2rci-35/18 — intentarea procesului de insolvabilitate

2rci-35/18 — intentarea procesului de insolvabilitate (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Prima instanță: M. Moraru dosarul nr. 2rci-35/18

D E C I Z I E

24 ianuarie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

În componență:

Președintele ședinței, judecătorul: Valeriu Doagă

Judecătorii: Ion Druță, Luiza Gafton

examinând recursul declarat de reprezentantul Agenției Servicii Publice,

Nadejda Crăciun împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 16 noiembrie 2017,

adoptată în cauza civilă intentată la cererea lichidatorului societății pe acțiuni

„Fabrica de Pîine din Orhei”, în procedură de faliment, administratorul autorizat Filip

Breahnă împotriva Agenției Servicii Publice cu privire la constatarea faptului cu

valoare juridică, –

c o n s t a t ă

La 27 iunie 2016, GȚ „Țurcan Igor” a depus cerere introductivă cu privire la

intentarea procedurii de insolvabilitate față de debitorul societății pe acțiuni „Fabrica

de Pîine din Orhei” (în continuare SA „Fabrica de Pîine din Orhei”).

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 30 iunie 2016, s-a admis cererea

introductivă a creditorului GȚ „Turcan Igor”.

Prin hotărîrea Curții de Apel Chișinău din 12 septembrie 2016 s-a intentat

procesul de insolvabilitate față de SA „Fabrica de Pîine din Orhei”, fiind desemnat în

funcția de administrator al insolvabilității administratorul autorizat Breahnă Filip.

Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 23 februarie 2017 s-a confirmat

hotărârea adunării creditorilor SA „Fabrica de Pîine din Orhei” din 15 februarie 2017

cu privire la trecerea la procedura de restructurare a debitorului insolvabil și s-a

stabilit termenul de 30 de zile pentru confirmarea planului procedurii de restructurare

la adunarea generală a creditorilor și prezentarea acestuia pentru confirmare instanței

de insolvabilitate.

La 12 septembrie 2017, lichidatorul SA „Fabrica de Pîine din Orhei”, în

procedură de faliment, administratorul autorizat Filip Breahnă a depus cerere

împotriva Agenției Servicii Publice cu privire la constatarea faptului cu valoare

juridică, solicitând admiterea cererii, constatarea faptului cu valoare juridică,

obligarea Departamentului Cadastru al Agenției Servicii Publice să înregistreze în

Registrul de stat al bunurilor imobile construcțiile aflate pe terenurile cu numerele

cadastrale XXXXX (f.d. 2 recto-verso).

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 16 noiembrie 2017 (f.d. 17-18 recto-

verso) s-a admis cererea de constatare a faptului cu valoare juridică depusă de

lichidatorul SA „Fabrica de Pîine din Orhei”, în procedură de faliment,

administratorul autorizat Filip Breahnă; s-a constatat faptul cu valoare juridică,

1

precum că, construcțiile – garajele nefinisate, amplasate pe teritoriile care aparțin cu

drept de proprietate SA „Fabrica de Pîine din Orhei” terenurile cu numerele

cadastraleXXXXX, cu suprafața de 0,0062 ha;XXXXX, cu suprafața de 0,0062

ha;XXXXX, cu suprafața de 0,0062 ha șiXXXXX, cu suprafața de 0,0066 ha fac

parte din componența masei debitoare a SA „Fabrica de Pîine din Orhei”, în

procedura de faliment; și s-a obligat Departamentul Cadastru al Agenției Servicii

Publice să înregistreze în Registrul de stat al bunurilor imobile construcțiile – garaje

nefinisate, aflate pe terenurile ce aparțin cu drept de proprietate SA „Fabrica de Pîine

din Orhei”, după debitorul SA „Fabrica de Pîine din Orhei”, în procedura

falimentului.

La 19 decembrie 2017, reprezentantul Agenției Servicii Publice, Nadejda

Crăciun a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 16

noiembrie 2017, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate (f.d. 20-

21, 24).

În motivarea recursului invocă faptul că instanța de insolvabilitate a interpretat

și aplicat eronat legea materială și procesuală. În acest sens menționează că, Legea

cadastrului stabilește regulile pentru înregistrarea construcțiilor nefinalizate.

Astfel, consideră că, prin recunoașterea dreptului de proprietate asupra

construcțiilor nefinalizate, fără prezentarea dovezii legalității acestora, instanța de

insolvabilitate a substituit atribuțiile organelor competente în aprecierea unor aspecte

ce țin de interesul public, asigurarea calității în construcții și corespunderii imobililor

cerințelor de exploatare.

Mai mult decât, susține că încheierea instanței inferioare nu descrie bunurile

asupra cărora s-a recunoscut dreptul de proprietate, și anume gradul de finalizare a

construcțiilor, cerință impusă de art. 29 alin. (3) din Legea cadastrului bunurilor

imobile.

Studiind materialele dosarului, completul specializat pentru examinarea litigiilor

ce țin de aplicarea Legii insolvabilității din cadrul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat

de reprezentantul Agenției Servicii Publice, Nadejda Crăciun urmează a fi admis,

casată încheierea Curții de Apel Chișinău din 16 noiembrie 2017, cu restituirea cauzei

spre rejudecare în Curtea de Apel Chișinău, din motivele relevate infra.

Conform art. 1 alin. (4) din Legea insolvabilității, procesul de insolvabilitate se

desfășoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă și cu cele ale

prezentei legi.

Articolul 425 din Codul de procedură civilă consemnează că, termenul de

declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea

încheierii.

În conformitate cu art. 111 alin. (3) din Codul de procedură civilă, termenul de

procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare datei

calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii

evenimentului ori momentului care a condiționat începutul lui.

Coroborând dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea insolvabilității cu art. 111

alin.(3) din Codul de procedură civilă și regulile de declarare a recursului consemnate

la Secțiunea a 2-a a Capitolului XXXVIII din Codul de procedură civilă, instanța de

recurs consideră că, în speță, termenul de demarare a căii de atac începe să curgă în

ziua imediat următoare datei comunicării încheierii judecătorești.

2

În această ordine de idei, completul specializat pentru examinarea litigiilor ce țin

de aplicarea Legii insolvabilității consideră recursul ca fiind declarat în interiorul

termenului legal, deoarece din materialele cauzei nu poate fi stabilit momentul

comunicării încheierii instanței de insolvabilitate din 16 noiembrie 2017 și respectiv

începutul curgerii termenului de exercitare a căii de atac împotriva acesteia.

Articolul 426 din Codul de procedură civilă consemnează în alin. (1) că, recursul

împotriva încheierii se depune și se examinează în modul stabilit de prezentul capitol,

cu excepțiile stabilite de prezenta secțiune.

Alineatul (3) al aceluiași articol consemnează că, recursul împotriva încheierii se

examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și

a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea

părților.

În conformitate cu prevederile art. 427 lit. b) din Codul de procedură civilă,

instanța de recurs după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să

admită recursul și să caseze integral sau parțial încheierea, restituind pricina spre

rejudecare.

Materialele cauzei atestă că, la 12 septembrie 2017, lichidatorul SA „Fabrica de

Pîine din Orhei”, în procedură de faliment, administratorul autorizat Filip Breahnă a

depus cerere împotriva Agenției Servicii Publice cu privire la constatarea faptului cu

valoare juridică, solicitând admiterea cererii, constatarea faptului cu valoare juridică,

obligarea Departamentului Cadastru al Agenției Servicii Publice să înregistreze în

Registrul de stat al bunurilor imobile construcțiile aflate pe terenurile ce aparțin cu

drept de proprietate SA „Fabrica de Pîine din Orhei” (f.d. 2 recto-verso).

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 16 noiembrie 2017 (f.d. 17-18 recto-

verso) s-a admis cererea de constatare a faptului cu valoare juridică depusă de

lichidatorul SA „Fabrica de Pîine din Orhei”, în procedură de faliment,

administratorul autorizat Filip Breahnă; s-a constatat faptul cu valoare juridică,

precum că, construcțiile – garajele nefinisate, amplasate pe teritoriile care aparțin cu

drept de proprietate SA „Fabrica de Pîine din Orhei” terenurile cu numerele

cadastraleXXXXX, cu suprafața de 0,0062 ha;XXXXX, cu suprafața de 0,0062

ha;XXXXX, cu suprafața de 0,0062 ha și XXXXX, cu suprafața de 0,0066 ha fac

parte din componența masei debitoare a SA „Fabrica de Pîine din Orhei”, în

procedura de faliment; și s-a obligat Departamentul Cadastru al Agenției Servicii

Publice să înregistreze în Registrul de stat al bunurilor imobile construcțiile – garaje

nefinisate, aflate pe terenurile ce aparțin cu drept de proprietate SA „Fabrica de Pîine

din Orhei”, după debitorul SA „Fabrica de Pîine din Orhei”, în procedura

falimentului.

Verificând legalitatea încheierii instanței de insolvabilitate în limitele recursului

valorificat, Colegiul ajunge la concluzia că actul de dispoziție judecătoresc supus

examenului legalității a fost emis cu încălcarea normelor de drept material incidente

speței.

Or, conform art. 117 alin. (17) din Legea insolvabilității, bunul din masa

debitoare neînscris în registrul public se vinde numai după ce administratorul

insolvabilității/lichidatorul îl înscrie, conform procedurii stabilite, în registrul public

respectiv. Înregistrarea bunului se face în temeiul unei încheieri a instanței de

insolvabilitate, emisă în termen de 15 zile lucrătoare de la data depunerii cererii

administratorului insolvabilității/lichidatorului de constatare a faptului cu valoare

3

juridică. Încheierea poate fi contestată de orice persoană interesată. În cazul în care

bunul a fost vîndut înainte sau fără a fi înscris în registrul public, obligația

înregistrării și cheltuielile aferente, precum și riscul de constatare a lacunelor la

precizarea datelor din registrul public trec în sarcina lichidatorului.

În această ordine de idei, din sensul semantic al textului legal precitat, se deduce

că pentru recunoașterea dreptului de proprietate a SA „Fabrica de Pîine din Orhei”

asupra construcțiilor (garajelor) nefinisate, lichidatorul urma să probeze că

construcțiile asupra cărora solicită a fi înregistrat dreptul de proprietate au fost

edificate legal, prezintând în acest sens autorizația pentru construcție, avizul tehnic

elaborat de către experți tehnici atestați ce confirmă gradul de executare a construcției

și corespunderea lucrărilor de construcție cu documentația de proiect.

Or, conform dispozițiilor art. 404 alin. (2) din Legea cadastrului bunurilor

imobile, înregistrarea dreptului asupra unei construcții nefinalizate poate fi efectuată

la cererea titularului de drept, în temeiul documentelor ce confirmă dreptul

beneficiarului (investitorului) construcției asupra terenului, al autorizației pentru

construcție și al avizului tehnic elaborat de către experți tehnici atestați ce confirmă

gradul de executare a construcției și corespunderea lucrărilor de construcție cu

documentația de proiect. Pentru construcțiile ce nu cad sub incidența Legii nr.721-

XIII din 2 februarie 1996 privind calitatea în construcții, se prezintă actul de

constatare pe teren privind gradul de executare a construcției, întocmit de organul

cadastral teritorial și coordonat cu autoritatea publică locală. Pentru efectuarea

tranzacțiilor cu construcțiile nefinalizate, acestea se înregistrează în registrul

bunurilor imobile în mod obligatoriu.

La caz, analizând memoriul încheierii Curții de Apel Chișinău din 16 noiembrie

2017 și procesul-verbal al ședinței de judecată, instanța de recurs atestă că, în cadrul

examinării cererii lichidatorului SA „Fabrica de Pîine din Orhei”, în procedură de

faliment, administratorul autorizat Filip Breahnă instanța de insolvabilitate nu a

administrat și cercetat probe care ar certifica legalitatea edificării construcțiilor

(garajelor) nefinisate a căror constatare a dreptului de proprietate de solicită.

Coroborând circumstanțele faptice ale speței la normele legale precitate,

Colegiul opinează că, prin neadministrarea înscrisurilor enumerate supra, și

recunoscând dreptul de proprietate a SA „Fabrica de Pîine din Orhei” asupra

construcțiilor – garaje nefinisate, amplasate pe teritoriile care aparțin cu drept de

proprietate SA „Fabrica de Pîine din Orhei” și obligarea Departamentului Cadastru al

Agenției Servicii Publice să înregistreze în Registrul de stat al bunurilor imobile acest

drept de proprietate, instanța de insolvabilitate, în esență, și-a substituit atribuțiile sale

cu cele a instituțiilor abilitate în aprecierea calității în construcții și corespunderii

imobilului cerințelor de exploatare.

Ipoteza relevată certifică în mod clar că soluția instanței de insolvabilitate este

arbitrară și lipsită de substanță, bazată pe o analiză unilaterală a suportului probator,

precum și pe interpretare eronată a cadrului legal ce guvernează diferendul dedus

judecății.

La acest capitol, instanța de recurs evidențiază că motivarea este un element

esențial al hotărârii judecătorești, o puternica garanție a imparțialității judecătorului și

a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de

către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie.

Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului

4

echitabil, exigență a art. 239 din Codul de procedură civilă și art. 6 alin. (1) din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Distinct justificărilor expuse supra, instanța de recurs învederează jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului, care statuează că, întinderea motivării depinde

de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanță, precum și de

prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinale și de practicile diferite

privind prezentarea și redactarea sentințelor și hotărârilor în diferite state (Boldea

împotriva României din 15 februarie 2007, paragraful 29; Van den Hurk împotriva

Olandei din 19 aprilie 1994, paragraful 61). Pentru a răspunde cerințelor procesului

echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat

chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate (Boldea împotriva României din 15

februarie 2007, paragraful 29; Helle împotriva Finlandei din 19 februarie 1997,

paragraful 60).

La capitolul legalității hotărârilor instanței de judecată, jurisprudența CtEDO în

repetate rânduri a statuat necesitatea motivării hotărârilor instanței, unde funcția unei

decizii motivate este să demonstreze părților că ele au fost auzite. Dreptul de a fi

auzit include nu doar posibilitatea de a aduce argumente instanței, dar de asemenea o

obligație corespunzătoare a instanței de a arăta, în motivarea sa, motivele pentru care

anumite argumente au fost acceptate sau respinse. CtEDO a menționat că, este

motivată în mod corespunzător o decizie care permite părților să facă uz efectiv de

dreptul lor de a face apel (Hirvisaari împotriva Finlande).

În cazul în care instanța de judecată se abține de a da un răspuns special și

explicit în cele mai importante întrebări, fără a acorda părții care a formulat-o

posibilitatea de a ști dacă acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins, acest fapt

se va considera o încălcare a art. 6 § 1 din CEDO (Hiro Balani vs. Spania).

CtEDO în practica sa constantă a menționat că, dreptul la un proces echitabil,

garantat de art.6 §1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta

observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu

are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și

efective (Artico împotriva Italiei), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât

dacă aceste observații sunt în mod real ascultate, adică în mod corect examinate de

către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina instanței obligația

de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de

probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Parez împotriva Franței,

Van der Hurk împotriva Olandei).

Se reține că actul judecătoresc trebuie să corespundă tuturor normelor de drept,

să fie clar, înțeles de pârțile implicate în litigiu și să răspundă în mod sigur și expres

la toate cererile și obiecțiile formulate de către părți, ceea ce în speță lipsește.

Or, principiul procesului echitabil reclamă că hotărârea să fie motivată,

justițiabilul având posibilitatea să cunoască motivele care l-au făcut pe judecător să

adopte una sau altă soluție și să le conteste dacă sistemul prevedea o cale de atac

împotriva acestei hotărâri, lipsa motivării unei decizii judiciare, punând în pericol

dreptul la un proces echitabil (Kaufland împotriva Belgiei).

Prin urmare, conținutul hotărârii judecătorești trebuie să cuprindă examinarea

chestiunilor în fapt și în drept, dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus

judecății, care în final au format convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată.

5

Astfel, instanța asigurând securitatea juridică ce garantează previzibilitatea atât a

conținutului regulii de drept cât și a aplicării sale.

În speță, este evident că constatările instanței de insolvabilitate nu conțin o

argumentare clară, bazată pe suportul probator existent la materialele cauzei, din care

să rezulte procesul deliberării și adoptării soluției emise, astfel încât instanța de recurs

fiind în dificultate de a exercita controlul judiciar asupra unei asemenea soluții și să

verifice temeinicia și legalitatea soluției adoptate.

Din considerentele menționate și având în vedere că, instanța de insolvabilitate

nu a elucidat multiaspectual circumstanțele importante pentru soluționarea justă a

litigiului și cu titlu de consecință a adoptat o soluție neîntemeiată, dictată de concluzii

nemotivate, iar lichidarea acestor lacune în cadrul procedurii de examinare în recurs

nu este posibilă, completul specializat pentru examinarea litigiilor ce țin de aplicarea

Legii insolvabilității din cadrul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul

declarat de reprezentantul Agenției Servicii Publice, Nadejda Crăciun, a casa

încheierea Curții de Apel Chișinău din 16 noiembrie 2017, cu restituirea cauzei spre

rejudecare în Curtea de Apel Chișinău, în același complet de judecată.

La rejudecarea cauzei, instanța inferioară urmează să țină cont de cele

menționate, să stabilească circumstanțele care au importanță pentru soluționarea

corectă a speței și să emită o soluție legală și întemeiată, cu respectarea normelor de

drept material și procedural.

În conformitate cu art. 1 alin. (4) din Legea insolvabilității, art. 427 alin. (1)

lit.b) din Codul de procedură civilă, completul specializat pentru examinarea litigiilor

ce țin de aplicarea Legii insolvabilității din cadrul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, –

d e c i d e

Se admite recursul declarat de reprezentantul Agenției Servicii Publice, Nadejda

Crăciun.

Se casează încheierea Curții de Apel Chișinău din 16 noiembrie 2017 și se

restituie cauza civilă intentată la cererea lichidatorului societății pe acțiuni „Fabrica

de Pîine din Orhei”, în procedură de faliment, administratorul autorizat Filip Breahnă

împotriva Agenției Servicii Publice cu privire la constatarea faptului cu valoare

juridică, spre rejudecare în Curtea de Apel Chișinău, în același complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac.

Președintele ședinței,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Ion Druță

Luiza Gafton

6