- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 13 octombrie 2022
- Stat pârât
- HUN
- Articole
- Articolul 3
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 3
Blonski și alții împotriva Ungariei
Traducere în română Auto
PRIMEI SECȚII CAUZE DE BLONSKI ȘI ALȚII v. HUNGARY (Aplicații nr. 12152/16 și 6 altele – a se vedea lista anexată) HOTĂRÂREA Strasbourg 13 octombrie 2022 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale.
În cazul Blonski și alții c. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Raffaele Sabato , Președinte, Péter Paczolay Davor Derenčinović , judecători și Liv Tigerstedt, grefierul adjunct al secțiunii având în vedere: cererile împotriva Ungariei depuse Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către reclamanții enumerați în tabelul adăugat („reclamanții”), la diferitele date indicate în acest articol; hotărârea de a nu divulga identitatea anumitor solicitanți, astfel cum este specificată în tabelul anexat; decizia de a notifica plângerile referitoare la art. 3 din Convenție guvernului maghiar („ Guvernul”), reprezentată de agentul lor, dl Z. Tallódi, Ministerul Justiției, și de a declara inadmisibilă restul cererilor nr. 16796/16, 59530/18 și 59440/19; Observațiile părților; după deliberarea în particular la 20 septembrie 2022, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: OBIECTUL CAUZEI Cazurile se referă la condamnarea pe viață a reclamanților cu posibilitatea de eliberare eliberată condiționată după ce au îndeplinit un termen minim între 30 și 40 de ani (a se vedea tabelul anexat).
Reclamanții se plâng că condamnarea lor constituie pedeapsă inumană și degradantă, în încălcarea articolului 3 din Convenție. Lista reclamanților și detaliile relevante ale cererilor sunt prezentate în tabelul anexat. Legea internă relevantă este prezentată în Bancsók și László Magyar (nr. 2) v. Ungaria (nr. 52374/15 și 53364/15, §§§ 15-17, 28 octombrie 2021). Având în vedere subiectul similar al cererilor, Curtea consideră oportun să le examineze în comun într-o singură hotărâre. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 3 AL CONVENȚIEI Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. (a) din Convenție sau inadmisibilă pe niciun alt motiv. Prin urmare, aceasta trebuie să fie declarată admisibilă.
Revizuirea automată a unei condamnații după un termen minim specificat reprezintă o salvgardare importantă pentru deținut împotriva riscului de detenție în încălcarea articolului 3. Principiile relevante au fost rezumate în Hutchinson c. Regatul Unit ([GC], nr. 57592/08, §§ 66-68, 17 ianuarie 2017), și Vinter și alții c. Regatul Unit ([GC], nr. 66069/09 și altele, § 44, ECHR 2013 (extracte)). În Bodein v. Franța (nr. 40014/10, 13 noiembrie 2014), Curtea a examinat dacă posibilitatea revizuirii pe viață după treizeci de ani de închisoare a rămas compatibilă cu criteriile stabilite în Vinter și alții. În constatarea că a făcut-o, Curtea a acordat o importanță deosebită faptului că începerea punctul de calcul al termenului de viață întreagă a inclus orice privație de libertate, adică chiar și perioada petrecută în precauție.
Întrucât reclamantul a fost capabil să solicite eliberare condiționată douăzeci și șase ani după impunerea pedepsei de viață, Curtea a concluzionat că pedeapsa în cazul său ar trebui considerată redusă în sensul articolului 3 (a se vedea Bodein , citat mai sus §) 61). În conformitate cu Codul Penal maghiar, termenul minim care urmează să fie servit înainte ca un infractor condamnat la închisoare pe viață să poată fi eliberat în eliberare condiționată trebuie să fie stabilit în judecată condamnarea infractorului și să se limiteze între minimul legal de 25 de ani și maxim de 40 de ani. În plus, cerințele pe care o persoană condamnată la un termen de închisoare trebuie să le îndeplinească pentru a fi eliberată în condiții condiționale sunt prevăzute la art. 188 din Legea nr. CCXL din 2013; respectarea satisfăcătoare a acestor cerințe este supusă unei evaluări de către o instanță.
Prin urmare, dreptul național și practica oferă posibilitatea unei revizuiri judiciare specifice a condamnărilor pe viață impuse reclamanților. Cu toate acestea, în cazul în cauză, reclamanții ar putea fi eligibili pentru eliberare numai după ce au servit treizeci și patruzeci de ani din termenii lor. Totuși, trebuie stabilit dacă, în cazul lor, mecanismul de reexaminare îndeplinește criteriile stabilite în jurisprudența Curții.
În acest sens, Curtea remarcă că cei treizeci și patruzeci de ani reclamanții trebuie să aștepte înainte de a se putea aștepta în primul rând să fie considerați ca fiind eliberați în eliberare condiționată este o perioadă semnificativ mai lungă decât termenul maxim recomandat pentru revizuirea unei condamnații la viață, și anume douăzeci și cinci de ani, astfel cum s-a stabilit pe baza unui sprijin clar al dreptului comparat și internațional (a se vedea Vinter și alții , citat mai sus, § 120). 10. În plus, Curtea remarcă poziția guvernului că reclamanții dl A.A. și dl Tóth ar trebui, în practică, să servească la mai puțin de treizeci de ani de la impunerea condamnării pe viață, pentru a fi considerate ca fiind eliberate în condiții condiționale, deoarece perioada petrecută în perioada de detenție preliminară a fost inclusă în calcul.
Într-adevăr, dl A.A. este eligibil pentru eliberare pe eliberare condiționată a douăzeci de ani șase ani, și dl Tóth douăzeci și nouă ani după impunerea pedepsei pe viață. 11. Cu toate acestea, Curtea remarcă că acest lucru este așa doar pentru că au fost păstrați în detenție prealabilă înainte de condamnarea și condamnarea lor, iar această perioadă de detenție prealabilă a procesului a fost dedusă din perioada de treizeci de ani. Acesta nu schimbă faptul că termenul care urmează să fie servit înainte de a fi eligibil pentru eliberare condiționată a fost stabilit la treizeci de ani, ca și pentru dl Benjamin (a se vedea tabelul anexat), și că această revizuire va avea loc mai mult de 25 de ani după impunerea condamnărilor lor pe viață.
Astfel, chiar și având în vedere marja de apreciare a statului, în cazul instantaneu, Curtea nu poate accepta poziția guvernului cu privire la acest punct. 12. În suma, faptul că reclamanții din acest caz pot spera să își revizuiască progresele în direcția eliberării numai după ce au efectuat treizeci și patruzeci de ani din condamnarea la viață este suficient pentru a concluziona că sentința de viață a reclamanților nu poate fi considerată ca reducibilă în sensul articolului 3 din convenție. O astfel de perioadă de așteptare lungă întârzie în mod necorespunzător revizuirea autorităților interne a „dacă orice schimbare în prizonierul vieții este atât de semnificativă, și astfel de progrese în direcția reabilitarii au fost făcute în cursul sentinței, ceea ce înseamnă că detenția continuă nu mai poate fi justificată pe motive penologice legitime” (Vinter și alții, citat mai sus, § 119). 13. În consecință, a existat o încălcare a articolului 3 din Convenție.
ALTE COMPLAINTE 14. În cererea nr. 12152/16, reclamantul s-a plângut, de asemenea, în temeiul articolelor 4, 6, 13 și 17 din Convenția privind nedreptatea procedurii penale, provocând în esență rezultatul lor. Evaluarea circumstanțelor cazului în ansamblu, nu există nici un indiciu că procedurile au fost efectuate în mod nedrept, ca urmare a faptului că această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 lit. (a) și 4 din Convenție. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 15. Reclamanții în cererile nr. 12152/16, 59530/18, 56162/19, 58544/19 și 13524/20 au solicitat diverse sume în daune și pentru costuri și cheltuieli. 16. Guvernul a considerat că aceste creanțe sunt excesive.
17. Curtea consideră că constatarea unei încălcări constituie suficientă satisfacție și, în consecință, nu face nicio atribuire sub acest cap. 18. În ceea ce privește costurile și cheltuielile, Curtea reiterează că un reclamant are dreptul la rambursarea lor numai în măsura în care s-a demonstrat că au fost suportate de fapt și neapărat și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În acest sens, Curtea aprobă sumele indicate în tabelul adăugat pentru costuri și cheltuieli, plus orice impozit care poate fi imputabil reclamanților. 19. Curtea consideră oportună faptul că rata dobânzii implicite ar trebui să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, decide să se alăture cererilor; declară plângerile referitoare la art. 3 admisibile și la restul cererii nr. 12152/16 inadmisibil; că a existat o încălcare a articolului 3 din Convenție; susține că constatarea unei încălcări constituie, în sine, suficientă satisfacție pentru orice prejudiciu moral suportate de solicitanți; Deține (a) faptul că Statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni, sumele indicate în tabelul adăugat, plus orice impozit care le poate fi taxabil, în ceea ce privește costurile și cheltuielile, care urmează să fie convertite în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale; respinge restul cererilor reclamanților pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 13 octombrie 2022, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul Curții. Liv Tigerstedt Raffaele Sabato Președintele adjunct al grefierului APPENDIX Nr. cerere nr. Data introducerii Denumirea cauzei Anul de naștere Reședință Reprezentat până la data hotărârii finale și termenul minim care urmează să fie servit înainte de eligibilitate pentru eliberare Sumele acordate pentru costuri și cheltuieli (în euro) 12152/16 29/02/2016 Blonski c. Ungaria Imre BLONSKI 1970 Tiszalök Arthur KOVÁCS 07/04/2011 35 ani 1.292 16796/16 11/03/2016 R.H. c. Ungaria R.H. 1981 Sátoraljaújhely Éva GÖCS 16/09/2010 35 ani 47754/17 29/06/2017 A.A. c. Ungaria A.A.
1980 Sátoraljaújhely Edina Eszter JÓZSA 27/10/2009 30 ani 59530/18 07/12/2018 Benjamin c. Ungaria Simon BENJAMIN 1972 Szeged István SZIKINGER 15/01/2001 30 ani 2.000 56162/19 17/10/2019 Rendek v. Ungaria Imre László RENDEK 1976 Szeged Dániel András KARSAI 05/06/2006 35 ani 1,800 58544/19 04/11/2019 Tóth v. Ungaria Attila TÓTH 1980 Szeged Dániel András KARSAI 20/04/2004 30 ani 1,800 13524/20 03/03/220 Páva v. Ungaria Sándor PÁVA 1972 Szeged Dániel András KARSAI 15/06/2003 40 ani 1,800/2003 40 ani
FIRST SECTION
CASE OF BLONSKI AND OTHERS v. HUNGARY (Applications nos. 12152/16 and 6 others – see appended list) JUDGMENT STRASBOURG 13 October 2022 This judgment is final but it may be subject to editorial revision.
In the case of Blonski and Others v. Hungary, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Committee composed of: Raffaele Sabato , President, Péter Paczolay , Davor Derenčinović , judges, and Liv Tigerstedt, Deputy Section Registrar , Having regard to: the applications against Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by the applicants listed in the appended table (“the applicants”), on the various dates indicated therein; the decision not to disclose the identity of certain applicants as specified in the appended table; the decision to give notice of the complaints concerning Article 3 of the Convention to the Hungarian Government (“the Government”), represented by their Agent, Mr Z. Tallódi, Ministry of Justice, and to declare inadmissible the remainder of applications nos.
16796/16, 59530/18 and 59440/19; the parties’ observations; Having deliberated in private on 20 September 2022, Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
SUBJECT MATTER OF THE CASE
1. The cases concern the applicants’ sentences of life imprisonment with the possibility of release on parole once they have served a minimum term of between 30 and 40 years (see the appended table). The applicants complained that their sentences constituted inhuman and degrading punishment, in breach of Article 3 of the Convention.
The list of applicants and the relevant details of the applications are set out in the appended table.
The relevant domestic law is set out in Bancsók and László Magyar (no. 2) v. Hungary (nos. 52374/15 and 53364/15, §§ 15-17, 28 October 2021).
THE COURT’S ASSESSMENT
JOINDER OF THE APPLICATIONS
4. Having regard to the similar subject matter of the applications, the Court finds it appropriate to examine them jointly in a single judgment.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 3 OF THE CONVENTION
5. The Court notes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention or inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.
The automatic review of a sentence after a specified minimum term represents an important safeguard for the prisoner against the risk of detention in violation of Article 3. The relevant principles have been summarised in Hutchinson v. the United Kingdom ([GC], no. 57592/08, §§ 66-68, 17 January 2017), and Vinter and Others v. the United Kingdom ([GC], nos. 66069/09 and 2 others, § 44, ECHR 2013 (extracts)). In Bodein v. France (no. 40014/10, 13 November 2014) the Court examined whether the possibility of a review of life sentences after thirty years of imprisonment remained compatible with the criteria established in Vinter and Others . In finding that it did, the Court gave particular weight to the fact that the starting ‑ point for the calculation of the whole-life term included any deprivation of liberty, that is to say, even the period spent in pre ‑ trial detention. Since the applicant was able to apply for parole twenty-six years after the imposition of his life sentence, the Court concluded that the punishment in his case was to be considered reducible for the purposes of Article 3 (see Bodein , cited above, § 61).
Under the Hungarian Criminal Code, the minimum term to be served before an offender sentenced to life imprisonment can be released on parole must be set in the judgment convicting the offender and must range between the statutory minimum of twenty-five years and the maximum of forty years. Furthermore, the requirements which a person sentenced to a prison term must fulfil in order to be conditionally released are set out in section 188 of Act no. CCXL of 2013; satisfactory compliance with those requirements is subject to assessment by a court. National law and practice therefore afford the possibility of a dedicated judicial review of the life sentences imposed on the applicants.
However, in the present case, the applicants could be eligible for release only after having served thirty to forty years of their terms. It remains to be determined whether in their case the review mechanism satisfies the criteria set out in the Court’s case-law.
In that connection, the Court notes that the thirty to forty years the applicants must wait before they can first expect to be considered for release on parole is a significantly longer period than the maximum recommended time-frame for review of a life sentence, namely twenty-five years, as established on the basis of a clear support in comparative and international law (see Vinter and Others , cited above, § 120).
The Court further notes the Government’s position that the applicants Mr A.A. and Mr Tóth would in practice have to serve less than thirty years after the imposition of their life sentences in order to be considered for conditional release, since the period spent in pre-trial detention was included in the calculation. Indeed, Mr A.A. is eligible for release on parole twenty ‑ six years, and Mr Tóth twenty-nine years after the imposition of their life sentences.
However, the Court notes that this is so only because they have been kept in pre-trial detention before their conviction and sentencing and this pre ‑ trial detention period has been deducted from the thirty-year period. It does not change the fact that the term to be served before they are eligible to be considered for parole was set at thirty years, like it was for the applicant Mr Benjamin (see the appended table), and that this review would take place more than twenty-five years after the imposition of their life sentences. Thus, even having regard to the State’s margin of appreciated, in the instant case the Court cannot accept the Government’s position on this point.
In sum, the fact that the applicants in the present case can hope to have their progress towards release reviewed only after they have served thirty to forty years of their life sentences is sufficient for the Court to conclude that the applicants’ life sentences cannot be regarded as reducible for the purposes of Article 3 of the Convention. Such a long waiting period unduly delays the domestic authorities’ review of “whether any changes in the life prisoner are so significant, and such progress towards rehabilitation has been made in the course of the sentence, as to mean that continued detention can no longer be justified on legitimate penological grounds” ( Vinter and Others , cited above, § 119).
There has accordingly been a violation of Article 3 of the Convention.
OTHER COMPLAINTS
14. In application no. 12152/16, the applicant also complained under Articles 4, 6, 13 and 17 of the Convention of the unfairness of the criminal proceedings, essentially challenging their outcome. Assessing the circumstances of the case as a whole, there is no indication that the proceedings were conducted unfairly. It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
15. The applicants in applications nos. 12152/16, 59530/18, 56162/19, 58544/19 and 13524/20 claimed various amounts in damages and for costs and expenses.
The Government found these claims excessive.
The Court considers that its finding of a violation constitutes sufficient just satisfaction and accordingly makes no award under this head.
As to costs and expenses, the Court reiterates that an applicant is entitled to their reimbursement only in so far as it has been shown that they have been actually and necessarily incurred and are reasonable as to quantum. That being so, the Court awards the sums indicated in the appended table for costs and expenses, plus any tax that may be chargeable to the applicants.
The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, Decides to join the applications; Declares the complaints concerning Article 3 admissible and the remainder of application no. 12152/16 inadmissible; Holds that there has been a violation of Article 3 of the Convention; Holds that the finding of a violation constitutes in itself sufficient just satisfaction for any non-pecuniary damage sustained by the applicants; Holds (a) that the respondent State is to pay the applicants, within three months, the amounts indicated in the appended table, plus any tax that may be chargeable to them, in respect of costs and expenses, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; Dismisses the remainder of the applicants’ claims for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 13 October 2022, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Liv Tigerstedt Raffaele Sabato Deputy Registrar President APPENDIX No. Application no. Date of introduction Case name Applicant Year of birth Place of residence Represented by Date of final judgment and minimum term to be served before eligibility for release Amount awarded for costs and expenses (in euros) 1. 12152/16 29/02/2016 Blonski v. Hungary Imre BLONSKI 1970 Tiszalök Arthur KOVÁCS 07/04/2011 35 years 1,292 2. 16796/16 11/03/2016 R.H. v. Hungary R.H. 1981 Sátoraljaújhely Éva GÖCS 16/09/2010 35 years - 3. 47754/17 29/06/2017 A.A. v. Hungary A.A. 1980 Sátoraljaújhely Edina Eszter JÓZSA 27/10/2009 30 years - 4. 59530/18 07/12/2018 Benjamin v. Hungary Simon BENJAMIN 1972 Szeged István SZIKINGER 15/01/2001 30 years 2,000 5. 56162/19 17/10/2019 Rendek v. Hungary Imre László RENDEK 1976 Szeged Dániel András KARSAI 05/06/2006 35 years 1,800 6. 58544/19 04/11/2019 Tóth v. Hungary Attila TÓTH 1980 Szeged Dániel András KARSAI 20/04/2004 30 years 1,800 7. 13524/20 03/03/2020 Páva v. Hungary Sándor PÁVA 1972 Szeged Dániel András KARSAI 15/06/2003 40 years 1,800