Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 29.11.2017
respins

3r-167/17 — Anularea licitatiei, incasarea sumei si venitului ratat

HOTĂRÂRE
29.11.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
Anularea licitatiei, incasarea sumei si venitului ratat
Temei legal
Restituirea cererii de apel
Citează această cauză
3r-167/17 — Anularea licitatiei, incasarea sumei si venitului ratat (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: Judecătoria Botanica, mun. Chișinău dosarul nr.3r-167/17 Judecător: A. Furdui instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: L. Bulgac, D. Manole, A. Danilov D E C I Z I E 29 noiembrie 2017 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ion Druță Tamara Chișca-Doneva examinând recursul declarat de către administratorul Societății cu Răspundere Limitată „Planificare”, Mițcul Alexandru, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Societății cu Răspundere Limitată „Planificare” împotriva Direcției Educație Tineret și Sport sectorul Botanica a Preturii sectorului Botanica mun.

Chișinău cu privire la contestarea actului administrativ și încasarea sumei, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 30 martie 2017, prin care cererea de apel depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Planificare” a fost restituită, c o n s t a t ă : La data de 18 iulie 2014, SRL „Planificare” a depus cererea de chemare în judecată împotriva Direcției Educație, Tineret și Sport sectorul Botanica a Preturii sectorului Botanica mun. Chișinău cu privire la contestarea actului administrativ și încasarea sumei. În motivarea acțiunii a indicat că la 02 iunie 2014, Direcția Educație, Tineret și Sport sectorul Botanica a Preturii sectorului Botanica mun. Chișinău a organizat desfășurarea licitației publice, nr. 905 cu privire la achiziționarea a 150 paturi și saltele ortopedice, în baza anunțului, publicat în Buletinul Achiziții Publice.

Pentru a participa la licitația anunțată Mițcul Alexandru din numele societății a achitat suma de 200 lei, pentru pachetul de documente necesar, iar la data de 02 iunie 2014, ora 10:00 a înaintat oferta cu anexarea tuturor copiilor documentelor de calificare a operatorului economic, solicitate de organizatorul licitației inclusiv: declarația despre raportul financiar, declarația despre certificatul de înregistrare și declarația despre faptul că la 30 mai 2014 reclamantul a înaintat documentele necesare pentru deschiderea unui acreditiv pentru garanția bancară în cuantum de 2 700 lei, ce constituie 1% din suma ofertei.

1 Menționează că acreditiva pentru garanția bancară nu a fost deschisă din motiv că acreditivele se deschid numai la achitarea pentru import-export, fapt despre care a fost înștiințat doar la data de 03 iunie 2014. Relatează că pentru aceste considerente prin ordinul de plată din 03 iunie 2014 a transferat la contul bancar al pârâtului suma de 2 700 lei, iar prin demersul din 03 iunie 2014, la care a anexat copia ordinului de plată a înștiințat pârâtul, prin intermediul faxului nr. 0-22-448097 și prin scrisoare recomandată, așa cum prevede Legea nr. 96-XVI din 13 aprilie 2007 despre Achiziții Publice.

Drept urmare, prin răspunsul din 09 iunie 2014, recepționat la 16 iunie 2014, pârâtul i-a comunicat decizia grupului de lucru aducându-i la cunoștință că SRL „Planificare” a fost descalificat din motiv că nu a anexat copia raportului financiar, act care nu poate fi din motivul înregistrării doar la data de 18 februarie 2014 și falsificării garanției bancare, indiferent de faptul că SRL „Planificare” a prezentată o declarație în acest sens și prin ordinul de plată din 03 iunie 2014 a fost transferată suma de 2 700 lei, care până în prezent se află pe contul bancar al pârâtului, circumstanțe ce atestă că garanția bancară a fost acceptată. Mai susține reclamantul că grupul de lucru a decis anularea procedurii de desfășurare a licitației nr. 905/14 din 02 iunie 2014 din lipsa concurenței, cu toate că Legea nr. 96-XVI din 13 aprilie 2007 prevede că la licitații publice grupul de lucru să desemneze câștigător chiar și pe unicul operator participant la licitație.

În context afirmă că nefiind de acord cu anularea desfășurării procedurii licitației, la 27 iunie 2014 a înaintat pârâtului somația nr. 187 prin care a solicitat restituirea sumei de 200 lei achitată pentru pachetul de documente care a fost expediat on-line, în conformitate cu prevederile Legii nr. 96-XVI din 13 aprilie 2007 care stabilește că cuantumul de 200 lei se încasează de la operatorul economic pentru multiplicarea pachetului de documente care în baza facturii de expediție se livrează operatorului economic. Însă, pârâtul nu a efectuat în fapt livrarea, nu a transmis copia pachetului de documente și nu a întocmit factura de expediție.

Totodată din motivul anulării procedurii și desfășurării licitației nr. 905/14 a solicitat restituirea garanției bancare în mărime de 2 700 lei precum și anularea deciziei grupului de lucru prin care pârâtul a înaintat către AAP decizia privind includerea SRL „Planificare” în lista de interdicție, iar prin răspunsul nr. 01-19/592 din 27 iunie 2014, Direcția Educație, Tineret și Sport sectorul Botanica a Preturii sectorului Botanica mun. Chișinău a respins somația înaintată.

Insistă că în temeiul prevederile art. 16 alin. (5) din Legea despre Achiziții Publice nr. 96-XVI din 13 iunie 2007, pârâtul nu este în drept să descalifice operatorul economic pentru admiterea cărorva greșeli la întocmirea ofertei, mai mult că la 03 iunie 2014 a fost reparată greșeala comisă - fiind transferată suma de 2700 lei la contul pârâtului, ca garanție bancară, bani, care și astăzi sunt pe contul pârâtului, fapt ce atestă că pârâtul a acceptat garanția bancară, or, în caz contrar banii ar fi fost restituiți. În drept, își întemeiază cerințele în baza prevederilor art. 16 din Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000 și art. art. 510, 602 Cod civil. 2 Solicită SRL „Planificare” anularea deciziei grupului de lucru pentru achiziții al Direcției Educație, Tineret și Sport sectorul Botanica a Preturii sectorului Botanica mun.

Chișinău privind anularea licitației publice nr. 905/14 din 02 iunie 2014, încasarea sumei de 200 lei achitată pentru pachetul de documente, încasarea sumei garanției bancare de 2700 lei și încasarea venitului în mărime de 27 000 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 04 martie 2016, acțiunea a fost respinsă. La data de 06 aprilie 2016, SRL „Planificare” a depus apel nemotivat împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând repunerea în termen și admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie admisă. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 21 iunie 2016, a fost admisă cererea apelantului SRL „Planificare” privind repunerea în termen a cererii de apel și repusă în termen cererea de apel înaintată de SRL „Planificare”, fiind ridicată cauza de la examinare în ordine de apel și transmisă la Judecătoria Botanica mun.

Chișinău pentru întocmirea hotărârii integrale. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 15 noiembrie 2016, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de SRL „Planificare”, fiind comunicat apelantului despre necesitatea depunerii cererii de apel motivate și dovezii de plată a taxei de stat la depunerea apelului în sumă de 672,75 lei și acordat pentru aceasta termen până la data de 20 decembrie 2016, ora. 14:30. Totodată a fost explicat apelantului că în cazul în care nu va îndeplini în termene indicațiile instanței de apel din încheierea respectivă cererea de apel nu va fi considerată depusă și va fi restituită și a fost stabilită ședința instanței de apel pentru soluționarea chestiunii cu privire la punerea cererii pe rol sau restituirea acesteia pentru data de 20 decembrie 2016 ora 14:30.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 30 martie 2017, cererea de apel depusă de SRL „Planificare a fost restituită din motivul neîndeplinirii în termen a indicațiilor instanței din încheierea emisă conform art. 368 alin. (1) CPC. La 12 iunie 2017, administratorul SRL „Planificare” Mițcul Alexandru a declarat recurs împotriva încheierii instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii contestate cu restituirea pricinii în instanța de apel în același complet pentru examinarea cereri de apel. În motivarea recursului a invocat că este administratorul și unicul angajat al SRL „Planificare” și întrucât în perioada 13 septembrie 2016 – 06 decembrie 2016 s- a aflat sub arest preventiv iar din 08 decembrie 2016 a primit tratament staționar a fost în imposibilitate să recepționeze hotărârea motivată a primei instanțe.

Menționează că nu a cunoscut despre încheierea Curții de Apel Chișinău din 15 noiembrie 2016, și despre ședința instanței de apel din 20 decembrie 2016, iar din motiv că nu a primit hotărârea motivată a primei instanțe nu a avut posibilitatea de a întocmi și a depune cererea de apel motivată. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Materialele cauzei atestă că copia încheierii instanței de apel din 30 martie 2017 a fost expediată pentru cunoștință participanților la proces, inclusiv recurentului SRL „Planificare” la data de 19 mai 2017, fapt confirmat prin scrisoarea cu nr. de 3 ieșire 9263 (f. d. 95 Vol. II), însă date care ar confirma și recepționarea acesteia de către destinatari materiale cauzei nu conțin.

Astfel, instanța de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul la 12 iunie 2017 împotriva încheierii instanței de apel din 30 martie 2017, în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii instanței de apel din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. a) CPC, instanța de apel restituie, printr- o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1). După cum denotă din actele cauzei, prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 04 martie 2016, a fost respinsă acțiunea înaintată de SRL „Planificare” împotriva Direcției Educație Tineret și Sport sectorul Botanica a Preturii sectorului Botanica mun. Chișinău cu privire la contestarea actului administrativ și încasarea sumei (f .d.

211 Vol. I, 24-32 Vol. II) Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe la 06 aprilie 2016, SRL „Planificare” a depus apel nemotivat împotriva hotărârii primei instanțe solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii contestate cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiune să fie admisă. Concomitent SRL „Planificare” a solicitat și repunerea în termen a cererii de apel (f. d. 215 Vol. I). Ca urmare, prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 21 iunie 2016 a fost admisă cererea SRL „Planificare” cu privire la repunerea în termen, fiind repusă în termen cererea de apel înaintată de SRL „Planificare” împotriva hotărârii Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 04 martie 2016 și ridicată pricina de la examinare în ordine de apel cu restituirea în prima instanță pentru emiterea hotărârii integrale (f. d. 19-21 Vol. II).

Tot materialul probator atestă că la 07 septembrie 2016, prin scrisoarea cu nr. de ieșire 5.14-18194, Judecătoria Botanica mun. Chișinău a expediat în adresa lui Mițcul Alexandru copia hotărârii motivate din 04 martie 2016 (f. d. 33 Vol. II). Ulterior, prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 15 noiembrie 2016, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de SRL „Planificare” fiind acordat apelantului termen până la 20 decembrie 2016 ora 14:30 pentru prezentarea apelului motivat și prezentarea dovezii de plată a taxei de stat în sumă de 672,75 lei și comunicat că în cazul în care nu va îndeplini în termene indicațiile instanței de apel din încheierea respectivă cererea de apel nu va fi considerată depusă și va fi restituită.

Totodată, a fost stabilită ședința instanței de apel pentru data de 20 decembrie 2016 ora 14:30. Este cert și faptul că nici în termenul stabilit de instanță și nici până la ședința 4 instanței de apel din 30 martie 2017 apelantul SRL „Planificare” nu a înlăturat neajunsurile menționate în încheierea instanței de apel din 15 noiembrie 2016 și nu a prezentat instanței de apel cererea de apel motivată și dovada de plată a taxei de stat, iar prin încheierea din 30 martie 2016, Curtea de Apel Chișinău, având la bază prevederile art. 369 alin. (1) CPC, a restituit cererea de apel depusă de către SRL „Planificare” (f. d. 60-61 Vol. II).

În acest context, instanța de recurs apreciază critic invocările recursului precum că Mițcul Alexandru este administratorul și unicul angajat al SRL „Planificare” și din motiv că în perioada 13 septembrie 2016 – 06 decembrie 2016, s-a aflat sub arest iar din data de 08 decembrie 2016 a urmat tratament staționat nu a recepționat copia hotărârii motivat a primei instanțe și a fost în imposibilitate să depună cererea de apel motivată. Aceasta deoarece, potrivit datelor ce se conțin în Extrasul din Registrul de stat al persoanelor juridice eliberat de ÎS „Camera Înregistrării de Stat”, SRL „Planificare” a fost înregistrată la 14 februarie 2014 în calitate de administrator al societății fiind Mițcul Alexandru iar în calitate de asociat al societății cu cota-parte de 100 % fiind menționată Cerempei Marina (f.d.

13 Vol. I). Prin urmare, apelantul SRL „Planificare” ca persoană juridică, fiind la curent despre faptul depunerii apelului nemotivat, a avut posibilitatea și dreptul de a angaja un alt reprezentat decât administratorul Mițcul Alexandru pentru îndeplinirea actelor de procedură, fapt însă ignorat de acesta. Sub aspectul dat, instanța de recurs consideră necesar de a menționa și faptul că Mițcul Alexandru în calitate de administrator al SRL „Planificare”, fiind conștientă că a depus încă la data 06 aprilie 2016 cererea de apel nemotivată și fără a anexa dovada de plată a taxei de stat, avea obligația de a întreprinde toate măsurile necesare, după cum sugerează și jurisprudența CEDO (Van Harn versus Germany, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007), de a proteja drepturile societății de acces la instanță și de a îndeplini cerințele legale, obligație care însă la caz a fost neglijată de Mițcul Alexandru.

Mai mult că după cum rezultă din recursul declarat și Adeverința seria AM 031500 din 06 decembrie 2016, anexată la cererea de recurs (f. d. 65 Vol. II), Mițcul Alexandru a executat pedeapsa în locurile de recluziune în perioada 13 septembrie 2016 – 06 decembrie 2016, pe când cererea de apel depusă de SRL „Planificare” a fost restituită de instanța de apel doar la data de 30 martie 2017. Or, de la data de 06 decembrie 2016 când Mițcul Alexandru a fost eliberat din locurile de executare a pedepsei până la data de 30 martie 2016, când a fost restituit apelul declarat de SRL „Planificare”, Mițcul Alexandru în calitate de administrator al SRL „Planificare” și unic angajat (după cum invocă) a dispus de timp suficient pentru a lua cunoștință de hotărârea motivată a primei instanțe și încheierea instanței de apel din 15 noiembrie 2016 și a îndeplini indicațiile instanței de apel din încheiere emisă în conformitate cu art. 368 alin.(1) CPC.

La capitolul dat, nu constituie temei de admitere a recursului nici invocările administratorului SRL „Planificare”, Mițcul Alexandru cu referire la faptul că din data de 08 decembrie 2016, a urmat tratament în staționar, deoarece susținerile aduse în acest sens sunt declarative și nu au suport probant pertinent. În împrejurările relatate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată drept temeinică soluția instanței de apel cu privire la restituirea cererii de apel, or, apelantul nu a înlăturat neajunsurile 5 stabilite de instanța de apel prin încheierea din 15 noiembrie 2016, și nu a prezentat instanței de apel cererea de apel motivată și dovada de plată a taxei de stat, circumstanțe ce atrag consecințele dispozițiilor art. 369 alin. (1) lit. a) CPC.

În astfel de circumstanțe, nu s-au stabilit încălcări a normelor procesuale la emiterea încheierii, prin urmare, nefiind lezat nici dreptul recurentei la un proces echitabil, garantat de art. 6 § 1 al CEDO. Față de cele ce preced și având în vedere că toate criticile formulate în recurs sunt nejustificate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi respins cu menținerea încheierii instanței de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e: Se respinge recursul declarat către administratorul Societății cu Răspundere Limitată „Planificare”, Mițcul Alexandru.

Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 30 martie 2017, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Societății cu Răspundere Limitată „Planificare” împotriva Direcției Educație Tineret și Sport sectorul Botanica a Preturii sectorului Botanica mun. Chișinău cu privire la contestarea actului administrativ și încasarea sumei. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ion Druță Tamara Chișca-Doneva 6

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-04-04
0,95
3r-49/18 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3r-49/18 Prima instanţă: (Judecătoria Botanica, mun. Chişinău) A. Furdui Instanța de apel: (Curtea de Apel Chişinău) I. Cimpoi, I. Secrieru, A. Danilov D E C I Z I E 04 aprilie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de
CSJ 2018-05-23
0,95
3r-109/18 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3r-109/18 Prima instanţă: (Judecătoria Botanica, mun. Chişinău) A. Furdui Instanța de apel: (Curtea de Apel Chişinău) I. Cimpoi, I. Secrieru, A. Danilov D E C I Z I E 23 mai 2018 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Con
CSJ 2018-10-17
0,94
2rac-312/18 — cu privire la încasarea sumei și a cheltuielilor de judecată
Dosarul nr. 2rac-312/18 prima instanţă: Judecătoria Chişinău sediul Central (jud: Gh. Balan) instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud: A. Bostan, A. Pahopol, V. Negru) DECIZIE 17 octombrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial
CSJ 2019-11-20
0,93
2rac-422/19 — încasarea sumei
Dosarul nr. 2rac-422/2019 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Central (jud. A. Braga) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. I. Ţurcan, V. Cotorobai, M. Anton) ÎNCHEIERE 20 noiembrie 2019 mun. Chișinău Colegiul civil, come
CSJ 2019-12-23
0,93
3r-293/19 — contestarea actului administrativ
dosarul nr. 3r-293/19 prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (V.Lastavețchi) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (VL.Clima, E.Palanciuc, A.Malîi) D E C I Z I E 23 decembrie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă