2ra-2205/17 — Modificarea cuantumului pensiei de întretinere a copilului minor
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- Modificarea cuantumului pensiei de întretinere a copilului minor
- Temei legal
- Temeiurile declararii recursului
2ra-2205/17 — Modificarea cuantumului pensiei de întretinere a copilului minor (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Dosarul nr. 2ra–2205/17 Instanța de fond: E. Galușceac Instanța de apel: M. Guzun, Iu. Cotruță, N. Simciuc Î N C H E I E R E 20 decembrie 2017 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție În componența: Președintele completului, Svetlana Filincova, Judecători Iurie Bejenaru, Maria Ghervas Examinând admisibilitatea recursului declarat de către Macovenco Natalia, în cadrul cauzei civile intentate la cererea de chemare în judecată depusă de Macovenco Natalia către Macovenco Evghenii, privind modificarea cuantumului pensiei de întreținere pentru copilul minor, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 30 mai 2017, prin care a fost respinsă cererea de apel depusă de Macovenco Natalia și menținută hotărârea Judecătoriei Botanica, mun.
Chișinău din 19 octombrie 2016, c o n s t a t ă: La 30 martie 2015, Macovenco Natalia a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Macovenco Evghenii cu privire la modificarea cuantumului pensiei de întreținere a copilului minor. În motivarea acțiunii reclamanta Macovenco Natalia a indicat că, prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 07 mai 2013, a fost desfăcută căsătoria dintre Macovenco Natalia și Macovenco Evghenii, dispusă încasarea de la Macovenco Evghenii în folosul lui Macovenco Natalia a pensiei pentru întreținerea copilului minor în mărime de 4000 lei lunar, dispusă încasarea de la Macovenco Evghenii în folosul lui Macovenco Natalia a pensiei de întreținere pentru fostul soț, care necesită sprijin material, ocupat cu îngrijirea copilului comun timp de 3 ani după nașterea acestuia în mărime de 3000 lei lunar.
A menționat că, în prezent copilul minor comun a împlinit vârsta de 3 ani, iar pârâtul a încetat să achite suma de 3000 lei pentru întreținerea ei. Pârâtul activează din octombrie 2009 până în prezent în calitate de director general la firma “Filetti”, salariul căruia constituie sumele cuprinse între 60000 lei - 150000 lei lunar, din care considerente urmează a fi încasată din contul lui Macovenco Evghenii suma de 15000 lei, ce constituie 1/4 din salariul acestuia. Reclamanta a mai indicat că, cheltuielile pârâtului pe anul 2013 au constituit sumele de 90700 euro și 63000 lei. Tot în 2013, Macovenco Evghenii a luat un credit în sumă de 850000 lei de la BC “Moldova Agroindbank”. Cheltuielile pârâtului pe anul 2014 au constituit sumele de 7500 euro, 147000 lei și 4900 euro.
În viziunea reclamantei, suma de 4000 lei pe care o achită Macovenco Evghenii pentru întreținerea fiicei sale este vădit insuficientă, luând în considerație că, copilul are nevoie de alimentare suplimentară, medicamente, călătorii la mare, pentru achitarea grădiniței, pentru activitățile de dans, limbi străine, bazin, haine, cărți etc., care necesită cheltuieli enorme. Numai pentru grădiniță lunar reclamanta achită suma de 3400 lei. Reclamanta a solicitat instanței de judecată, modificarea cuantumului pensiei de întreținere a copilului minor stabilit prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău nr. 2-3063/13 din 07 mai 2013, cu încasarea de la Macovenco Evghenii în folosul ei a pensiei pentru întreținerea copilului minor în mărime de 15000 lunar, începând cu data adresării cererii de chemare în judecată - 30.03.2015, până la atingerea majoratului copilului minor.
Prin hotărârea Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 19 octombrie 2016, cererea de chemare în judecată depusă de Macovenco Natalia către Macovenco Evghenii, privind modificarea cuantumului pensiei de întreținere pentru copilul minor, a fost respinsă. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 30 mai 2017, a fost respinsă cererea de apel depusă de Macovenco Natalia și menținută hotărârea Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 19 octombrie 2016. La 01 septembrie 2017, Macovenco Natalia a depus o cerere de recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și remiterea cauzei la rejudecare.
În motivarea recursului declarat, Macovenco Natalia a reiterat motivele de fapt ale cauzei și a invocat că instanța de apel a dat o apreciere arbitrară probelor anexate la materialele cauzei motiv pentru care a soluționat greșit cauza, a interpretat eronat normele de drept procedura care a dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei. La data de 13 decembrie 2017, Macovenco Evghenii prin intermediul avocatului Constantin Bria, a depus referință asupra cererii de recurs, solicitând declararea acestuia ca fiind inadmisibil. Analizând temeiurile invocate în cererea de recurs, referință, în raport cu materialele pricinii și prevederile legale, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat de către Macovenco Natalia, neîntemeiat și care urmează a fi declarat inadmisibil, din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) al Codului de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă. În conformitate cu art. 433 lit. a) al Codului de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă. În conformitate cu art. 440 alin. (1) al Codului de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului.
Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu privire la fondul recursului. Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei curții de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al Codului de procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține că reieșind din prevederile art. 437 alin. (1) lit. f) al Codului de procedură civilă, în sarcina recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică la aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural, și care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil.
În speță, însă criticile invocate de Macovenco Natalia, nu pot duce la admisibilitatea recursului, ori acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 al Codului de procedură civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra reaprecierii circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de apel. Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentei cu soluția dată de instanța de apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului, având în vedere faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă.
Or, nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea amănunțită a motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.
Abordarea recurentei, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul acesteia cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursului nu permit identificarea omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea recursului ca fiind admisibil. Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este evidențiată în cererea de recurs declarată de Macovenco Natalia. Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil.
În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) al Codului de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e: Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Macovenco Natalia. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului Svetlana Filincova, Judecători Iurie Bejenaru, Maria Ghervas Copia corespunde originalului Judecător Svetlana Filincova
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.