Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 24.01.2018
respins

2r-59/18 — repararea prejudiciului material si moral

HOTĂRÂRE
24.01.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
repararea prejudiciului material si moral
Temei legal
prezentarea dovezii achitarii taxei de stat la declararea apelului
Citează această cauză
2r-59/18 — repararea prejudiciului material si moral (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Prima instanță, Jud. Chișinău (sediul Râșcani) Dosarul nr. 2r-59/18 L. Lupașco Instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău: N. Vascan, Vl. Clima, E. Palanciuc D E C I Z I E 24 ianuarie 2018 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Galina Stratulat Ion Druță examinând, fără înștiințarea participanților la proces, recursul declarat de către Întreprinderea Municipală Regia ,,Autosalubritate”, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Sasu Serghei împotriva Întreprinderii Municipale Regia ,,Autosalubritate” și Custov Alexandr cu privire la repararea prejudiciului material și moral, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 29 noiembrie 2017, prin care s-a prelungit termenul pentru prezentarea dovezii achitării taxei de stat și nu s-a dat curs cererii de apel depuse de către Întreprinderea Municipală Regia ,,Autosalubritate”, c o n s t a t ă La 30 decembrie 2016, Sasu Serghei a depus cerere de chemare în judecată împotriva Întreprinderii Municipale Regia ,,Autosalubritate” și Custov Alexandr solicitând încasarea sumei de 37 015,32 lei cu titlu de cheltuieli pentru înmormântare și pomenire a defunctului Sasu Pavel, sumei de 24 071,48 lei – rata inflației, sumei de 125 000 lei cu titlu de prejudiciu moral, sumei de 5000 lei cu titlu de cheltiuieli pentru acordarea asistenței juridice în cadrul dosarului penal.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău sediul Râșcani din 20 iunie 2017, acțiunea a fost parțial admisă, încasîndu-se în beneficiul lui Sasu Serghei de la Întreprinderea Municipală Regia ,,Autosalubritate” suma de 18 938,44 lei cu titlu de prejudiciu material și suma de 5000 cu titlu de cheltuieli pentru acordarea asistenței juridice, iar de la Custov Alexandr suma de 20 000 lei cu titlu de prejudiciu moral. S-a încasat în beneficiul statului de la Întreprinderea Municipală Regia ,,Autosalubritate” suma de 718, 15 lei, iar de la Custov Alexandr suma de 100 lei cu titlu de taxă de stat. În rest acțiunea a fost respinsă. La 04 iulie 2017 Sasu Serghei prin intermediul reprezentantului Gandrabur Valeriu a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe, solicitînd casarea hotărârii Judecătoriei Chișinău sediul Râșcani din 20 iunie 2017 în partea respingerii pretențiilor și emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii.

La 19 iulie 2017 Întreprinderea Municipală Regia ,,Autosalubritate” a depus apel nemotivat și netimbrat împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău sediul Râșcani din 20 iunie 2017, solicitând admiterea apelului și casarea hotărârii primei instanțe în partea 1 admiterii acțiunii privind repararea prejudiciului din beneficiul Întreprinderii Municipale Regia ,,Autosalubritate” cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 02 octombrie 2017 nu s-a dat curs cererilor de apel depuse de către Sasu Serghei prin intermediul reprezentantului Gandrabur Valeriu, și Întreprinderea Municipală Regia ,,Autosalubritate”, acordând apelanților termen până la ședința de judecată din 29 noiembrie 2017, ora 10.30 pentru lichidarea neajunsurilor, și anume Sasu Serghei să prezinte dovada achitării taxei de stat la depunerea apelului în sumă de 619 lei, iar Întreprinderea Municipală Regia ,,Autosalubritate” să prezinte motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul, precum și să prezinte dovada achitării taxei de stat la declararea apelului în sumă de 538 lei. Concomitent, li-a fost explicat apelanților că în situația în care nu vor înlătura neajunsurile în termenul stabilit, cererile de apel vor fi restituite.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 29 noiembrie 2017, s-a dispus în privința apelantului Întreprinderea Municipală Regia ,,Autosalubritate” prelungirea termenului pentru prezentarea dovezii achitării taxei de stat în mărime de 538 lei și cererii de apel motivate, fiind stabilit un termen până la data de 20 decembrie 2017, ora 11.00. Totodată, apelantului Întreprinderea Municipală Regia ,,Autosalubritate” i-a fost explicat că, în cazul în care nu va lichida neajunsurile în termenul stabilit, cererea de apel nu va fi considerată depusă și va fi restituită. La 20 decembrie 2017, în cadrul ședinței instanței de apel, Întreprinderea Municipală Regia ,,Autosalubritate” a depus cerere de recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 29 noiembrie 2017, prin care se solicită casarea încheierii recurate și scutirea de la plata taxei de stat.

În susținerea recursului, recurentul a indicat că instanța de apel ilegal l-a obligat să achite taxa de stat pentru cererea de apel, or, în temeiul art. 85 CPC și art. 4 alin. 1, p. 13 din Legea taxei de stat nr. 1216 din 03 decembrie 1992, Întreprinderea Municipală Regia ,,Autosalubritate” este scutită de drept de la taxa de stat. De asemenea, recurentul indică că instanța de apel eronat a calculat taxa de stat, stabilind o sumă mai mare decât cum prevede legea. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Materialele dosarului atestă faptul că, copia încheierii Curții de Apel Chișinău din 29 noiembrie 2017 expediată recurentului, a fost primită de către ultimul la 12 decembrie 2017, fapt confirmat prin avizul de recepție (f.d.

121). În circumstanțele relevate, recursul declarat de către Întreprinderea Municipală Regia ,,Autosalubritate” la 20 decembrie 2017, se consideră a fi depus în termenul prevăzut de lege. La 03 ianuarie 2018, în adresa intimaților Sasu Serghei și Custov Alexandr a fost expediată spre cunoștință copia recursului declarat de către Întreprinderea Municipală Regia ,,Autosalubritate”, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței la recurs. Intimații nu și-au valorificat dreptul procedural de a depune referință la recursul declarat. Prin prisma art. 426 alin. (3) CPC, recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră 2 recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii recurate, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 426 al. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. În conformitate cu art. 368 alin. (1) CPC, dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art. 364 și 365, instanța de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. Iar în art. 364 alin. (1) din același Cod se stipulează că, cererea de apel se depune în scris la instanța judecătorească a cărei hotărâre se atacă, cu plata taxei de stat în cazul în care apelul se impune cu taxă, în condițiile legii.

Din materialele cauzei rezultă că, prin hotărârea Judecătoriei Chișinău sediul Râșcani din 20 iunie 2017, acțiunea lui Sasu Serghei a fost parțial admisă, încasîndu-se în beneficiul lui Sasu Serghei de la Întreprinderea Municipală Regia ,,Autosalubritate” suma de 18 938,44 lei – cheltuieli pentru înmormântare și suma de 5000 - cheltuieli pentru acordarea asistenței juridice în cadrul dosarului penal, în total 23938,44 lei, iar de la Custov Alexandr suma de 20 000 lei cu titlu de prejudiciu moral. S-a încasat în beneficiul statului de la Întreprinderea Municipală Regia ,,Autosalubritate” suma de 718, 15 lei, iar de la Custov Alexandr suma de 100 lei cu titlu de taxă de stat. În rest acțiunea a fost respinsă.

La 19 iulie 2017 Întreprinderea Municipală Regia ,,Autosalubritate” a depus apel nemotivat și netimbrat împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău sediul Râșcani din 20 iunie 2017, solicitând admiterea apelului și casarea hotărârii primei instanțe în partea admiterii acțiunii privind repararea prejudiciului din beneficiul Întreprinderii Municipale Regia ,,Autosalubritate” cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 02 octombrie 2017 nu s-a dat curs cererii de apel depuse de către Întreprinderea Municipală Regia ,,Autosalubritate”, acordând apelantului termen până la ședința de judecată din 29 noiembrie 2017, ora 10.30 pentru lichidarea neajunsurilor, și anume să prezinte motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul, precum și să prezinte dovada achitării taxei de stat la declararea apelului în sumă de 538 lei.

Concomitent, i-a fost explicat apelantului că în situația în care nu va înlătura neajunsurile în termenul stabilit, cererea de apel va fi restituită. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 29 noiembrie 2017, s-a dispus în privința apelantului Întreprinderea Municipală Regia ,,Autosalubritate” prelungirea termenului pentru prezentarea dovezii achitării taxei de stat în mărime de 538 lei și cererii de apel motivate, fiind stabilit un termen până la data de 20 decembrie 2017, ora 11.00. Totodată, apelantului Întreprinderea Municipală Regia ,,Autosalubritate” i-a fost explicat că, în cazul în care nu va lichida neajunsurile în termenul stabilit, cererea de apel nu va fi considerată depusă și va fi restituită.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră încheierea Curții de Apel Chișinău din 29 noiembrie 2017 legală și întemeiată, or, contrar prevederilor art. 364 alin. (1) CPC la depunerea cererii de apel Întreprinderea Municipală Regia ,,Autosalubritate” nu a prezentat dovada de plată a 3 taxei de stat și apelul motivat. Nu pot fi reținute argumentele recurentului precum că Întreprinderea Municipală Regia ,,Autosalubritate” fiind o instituție publică locală, ce prestează servicii de interes public locuitorilor mun. Chișinău, este scutită de la plata taxei de stat în conformitate cu art. 4 alin. (1) pct. 13 al Legii taxei de stat nr. 1216 din 03 decembrie 1992 și art. 85 CPC, din următoarele.

Potrivit art. 4 alin. (1) pct. 13 al Legii taxei de stat nr. 1216 din 03 decembrie 1992 și art. 85 al. (1) lit. i) CPC, sânt scutiți de plata taxei de stat în instanțele judecătorești autoritățile publice centrale, organele centrale de specialitate ale administrației publice, Curtea de Conturi și organele subordonate lor, finanțate de la bugetul de stat, precum și autoritățile administrației publice locale – la înaintarea acțiunilor și la contestarea hotărîrilor instanțelor judecătorești, inclusiv în cauzele examinate în procedură de contencios administrativ, indiferent de calitatea lor procesuală. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că Întreprinderea Municipală Regia ,,Autosalubritate” nu este o autoritate a administrației publice a mun.

Chișinău în sensul art. 3 din Legea nr. 136 din 17 iunie 2016 privind statutul municipiului Chișinău, dar o întreprindere municipală autogestionară, care prestează servicii de interes public, nefiind finanțată exclusiv din bugetul de stat, respectiv nu face parte din categoria instituțiilor scutite de la plata taxei de stat în sensul art. 85 alin. (1) lit. i) Cod de procedură civilă și art. 4 alin. (1) pct. 13 al Legii taxei de stat nr. 1216 din 03 decembrie 1992. În consecință, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că normele de drept invocate de recurent în vederea scutirii de la plata taxei de stat la depunerea cererii de apel împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău sediul Râșcani din 20 iunie 2017 nu sunt aplicabile speței.

De asemenea, se reține și faptul că cuantumul taxei de stat, stabilit spre achitare apelantului la depunerea cererii de apel, nu depășește limitele stabilite de lege - 75% din taxa calculată din suma contestată. În speță, suma contestată constituie 23938,44 lei, taxa de 3% la depunerea cererii de chemare în judecată – 718 lei, 75% - 538 lei. În circumstanțele enunțate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră justă și corectă concluzia instanței de apel privind dispunerea de a nu da curs cererii de apel depuse de către Întreprinderea Municipală Regia ,,Autosalubritate” și stabilirea apelantului unui termen suplimentar pentru înlăturarea neajunsurilor la declararaea apelului, și anume prezentarea dovezii achitării taxei de stat în mărime de 538 lei și motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție accentuează că o asemenea soluție este compatibilă cu standardele inserate în textul art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului stabilind în jurisprudența degajată că participantul unui litigiu civil este ținut să dea dovadă de un comportament diligent în chestiunile legate de plata taxei de stat (speța Piętka contra Poloniei, hotărârea din 16 octombrie 2012, definitivă din 16 ianuarie 2013). Din considerentele menționate și având în vedere faptul că încheierea recurată este întemeiată și legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt neântemeiate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de către Întreprinderea Municipală 4 Regia ,,Autosalubritate” și a menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 29 noiembrie 2017. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Întreprinderea Municipală Regia ,,Autosalubritate”.

Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 29 noiembrie 2017, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Sasu Serghei împotriva Întreprinderii Municipale Regia ,,Autosalubritate” și Custov Alexandr cu privire la repararea prejudiciului material și moral. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Galina Stratulat Ion Druță 5

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2020-10-21
0,94
2rc-124/20 — încasarea datoriei
Dosarul nr.2rc-124/20 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud. A. Ciubotaru) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. L. Bulgac, O. Cojocaru, I. Dutca) DECIZIE 21 octombrie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comercia
CSJ 2022-03-02
0,93
2rac-26/22 — încasarea datoriei
Dosarul nr. 2rac-26/22 2-19076900-01-2rac-02022022 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud. C. Roşca) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. A. Pahopol, O. Cojocaru, R. Pulbere) ÎNCHEIERE 02 martie 2022 mun. Chișin
CSJ 2020-01-15
0,93
2r-11/20 — incasarea datoriei si a cheltuielilor de judecata
Dosarul nr. 2r-11/20 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani ( P. Păun) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău ( M. Anton, V. Cotorobai, I. Țurcan) D E C I Z I E 15 ianuarie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi d
CSJ 2022-01-19
0,93
2r-815/21 — repararea prejudiciului material
Dosarul nr.2r-815/2021 2-19103500-01-2r-17122021 prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud: A. Brăgaru) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Guzun, A. Malîi, I. Dutca) D E C I Z I E 19 ianuarie 2022 mun. Chişină
CSJ 2025-12-03
0,93
2rc-85/25 — încasarea datoriei si a penalitătii
D E C I Z I E cu privire la respingerea recursului în cauza civilă ÎM Regia „Autosalubritate” împotriva SRL „EL AL IL” (încasarea datoriei, a penalității, și compensarea cheltuielilor de judecată) împotriva încheierii din 3 septembrie 2025
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă