Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 06.03.2019
inadmisibil

2ra-417/19 — cu privire la încasarea pensiei pentru întreținerea copilului minor

HOTĂRÂRE
06.03.2019
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu privire la încasarea pensiei pentru întreţinerea copilului minor
Temei legal
Temeiurile inadmisibilităţii recursului
Citează această cauză
2ra-417/19 — cu privire la încasarea pensiei pentru întreținerea copilului minor (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2ra-417/19 Instanța de fond: Judecătoria Hîncești, sediul Central– T. Mereuța Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – G. Dașchevici, S. Gîrbu, L. Bulgac ÎNCHEIERE 06 martie 2019 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru judecătorii Nina Vascan Maria Ghervas examinând admisibilitatea recursului declarat de către Sergiu Antoconenco, reprezentat de avocatul Alexandru Macar, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Ecaterina Glodeanu împotriva lui Sergiu Antocanenco cu privire la încasarea pensiei pentru întreținerea copilului minor, împotriva deciziei din 01 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a admis apelul declarat de către Sergiu Antoconenco, s-a modificat hotărârea din 24 aprilie 2018 a Judecătoriei Hîncești, sediul Central, constată: La 21 februarie 2018 Ecaterina Glodeanu a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Sergiu Antoconenco cu privire la încasarea pensiei de întreținere pentru copilul minor în sumă de 1 300 lei lunar, începând cu ziua înaintării cererii de chemare în judecată și până la majoratul copilului.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că din căsătoria cu Sergiu Antoconenco s-a născut fiica XXXXX. La 07 decembrie 2011 a fost desfăcută căsătoria cu Sergiu Antoconenco, fiica minoră rămânând cu traiul cu ea. Reclamanta a menționat că după desfacerea căsătoriei fostul soț uneori i-a acorda ajutor material pentru întreținerea fiicei minore, însă acest ajutor nu este regulat. Astfel, de fiica minoră practic are grijă doar ea, din acest motiv a fost nevoită să se adreseze în instanța de judecată cu cerere privind întreținerea copilului minor. Or, conform art.74 Codul Familiei părinții sunt obligații să-și întrețină copii săi minori. Reclamanta a relatat că Sergiu Antoconenco nu are un venit stabil, un salariu permanent, astfel, solicită să fie încasat de la pârât cuantumul pensiei de întreținere în sumă bănească fixă în mărime de 1 300 lei.

Prin hotărârea din 24 aprilie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central s-a admis cererea de chemare în judecată depusă de către Ecaterina Glodeanu. S-a încasat din contul lui Sergiu Antoconenco în beneficiul Ecaterinei Glodeanu 1 pensia pentru întreținerea copilului minor în mărime fixă de 1 300 lei lunar, începând cu 21 februarie 2018 până la majoratul copilului. S-a încasat de la Sergiu Antoconenco în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 150 lei. (f.d. 17, 27-29) Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reieșit din faptul că în privința lui Sergiu Antoconenco lipsesc date despre locul de muncă, despre salariul și veniturile sale, precum și din datele prezentate de Biroul Național de Statistică referitoare la minimul de existență mediu lunar pe Republică necesar pentru îngrijirea unui copil de vârsta 7-17 ani care constituia 2002,5 lei.

Prin decizia din 01 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău s-a admis apelul declarat de către Sergiu Antoconenco, s-a modificat hotărârea din 24 aprilie 2018 a Judecătoriei Hîncești, sediul Central, micșorând cuantumul pensiei de întreținere dispus spre încasare de la Sergiu Antoconenco în beneficiul Ecaterinei Glodeanu pentru întreținerea fiicei minore de la suma de 1 300 lei până la suma de 1 000 lei. În rest , hotărârea instanței de fond s-a menținut. (f.d. 62, 63-66) Instanța de apel micșorând cuantumul pensiei a reieșit din faptul că Sergiu Antoconenco primește o pensie în mărime de 512,50 lei, nu are venituri stabile, mai are la întreținere doi copii minori.

La 02 ianuarie 2019 Sergiu Antoconenco, reprezentat de avocatul Alexandru Macar, a declarat recurs împotriva deciziei din 01 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și hotărârii instanței de fond, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere parțială a acțiunii, cu dispunerea încasării în beneficiul Ecaterinei Glodeanu a pensiei de întreținere a fiicei minore, începând cu 21 februarie 2018 până la atingerea majoratului acesteia în sumă de 300 lei lunar. (f.d.72-73) În motivarea cererii de recurs recurentul a invocat, că instanțele de judecată au interpretat în mod greșit legea și în acest sens au aplicat eronat normele de drept material, ceea ce a dus la soluționarea greșită a cauzei.

La 01 martie 2019 Ecaterina Glodeanu a depus referință, solicitând ca cererea de recurs declarată de către Sergiu Antoconenco, reprezentat de avocatul Alexandru Macar, să fie considerată inadmisibilă. În conformitate cu art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. Materialele cauzei atestă că decizia Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată la 01 noiembrie 2018, publicată pe site-ul Curții de Apel Chișinău la 16 noiembrie 2018, expediată prin intermediul oficiului poștal părților la 12 noiembrie 2018. Astfel, recursul declarat de către Sergiu Antoconenco, reprezentat de avocatul Alexandru Macar, la 02 ianuarie 2019, se consideră declarat în termen.

Examinând temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele cauzei civile, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia, că recursul declarat de către Sergiu Antoconenco, reprezentat de avocatul Alexandru Macar, este inadmisibil din următoarele considerente. Verificând motivele de casare, invocate în recurs, completul Colegiului atestă, că Sergiu Antoconenco, reprezentat de avocatul Alexandru Macar, a indicat argumente ce țin de dezacordul cu felul în care instanțele de judecată au apreciat înscrisurile probatorii și au constatat circumstanțele cauzei. Nu pot fi reținute ca 2 temei de admisibilitate aceste argumente, deoarece țin de reaprecierea probelor, fapt inadmisibil în recurs.

Conform regulilor din Secțiunea a 2-a din Capitolul XXXVIII al Codului de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs. Recursul exercitat conform secțiunii a 2 - a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procesual, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt. Astfel, completul Colegiului constată că argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de casare a deciziei recurate, or, acesta nu se încadrează în cele expres stabilite la art. 432, alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă.

În conformitate cu prevederilor art. 432, alin. (1) al Codului de procedură civilă părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declarare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procesual. Aliniatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcare sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433, lit. a) al Codului de procedură civilă cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) și (4). Totodată, potrivit jurisprudenței CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri, pe când în recursul declarat de către Sergiu Antoconenco, reprezentat de avocatul Alexandru Macar, asemenea aspecte nu se regăsesc. În speță, completul Colegiului menționează, că recursul în cauză conține obiecții de fapt și de drept, care deja au fost studiate și verificate de către instanțele de judecată, primind o apreciere corespunzătoare.

În consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurentului la soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în apel, în modul în care este garantat de art. 6 § 1 al Convenției. Drept urmare, se reține că argumentele invocate de recurent nu pot constitui temei de admisibilitate a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normei de drept material sau a normei de drept procesual, așa cum formal invocă Sergiu Antoconenco, reprezentat de avocatul Alexandru Macar, și, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Din considerentele menționate instanța de recurs ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Sergiu Antoconenco, reprezentat de avocatul Alexandru Macar, inadmisibil.

3 Conform celor expuse, în temeiul art. 431, alin. (1) și (2), art. 433, lit. a), 440, alin. (1) și (11) ale Codului de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție dispune: Recursul, declarat de către Sergiu Antoconenco, reprezentat de avocatul Alexandru Macar, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru judecătorii Nina Vascan Maria Ghervas 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2019-10-16
0,94
2ra-1619/19 — Încasarea pensiei alimentare de întretinere a copilului minor
Dosarul nr. 2ra–1619/19 Prima instanță: Judecătoria Edineț (sediul Briceni), (jud. Gh. Comerzan) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud. A. Corcenco, D. Corolevschi, D. Stănilă) Î N C H E I E R E 16 octombrie 2019 mun. Chişinău Colegiu
CSJ 2019-03-20
0,94
2ra-447/19 — desfacerea căsătoriei, stabilirea domiciliului copilului minor și încasarea pensiei de întreținere pentru copilul minor
Dosarul nr. 2ra-447/19 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Central (jud: R. Ţurcanu) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud: Iu. Cotruţă, O. Cojocaru, A. Pahopol) ÎNCHEIERE 20 martie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comer
CSJ 2016-09-21
0,94
2ra-1969/16 — desfacerea căsătoriei, determinarea domiciliului copiilor minori și încasarea pensiei de întreținere a copiilor minori
prima instanţă: V. Burduh dosarul nr. 2ra-1969/16 instanţa de apel: V. Pruteanu, A. Gavriliţa, L. Popova ÎNCHEIERE 21 septembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în co
CSJ 2020-06-26
0,94
2ra-409/20 — modificarea cuantumului pensiei de întretinere a copilului minor
Dosarul nr. 2ra-409/20 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani (jud: O. Ionașcu) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: N. Budăi, I. Muruianu, I. Secrieru) ÎNCHEIERE 26 iunie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comerci
CSJ 2018-11-28
0,94
2ra-2276/18 — stabilirea paternității și încasarea pensiei pentru întreținerea copilului minor
dosarul nr.2ra-2276/18 prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana (I. Chironeţ) instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (N. Budăi, I. Muruianu, A. Malîi) ÎNCHEIERE 28 noiembrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de c
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă