Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 06.12.2017
casat

2ri-417/17 — declararea nulității actelor juridice

HOTĂRÂRE
06.12.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
declararea nulităţii actelor juridice
Temei legal
Temeiurile degrevării de probaţiune
Citează această cauză
2ri-417/17 — declararea nulității actelor juridice (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: A. Curdov dosarul nr. 2ri-417/17 D E C I Z I E 06 decembrie 2017 mun. Chișinău Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul – Valeriu Doagă Judecătorii – Tamara Chișca-Doneva, Iurie Bejenaru, Maria Ghervas, Ion Druță examinând recursul declarat de administratorul procesului de insolvabilitate a întreprinderii cu capital străin „I.B. Agro” societate cu răspundere limitată, în proces de insolvabilitate, administratorul autorizat Igor Bulgaru împotriva hotărârii Curții de Apel Comrat din 06 octombrie 2017, adoptată în cadrul procedurii de insolvabilitate a întreprinderii cu capital străin „I.B.

Agro” societate cu răspundere limitată, la cererea administratorului procesului de insolvabilitate a întreprinderii cu capital străin „I.B. Agro” societate cu răspundere limitată, în proces de insolvabilitate, administratorul autorizat Igor Bulgaru cu privire la declararea nulității actelor juridice, c o n s t a t ă La 04 iulie 2012, societatea cu răspundere limitată „Frumento Grup” a depus cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate față de întreprinderea cu capital străin „I.B. Agro” societate cu răspundere limitată (denumirea prescurtată ÎCS „I.B. Agro” SRL). Prin încheierea Curții de Apel Comrat din 06 iulie 2012, s-a admis spre examinare cererea introductivă depusă de SRL „Frumento Grup” privind intentarea procesului de insolvabilitate față de ÎCS „I.B.

Agro” SRL. Prin hotărârea Curții de Apel Comrat din 01 aprilie 2013 s-a constatat starea de insolvabilitate a ÎCS „I.B. Agro” SRL și s-a intentat procesul de insolvabilitate a ÎCS„I.B. Agro” SRL, fiind desemnat în calitate de administrator al insolvabilității întreprinderea individuală „Emilia Vedernic” (denumirea prescurtată ÎI „Emilia Vedernic”). Prin încheierea Curții de Apel Comrat din 28 iulie 2016 s-a admis cererea de demisie a administratorului procesului de insolvabilitate a ÎCS „I.B. Agro” SRL, ÎI„Emilia Vedernic” și s-a numit în funcția de administrator al procesului de insolvabilitate a ÎCS „I.B. Agro” SRL, administratorul autorizat Igor Bulgaru. La 12 august 2016, administratorul procesului de insolvabilitate a ÎCS „I.B.

Agro” SRL, administratorul autorizat Igor Bulgaru a depus cerere privind declararea nulității actelor juridice în temeiul art. 104 din Legea insolvabilității (f.d. 3-6 recto- verso vol. I). În motivarea cererii menționează că, la 14 februarie 2011, între ÎCS „I.B. 1 Agro”SRL, în calitate de cumpărător, și SRL „Agarista Agricola” în calitate de vânzător a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 11-60, conform căruia vânzătorul comercializează, iar cumpărătorul s-a obligat să preia și să achite în termenele stabilite prețul mărfii (produse de protecție a plantelor). În conformitate cu pct. 1.2. al contractului, marfa livrată de SRL „Agarista Agricola” până la momentul achitării prețului se consideră ca acordată ÎCS „I.B.

Agro” SRL în calitate de credit de mărfuri, iar valoarea produselor livrate se consideră ca suma dată în împrumut cu obligația de restituire în termen. Termenul de scadență a contractului fiind stabilit până la 15 iulie 2011. În pct. 3.4.2. al contractului, părțile au stabilit graficul de achitare conform căruia prețul produselor livrate urmează a fi achitat de către ÎCS „I.B. Agro” SRL în 2 rate, și anume: 15 mai 2011 în mărime de 40 % din prețul mărfii primite și 15 iulie 2011 în mărime de 30 % din prețul mărfii primite. Evidențiază că, contractul nu stabilește prețul mărfii livrate și mărimea ratelor în lei, dolari SUA sau în Euro, ce urmează a fi rambursate de către ÎCS „I.B. Agro” SRL întru achitarea costului produselor procurate.

Însă, în pct. 3.1. al contractului este prevăzut expres că prețul mărfii este fixat și stabilit în unități convenționale, în dolari SUA și euro, iar pct. 3.2. stipulează că sortimentul, cantitatea și prețul de livrare a mărfii va fi determinat la ziua livrării conform facturii fiscale ce servește ca dovada livrării în condițiile contractului. Totodată, conform pct. 3.9. al contractului, în perioada valabilității contractului, cumpărătorul (ÎCS „I.B. Agro” SRL) asigură executarea obligațiilor prin gajarea recoltei viitoare și pregătește depunerea în gaj a bunurilor menționate conform legislației în vigoare. Neîndeplinirea prezentei condiții se consideră ca încălcare a prevederilor contractuale și atrage rezilierea contractului de către vânzător (SRL„Agarista Agricola”) cu dreptul de a cere de la cumpărător exercitarea obligațiunilor financiare.

Relevă administratorul procesului de insolvabilitate că, între părți nu a fost semnat nici un contract de gaj în privința recoltei viitoare din semințele de porumb în sortiment livrate de vânzător, faptul care pune la îndoieli realitatea tranzacției încheiate între părți, deoarece SRL „Agarista Agricola” nu a insistat la încheierea contractului de gaj și nici nu a solicitat rezilierea contactului în condițiile în care nu a avut nicio garanție de executare a obligațiunilor contractuale de către cumpărătorul ÎCS„I.B. Agro”SRL. Succesiv, la 20 aprilie 2011, între SRL „Agarista Agricola”, în calitate de vânzător, și ÎCS „I.B. Agro” SRL, în calitate de cumpărător, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 11-312, conform căruia vânzătorul s-a obligat să transmită în proprietatea cumpărătorului, iar ultimul la rândul său s-a obligat să preia și să achite la timp prețul semințelor de porumb în sortiment de la producătorul SA „Semințe Agro” și SA „Reutel”.

Valoarea contractului a constituit sumă de 300 000 de lei. Prețul de livrare conform contractului este stabilit prin documentele de însoțire care sunt partea integrantă a contractului și servesc ca temei întru stabilirea sumelor definitive pentru calcularea prețului. Termenul de scadență a contractului fiind stabilit până la 15 iulie 2011, iar conform pct. 3.3. al contractului în cazul încălcării oricărui termen stabilit se consideră că cumpărătorul a admis o întârziere și vânzătorul este în drept se solicite de la primul restituirea anticipată și imediată a produselor livrate în volumul primit. Menționează administratorul autorizat că, actele de însoțire a contractului de 2 vânzare-cumpărare nr. 11-312 din 20 aprilie 2011 lipsesc în actele de evidență contabilă a debitorului insolvabil.

Ulterior, la 04 august 2011, între ÎCS „I.B. Agro” SRL, în calitate de cumpărător, și SRL „Agarista Agricola”, în calitate de vânzător, a fost semnat acordul adițional privind stingerea datoriilor la contractul nr. 11-60 din 14 februarie 2011 și nr. 11-312 din 20 aprilie 2011. Conform acestuia, părțile au convenit că datoria ÎCS„I.B. Agro” SRL față de SRL „Agarista Agricola” pentru produsele livrate constituie sumă de 150 014 dolari SUA și 300 000 de lei și în legătură cu faptul imposibilității executării de către prima a obligațiunilor asumate, întru menținerea și păstrarea relațiilor de parteneriat între companii, au convenit să stabilească graficul de rambursare a datoriilor acumulate. Astfel, conform graficului stabilit, s-a prelungit termenul de valabilitate a contractelor, precum și termenele de achitare a datoriilor de către ÎCS „I.B.

Agro”SRL până la 05 septembrie 2011. Totodată, conform pct. 4 al acordului adițional, părțile au convenit că datoria în mărime de 150 014 dolari SUA și 300 000 de lei reprezintă și se consideră ca împrumut acordat de către SRL „Agarista Agricola” companiei ÎCS „I.B. Agro” SRL. Totodată, întru asigurarea îndeplinirii în termen a obligațiunilor asumate prin încheierea contractelor sus nominalizate și achitării prețului produselor livrate între ÎCS „I.B. Agro” SRL de către SRL „Agarista Agricola”, a fost semnat contractul de gaj nr. 11-15 din 20 august 2011, conform căruia, ÎCS „I.B.

Agro” SRL în calitate de debitor gajist a depus în gaj creditorului gajist SRL „Agarista Agricola” tehnica agricolă ce-i aparținea cu drept de proprietate, și anume: un tractor JM-804, culoarea roșie, nr. șasiu 08123900028, motor 7061461, anul producerii 2008, n/î GEC 841, prețul de 50 000 de lei, fără TVA; un tractor JM-804, culoarea roșie, nr. șasiu 08123900027, motor 6080429, anul producerii 2008, n/î GEC 842, la prețul de 50000 de lei, fără TVA. Valoarea de gaj a bunurilor mobile constituind suma de 100 000 de lei. Ulterior, prin ordonanța Judecătoriei Comrat din 24 octombrie 2011 s-a admis cererea depusă de SRL „Agarista Agricola” și s-a dispus transmiterea silită de la ÎCS„I.B. Agro” SRL în posesiunea SRL „Agarista Agricola” a bunurilor gajate.

Susține administratorul autorizat că, întru executarea ordonanței judecătorești ÎCS „I.B. Agro” SRL, în persoana contabilului șef a eliberat factura fiscală din 30 aprilie 2012, prin care a scos de la balanța întreprinderii și a transmis SRL „Agarista Agricola” următoarele bunuri mobile: un tractor G-190 New Holland la prețul de 10000 de lei; un tractor G-210 New Holland la prețul de 258 000 de lei; un cultivator Kverneland Rau Onyx A38 la prețul de 55 800 de lei; instalare de dozare DF-2 la prețul de 20 000 de lei; un tractor JM-804, nr. 08123900028 la prețul de 50 000 de lei. Ulterior, prin factura fiscală din 01 februarie 2012, semnată din partea ÎCS „I.B. Agro” SRL de către Jana Michalova, s-a transmis în proprietatea SRL „Agarista Agricola” tractorul JM-804, nr. 08123900027, anul producerii 2008, la prețul de 50 000 de lei.

La acest capitol administratorul procesului de insolvabilitate menționează că, în conformitate cu facturile fiscale nominalizate, prețul acestor bunuri a constituit suma de 443 800 de lei, iar conform actului de inventariere a masei debitoare ÎCS „I.B. Agro” SRL din 01 iulie 2016 a fost stabilită valoarea estimativă următoarelor bunuri: 1) cultivatorului Kverneland Rau Onyx A38 – 399 860 de lei; 3 2) tractorului G-210 New Holland – 847 600 de lei; 3) instalării de dozare DF-2 – 200 140 de lei; 4) tractorului G-190 New Holland – 1 776 000 de lei. Totodată, conform raportului de evaluare nr. 03/03 din 04 martie 2015, efectuat de compania „Evaltot”, tractorul JM-804, nr. 08123900028, anul producerii 2008 a fost evaluat la prețul de piață de 110 211 de lei.

Astfel, valoarea totală a bunurilor transmise ilegal companiei SRL „Agarista Agricola” constituie suma de 3 333 811 lei și nu 443 800 de lei.

Mai mult decât atât, invocă faptul că, la 02 ianuarie 2012, SRL „Agarista Agricola”, în calitate de vânzător, a încheiat cu ÎCS „JM Invest Group” SRL, în calitate de cumpărător, în persoana administratorului Jana Michalova, contractul de locațiune cu dreptul de răscumpărare a bunurilor, prin care vânzătorul a transmis, iar cumpărătorul a primit în posesie și folosința temporară bunuri mobile, după cum urmează: un tractor G-190 New Holland, anul producerii 1997, la prețul de 10 000 de lei; un tractor G-210 New Holland, anul producerii 1998, la prețul de 258 000 de lei; un cultivator Kverneland Rau Onyx A38, anul producerii 2002, la prețul de 55 800 de lei; instalare de dozare DF-2 nr. 48360, anul producerii 2004, la prețul de 20 000 de lei; un tractor JM-804, nr. 08123900028, anul producerii 2008, la prețul de 50 000 de lei; un tractor JM-804, nr. 08123900027, anul producerii 2008, la prețul de 50 000 de lei.

Termenul de valabilitate a contractului fiind stabilit până la 30 aprilie 2012. Conform pct. 3.1 al contractului, cumpărătorul ÎCS „JM Invest Group” SRL s-a obligat să achite prețul bunurilor nominalizate în rate, în felul următor: până la 01 martie 2012 – 50 000 de lei; până la 23 martie 2012 – 50 000 de lei; pînă la 30 martie 2012 – 50 000 de lei; până la 15 aprilie 2012 – 101 008, 14 lei; și până la 30 aprilie 2012 – 192 791,86 de lei. Ulterior, la 01 februarie 2012, între părți a fost semnat actul de primire-predare.

Astfel, prin factura fiscală nr. FV2323636 din 01 februarie 2012, semnată din partea cumpărătorului ÎCS „JM Invest Group” SRL de către directorul Jana Michalova, s-a transmis în proprietate ÎCS „JM Invest Group” SRL tractorul JM-804, nr.08123900027, anul producerii 2008, la prețul de 50 000 de lei, iar prin factura fiscală nr. FV8650368 din 30 aprilie 2012, semnată din partea cumpărătorului ÎCS„JM Invest Group” SRL de către directorul Jana Michalova, s-au transmis în proprietatea ÎCS „JM Invest Group” SRL: tractorul G-190 New Holland, anul producerii 1997, la prețul de 10 000 de lei, tractorul G-210 New Holland, anul producerii 1998, la prețul de 258 000 de lei; cultivatorul Kverneland Rau Onyx A38, anul producerii 2002, la prețul de 55 800 de lei; instalarea de dozare DF-2 nr. 48360, anul producerii 2004, la prețul de 20 000 de lei; și tractorul JM-804, nr.08123900028, anul producerii 2008, la prețul de 50 000 de lei.

Astfel, în urma analizei tranzacțiilor descrise, administratorul procesului de insolvabilitate a ÎCS „I.B. Agro” SRL, în proces de insolvabilitate, administratorul autorizat Igor Bulgaru ajunge la concluzia că prin schema frauduloasă organizată de directorul comercial Jana Michalova, debitorul insolvabil a fost deposedat ilegal de bunuri ce-i aparțineau cu drept de proprietate. Susține că, din comparația vizuală a semnăturilor aplicate pe contractele de vânzare-cumpărare nr. 11-60 din 14 februarie 2011 și nr. 11-312 din 20 aprilie 2011, contractul de gaj din 20 august 2011, contractul de locațiune cu drept de răscumpărare din 02 ianuarie 2012, actul de predare-primire din 01 februarie 2012 și facturile fiscale unde este aplicată semnătura Janei Michalova, deduce faptul că 4 contractele de vânzare-cumpărare nr. 11-60 din 14 februarie 2011 și nr. 11-312 din 20 aprilie 2011 încheiate din numele ÎCS „I.B.

Agro” SRL de către administratorul Imrich Boros, în realitate au fost semnate din numele acestuia de către directorul comercial Jana Michalova, împuternicită prin procura nr. 816 din 10 februarie 2010. Astfel, menționează că Jana Michalova, în calitate de director comercial al debitorului insolvabil, încheind contractele nominalizate, a urmărit scopul creării artificiale a datoriei ÎCS „I.B. Agro” SRL față de SRL „Agarista Agricola”, pentru a scoate ulterior bunurile din patrimoniul ÎCS „I.B. Agro” SRL și a le comercializa la un preț diminuat ÎCS „JM Invest Group” SRL, unde ocupă funcția de administrator. Mai mult decât atât, conform rapoartelor fostului administrator al procesului de insolvabilitate a ÎCS „I.B.

Agro” SRL, precum și actul de inventariere al SRL„Agarista Agricola”, bunurile care au constituit obiect al contractelor de vânzare- cumpărare din 14 februarie 2011 și 20 aprilie 2011 nu sunt reflectate în contabilitatea debitorului insolvabil ÎCS „I.B. Agro” SRL și nu au fost realizate altor agenți economici. Totodată, prin răspunsul Direcției generale pentru statistică al Biroului Național de Statistică se atestă că, începând cu anul 2011 ÎCS „I.B. Agro” SRL nu a prezentat nici un raport financiar, circumstanță ce denotă că nu poate fi demonstrat faptul primirii de către ÎCS „I.B. Agro” SRL a produselor în baza acestor contracte.

În această ordine de idei, concluzionează că, contractele de vânzare-cumpărare nr. 11-60 din 14 februarie 2011 și nr. 11-312 din 20 aprilie 2011, contractul de locațiune cu drept de răscumpărare din 02 ianuarie 2012 au fost semnate de către Jana Michalova cu alt scop decât cel de a da naștere, modifica sau stinge drepturi și obligații civile, ci de a crea datorii artificiale cu scopul privării ilegale a ÎCS „I.B. Agro”SRL de patrimoniu și dobândirii acestuia la prețuri diminuate de către ÎCS „JM Invest Group” SRL, administrator al căreia este Jana Michalova. Solicită admiterea cererii; declararea nulității absolute a contractelor de vânzare- cumpărare nr. 11-60 din 14 februarie 2011 și nr. 11-312 din 20 aprilie 2011 încheiate între ÎCS „I.B.

Agro” SRL în calitate de cumpărător și SRL „Agarista Agricola” în calitate de vânzător; declararea nulității acordului adițional privind stingerea datoriilor la contractele de vânzare-cumpărare nr. 11-60 din 14 februarie 2011 și nr. 11-312 din 20 aprilie 2011 încheiat între ÎCS „I.B. Agro” SRL și SRL „Agarista Agricola”; declararea nulității contractului de gaj nr. 11-15 din 20 august 2011 încheiat între ÎCS„I.B. Agro” SRL și SRL „Agarista Agricola”; declararea nulității facturilor fiscale din 01 februarie 2012 și 30 aprilie 2012; declararea nulității contractului de locațiune cu dreptul de răscumpărare din 02 ianuarie 2012 și actul de predare-primire din 01 februarie 2012 încheiat între SRL „Agarista Agricola” și ÎCS„JM Invest Group” SRL; declararea nulității facturilor fiscale seria și numărul FV 2323636 din 01 februarie 2012 și FV 8650368 din 30 aprilie 2012, precum și facturii de expediție seria și numărul HA 0136784; și readucerea părților la poziția inițială.

Prin cererea de concretizare din 18 noiembrie 2016 (f.d. 32-36 recto-verso vol.I) solicită suplimentar declararea nulității contractului de gaj nr. 11-08 din 30 aprilie 2011 încheiat între ÎCS „I.B. Agro” SRL și SRL „Agarista Agricola”. În motivarea cererii de concretizare invocă faptul că, întru asigurarea executării în termen a obligațiunilor asumate prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 11-60 din 14 februarie 2011 și nr. 11-312 din 20 aprilie 2011, precum și acordul adițional din 04 august 2011, între ÎCS „I.B. Agro”SRL și SRL „Agarista Agricola” au fost semnate două contracte de gaj: nr. 11-312 din 20 aprilie 2011 și respectiv nr. 11-08 din 30 august 2011. 5 Conform contractului de gaj nr. 11-08 din 30 august 2011, debitorul gajist ÎCS„I.B.

Agro”SRL a gajat în folosul creditorului gajist SRL „Agarista Agricola” tehnica agricolă și producția agricolă, ce a aparținut ÎCS „I.B. Agro” SRL cu drept de proprietate, și anume: cultivator Kverneland Rau Onyx A38 la prețul de 133 333,33 de lei, fără TVA; tractor G-210 New Holland la prețul de 503 733,41 de lei, fără TVA; instalare de dozare DF-2 nr. 48360 la prețul de 227 500 de lei, fără TVA; tractor G-190 New Holland la prețul de 435 066,67 de lei, fără TVA; 250 de tone de floarea soarelui 150g, în valoare de 600 000 de lei; 200 de tone de grâu 150g, în valoare de 300 000 de lei; și 250 de tone de porumb 150g, în valoare de 120 000 de lei, valoarea totală a bunurilor mobile gajate constituind suma de 2 499 633,41 de lei.

Totodată, conform contractului de gaj nr. 11-312 din 20 august 2011, ÎCS „I.B. Agro” SRL în calitate de debitor gajist a depus în gaj creditorului gajist SRL„Agarista Agricola” tehnica agricolă ce-i aparținea cu drept de proprietate, și anume: un tractor JM-804, culoarea roșie, nr. șasiu 08123900028, motor 7061461, anul producerii 2008, n/î GEC 841, prețul de 50 000 de lei, fără TVA; un tractor JM- 804, culoarea roșie, nr. șasiu 08123900027, motor 6080429, anul producerii 2008, n/î GEC 842, la prețul de 50000 de lei, fără TVA. Valoarea de gaj a bunurilor mobile constituind suma de 100 000 de lei. Ulterior, prin ordonanța Judecătoriei Economice de Circumscripție din 02 septembrie 2011 și ordonanța Judecătoriei Comrat din 24 octombrie 2011, s-a dispus transmiterea silită de la debitorul gajist ÎCS „I.B.

Agro” SRL în posesia creditorului gajist SRL „Agarista Agricola” a bunurilor imobile gajate prin contractele de gaj nominalizate. Suplimentar, administratorul autorizat relevă că, administratorul debitorului insolvabil ÎCS „I.B. Agro” SRL – Imrich Boros și directorul comercial al acestuia – Jana Michalova recepționând ordonanțele judecătorești au declarat că sunt de acord cu acestea și nu intenționează să le conteste. Astfel, conchide că prin încheierea contractelor menționate supra, administratorul debitorului insolvabil ÎCS „I.B. Agro” SRL, Imrich Boros, și directorul comercial al acestuia, Jana Michalova, au scos din patrimoniul debitorului insolvabil bunuri care urmau a fi incluse în masa debitoare a acesteia și atribuite spre stingerea creanțelor.

Or, fictivitatea acestor tranzacții reiese din lipsa voinței reale de a naște și/sau modifica raporturi juridice, neconcordanță rezultată din voința declarată a acestora și cea reală, precum și prin lipsa produselor procurate întru asigurarea restituirii prețului cărora ÎCS „I.B. Agro” SRL a gajat ilegal bunuri mobile, gajarea cărora este interzisă prin lege, și anume transmiterea bunurilor în posesia și proprietatea terțelor persoane la prețuri diminuate. Subliniază faptul că, beneficiar efectiv al bunurilor mobile scoase din patrimoniul debitorului insolvabil ÎCS „I.B. Agro” SRL, prin încheierea unor acte juridice fictive, este ÎCS „JM Invest Group” SRL, administrator și unic fondator al căreia este Jana Michalova, director comercial al debitorului insolvabil ÎCS „I.B.

Agro” SRL, și care continuă activitatea economică pe terenurile agricole anterior arendate de către debitorul insolvabil. Prin hotărârea Judecătoriei Comrat din 06 octombrie 2017 (f.d. 104 recto-verso, 105-116, 118-130 recto-verso vol. II) s-a respins ca fiind neîntemeiată cererea administratorului procesului de insolvabilitate a ÎCS „I.B. Agro” SRL, în proces de insolvabilitate, administratorul autorizat Igor Bulgaru cu privire la declararea nulității actelor juridice. 6 În consolidarea soluției adoptate, prima instanță, prin prisma art. 123 alin. (2) din Codul de procedură civilă a reținut că, ordonanța Judecătoriei Economice de Circumscripție nr. 2p/o-776/2011 din 02 septembrie 2011 și ordonanța Judecătoriei Comrat nr. 2p-296/2011 din 24 octombrie 2011, prin care s-a dispus transmiterea silită din patrimoniul debitorului gajist ÎCS „I.B.

Agro” SRL în posesia creditorului gajist SRL „Agarista Agricola” bunurile gajate în conformitate cu contractul de gaj nr. 11-08 din 30 aprilie 2011 și respectiv a bunurilor gajate în conformitate cu contractul de gaj nr. 11-15 din 20 august 2011, întru asigurarea obligațiilor ÎCS „I.B. Agro” SRL asumate prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 11-60 din 14 februarie 2011 (produse de protecție a plantelor) și nr. 11-312 din 20 aprilie 2011 (semințele de porumb în sortiment) sunt irevocabile și conținutul lor nu poate fi contestat în cadrul unui alt proces, precum și sunt obligatorii pentru instanța care judecă cauza și nu se cer a fi dovedite din nou la judecarea unei alte cauze civile la care participă aceleași persoane, la caz ÎCS „I.B.

Agro” SRL și SRL „Agarista Agricola”. Astfel, instanța inferioară a conchis netemeinicia și ca fiind contrare legislației în vigoare pretențiile cu privire la declararea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 11-60 din 14 februarie 2011 și nr. 11-312 din 20 aprilie 2011, a acordului privind stingerea datoriilor la contractele de vânzare-cumpărare nr. 11-60 din 14 februarie 2011 și nr.11-312 din 20 aprilie 2011, precum și a contractelor de gaj nr. 11-08 din 30 aprilie 2011 și nr. 11-15 din 20 august 2011, toate încheiate între ÎCS„I.B. Agro” SRL și SRL „Agarista Agricola”. Or, prin suportul probator prezent la materialele cauzei și care certifică atât transmiterea de către SRL „Agarista Agricola” a bunurilor ce au constituit obiect al contractelor de vânzare-cumpărare nr.11-60 din 14 februarie 2011 și nr. 11-312 din 20 aprilie 2011, cât și transmiterea de către ÎCS „I.B.

Agro” SRL a bunurilor gajate în contul executării contractelor nominalizate și a ordonanțelor judecătorești nr. 2p/o-776/2011 emisă de Judecătoria Economică de Circumscripție la 02 septembrie 2011 și nr. 2p-296/2011 emisă de Judecătoria Comrat la 24 octombrie 2011. Succesiv, cu privire la capătul de cerere privind declararea nulității contractului de locațiune cu dreptul de răscumpărare din 02 ianuarie 2012 și actul de predare- primire din 01 februarie 2012 încheiat între SRL „Agarista Agricola” și ÎCS „JM Invest Group” SRL, prima instanță a constatat că la momentul încheierii acestui contract, ÎCS „I.B. Agro” SRL nu are nici o atribuție cu bunurile mobile transmise ÎCS „JM Invest Group” SRL în locațiune cu drept de răscumpărare, or, ÎCS„I.B.

Agro” SRL a transmit aceste bunuri SRL „Agarista Agricola” în contul executării obligațiilor contractuale asumate și respectiv stingerii datoriei apărute față de ultima. Totodată, instanța inferioară a ajuns la concluzia netemeiniciei pretenției cu privire la declararea nulității facturilor fiscale nr. FV2323636 din 01 februarie 2012 și nr.FV8650358 și 30 aprilie 2012, deoarece aceasta are un caracter subordonat pretenției cu privire la declararea nulității contractului de locațiune cu dreptul de răscumpărare din 02 ianuarie 2012 și a actului de predare-primire din 01 februarie 2012 și a fost emisă întru executarea acestora. Astfel, raporturile juridice ulterioare apărute între SRL „Agarista Agricola” și ÎCS „JM Invest Group” SRL asupra acelorași bunuri, de asemenea, nu pot fi declarate ca fiind nule, deoarece se bazează pe raporturile reale și urmăresc un scop real de apariție a raporturilor juridice.

Prin urmare, nu pot fi declarate nici ca fiind simulate, deoarece există confirmarea executării reale a raporturilor juridice, apărute în rezultatul încheierii tranzacțiilor și a completării actelor. 7 Cu titlu secundar, instanța de insolvabilitate a concluzionat că, sunt lipsite de substanță argumentele administratorului procesului de insolvabilitate a ÎCS „I.B. Agro”SRL, administratorul autorizat Igor Bulgaru cu privire la caracterul fictiv al actului de locațiune a bunurilor, anterior gajate de către ÎCS „I.B. Agro” SRL și transmise SRL „Agarista Agricola” în contul stingerii datoriei, încheiat între SRL„Agarista Agricola” și ÎCS „JM Invest Group” SRL datorită faptului că fondatorul ÎCS „JM Invest Group” SRL este Jana Michalova, care anterior a avut împuterniciri de la administratorul ÎCS „I.B.

Agro” SRL. Or, deși, la 25 noiembrie 2011, Jana Michalova a înființat întreprinderea ÎCS „JM Invest Group” SRL și este administratorul acestuia, precum și faptul că aceasta a participat la încheierea tranzacțiilor constatarea nulității cărora se examinează în prezenta acțiune și semnarea facturilor fiscale în numele ÎCS „JM Invest Group” SRL, nu-i interzice răscumpărarea bunurilor SRL „Agarista Agricola” în calitate de conducător al ÎCS„JM Invest Group” SRL. Finalmente, referitor la alegațiile administratorului autorizat Igor Bulgaru cu privire la diferența esențială a valorii bunurilor mobile gajate de către ÎCS „I.B.

Agro” SRL și ulterior transmise SRL „Agarista Agricola” în contul stingerii datoriei, instanța de insolvabilitate a constatat că, evaluarea bunurilor imobile diferă atât în raportul de evaluare nr. 03/03 din 04 martie 2015, care nu este semnat și prin urmare nu are forță probatorie și nu produce efecte juridice, cât și în Actul de audit postvămuire nr. 5/13/13 din 25 octombrie 2013 și în Actul de inventariere a masei debitoare a ÎCS „I.B. Agro” SRL, în proces de insolvabilitate, din 01 iulie 2016. Mai mult decât, raporturile de evaluarea a unui și aceluiași bun mobil nu au fost contestate, precum și au fost efectuate în perioade de timp diferită: din 2009 până în 2016, circumstanță apreciată de instanța de insolvabilitate ca starea diferită a tehnicii agricole și care nu poate servi ca probă întru confirmarea caracterului fictiv și simulat al tranzacțiilor.

La 14 noiembrie 2017, administratorul procesului de insolvabilitate a ÎCS „I.B. Agro” SRL, în proces de insolvabilitate, administratorul autorizat Igor Bulgaru a declarat recurs împotriva hotărârii Curții de Apel Comrat din 06 octombrie 2017, solicitând admiterea recursului și casarea hotărârii instanței de insolvabilitate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în alt complet de judecată (f.d. 135-136 vol. II). La 17 noiembrie 2017, administratorul procesului de insolvabilitate a ÎCS „I.B. Agro” SRL, în proces de insolvabilitate, administratorul autorizat Igor Bulgaru a depus cerere de recurs suplimentară împotriva hotărârii Curții de Apel Comrat din 06 octombrie 2017, solicitând admiterea recursului și casarea hotărârii instanței de insolvabilitate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în alt complet de judecată (f.d.

137-140 recto-verso vol. II). În motivarea recursului menționează că, instanța de insolvabilitate a interpretat în mod eronat normele pertinente speței și a apreciat în mod arbitrar și eronat suportul probator cercetat în cadrul judecării cauzei. În acest sens, menționează că, în urma aprecierii incorecte a probelor, instanța inferioară injust a conchis că contractele de vânzare-cumpărare nr. 11-60 din 14 februarie 2011 și nr. 11-312 din 20 aprilie 2011, precum și facturile fiscale în temeiul cărora SRL „Agarista Agricola” a furnizat ÎCS „I.B. Agro” SRL produse de uz fitosanitar au verificate de două instanțe, iar cu titlu de consecință fiind eliberate ordonanțele judecătorești din 02 septembrie 2011 și din 24 octombrie 2011, devenite irevocabile prin neatacare.

8 Astfel, relevă că în cadrul procedurilor în ordonanță nominalizate, instanțele de judecată nu au verificat legalitatea actelor juridice nulitatea cărora se invocă în speță, deoarece obiectul acelor proceduri a constituit respectarea procedurii de exercitare a dreptului de gaj, și nicidecum încasarea datoriei ÎCS „I.B. Agro” SRL față de SRL„Agarista Agricola” formate în baza contractelor de vânzare-cumpărare nr. 11-60 din 14 februarie 2011 și nr. 11-312 din 20 aprilie 2011. Subsecvent, menționează că actul de control emis de IFS Comrat, în care este redată lista facturilor fiscale eliberate de către SRL „Agarista Agricola” și primite de ÎCS „I.B.

Agro” SRL vădește că facturile fiscale seria și numărul FV 2322296 din 03 iunie 2011 în sumă de 129 673,70 de lei; seria și numărul FV 2322380 din 07 iunie 2011 în sumă de96 570,96 de lei; seria și numărul FV 2322703 din 23 iunie 2011 în sumă de 96 601,50 de lei nu sunt înregistrate, circumstanță care denotă că, acestea sau au fost anulate sau sunt falsificate. Susține recurentul că, instanța inferioară nu a dat apreciere răspunsului de la Serviciul Vamal nr. 27-03/672-06 din 31 martie 2016, procesului-verbal de examinare preliminară a rezultatului auditului post-vămuire nr. 4/13/13 din 18 octombrie 2013 și actului de audit postvămuire nr. 5/13/13 din 25 octombrie 2013 din care se constată că, activele gajate de către ÎCS „I.B.

Agro” SRL față de SRL„Agarista Agricola” au fost importate în scopul majorării capitalului social și, în baza art. 103 alin. (1) pct. 23) din Codul fiscal, cu scutire de la plata TVA la import și plasate în regim de admitere temporară. Or, în sensul Codului vamal, utilizarea activelor materiale în alte scopuri decât cele prevăzute pentru aplicarea drepturilor de import reduse, poate fi permisă numai de organul vamal, cu condiția achitării drepturilor de import și a îndeplinirii altor cerințe prevăzute de legislație. Astfel, prin acțiunile ilegale ale conducerii ÎCS „I.B. Agro” SRL, s-au încălcat grav regulile vamale și abuziv s-a schimbat regimul juridic al activelor materiale importate, fapt ce a dus la prejudicierea intereselor statului și aplicarea față de debitorul gajist a unor amenzi și penalități vamale în mărime de 1 869 436,29 de lei.

Studiind materialele dosarului, completul specializat pentru examinarea litigiilor ce țin de aplicarea Legii insolvabilității din cadrul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de administratorul procesului de insolvabilitate a ÎCS „I.B. Agro” SRL, în proces de insolvabilitate, administratorul autorizat Igor Bulgaru urmează a fi admis și casată hotărârea Curții de Apel Comrat din 06 octombrie 2017, cu trimiterea cauzei spre rejudecare în instanța de insolvabilitate, în alt complet de judecată, din următoarele motive. Primordial, Colegiul decelează că în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (4) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, procesul de insolvabilitate se desfășoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă și cu cele ale prezentei legi.

Conform art. 8 alin. (1) din Legea insolvabilității, hotărârile și încheierile instanței de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunțării și numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege. Coroborând dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea insolvabilității cu art. 111 alin.(3) din Codul de procedură civilă și regulile de declarare a recursului consemnate la Secțiunea a 2-a a Capitolului XXXVIII din Codul de procedură civilă, instanța de recurs consideră că, în speță, termenul de demarare a căii de atac începe să curgă în ziua imediat următoare datei comunicării hotărârii judecătorești. 9 Prin urmare, Colegiul consideră recursul ca fiind declarat în termen, deoarece hotărârea Curții de Apel Comrat din 06 octombrie 2017 a fost comunicată recurentului administratorului procesului de insolvabilitate a ÎCS „I.B.

Agro” SRL, în proces de insolvabilitate, administratorul autorizat Igor Bulgaru la 30 noiembrie 2017, fapt confirmat prin avizul de recepție DS3805040869AS (f.d. 132 vol. II), iar cererea de recurs a fost înregistrată la 27 octombrie 2017 în direcția evidență și documentare procesuală a Curții de Apel Comrat, iar în secția grefă a Curții Supreme de Justiție la 14 noiembrie 2017, adică până la comunicarea actului judecătoresc de dispoziție recurat. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă, instanța, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanței de apel și să trimită pricina spre rejudecare în instanța de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Materialele cauzei atestă că, la 14 februarie 2011, între ÎCS „I.B. Agro”SRL, în calitate de cumpărător, și SRL „Agarista Agricola” în calitate de vânzător a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 11-60 (f.d. 18-19 vol. I), conform căruia vânzătorul comercializează, iar cumpărătorul s-a obligat să preia și să achite în termenele stabilite prețul mărfii (produse de protecție a plantelor). Conform pct. 3.2. al contractului, sortimentul, cantitatea și prețul de livrare a mărfii va fi determinat la ziua livrării conform facturii fiscale ce servește ca dovada livrării în condițiile contractului. Aderent, pct. 1.2. al contractului statuează că, marfa livrată de SRL „Agarista Agricola” până la momentul achitării prețului se consideră ca acordată ÎCS „I.B.

Agro” SRL în calitate de credit de mărfuri, iar valoarea produselor livrate se consideră ca suma dată în împrumut cu obligația de restituire în termen. La fel, instanța de recurs constată că, la 20 aprilie 2011, între SRL „Agarista Agricola”, în calitate de vânzător, și ÎCS „I.B. Agro” SRL, în calitate de cumpărător, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 11-312 (f.d. 20-27 vol. I), conform căruia vânzătorul s-a obligat să transmită în proprietatea cumpărătorului, iar ultimul la rândul său s-a obligat să preia și să achite la timp prețul semințelor de porumb în sortiment de la producătorul SA „Semințe Agro” și SA „Reutel”, în valoare de 300 000 de lei. Totodată, condițiile acestui contract prescriu că, prețul de livrare conform contractului este stabilit prin documentele de însoțire care sunt partea integrantă a contractului și servesc ca temei întru stabilirea sumelor definitive pentru calcularea prețului.

Succesiv, la 04 august 2011, între ÎCS „I.B. Agro” SRL, în calitate de cumpărător, și SRL „Agarista Agricola”, în calitate de vânzător, a fost semnat acordul adițional privind stingerea datoriilor la contractele de vânzare-cumpărare nr. 11-60 din 14 februarie 2011 și nr. 11-312 din 20 aprilie 2011 (f.d. 7-8 vol. I), conform căruia părțile au convenit că datoria ÎCS „I.B. Agro” SRL față de SRL „Agarista Agricola” pentru produsele livrate în baza acestor două contracte de vânzare- cumpărare constituie suma de 150014 dolari SUA și 300 000 de lei, cu scadența la 05 septembrie 2011. Totodată, conform pct. 4 al acordului adițional, părțile au convenit că datoria în mărime de 150 014 dolari SUA și 300 000 de lei reprezintă și se consideră ca împrumut acordat ÎCS „I.B.

Agro” SRL de către SRL „Agarista Agricola”. 10 Remarcabil este faptul că, întru asigurarea îndeplinirii în termen a obligațiunilor asumate de către debitorul insolvabil ÎCS „I.B. Agro” SRL prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 11-60 din 14 februarie 2011 și nr. 11-312 din 20 aprilie 2011, în mărime de 150 014 solari SUA și 300 000 de lei, au fost încheiate două contracte de gaj. Astfel, prin contractul de gaj nr. 11-15 din 20 august 2011 (f.d. 9-11, 61-62 vol.I), ÎCS „I.B.

Agro” SRL, în calitate de debitor gajist, a depus în gaj creditorului gajist SRL „Agarista Agricola” tehnică agricolă ce-i aparținea cu drept de proprietate, în valoare totală de 100 000 de lei, și anume: un tractor JM-804, culoarea roșie, număr șasiu 08123900028, motor 7061461, anul producerii 2008, n/î GEC 841, la prețul de 50 000 de lei, fără TVA; și un tractor JM-804, culoarea roșie, număr șasiu 08123900027, motor 6080429, anul producerii 2008, n/î GEC 842, la prețul de 50000 de lei, fără TVA. Totodată, conform contractului de gaj nr. 11-08 din 30 august 2011 (f.d. 63-64 vol. I), debitorul gajist ÎCS „I.B.

Agro” SRL a gajat în folosul creditorului gajist SRL„Agarista Agricola” tehnică agricolă și producția agricolă, în valoare totală de 2499633,41 de lei, și anume: un tractor de model G-190 New Holland la prețul de 435 066,67 de lei, fără TVA; un tractor de model G-210 New Holland la prețul de 503 733,41 de lei, fără TVA; un cultivator de model Kverneland Rau Onyx A38, la prețul de 133 333,33 de lei, fără TVA; instalație de dozare de model DF-2, la prețul de 227 500 de lei, fără TVA; 200 de tone de grâu, recoltate de pe 150 ha, în valoare de 300 000 de lei; 250 de tone de floarea soarelui, recoltate de pe 150 ha, în valoare de 600 000 de lei; și 250 de tone de porumb, recoltate de pe 150 ha, în valoare de 120000 de lei.

Prin ordonanța judecătorească eliberată de Judecătoria Economică de Circumscripție la 02 septembrie 2011 (f.d. 71-72 recto-verso vol. I) s-a admis cererea SRL „Agarista Agricola” și s-a dispus transmiterea silită de la debitorul ÎCS „I.B.

Agro” SRL în posesia creditorului SRL „Agarista Agricola” a bunurilor gajate prin contractul de gaj nr. 11-08 din 30 august 2011 în valoare de 2 499 633,41 de lei, pentru comercializarea ulterioară și stingerea creanțelor garantate, după cum urmează: un tractor de model G-190 New Holland la prețul de 435 066,67 de lei, fără TVA; un tractor de model G-210 New Holland la prețul de 503 733,41 de lei, fără TVA; un cultivator de model Kverneland Rau Onyx A38, la prețul de 133 333,33 de lei, fără TVA; instalație de dozare de model DF-2, la prețul de 227 500 de lei, fără TVA; 200 de tone de grâu, recoltate de pe 150 ha, în valoare de 300 000 de lei; 250 de tone de floarea soarelui, recoltate de pe 150 ha, în valoare de 600 000 de lei; și 250 de tone de porumb, recoltate de pe 150 ha, în valoare de 120 000 de lei […]. Succesiv, din conținutul încheierii Judecătoriei Comrat din 29 iunie 2016 rezultă indubitabil că, prin ordonanța judecătorească eliberată de Judecătoria Comrat la 24 octombrie 2011 (f.d.

27-31 recto-verso vol. I) s-a admis cererea SRL „Agarista Agricola” și s-a dispus transmiterea silită de la debitorul ÎCS „I.B. Agro” SRL în posesia creditorului SRL „Agarista Agricola” a bunurilor gajate prin contractul de gaj nr. 11-15 din 20 august 2011 în valoare de 100 000 de lei, pentru comercializarea ulterioară și stingerea creanțelor garantate, după cum urmează: un tractor JM-804, culoarea roșie, număr șasiu 08123900028, motor 7061461, anul producerii 2008, n/î GEC 841, la prețul de 50 000 de lei, fără TVA; și un tractor JM-804, culoarea roșie, număr șasiu 08123900027, motor 6080429, anul producerii 2008, n/î GEC 842, la prețul de 50 000 de lei, fără TVA.

11 La fel, se impune a fi remarcat faptul că, la 02 ianuarie 2012, între SRL„Agarista Agricola”, în calitate de vânzător, și ÎCS „JM Invest Group” SRL, în calitate de cumpărător, a fost încheiat contractul de locațiune cu dreptul de răscumpărare a bunurilor, prin care vânzătorul a transmis, iar cumpărătorul a primit în posesie și folosința temporară bunuri mobile, după cum urmează: un tractor G-190 New Holland, anul producerii 1997, la prețul de 10 000 de lei; un tractor G-210 New Holland, anul producerii 1998, la prețul de 258 000 de lei; un cultivator Kverneland Rau Onyx A38, anul producerii 2002, la prețul de 55 800 de lei; instalare de dozare DF-2 nr. 48360, anul producerii 2004, la prețul de 20 000 de lei; un tractor JM-804, nr. 08123900028, anul producerii 2008, la prețul de 50 000 de lei; un tractor JM-804, nr. 08123900027, anul producerii 2008, la prețul de 50 000 de lei.

Astfel, conform pct.3.1 al contractului, cumpărătorul ÎCS „JM Invest Group” SRL s-a obligat să achite prețul bunurilor nominalizate în rate, în felul următor: până la 01 martie 2012 suma de 50 000 de lei; până la 23 martie 2012 suma de 50 000 de lei; până la 30 martie 2012 suma de 50 000 de lei; până la 15 aprilie 2012 suma de 101 008, 14 lei; și până la 30 aprilie 2012 suma de 192 791,86 de lei (f.d. 12-14 vol. I). La fel, instanța de recurs constată că întru executarea ordonanțelor judecătorești eliberate de Judecătoria Economică de Circumscripție la 02 septembrie 2011 și de Judecătoria Comrat la 24 octombrie 2011, ÎCS „I.B. Agro” SRL a eliberat facturile fiscale din 01 februarie 2012 (f.d.10 vol.II) și din 30 aprilie 2012 (f.d.11 verso vol.II), prin care a scos de la balanța ÎCS „I.B.

Agro” SRL și a transmis SRL „Agarista Agricola” următoarele bunuri mobile: un tractor G-190 New Holland la prețul de 10000 de lei; un tractor G-210 New Holland la prețul de 258 000 de lei; un cultivator Kverneland Rau Onyx A38 la prețul de 55 800 de lei; instalație de dozare DF-2 la prețul de 20 000 de lei; un tractor JM-804, nr. 08123900028 la prețul de 50 000 de lei; și un tractor JM-804, nr. 08123900027, anul producerii 2008, la prețul de 50 000 de lei. La 30 aprilie 2012, prin factura fiscală serie și număr FV 8650358 (f.d.

15, 69 vol. I), SRL „Agarista Agricola” a transmis ÎCS „JM Invest Group” SRL, în baza contractului din 02 ianuarie 2012: un tractor G-190 New Holland la prețul de 10 000 de lei; un tractor G-210 New Holland la prețul de 258 000 de lei; un cultivator Kverneland Rau Onyx A38 la prețul de 55 800 de lei; instalație de dozare DF-2 la prețul de 20 000 de lei; un tractor JM-804, nr.08123900028 la prețul de 50 000 de lei; și un tractor JM-804, nr. 08123900027, anul producerii 2008, la prețul de 50 000 de lei. Prin hotărârea Curții de Apel Comrat din 01 aprilie 2013 s-a constatat starea de insolvabilitate a ÎCS „I.B. Agro” SRL și s-a intentat procesul de insolvabilitate a ÎCS„I.B. Agro” SRL, fiind desemnat în calitate de administrator al insolvabilității ÎI „Emilia Vedernic”.

Iar prin încheierea Curții de Apel Comrat din 28 iulie 2016 s-a admis cererea de demisie a administratorului procesului de insolvabilitate al ÎCS „I.B. Agro” SRL, ÎI„Emilia Vedernic” și s-a numit în funcția de administrator al procesului de insolvabilitate a ÎCS „I.B. Agro” SRL, administratorul autorizat Igor Bulgaru. Ulterior, la 12 august 2016, administratorul procesului de insolvabilitate a ÎCS„I.B. Agro” SRL, administratorul autorizat Igor Bulgaru a depus cerere privind declararea nulității actelor juridice în temeiul art. 104 din Legea insolvabilității, concretizată prin cererea din 18 noiembrie 2016, solicitând declararea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 11-60 din 14 februarie 2011 și nr. 11-312 din 20 aprilie 2011 încheiate între ÎCS „I.B.

Agro” SRL în calitate de 12 cumpărător și SRL „Agarista Agricola” în calitate de vânzător; declararea nulității acordului adițional privind stingerea datoriilor la contractele de vânzare-cumpărare nr. 11-60 din 14 februarie 2011 și nr. 11-312 din 20 aprilie 2011 încheiat între ÎCS „I.B. Agro” SRL și SRL „Agarista Agricola”; declararea nulității contractului de gaj nr. 11-15 din 20 august 2011 încheiat între ÎCS„I.B.

Agro” SRL și SRL „Agarista Agricola”; declararea nulității facturilor fiscale din 01 februarie 2012 și 30 aprilie 2012; declararea nulității contractului de locațiune cu dreptul de răscumpărare din 02 ianuarie 2012 și actul de predare-primire din 01 februarie 2012 încheiat între încheiat între SRL „Agarista Agricola” și ÎCS„JM Invest Group” SRL; declararea nulității facturilor fiscale seria și numărul FV 2323636 din 01 februarie 2012 și FV 8650368 din 30 aprilie 2012, precum și facturii de expediție seria și numărul HA 0136784; și readucerea părților la poziția inițială (f.d.3-6, 32-36 recto-verso vol. I). Verificând legalitatea hotărârii contestate prin prisma argumentelor invocate în cererea de recurs, Colegiul constată că actul de dispoziție judecătoresc a fost emis cu încălcarea normelor de drept material și procedural.

Or, speța dedusă judecății este guvernată de prevederile articolului 104 din Legea insolvabilității, care statuează că, pe tot parcursul perioadei de observație, al procedurii de insolvabilitate, al procedurii falimentului și/sau al procedurii de restructurare, administratorul/lichidatorul poate introduce în instanța de insolvabilitate acțiuni în vederea anulării următoarelor acte juridice dacă ele afectează bunurile debitorului: a) orice act juridic fictiv sau fraudulos încheiat de debitor în ultimii 3 ani precedenți intentării procedurii de insolvabilitate, care a afectat drepturile creditorilor; b) transferurile cu titlu gratuit din partea debitorului făcute în ultimii 3 ani precedenți înaintării cererii introductive, cu excepția actelor de îndeplinire a unor obligații morale sau actelor pentru binele public (de sponsorizare), în care generozitatea donatorului este proporțională patrimoniului său; c) tranzacțiile încheiate în ultimii 3 ani precedenți înaintării cererii introductive, în care prestația debitorului este vădit mai mare decît cea primită; d) transferurile de proprietate de la debitor către un creditor în contul unei datorii anterioare sau în folosul acestuia din urmă, efectuate în ultimele 4 luni precedente înaintării cererii introductive, care au ca efect creșterea sumei pe care creditorul ar urma să o primească în cazul lichidării debitorului;

e) transferurile de proprietate de la debitor către un creditor în contul unei datorii anterioare sau în folosul acestuia din urmă, efectuate în ultimele 4 luni precedente înaintării cererii introductive, la care creditorul nu avea dreptul sau care nu ajunseră la scadență; f) acordarea gratuită a unui gaj sau a unei ipoteci, a oricărei alte garanții pentru o creanță care era neasigurată în ultimele 4 luni anterioare înaintării cererii introductive sau pentru o creanță a unui acționar sau asociat al debitorului într-o perioadă similară, dacă aceste creanțe nu au ajuns la scadență pînă la data intentării procedurii de insolvabilitate; g) orice acte încheiate și garanții acordate de către debitor după înaintarea cererii introductive.

Analizând memoriul expus în hotărârea instanței de insolvabilitate din 20 octombrie 2017, care în final a format poziția acesteia cu privire la soluția adoptată, Colegiul constată că, instanța inferioară, aplicând principiul stabilității raporturilor juridice și dispozițiile art. 123 alin. (2) din Codul de procedură civilă, își întemeiază soluția în baza ordonanțelor judecătorești eliberate de către Judecătoria Economică de Circumscripție la 02 septembrie 2011 și Judecătoria Comrat la 24 octombrie 2011. Deopotrivă, instanța de insolvabilitate a reținut că acestea sunt irevocabile și conținutul lor nu poate fi contestat în cadrul unui alt proces, precum și sunt obligatorii 13 pentru instanța care judecă cauza și nu se cer a fi dovedite din nou la judecarea unei alte cauze civile la care participă aceleași persoane, la caz ÎCS „I.B.

Agro” SRL și SRL „Agarista Agricola”. În conformitate cu art. 123 alin. (2) din Codul de procedură civilă, faptele stabilite printr-o hotărîre judecătorească irevocabilă într-o pricină civilă soluționată anterior în instanță de drept comun sau în instanță specializată sînt obligatorii pentru instanța care judecă pricina și nu se cer a fi dovedite din nou și nici nu pot fi contestate la judecarea unei alte pricini civile la care participă aceleași persoane. În sensul normei precitate, prejudicialitatea face imposibilă o altă apreciere într- un alt proces al faptelor și raporturilor juridice care au fost deja stabilite prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

Prejudicialitatea are limite subiective și obiective: cele subiective cer ca acest efect juridic să se producă prin participarea la alt proces a acelorași persoane; iar limitele obiective se referă la examinarea în cadrul altui proces a acelorași fapte și raporturi juridice în privința cărora a fost emisă deja o hotărâre irevocabilă. Însă, la acest capitol, instanța de recurs evocă faptul că, doctrina de specialitate, dar și practica judecătorească vădește că de efectul prejudicial al hotărârii judecătorești se bucură doar hotărârile judecătorești. Astfel, doar hotărârile judecătorești ca acte de dispoziție pot degreva de probațiune, încheierile judecătorești și ordonanțele ne fiind învestite cu un asemenea efect.

Colegiul notează că, spre deosebire de procedura în acțiune civilă care face parte din procedurile contencioase, procedura în ordonanță face parte din procedurile necontencioase. Așadar, procedura în ordonanță, ca și procedura în acțiune civilă, este chemată să soluționeze un conflict juridic, un litigiu de drept, apărut între părțile raportului material litigios, dar, spre deosebire de procedura în acțiune civilă, procedura în ordonanță are menirea să soluționeze acest conflict într-o formă procedurală simplificată, care nu conține faza dezbaterilor judiciare, astfel lipsind caracterul contradictoriu al procesului.

Or, în conformitate cu art. 26 alin. (2) din Codul de procedură civilă, contradictorialitatea presupune organizarea procesului astfel încât părțile și ceilalți participanți la proces să aibă posibilitatea de a-și formula, argumenta și dovedi poziția în proces, de a alege modalitățile și mijloacele susținerii ei de sine stătător și independent de instanță, de alte organe și persoane, de a-și expune opinia asupra oricărei probleme de fapt și de drept care are legătură cu pricina dată judecății și de a-și expune punctul de vedere asupra inițiativelor instanței.

În această ordine de idei, Colegiul ajunge la concluzia că, instanța de insolvabilitate eronat a conchis, prin prisma art. 123 alin. (2) din Codul de procedură civilă […] că ordonanța Judecătoriei Economice de Circumscripție nr. 2p/o-776/2011 din 02 septembrie 2011 și ordonanța Judecătoriei Comrat nr. 2p-296/2011 din 24 octombrie 2011, prin care s-a dispus transmiterea silită din patrimoniul debitorului gajist ÎCS „I.B. Agro” SRL în posesia creditorului gajist SRL „Agarista Agricola” bunurile gajate în conformitate cu contractul de gaj nr. 11-08 din 30 aprilie 2011 și respectiv a bunurilor gajate în conformitate cu contractul de gaj nr. 11-15 din 20 august 2011, întru asigurarea obligațiilor ÎCS „I.B.

Agro” SRL asumate prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 11-60 din 14 februarie 2011 (produse de protecție a plantelor) și nr. 11-312 din 20 aprilie 2011 (semințele de porumb în sortiment) sunt irevocabile și conținutul lor nu poate fi contestat în cadrul unui alt proces, precum și sunt obligatorii pentru instanța care judecă cauza și nu se cer a fi dovedite din nou la judecarea unei alte cauze civile la care participă aceleași 14 persoane, la caz ÎCS „I.B. Agro” SRL și SRL „Agarista Agricola” […], aceasta fiind bazată pe interpretarea eronată a normelor de drept și a doctrinei de specialitate. În continuare, instanța de recurs reține că, instanța inferioară a dat o apreciere arbitrară suportului probator prezent la materialele cauzei și a stabilit injust raporturile dintre ÎCS „I.B.

Agro” SRL și SRL „Agarista Agricola”, precum și dintre SRL „Agarista Agricola” și ÎCS „JM Invest Group” SRL. La acest capitol, din conținutul procesului-verbal de examinare preliminară a rezultatelor auditului post-vămuire nr. 4/13/13 din 18 octombrie 2013 (f.d. 57-60 vol. I) și din Actul de audit postvămuire nr. 5/13/13 din 25 octombrie 2013 (f.d. 53-56 vol. I) se desprinde că, în scopul majorării capitalului social, prin d/v nr. 2510I825 din 26 martie 2009, ÎCS „I.B.

Agro” SRL a importat, cu scutire de la plata TVA-ului la import în baza art. 103 alin. (1) pct. 23) din Codul fiscal, următoarele bunuri mobile: 1) dispoziție agricolă – grapa de disc uzată, 2002, nr. 17434 KVERNEKL and RAU ONIX38, din Slovakia de la „International Transport”, Imrih Boros, cu valoarea în vamă de 147 808 lei; 2) distribuitoare de îngrășăminte agricole uzate nr. 48360, a/f 2004, KUNSTDUNGER DOSIERER DF-2, cu valoarea în vamă de 44 342,40 de lei; 3) tractor agricol cu roți uzat nr. 416113, a/f 1998, NEW HOLLAND G-210, cu valoarea în vamă de 591 232 de lei. Succesiv, conform d/v nr. 2510I876 din 31 martie 2009, ÎCS „I.B. Agro” SRL a plasat „tractorul cu roți, uzat, nr. D410559, a.f.

1997, NEW HOLLAND G-190”, care inițial a fost plasat în regim temporar prin d/v 2510I00406 din 25 martie 2008, în alt regim vamal, și anume în scopul majorării capitalului social, cu scutire de la plata TVA-ului la import în baza art. 103 alin. (1) pct. 23) din Codul fiscal. Având în vedere scopul importului bunurilor mobile menționate supra a fost de a majora capitalul social al ÎCS „I.B. Agro” SRL cu scutire, în baza art. 103 alin. (1) pct.23) din Codul fiscal, de la plata TVA-ului la importul acestora, organul vamal a conchis că prin depunerea în gaj a acestor bunuri și predarea ulterioară acestora în posesia altor agenți economici, activele materiale respective nu mai cad sub incidența facilităților fiscale asupra activelor materiale destinate includerii în capitalul social, importate sau livrate pe teritoriul țării.

Astfel, în urma iregularităților constatate, organul vamal a recalculat și dispus încasarea de la ÎCS „I.B. Agro” SRL a drepturilor de import și penalitatea de întârziere pe declarațiile vamale nominalizate în sumă totală de 220 025, 58 de lei, formată din TVA în sumă de 186 943,29 de lei și penalitate în sumă de 33 082,29 de lei.

Ipoteza relevată, coroborată cu dispozițiile art. 103 alin. (1) pct.23) din Codul fiscal, art. 35 din Codul vamal, art. 28 lit. q) din Legea cu privire la tariful vamal, precum și cu dispozițiile Regulamentului cu privire la modul de aplicare a facilităților fiscale stabilite în art. 103 alin. (1) pct. 23) al Codului fiscal, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 102 din 30 ianuarie 2007 (în redacția legilor pertinente perioadei din speță), certifică faptul că utilizarea activelor materiale în alte scopuri decât cele prevăzute pentru aplicarea drepturilor de import reduse, poate fi permisă doar de către organul vamal și cu condiția achitării drepturilor de import și a îndeplinirii altor condiții stabilite de legislația națională.

Astfel, se deduce că la examinarea disensiunii dedusă judecății, instanța de insolvabilitate nu a ținut cont de procesul-verbal de examinare preliminară a rezultatelor auditului post-vămuire nr. 4/13/13 din 18 octombrie 2013 și de Actul de audit postvămuire nr. 5/13/13 din 25 octombrie 2013, or, prin acestea s-a stabilit 15 indubitabil că, bunurile mobile: dispoziția agricolă – grapa de disc uzată, 2002, nr. 17434 KVERNEKL and RAU ONIX38; distribuitoarea de îngrășăminte agricole uzate nr. 48360, a/f 2004, KUNSTDUNGER DOSIERER DF-2; tractorul agricol cu roți uzat nr. 416113, a/f 1998, NEW HOLLAND G-210; și tractorul cu roți uzat, nr. D410559, a.f. 1997, NEW HOLLAND G-190 au fost importate de către debitorul insolvabil ÎCS„I.B.

Agro” SRL în scopul majorării capitalului social și cu scutire de la plata TVA-ului la import în baza art. 103 alin. (1) pct. 23) din Codul fiscal, iar prin depunerea în gaj precum și transmiterea în posesie a acestora altor agenți economici a bunurilor importate anterior ca active materiale destinate includerii în capitalul social cu scutire de la plățile vamale, ÎCS „I.B. Agro” SRL a utilizat activele materiale în alte scopuri decât cele prevăzute pentru aplicarea drepturilor de import reduse, fără a obține permisiunea organului vamal pentru aceasta și nu a achitat drepturile de import. În altă ordine de idei, Colegiul învederează că, instanța de insolvabilitate nu a ținut cont de faptul că, prin utilizarea de către ÎCS „I.B.

Agro” SRL a activelor materiale în alte scopuri decât cele prevăzute pentru aplicarea drepturilor de import reduse, fără permisiunea organului vamal pentru aceasta, a impus organul vamal să efectueze recalcularea și să dispună încasarea de la ÎCS „I.B. Agro” SRL a drepturilor de import și penalitatea de întârziere pe declarațiile vamale nominalizate în sumă totală de 220 025, 58 de lei, formată din TVA în sumă de 186 943,29 de lei și penalitate în sumă de 33 082,29 de lei, circumstanță care a agravat starea financiară a debitorului insolvabil ÎCS „I.B. Agro” SRL. Nu în ultimul rând, instanța de recurs opinează că la stabilirea raporturilor juridice dintre ÎCS „I.B. Agro” SRL și SRL „Agarista Agricola”, prima instanță a lăsat fără apreciere și cercetare informația primită de la Inspectoratul Fiscal de Stat pe UTA Gagauzia cu privire la facturile TVA primite de la ÎCS „I.B.

Agro” SRL pentru perioada ianuarie 2011 – 30 ianuarie 2012 (f.d. 12, 13-23 recto-verso vol. II) și dările de seamă privind suma venitului achitat și impozitul pe venit reținut din această sumă pentru perioada ianuarie 2010 – ianuarie 2012, ultima declarație fiind prezentată la 28 martie 2013 (f.d. 24-63 recto-verso vol. II). Or, conform art. 122 alin. (1) din Codul de procedură civilă, circumstanțele care, conform legii, trebuie confirmate prin anumite mijloace de probațiune nu pot fi dovedite cu nici un fel de alte mijloace probante. Astfel, în speță, existența de facto a raporturilor juridice dintre ÎCS „I.B.

Agro”SRL și SRL „Agarista Agricola” în baza contractelor de vânzare-cumpărare nr.11-60 din 14 februarie 2011 și nr. 11-312 din 20 aprilie 2011, existența datoriei primei față de cea din urmă, precum și necesitatea garantării stingerii presupusei obligații pecuniare pot fi probate doar prin analiza și cercetarea minuțioasă a facturilor fiscale pentru perioada pertinentă, deoarece în accepțiunea art. 93 pct. 16) din Codul fiscal, factură fiscală este formularul tipizat de document primar cu regim special, pe suport de hârtie sau în formă electronică, prezentat cumpărătorului (beneficiarului) de către subiectul impozabil, înregistrat în modul stabilit, la efectuarea livrărilor impozabile.

Tot aici urmează a fi remarcat că, în conformitate cu pct. 2 din Instrucțiunea privind evidenta, eliberarea, păstrarea și utilizarea formularelor tipizate de documente primare cu regim special, aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 294 din 17 martie 1998, tipărirea formularelor cu regim special, prevăzute cu însemne de protecție, serie și număr, la care se atribuie și factura fiscală, se face în mod centralizat sub 16 dirijarea Biroului Național de Statistică iar a facturilor fiscale – de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.

Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de insolvabilitate în sensul neconstatării temeiurilor de nulitate absolută a actelor juridice supuse, în speță, examenului legalității, Colegiul conchide că instanța de insolvabilitate a examinat superficial suportul probator prezent la materialele cauzei, circumstanță care a condus la crearea unei discrepanțe între memoriul conținut în partea motivată a hotărârii judecătorești și dispozitivul pronunțat. În ipoteza aserțiunilor precedate, instanța de recurs constată că instanța de insolvabilitate nu a analizat circumstanțele faptice ale speței prin prisma art. 221 din Codul civil, care consemnează că, actul juridic încheiat fără intenția de a produce efecte juridice (actul juridic fictiv) este nul.

Actul juridic încheiat cu intenția de a ascunde un alt act juridic (actul juridic simulat) este nul. Referitor la actul juridic avut în vedere de părți se aplică regulile respective. În cazul trecerii bunului dobîndit în baza unui act juridic fictiv la un terț de bună-credință, se consideră că trecerea a avut loc în baza unui temei juridic valabil. În condițiile speței, iese în evidență faptul că scopul tuturor operațiunilor de transmitere a de la ÎCS „I.B.

Agro” SRL în posesia SRL „Agarista Agricola” a tractorului G-190 New Holland, evaluat la prețul de 10 000 de lei; a tractorului G-210 New Holland, evaluat la prețul de 258 000 de lei; a cultivatorului Kverneland Rau Onyx A38, evaluat la prețul de 55 800 de lei; a instalației de dozare DF-2, evaluată la prețul de 20 000 de lei; a tractorului JM-804, nr. 08123900028, evaluat la prețul de 50 000 de lei; și a tractorului JM-804, nr. 08123900027, anul producerii 2008, evaluat la prețul de 50 000 de lei, a fost de compensare a pretinselor datorii a debitorului insolvabil ÎCS „I.B. Agro” SRL față de SRL „Agarista Agricola” în baza contractelor de vânzare-cumpărare nr. 11-60 din 14 februarie 2011 și nr. 11-312 din 20 aprilie 2011, însă, existența și cuantumul cărora nu a fost stabilit de către instanța de insolvabilitate.

Mai mult decât atât, din conținutul facturilor fiscale de la filele dosarului 15, 67, 68, 69 și 70 volum I se certifică incontestabil că transmiterea de către SRL„Agarista Agricola” în baza contractului din 02 ianuarie 2012, în posesia ÎCS „JM Invest Group” SRL a tractorului G-190 New Holland la prețul de 10 000 de lei; tractorului G-210 New Holland la prețul de 258 000 de lei; cultivatorului Kverneland Rau Onyx A38 la prețul de 55 800 de lei; instalației de dozare DF-2 la prețul de 20 000 de lei; tractorului JM-804, nr.08123900028 la prețul de 50 000 de lei; și a tractorului JM- 804, nr. 08123900027, anul producerii 2008, la prețul de 50 000 de lei, a avut loc în aceiași zi, la 30 aprilie 2012, când ÎCS „I.B.

Agro” SRL a scos de la balanța sa aceste bunuri mobile și le-a transmis în posesia SRL „Agarista Agricola”. La acest capitol urmează a fi notat faptul că facturile fiscale, prin care s-au scos de la balanța ÎCS „I.B. Agro” SRL și transmise SRL „Agarista Agricola”: tractorul G-190 New Holland, tractorul G-210 New Holland, cultivatorul Kverneland Rau Onyx A38, instalația de dozare DF-2, tractorul JM-804, nr. șasiu 08123900028 și tractorul JM-804, nr. șasiu 08123900027, au fost semnate din numele ÎCS „I.B. Agro” SRL de către Jana Michalova, care prin cumul este fondator, asociat unic și administrator al ÎCS „JM Invest Group” SRL (f.d.16 vol. II), în posesia căreia au fost retransmise aceleași bunuri mobile.

Astfel, se deduce că beneficiar efectiv al bunurilor mobile, importate de către ÎCS „I.B. Agro” SRL cu scopul de a majora capitalul social și cu scutire de la plata 17 TVA-ului la importul acestora, și care ulterior au fost transmise în posesia SRL„Agarista Agricola” în contul achitării unei pretinse datorii, este de fapt ÎCS „JM Invest Group” SRL, fondator, asociat unic și administrator al căreia este Jana Michalova, director comercial al debitorului insolvabil ÎCS „I.B. Agro” SRL. Cumulul circumstanțelor constatate și expuse supra, precum și cronologia acțiunilor întreprinse de către ÎCS „I.B. Agro” SRL, SRL „Agarista Agricola” și ÎCS„JM Invest Group” SRL profilează elementele constitutive ale simulației actului juridic civil, deoarece denotă intenția, din start, a organelor de conducere a debitorului insolvabil de a scoate din patrimoniul ÎCS „I.B.

Agro” SRL activele materiale și a le transmite în proprietatea unui alt agent economic, din gestiunea acelorași persoane, dar deja la un preț vădit diminuat și fără a achita TVA-ului la importul acestora. În această ordine de idei, Colegiul taxează că, actele juridice fictive și cele simulate au menirea să creeze o aparență juridică pentru terți și implică o neconcordanță intenționată între voința reală și voința declarată, care are ca scop inducerea în eroare a terților. Urmează a fi învederat faptul că, literatura de specialitate definește simularea actului juridic ca existenta de fapt a două acte, dintre care unul este aparent și nu este menit să producă nici un efect, iar altul este secret, care diferă de cel aparent privitor la natura, pârțile sau conținutul operației juridice.

Astfel, simulația poate fi subiectivă este atunci când se referă la părțile actului juridic, dar interpusă de persoane terțe. Așadar, în situația în care, instanța de insolvabilitate nu a cercetat multiaspectual suportul probator pertinent speței, se conturează idea că contractele de vânzare- cumpărare nr. 11-60 din 14 februarie 2011 și nr. 11-312 din 20 aprilie 2011, acordul adițional privind stingerea datoriilor, contractele de gaj nr. 11-08 din 30 aprilie 2011 și nr. 11-15 din 20 august 2011, încheiate între ÎCS „I.B. Agro” SRL și SRL „Agarista Agricola”, precum și contractul de locațiune cu dreptul de răscumpărare din 02 ianuarie 2012 încheiat între SRL „Agarista Agricola” și ÎCS „JM Invest Group” SRL au fost încheiate cu scopul de a simula alte acțiuni decât cele declarate.

Or, în cadrul acestor raporturi, organele de conducere ale ÎCS „I.B. Agro” SRL au evoluat atât ca reprezentanți ai acesteia și au scos de la balanța ÎCS „I.B. Agro” SRL, transmițând în posesia SRL „Agarista Agricola”: tractorul G-190 New Holland, tractorul G-210 New Holland, cultivatorul Kverneland Rau Onyx A38, instalația de dozare DF-2, tractorul JM-804, nr. șasiu 08123900028 și tractorul JM-804, nr. șasiu 08123900027, dar în același timp ca și reprezentanți ai noului dobândit al acelorași bunuri ÎCS „JM Invest Group” SRL. Astfel, facturile fiscale prin care s-au scos de la balanța ÎCS „I.B. Agro” SRL activele materiale ale acesteia, au fost semnate de Jana Michalova, care în final au fost răscumpărate de ÎCS „JM Invest Group” SRL, administrator, fondator și asociat unic al cărei este aceiași Jana Michalova.

În această ordine de idei, Colegiul atestă că la judecarea cauzei, instanța de insolvabilitate nu a verificat existența conflictului de interese a Janei Michalova care a evoluat atât ca reprezentant al debitorului insolvabil ÎCS „JM Invest Group” SRL, cât și administrator, fondator și asociat unic al ÎCS „JM Invest Group” SRL. Instanța de recurs constată că în cazul dedus judecății este evident că constatările instanței de insolvabilitate nu conțin o argumentare clară și bazată pe suportul conținut în materialele cauzei, cât și pe normele care guvernează litigiul, din care să rezulte procesul deliberării și adoptării soluției emise. 18 La capitolul legalității hotărârilor instanței de judecată, jurisprudența CtEDO în repetate rânduri a statuat necesitatea motivării hotărârilor instanței, unde funcția unei decizii motivate este să demonstreze părților că ele au fost auzite.

Dreptul de a fi auzit include nu doar posibilitatea de a aduce argumente instanței, dar de asemenea o obligație corespunzătoare a instanței de a arăta, în motivarea sa, motivele pentru care anumite argumente au fost acceptate sau respinse. CtEDO a menționat că, este motivată în mod corespunzător o decizie care permite părților să facă uz efectiv de dreptul lor de a face apel (Hirvisaari împotriva Finlande). CtEDO în practica sa constantă a menționat că, dreptul la un proces echitabil, garantat de art.6 §1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Artico împotriva Italiei), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real ascultate, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.

Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Parez împotriva Franței, Van der Hurk împotriva Olandei). Or, conform avizului nr. 11 din 2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privind calitatea hotărârilor judecătorești, o motivație și o analiză clară sunt cerințele fundamentale ale hotărârilor judecătorești și un aspect important al dreptului la un proces echitabil. Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze, că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate.

Colegiul menționează că, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantează dreptul justițiabilului la o hotărâre motivată sub aspectul instituirii obligației instanțelor de judecată de a-și argumenta hotărârile adoptate din perspectiva unei analize ample a circumstanțelor pricinii. Îndatorirea de a motiva coerent și unitar hotărârea sub aspectul tuturor cererilor, fără a exista contradicții între motivare și dispozitiv, constituie o garanție pentru justițiabili, în fața eventualului arbitrariu judecătoresc, fiind singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a putea exercita un eficient control judiciar. Instanța de recurs consemnează că, Codul de procedură civilă consacră principiul general după care orice hotărâre judecătorească trebuie să fie motivată și să reprezinte premisa pentru soluția din dispozitiv.

Aceasta dispoziție este edictată atât în interesul unei bune administrări a justiției și încrederii ce trebuie să inspire justițiabililor, cât și pentru a se da instanțelor superioare posibilitatea de a controla judecata primelor instanțe. Se reține că actul judecătoresc trebuie să corespundă tuturor normelor de drept, să fie clar, înțeles de pârțile implicate în litigiu și să răspundă în mod sigur și expres la toate cererile și obiecțiile formulate de către părți, ceea ce în speță lipsește. Or, principiul procesului echitabil reclamă că hotărârea să fie motivată, justițiabilul având posibilitatea să cunoască motivele care l-au făcut pe judecător să adopte una sau altă soluție și să le conteste dacă sistemul prevedea o cale de atac împotriva acestei hotărâri, lipsa motivării unei decizii judiciare, punând în pericol dreptul la un proces echitabil (Kaufland împotriva Belgiei).

Din considerentele menționate supra și având în vedere faptul că, instanța de 19 apel a emis o hotărâre neîntemeiată, dictată de cercetare superficială a suportului probator și concluzii nemotivate, precum și interpretare eronată a normele de drept material și procedural, iar lichidarea acestor lacune în cadrul procedurii de examinare în recurs nu este posibilă, completul specializat pentru examinarea litigiilor ce țin de aplicarea Legii insolvabilității din cadrul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia necesității admiterii recursului declarat de administratorul procesului de insolvabilitate a ÎCS „I.B. Agro” SRL, în proces de insolvabilitate, administratorul autorizat Igor Bulgaru și casării hotărârii Curții de Apel Comrat din 06 octombrie 2017, cu restituirea cauzei spre rejudecare în Curtea de Apel Comrat, în alt complet de judecată.

În conformitate cu art. 1 alin. (4) din Legea insolvabilității și art. 445 alin. (1) lit.c) din Codul de procedură civilă, completul specializat pentru examinarea litigiilor ce țin de aplicarea Legii insolvabilității din cadrul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție d e c i d e Se admite recursul declarat de administratorul procesului de insolvabilitate a întreprinderii cu capital străin „I.B. Agro” societate cu răspundere limitată, în proces de insolvabilitate, administratorul autorizat Igor Bulgaru. Se casează integral hotărârea Curții de Apel Comrat din 06 octombrie 2017 și se restituie cauza civilă la cererea administratorului procesului de insolvabilitate a întreprinderii cu capital străin „I.B.

Agro” societate cu răspundere limitată, în proces de insolvabilitate, administratorul autorizat Igor Bulgaru cu privire la declararea nulității actelor juridice, spre rejudecare în Curtea de Apel Comrat, în alt complet de judecată. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Tamara Chișca-Doneva Iurie Bejenaru Maria Ghervas Ion Druță 20

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2016-09-14
0,96
2ac-147/16 — intentarea procesului de insolvabilitate
dosarul nr. 2ac-147/16 Prima instanţă: Curtea de Apel Comrat (jud. A. Curdov) ÎNCHEIERE 14 septembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele comp
CSJ 2017-02-01
0,95
2rc-71/17 — privind intentarea procesului de insolvabilitate
Dosarul nr. 2rc-71/17 Instanţa de fond: CA Comrat – A. Curdov D E C I Z I E 01 februarie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei Svetlana
CSJ 2016-11-23
0,95
2rc-961/16 — suspendarea examinării cererii în cadrul procesului de insolvabilitate
Prima instanță: Curtea de Apel Comrat Dosarul nr. 2rc-961/16 Judecător: A. Curdov D E C I Z I E 23 noiembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președinte
CSJ 2016-06-15
0,94
2rc-533/16 — intentarea procesului de insolvabilitate
Prima instanţă: A. Curdov 2rc– 533/16 D E C I Z I E 15 iunie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul – Svetlana Filincova
CSJ 2017-12-27
0,94
2rc-837/17 — Obligarea Întreprinderii de Stat Cadastru să înregistreze bunurile imobile.
Dosarul nr. 2rc-837/17 Curtea de Apel Comrat Judecători: Curdov A. I. D E C I Z I E 27 decembrie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei,
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă