017, iar lichidatorul ÎI „Ghimpu Leonid” – Gubceac Dmitrii a declarat recurs la 21 decembrie 2017. Materialele cauzei atestă că încheierea contestată a fost expediată în adresa recurentului, prin intermediul poștei electronice, la 17 decembrie 2017 și recepționată de către lichidatorul debitorului la 18 decembrie 2017. Colegiul consideră că recursul declarat la 21 decembrie 2017 de către lichidatorul ÎI „Ghimpu Leonid” – Gubceac Dmitrii împotriva încheierii din 04 decembrie 2017 a Curții de Apel Bălți, este în termen.
Verificând actul de dispoziție contestat, în raport cu materialele dosarului și a argumentelor invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că recursul declarat de lichidatorul ÎI „Ghimpu Leonid” – Gubceac Dmitrii este întemeiat și urmează a fi admis, rezultând din următoarele considerente. Conform art. 1 alin.(4) al Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, procesul de insolvabilitate se desfășoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă și cu cele ale prezentei legi. În conformitate cu art.427 lit.b) CPC, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial încheierea, restituind pricina spre rejudecare.
În conformitate cu art. 432, alin. (3), lit. b) CPC, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul când pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data și ora ședinței de judecată. Instanța de recurs consideră că Curtea de Apel Bălți la examinarea cauzei a încălcat normele de drept procedural și anume nu a garantat recurentului posibilitatea de a fi prezent în ședința de judecată și, respectiv, de a prezenta probe și alte date importante pentru soluționarea cauzei, precum și de a participa la 2 dezbaterile judiciare, de a înainta obiecții și a da explicații. Conform art. 6 alin. (1), (2) din Legii insolvabilității, citarea participanților la proces se efectuează de către instanța de insolvabilitate din oficiu.
În procedurile contencioase, reglementate de prezenta lege, vor fi citate în calitate de părți numai persoanele, ale căror drepturi sau interese sînt supuse spre soluționare instanței de insolvabilitate în condiții de contradictorialitate. În celelalte cazuri se aplică dispozițiile din Codul de procedură civilă referitoare la procedura necontencioasă în măsura în care nu contravin unor dispoziții expres prevăzute de prezenta lege. Conform prevederilor art. 126 alin. (10) din Legii insolvabilității, instanța de insolvabilitate îi va cita pe administratorul insolvabilității/lichidator, precum și pe terțul poprit, și, la termenul, stabilit pentru judecarea cererii de validare, va dispune administrarea oricărei probe necesare soluționării acesteia, care este admisibilă potrivit normelor de drept comun.
În instanța de validare terțul poprit poate opune creditorului urmăritor toate excepțiile și mijloacele de apărare, pe care le-ar putea opune debitorului în măsura în care ele se întemeiază pe o cauză anterioară popririi. Hotărîrea de validare a popririi este supusă numai recursului de către terțul poprit. Confor art. 102 alin. (3) și (4) CPC, comunicarea citației se realizează prin înmânarea ei participanților la proces, martorilor, experților, specialiștilor, interpreților astfel încât aceștia să se poată pregăti de proces și să se prezinte la timp în fața instanței. Citația se înmânează părții cu cel puțin 3 zile înainte de data judecării. Iar, conform prevederilor art. 105 alin. (1) CPC, citația și înștiințarea se trimit prin scrisoare recomandată cu aviz de primire sau prin persoana împuternicită de judecată.
Data înmânării citației sau înștiințării se înscrie pe citație sau înștiințare în partea, care se înmânează destinatarului, precum și pe cotor, care se restituie instanței. În circumstanțele enunțate și în contextul normelor de drept citate supra, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că instanța de insolvabilitate, fără a întreprinde toate măsurile necesare în vederea înștiințării legale a lichidatorului ÎI „Ghimpu Leonid” – Gubceac Dmitrii, s-a pronunțat asupra respingerii cererii depuse de lichidatorului ÎI „Ghimpu Leonid” – Gubceac Dmitrii privind încasarea remunerației.
Or, la materialele cauzei lipsește confirmarea precum că lichidatorului ÎI „Ghimpu Leonid” – Gubceac Dmitrii ar fi recepționat înștiințarea privind citarea legală pentru ședința de judecată din data de 04 decembrie 2017. Tot aici, Colegiul va reține ca relevante argumentele recurentului referitoare la lipsa informării de către instanța de insolvabilitate a derulării procesului ce a fost stabilit pentru data de 04 decembrie 2017. Astfel, Colegiul relevă că instanța de insolvabilitate nu a garantat recurentului posibilitatea de a fi prezent în ședința de judecată, de a prezenta probe și alte date importante pentru soluționarea cauzei, precum și de a participa la dezbaterile judiciare, de a înainta obiecții și a da explicații pe cazul dat.
Mai mult ca atât, instanța de recurs accentuează că necomunicarea în modul corespunzător de către instanțele de insolvabilitate a actelor de procedură către participanții la proces ar putea înfrânge principiul echității procedurii civile și îngrădi în mod inacceptabil dreptul subiecților la un proces echitabil, contrar standardelor înserate în art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. 3 La caz, se constată că cauza de insolvabilitate a fost examinată în absența recurentului, deși drepturile și interesele acestuia au fost supuse soluționării, ceea ce servește drept temei de casare a încheierii contestate și trimiterea cauzei spre rejudecare în instanța de insolvabilitate – Curtea de Apel Bălți.
La rejudecarea cauzei, instanța de insolvabilitate urmează să verifice și circumstanțele în partea ce țin de argumentele invocate de către lichidatorul ÎI „Ghimpu Leonid” – Gubceac Dmitrii și să emită o hotărâre legală și întemeiată, respectând dreptul garantat al pârților la un proces echitabil. Din considerentele menționate și având în vedere faptul că s-a constatat într-o manieră certă încălcarea procedurii de citare legală la examinarea cauzei de insolvabilitate, omisiune care nu poate fi corectată de către instanța de recurs la examinarea prezentului recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de către lichidatorului ÎI „Ghimpu Leonid” – Gubceac Dmitrii, de a casa încheierea 04 decembrie 2017 a Curții de Apel Bălți, cu restituirea cauzei spre rejudecare în instanța de insolvabilitate Curtea de Apel Bălți.
În conformitate cu art. 427 lit. b), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e : Se admite recursul declarat de către lichidatorul ÎI „Ghimpu Leonid” – Gubceac Dmitrii. Se casează încheierea din 04 decembrie 2017 a Curții de Apel Bălți, adoptată în cadrul procesului de insolvabilitate intentat față de Întreprinderea Individuală „Ghimpu Leonid”, cu trimiterea cauzei spre rejudecare în instanța de insolvabilitate - Curtea de Apel Bălți. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală Judecători Nicolae Craiu Maria Ghervas 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.