Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 31.01.2018
casat

3ra-57/18 — anularea actului administrativ

HOTĂRÂRE
31.01.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
anularea actului administrativ
Temei legal
temeiurile declarării recursului
Citează această cauză
3ra-57/18 — anularea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

dosarul nr. 3ra – 57/18 Instanța de fond: Judecătoria Centru, mun. Chișinău Judecătoirul: L. Bagrin, Instanța de apel: CA Chișinău Judecători: E. Fistican, V. Clima, V. Cotorobai, Î N C H E I E R E 31 ianuarie 2018 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova, judecători Nicolae Craiu, Dumitru Visternicean, examinând recursul declarat de către Primarul General al mun. Chișinău, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat împotriva Primarului General și Viceprimarului mun.

Chișinău, intervenient accesoriu Pretura sectorului Botanica, cu privire la anularea actului administrativ, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 14 iunie 2017, C O N S T A T Ă: La 29 septembrie 2016, Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primarului General al mun. Chișinău, Viceprimarului al mun. Chișinău - Nistor Grozavu, intervenient accesoriu Pretura sectorului Botanica mun. Chișinău, cu privire la anularea actului administrativ. În motivarea cererii a indicat că la 05 iulie 2016, Viceprimarul mun. Chișinău - Nistor Grozavu, a emis dispoziția nr. 767-d „Cu privire la confirmarea evidenței locatarilor din blocul locativ nr. 25 str. Hristo Botev”.

Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat în conformitate cu art. 64 din Legea nr. 436 din 28 decembrie 2006 privind administrația publică locală și Regulamentul cu privire la organizarea și funcționarea oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.845 din 18 decembrie 2009, a efectuat controlul de legalitate al dispoziției menționate și a constatat, că a fost adoptată contrar prevederilor legislației. 1 La 28 iulie 2016 Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a înaintat notificarea nr.1304/OT -1454 din 26 iulie 2016 Primarului General și Viceprimarului 4 mun. Chișinău, solicitând abrogarea dispoziției nr.767-d din 05 iulie 2016 în termen de 30 de zile.

Prin răspunsul din 26 august 2016 nr. 02 -119/5883 a comunicat că autoritatea emitentă și-a menținut poziția. Reclamanta consideră, că Viceprimarul mun. Chișinău nu are competența de a dispune eliberarea extraselor din fișa locuinței și tabelele nominale pentru apartamentele aflate în blocul situat pe str. Hristo Botev 25, mun. Chișinău care este proprietate a statului. Totodată, nu pot fi efectuate careva acte asupra bunului imobil vizat în condițiile în care acesta se află sub sechestru. Cere reclamanta, anularea dispoziției nr.767-d din 05 iulie 2016 „Cu privire la confirmarea evidenței locatarilor din blocul locativ nr. 25 str. Hristo Botev”. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 09 noiembrie 2016, cererea de chemare în judecată înaintată de Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a fost admisă.

S-a anulat dispoziția Viceprimarului General al mun. Chișinău nr.767-d din 05 iulie 2016 „Cu privire la confirmarea evidenței locatarilor din blocul locativ nr. 25 str. Hristo Botev” (f.d. 46-51). În susținerea poziției sale instanța de fond a menționat, că Pretura Botanica mun. Chișinău nu este în drept să elibereze extrasul din fișa locuinței și tabelele nominale. Or, conform pct. 11 lit. t) din Regulamentul de organizare și funcționare a preturilor de sector, aprobat prin decizia Consiliului mun. Chișinău nr. 22/65 din 05 mai 2005 este prevăzut că în atribuțiile Pretorului întră doar modificarea fișelor de evidență a locatarilor, însă extrasele din fișa de locuință a blocului locativ urmează a fi eliberate de către gestionarul fondului locativ, la cerere.

Potrivit extrasului din Registrul Bunurilor imobile, bunul imobil cu nr. cadastral 0100103.168 și 0100103.168.01 amplasat în mun. Chișinău, sect. Botanica str. Hristo Botev 25, la rubrica proprietar este indicat „Republica Moldova”, iar la capitolul III „Grevarea drepturilor patrimoniale”, este indicat că bunul imobil nr.cadastral 0100103.168.01 este grevat, în baza actului de transmitere-primire a fondului locativ din 17 septembrie 2004, solicitant APLP 51/396 COOP; la moment, asupra bunului respectiv sunt aplicate numeroase interdicții ale executorilor judecătorești asupra întregului bloc locativ, inclusiv și la nivel de încăperi izolate. La 02 decembrie 2016, Primarul General al mun. Chișinău a declarat apel prin care a solicitat casarea hotărârii Judecătoriei Centru mun.

Chișinău din 09 noiembrie 2016, pronunțarea unei noi hotărâri prin care cererea de chemare în judecată să fie respinsă. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 14 iunie 2017 s-a respins apelul declarat de către Primarul General al mun. Chișinău și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 09 noiembrie 2016 (f.d. 96, 97-103). 2 Nefiind de acord cu decizia intanței de apel, la 27 octombrie 2017 Primarul General al mun. Chișinău reprezentat de către Levco Daniela a contestat-o cu recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care cererea de chemare în judecată înaintată de Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat să fie respinsă.

În susținerea recursului a indicat că, decizia instanței de apel este neîntemeiată și ilegală, deoarece au fost încălcate normele de drept material. Consideră că prin anularea dispoziției Viceprimarului General al mun. Chișinău nr.767-d din 05 iulie 2016 „Cu privire la confirmarea evidenței locatarilor din blocul locativ nr. 25 str. Hristo Botev” s-au lezat drepturile persoanelor pe numele cărora s-a eliberat ordinul de repartiție pentru apartamentele din str. str. Hristo Botev 25. La 12 ianuarie 2018 Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a depus referință, prin care a solicitat respingerea recursului. În conformitate cu art. 434 alin. 1) CPC recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

După cum denotă din actele cauzei copia deciziei integrale a instanței de apel din 14 iunie 2017, a fost expediată participanților la proces la 04 septembrie 2017, sub nr. 13672, fapt confirmat prin scrisoarea de expediere (f.d.104), însă, la materialele cauzei careva dovezi în vederea recepționării copiei deciziei lipsesc (f.d.104). Totodată, potrivit înscrisului reprezentantului recurentului acesta a făcut cunoștință cu decizia recurată la 08 septembrie 2017 (f.d. 110). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră, că recurentul Primarul General al mun. Chișinău reprezentat de către Levco Daniela s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul la 27 octombrie 2017, în termen.

Examinând temeiurile recursului declarat de Primarul General al mun. Chișinău reprezentat de către Levco Daniela în raport cu materialele cauzei civile, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi declarat inadmisibil, din următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. În conformitate cu art. 432 alin. (2) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească: nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; a interpretat în mod eronat legea; a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

3 În conformitate cu art. 432 alin. (3) CPC, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data și ora ședinței de judecată; în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a procesului; instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată; hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Alin. (4) al articolului menționat prevede că, săvârșirea a altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

În acest sens Completul reține, că sarcina instanței de recurs la aceasta etapă este de a verifica temeiurile recursului și argumentele privind caracterul ilegal al deciziei atacate, în limitele în care au fost formulate și prin prisma drepturilor garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Completul evidențiază că, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, procedura de examinare a admisibilității unui recurs în materie civilă trebuie să corespundă în principiu garanțiilor unui proces echitabil, consfințite de art. 6 din CEDO, în special cu referire la dreptul de acces liber la justice și la dreptul subsecvent de a fi audiat de о instanta judecatoreasca (hotărârile Delcourt contra Belgiei din 17 ianuarie 1970 și Erfar-Avef contra Greciei din 27 martie 2014). In acest context, completul reține că dreptul unei persoane de acces liber la justiție poate fi limitat, inclusiv prin instituirea procedurii de examinare a admisibilitații recursului, or prin însăși natura lor, condițiile pentru examinarea unei cereri introduse ре о cale de atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile stabilite pentru о cale de atac ordinară.

Asemenea rigori urmăresc scopul de aplicare și interpretare unitară a legislației și îndeplinesc funcțiile de administrare eficientă a justiției, fiind în deplină concordanță cu art. 6 din CEDO (hotarârea Trevisanato contra Italiei din 15 septembrie 2016). Completul reține că obligația de a motiva un act judecătoresc poate varia în funcție de natura actului în cauză (hotărârea Hansen contra Norvegiei din 4 2 octombrie 2014), iar în concepția CtEDO, nu se impune motivarea detaliată a deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge un recurs ca fiind „lipsit de șanse de succes” (hotărârea Nersesyan contra Armeniei din 19 ianuarie 2010). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Primarul General al mun.

Chișinău reprezentat de către Levco Daniela, este declarativ și nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmația de ilegalitate a deciziilor instanței de apel, i-ar alegațiile invocate în recurs nu indică încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei pentru declararea recursului admisibil. Astfel, reieșind din considerentele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Primarul General al mun. Chișinău reprezentat de către Levco Daniela, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție D I S P U N E : Recursul, declarat de Primarul General al mun. Chișinău, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova judecători Nicolae Craiu Dumitru Visternicean 5

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-05-10
0,95
3ra-475/18 — anularea actului administrativ
dosarul nr. 3ra-475/18 prima instanţă: Judecătoria Chișinău (sediul Centru) Judecătorul: L. Bagrin instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: A. Pahopol, V. Negru, A. Bostan Î N C H E I E R E 10 mai 2018 mun. Chişinău Colegiul ci
CSJ 2018-03-14
0,95
3r-37/18 — anularea actului administrativ
prima instanţă: A. Catană dosarul nr. 3r-37/18 instanţa de apel: N. Vascan, E.Palanciuc, V. Clima D E C I Z I E 14 martie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţ
CSJ 2018-10-17
0,95
3ra-1357/18 — cu privire la anularea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-1357/18 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău sediul Centru (jud. V. Guţan) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. G. Daşchevici, S. Gîrbu, L. Bulgac) ÎNCHEIERE 17 octombrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comerci
CSJ 2017-09-13
0,95
3ra-1005/17 — anularea actului administrativ
Prima instanță: Judecătoria Centru mun. Chişinău Dosarul nr. 3ra-1005/17 Judecător: L. Barghin Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: L. Bulgac, L. Popova, G. Daşchevici Î N C H E I E R E 13 septembrie 2017 mun. Chişinău Cole
CSJ 2018-09-19
0,95
3ra-1255/18 — cu privire la anularea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-1255/18 Instanţa de fond: Judecătoria Chişinău, sediul Centru – D. Sușchevici Instanţa de apel: CA Chișinău – A. Bostan, V. Negru, A. Pahopol ÎNCHEIERE 19 septembrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contenc
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă