Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 22.11.2017
respins

3r-174/17 — anularea deciziei Consiliului mun. Chișinău și a acordului adițional la contractul de arendă

HOTĂRÂRE
22.11.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
anularea deciziei Consiliului mun. Chişinău şi a acordului adiţional la contractul de arendă
Temei legal
lichidarea în termen a neajunsurilor la declararea apelului
Citează această cauză
3r-174/17 — anularea deciziei Consiliului mun. Chișinău și a acordului adițional la contractul de arendă (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Prima instanță: Judecătoria Chișinău (judecător N. Mazur) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (judecători A. Panov, V. Mihaila și V. Cotorobai) Dosar nr. 3r-174/17 D E C I Z I E 22 noiembrie 2017 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în următoarea componență: Președintele ședinței, judecător Iulia Sîrcu Judecători Mariana Pitic Luiza Gafton examinând recursul declarat de Consiliul mun. Chișinău și de Primăria mun. Chișinău, în cauza civilă în procedura contenciosului administrativ la cererea de chemare în judecată înaintată de Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a Republicii Moldova împotriva Consiliului mun.

Chișinău și Primăriei mun. Chișinău, intervenient accesoriu Doni Eudochia, cu privire la anularea deciziei Consiliului mun. Chișinău și a acordului adițional la contractul de arendă, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 14 septembrie 2017, prin care s-a restituit cererea de apel depusă de Consiliul mun. Chișinău împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău din 17 mai 2017; s-a primit spre examinare apelul depus de Doni Eudochia, prin intermediul avocatului Pruteanu Vasile, împotriva aceleiași hotărâri; și s-a stabilit data examinării acestuia în ședința de judecată, C O N S T A T Ă: La 06 iulie 2015 Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a Republicii Moldova a înaintat o cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului mun.

Chișinău, intervenient accesoriu Doni Eudochia (vol. I, f.d. 6-9), solicitând anularea deciziei Consiliului mun. Chișinău nr. 2/29-6 din 02 aprilie 2015 „Despre operarea unor modificări în decizia Consiliului municipal Chișinău nr. 4/18-45 din 15.05.2012 „Cu privire la stabilirea relațiilor funciare de arendă a lotului de pământ din str. Gh. Asachi, 4 cu dna Eudochia Doni“. În cadrul ședinței de judecată din 07 februarie 2017, reprezentantul Oficiului teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a Republicii Moldova a depus o cerere privind modificarea obiectului acțiunii (vol. I, f.d. 140-142), formulând o pretenție 1 nouă față de Primăria mun. Chișinău și solicitând, în final: (1) anularea deciziei Consiliului mun.

Chișinău nr. 2/29-6 din 02 aprilie 2015 „Despre operarea unor modificări în decizia Consiliului municipal Chișinău nr. 4/18-45 din 15.05.2012 „Cu privire la stabilirea relațiilor funciare de arendă a lotului de pământ din str. Gh. Asachi, 4 cu dna Eudochia Doni“; și (2) anularea acordului adițional din 11 mai 2015 la contractul de arendă nr. 5909/2012 din 19 iunie 2012, încheiat între Primăria mun. Chișinău și Doni Eudochia. Prin încheierea protocolară a Judecătoriei Chișinău din 07 februarie 2017 (vol. I, f.d. 150-151), s-a acceptat noua pretenție spre examinare în cadrul aceleiași acțiuni în procedura contenciosului administrativ. Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău din 17 mai 2017 (vol. I, f.d.

177; 183- 191), s-a admis integral acțiunea și s-a anulat decizia Consiliului mun. Chișinău nr. 2/29-6 din 02 aprilie 2015 „Despre operarea unor modificări în decizia Consiliului municipal Chișinău nr. 4/18-45 din 15.05.2012 „Cu privire la stabilirea relațiilor funciare de arendă a lotului de pământ din str. Gh. Asachi, 4 cu dna Eudochia Doni“ și acordul adițional din 11 mai 2015 la contractul de arendă nr. 5909/2012 din 19 iunie 2012, încheiat între Primăria mun. Chișinău și Doni Eudochia. La 22 mai 2017 Doni Eudochia a depus, prin intermediul avocatului Pruteanu Vasile, o cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău din 17 mai 2017 (vol. I, f.d. 180), solicitând casarea integrală a acesteia și emiterea unei noi hotărâri, prin care acțiunea să fie respinsă ca neîntemeiată.

La 06 iunie 2017 Consiliul mun. Chișinău a depus o cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău din 17 mai 2017 (vol. I, f.d. 181), solicitând casarea integrală a acesteia și emiterea unei noi hotărâri, prin care acțiunea să fie respinsă. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 20 iulie 2017 (vol. I, f.d. 196- 197), nu s-a dat curs cererilor de apel depuse de Consiliul mun. Chișinău și de Doni Eudochia, prin intermediul avocatului Pruteanu Vasile; s-a acordat apelanților un termen de 20 de zile, calculat din momentul recepționării încheierii, pentru prezentarea cererilor de apel motivate, iar Consiliului mun. Chișinău – și pentru prezentarea deciziei sale privind desemnarea reprezentantului care a semnat cererea de apel, cât și a ordinului de angajare a acestuia; și s-a stabilit ședința de judecată pentru soluționarea chestiunii privind primirea spre examinare a apelurilor la 14 septembrie 2017, ora 11.00.

La 24 august 2017 Doni Eudochia a depus, prin intermediul avocatului Pruteanu Vasile, o cerere de apel motivată împotriva hotărârii primei instanțe (vol. I, f.d. 204-205) cu aceleași cerințe. La 25 august 2017 Consiliul mun. Chișinău și Primăria mun. Chișinău au depus o cerere de apel motivată împotriva hotărârii primei instanțe (vol. I, f.d. 211- 213), solicitând casarea integrală a acesteia și emiterea unei noi hotărâri, prin care acțiunea să fie respinsă ca neîntemeiată. La cererea de apel, Consiliul mun. Chișinău și Primăria mun. Chișinău au anexat procura nr. 07-116/40 din 23 februarie 2017, eliberată Cristinei Damian în calitate de reprezentant al Consiliului mun. Chișinău (vol. I, f.d.

214) cu dreptul de 2 a ataca hotărârile judecătorești; și procura nr. 02-116/05 din 02 ianuarie 2017, eliberată Cristinei Damian în calitate de reprezentant al Primăriei mun. Chișinău (vol. I, f.d. 215) cu dreptul de a ataca hotărârile judecătorești. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 14 septembrie 2017 (vol. I, f.d. 223-224; 225-229), s-a restituit cererea de apel depusă de Consiliul mun. Chișinău împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău din 17 mai 2017; s-a primit spre examinare apelul depus de Doni Eudochia, prin intermediul avocatului Pruteanu Vasile, împotriva aceleiași hotărâri; și s-a stabilit ședința de examinare a acestuia la 05 octombrie 2017, ora 12.00. La 06 octombrie 2017 Consiliul mun.

Chișinău și Primăria mun. Chișinău au depus o cerere de recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 14 septembrie 2017 (vol. I, f.d. 235-236), solicitând repunerea în termenul de contestare a încheierii instanței de apel în cazul în care instanța de recurs va considera că termenul a fost omis; casarea integrală a încheierii instanței de apel; și restituirea cauzei în adresa instanței de apel spre judecarea apelului depus de Consiliul mun. Chișinău și de Primăria mun. Chișinău. În motivarea recursului, au invocat incidența temeiurilor prevăzute de art. 432 alin. (2) lit. a) și c) Cod de procedură civilă, care se referă la încălcarea esențială și aplicarea eronată a normelor de drept material și a normelor de drept procedural de către instanța de apel, cât și formularea de către instanța de apel a unor concluzii ce sunt în contradicție cu circumstanțele cauzei.

Au indicat că s-au încadrat în termenul de declarare a recursului, întrucât reprezentantul lor a luat cunoștință de încheierea contestată la 02 octombrie 2017. Au precizat că în cazul în care instanța de recurs va considera că au omis termenul respectiv, solicită repunerea în termenul de contestare a încheierii instanței de apel. În ceea ce privește fondul recursului, au susținut că încheierea instanței de apel din 20 iulie 2017 a fost recepționată la sediul Primăriei mun. Chișinău la 03 august 2017, iar rezoluția de repartizare a acestui act judecătoresc angajatului Consiliului mun. Chișinău, Damian Cristina datează din 07 august 2017, opinând că prin depunerea cererii de apel motivate cu anexele aferente la 25 august 2017 au îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel.

La 01 noiembrie 2017 Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa Oficiului teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a Republicii Moldova și a Eudochiei Doni câte o copie a cererii de recurs, cu înștiințarea despre posibilitatea depunerii referinței, dar până la data examinării recursului, Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a Republicii Moldova și Doni Eudochia nu au prezentat referințe, recursul urmând a fi examinat în lipsa acestora. Examinând recursul declarat de Consiliul mun. Chișinău și de Primăria mun. Chișinău împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 14 septembrie 2017, studiind materialele dosarului și raportând cele constatate la prevederile legale care guvernează speța, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar să respingă recursul și să mențină încheierea instanței de apel din considerentele ce urmează.

3 În conformitate cu art. 427 lit. a) Cod de procedură civilă, Instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Conform art. 4261 Cod de procedură civilă, Instanța de recurs este în drept să restituie recursul împotriva încheierii dacă: a) cererea de recurs a fost depusă în afara termenului legal, iar recurentul nu solicită repunerea în termen; b) cererea de recurs a fost depusă de o persoană care nu este în drept să declare recurs; c) cererea de recurs nu este semnată sau este semnată necorespunzător; d) recurentul solicită restituirea recursului până la examinarea acestuia de către instanță; e) încheierea nu poate fi atacată cu recurs, potrivit legii.

În speță, niciunul din temeiurile de restituire a recursului nu are incidență, iar cu referire la încadrarea Consiliului mun. Chișinău și a Primăriei mun. Chișinău în termenul de declarare a recursului, Colegiul consideră obligatoriu să releve următoarele. Potrivit art. 425 Cod de procedură civilă, Termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Din materialele dosarului rezultă că la 02 octombrie 2017 instanța de apel a expediat încheierea din 14 septembrie 2017 în adresa Primăriei mun. Chișinău prin poșta electronică (vol. I, f.d. 230), astfel încât, recursul declarat la 06 octombrie 2017 este în termen. În continuare, verificând legalitatea încheierii contestate prin prisma respectării de către instanța de apel a normelor de drept procedural la emiterea acesteia, în limitele invocate în recurs, Colegiul nu constată temeiuri de admitere a recursului.

În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, Instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1). Prin încheierea instanței de apel din 20 iulie 2017, inter alia, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de Consiliul mun. Chișinău și s-a acordat acestuia un termen de 20 de zile, calculat din momentul recepționării încheierii, pentru lichidarea neajunsurilor depistate. Avizul de recepție a încheierii date, nr. de înregistrare a trimiterii poștale DS2000880459AS (vol. I, f.d. 200), atestă că aceasta a intrat la sediul Consiliului mun. Chișinău la 03 august 2017, ceea ce înseamnă că în raport cu Consiliul mun.

Chișinău, termenul de îndeplinire a indicațiilor instanței de apel a expirat la 23 august 2017. Prin urmare, depunând cererea de apel motivată cu anexele aferente la 25 august 2017, Consiliul mun. Chișinău nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel, aceasta fiind îndreptățită, în baza art. 369 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, să restituie cererea de apel a Consiliului mun. Chișinău. 4 Colegiul apreciază ca fiind lipsit de substanță argumentul recurenților privind începerea curgerii termenului de lichidare a neajunsurilor la 07 august 2017, data când încheierea din 20 iulie 2017 a fost repartizată nemijlocit angajatului Consiliului mun. Chișinău, Damian Cristina. Conform art. 67 alin. (4) Cod civil, Toate documentele și scrisorile intrate la sediu se consideră recepționate de către persoana juridică.

Luând în considerare că încheierea din 20 iulie 2017 a intrat la sediul Consiliului mun. Chișinău la 03 august 2017, încheierea se consideră recepționată de către Consiliul mun. Chișinău anume la această dată, or mecanismul unei persoane juridice de gestionare internă a corespondenței sale nu are vocația de a crea excepții de la regula instituită prin art. 67 alin. (4) Cod civil.

În acest context, Colegiul invocă și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care reiterează obligația părții de a lua măsurile necesare pentru protecția drepturilor sale de acces la justiție, inclusiv prin manifestarea diligenței în exercitarea drepturilor sale procedurale și a interesului față de soarta dosarului vizat (decizia în cauza van Harn contra Germaniei din 11 septembrie 2007). Față de cele ce preced, ținând cont că încheierea Curții de Apel Chișinău din 14 septembrie 2017 este întemeiată și legală, fiind emisă, contrar alegațiilor recurenților, cu respectarea normelor de drept procedural, Colegiul va respinge recursul declarat de Consiliul mun. Chișinău și de Primăria mun.

Chișinău, și va menține încheierea contestată. În conformitate cu art. 427 lit. a) și 428 alin. (1) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție D E C I D E: Se respinge recursul declarat de Consiliul mun. Chișinău și de Primăria mun. Chișinău. Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 14 septembrie 2017 în cauza civilă în procedura contenciosului administrativ la cererea de chemare în judecată înaintată de Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a Republicii Moldova împotriva Consiliului mun. Chișinău și Primăriei mun. Chișinău, intervenient accesoriu Doni Eudochia, cu privire la anularea deciziei Consiliului mun.

Chișinău și a acordului adițional la contractul de arendă. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecător Iulia Sîrcu Judecători Mariana Pitic Luiza Gafton 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-10-17
0,95
3ra-1284/18 — cu privire la anularea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-1284/18 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău sediul Centru (jud. N. Mazur) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. A. Panov, M. Anton, V. Cotorobai) ÎNCHEIERE 17 octombrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial
CSJ 2017-12-27
0,94
3ra-1438/17 — contestarea actului administrativ, anularea contractului de arendă
dosarul nr. 3ra-1438/17 Prima instanță - (Judecătoria Centru, mun. Chișinău) E. Palanciuc Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) A. Bostan, A. Pahopol, V. Negru D E C I Z I E 27 decembrie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial ş
CSJ 2017-09-06
0,94
3r-143/17 — anularea deciziei
Dosarul nr. 3r-143/17 Instanţa de fond: Judecătoria Chişinău (sediu Ciocana) – I. Secrieru Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău – A. Panov, M. Anton, V. Cotorobai Î N C H E I E R E 06 septembrie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comer
CSJ 2017-05-31
0,94
3ra-507/17 — contestarea actului administrativ și anularea contractelor de arendă
lege, Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a înaintat acţiunea. La 02 martie 2017, Consiliul municipal Chişinău a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei Curţii d
CSJ 2018-04-18
0,94
3ra-317/18 — anularea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-317/18 Prima instanță: Judecătoria Chişinău (sediul Centru) (jud. N. Mazur) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. Iu. Cotruţa, V. Mihaila, V. Sîrbu) DECIZIE 18 aprilie 2018 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial ş
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă