Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Dosarul nr.
2ra-681/24
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
12 august 2026
Părțile
Serghei Alii vs Ministerul Justitiei al Republicii Moldova
Pe scurt
Legea 87-2011, Cosolidarea jurisprudentei CSJ in materia incasarii prejudiciului moral cauzat prin incalcarea dreptului la judecarea in termen rezonabil a cauzei penale ce a determinat examinarea excesiv de lunga a actiunii civile depuse in cadrul procedurii penale

2ra-681/24 — Cu privire la constatarea încălcării dreptului la judecarea acțiunii civile din cadrul cauzei penale în termen rezonabil, repararea prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor de judecată

cu privire la admiterea recursului declarat de avocatul Marin Postu, în interesele lui Serghei Alii, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Serghei Alii împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, cu privire la constatarea încălcării dreptului la judecarea acțiunii civile din cadrul cauzei penale în termen rezonabil, repararea prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei din 07 februarie 2024 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a admis apelul declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova, s-a casat hotărârea din 16 iunie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru și s-a emis o nouă hotărâre, Dosarul nr. 2ra-681/24 NR. PIGD 2-23035658-01-2ra-07062024) Legea nr. 87/2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti Consolidarea jurisprudenței Curţii Supreme de Justiţie în materia încasării prejudiciului moral cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei penale, ce a determinat examinarea excesiv de lungă a acțiunii civile depuse în cadrul procedurii penale.

Recursul declarat după 01 septembrie 2023. Judecătoria Chişinău, sediul Centru, jud. M. Alexei, Curtea de Apel Chișinău, jud. A. Panov, V. Cotorobai, V. Mihaila, 12 august 2026 Textul corespunde originalului Examinând în lipsa participanţilor la proces recursul depus de avocatul Marin Postu, în interesele lui Serghei Alii, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Stela Procopciuc, Preşedinte, Ion Munteanu, Elena Croitor, judecători, constată următoarele: ÎN FAPT

17. Prin hotărârea din 16 iunie 2023 a Judecătoriei Chişinău, sediul Centru, s-a admis cererea de chemare în judecată depusă de Serghei Alii. S-a constatat încălcat dreptul lui Serghei Alii la judecarea în termen rezonabil a acțiunii civile din cadrul cauzei penale nr. 1-355/2014 privind învinuirea lui Ion Chirco și Sergiu Chirco de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. b), c), d) din Codul penal pentru perioada 16 ianuarie 2015-10 martie 2023. S-a încasat din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Justiției al Republicii Moldova în beneficiul lui Serghei Alii prejudiciul moral în mărime de 50 000 lei cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a acțiunii civile din cadrul cauzei penale nr. 1-355/2014.

În rest, pretenția cu privire la încasarea prejudiciului moral în partea ce excede suma încasată, s-a respins ca fiind neîntemeiată.

24. La 20 iunie 2023, Ministerul Justiției al Republicii Moldova a declarat apel împotriva hotărârii din 16 iunie 2023 a Judecătoriei Chişinău, sediul Centru. Ulterior, la 03 ianuarie 2024, a depus apelul motivat solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri de respingere integrală a acțiunii ca fiind neîntemeiată.

25. Prin decizia din 07 februarie 2024 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis apelul declarat de către Ministerul Justiției al Republicii Moldova. S-a casat 4 hotărârea din 16 iunie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cu emiterea unei noi hotărâri, după cum urmează: Acțiunea depusă de Serghei Alii împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu privire la constatarea încălcării dreptului la judecarea acțiunii civile din cadrul cauzei penale în termen rezonabil, repararea prejudiciului moral, precum și compensarea cheltuielilor de judecată, s-a respins ca fiind neîntemeiată.

36. La 07 iunie 2024, avocatul Marin Postu, în interesele lui Serghei Alii, a depus cerere de recurs împotriva deciziei din 07 februarie 2024 a Curţii de Apel Chișinău, solicitând admiterea acesteia, casarea deciziei instanţei de apel și menținerea hotărârea din 16 iunie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

42. Art. 434 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă prevede că: „(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. (2) Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit.”

66. Cu referire la termenul de depunere a recursului, instanța de recurs menționează că dispozitivul deciziei instanţei de apel a fost pronunţat la 07 februarie 2024. Copia deciziei integrale a instanţei de apel a fost expediată participanţilor la proces la 19 aprilie 2024, prin intermediul poştei electronice (f.d. 120). Astfel, recursul depus la 07 iunie 2024, este în termen.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.