3ra-1155/17 — contestarea actului administrativ, restabilirea in functia detinuta si incasarea prejudiciului material

dosarul nr.3ra-1155/17

prima instanță: Judecătoria Râșcani, mun.Chișinău

Judecător: L. Holevițcaia

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău

Judecători: A. Bostan, V. Negru, A. Pahopol

Î N C H E I E R E

22 noiembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Ion Druță

Tamara Chișca-Doneva

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Micleușanu Tamara,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Micleușanu Tamara

împotriva Inspecției de Stat în Construcții privind anularea actelor administrative,

restabilirea în funcția deținută și încasarea prejudiciului material,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 11 aprilie 2017, prin care a fost

respins apelul declarat de Micleușanu Tamara și menținută hotărârea Judecătoriei

Râșcani, municipiul Chișinău din 14 noiembrie 2016,

c o n s t a t ă :

La data de 12 iunie 2015, Micleușanu Tamara a depus cerere de chemare în

judecată împotriva Inspecției de Stat în Construcții privind anularea actelor

administrative și restabilirea în funcția deținută.

În motivarea acțiunii, reclamanta Micleușanu Tamara a indicat că a activat în

cadrul Inspecției de Stat în Construcții din 1 august 2000, iar prin ordinul nr.22-c din

13 martie 2015, care i-a fost adus la cunoștință în aceeași zi a fost destituită din funcția

deținută de specialist principal în cadrul Direcției organizare, sistematizare și efectuare

a controlului în construcții.

Menționează faptul că drept temei de concediere a constituit incompetența

profesională stabilită în urma obținerii calificativului nesatisfăcător la evaluarea anuală

a performanțelor profesionale ale funcționarului public.

Afirmă că nu este de acord cu prezentul ordin, deoarece nu a fost coordonat cu

Președintele Comitetului sindical al salariaților Inspecției de Stat în Construcții, care

prevede interzicerea concedierii fără acordul organului sindical și totodată ordinul

contestat nu indică modul și termenul în care poate fi atacat.

Susține că Ordinul nr.22-c din 13 martie 2015 a fost emis în baza fișei de

evaluare a funcționarului public de execuție, care nu i-a fost adusă la cunoștință sub

semnătură, așa cum prevede art. 84 al Hotărârii Guvernului nr. 201 din 11 martie 2009

1

privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158 din 4 iulie 2008 cu privire la

funcția publică și statutul funcționarului public.

Invocă că achitarea salariului și îndemnizației pentru concediu anual de odihnă

nefolosit urma a fi achitată la data demiterii din funcție, adică la data de 13 martie 2015

și nu la data de 16 martie 2015, iar după evaluarea repetată, nu a fost întocmită o fișă

de reevaluare.

Indică că nu este de acord cu fișa de evaluare a funcționarului public de execuție,

deoarece nu au fost respectate prevederile art. 82 al Hotărârii Guvernului nr. 201 din

11 martie 2009, iar în fișa postului lipsește semnătura reclamantei, motiv din care nu a

putut să o conteste în modul prevăzut de lege.

Mai mult ca atât, insistă că fișa de evaluare conține date eronate, iar obiectivele

individuale pe anul 2014 nu corespund cerințelor pct.22 al Hotărârii Guvernului nr.

201 din 11 martie 2009.

Solicită anularea ordinului nr.22-c din 13 martie 2015 cu restabilirea în funcția

anterior deținută, anularea ordinului nr.25-c din data de 16 martie 2015 și anularea Fișei

de evaluare a funcționarului public de execuție, în rezultatul interviului de evaluare din

data de 23 februarie 2015.

La data de 11 iulie 2016, Micleușanu Tamara depus cerere de concretizare a

pretențiilor din acțiune, solicitând suplimentar repunerea în funcția deținută anterior,

încasarea compensației pentru absență forțată de la muncă în sumă de 58 560 lei și a

ajutorului material în mărime de 3 660 lei, în total suma de 62 220 lei.

Ulterior, prin cererea din 19 octombrie 2016, reclamanta Micleușanu Tamara,

și-a concretizat pretențiile din acțiune, solicitând încasarea compensației pentru absență

forțată de la muncă în sumă de 81 032 lei, care include: 69 540 lei salariul pentru

absență forțată de la muncă pentru perioada de la 13 martie 2015 până la 19 octombrie

2016, suma de 6 258 lei dobândă de întârziere, calculată conform art.619 Cod civil și

suma de 9 735 lei rata inflației, calculată conform art.585 Cod civil.

Prin hotărârea Judecătoriei Râșcani, mun. Chișinău din 14 noiembrie 2016,

acțiunea a fost respinsă, ca fiind nefondată.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 11 aprilie 2017 a fost respins apelul

declarat de Micleușanu Tamara și a fost menținută hotărârea Judecătoriei Râșcani,

mun. Chișinău din 14 noiembrie 2016.

La data de 7 august 2017, Micleușanu Tamara a declarat recurs împotriva

deciziei Curții de Apel Chișinău din 11 aprilie 2017, solicitând admiterea acestuia,

casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii instanței de fond, cu pronunțarea unei

noi hotârâri de admitere a acțiunii.

În motivarea recursului a indicat că instanța de apel nu a luat în considerație

faptul că de către prima instanță cazul s-a examinat formal, cu încălcarea prevederilor

art. 386 lit. d) și art.387 lit. c) CPC, or prima instanță a aplicat prevederile art. art. 45,

54, 64 Codul muncii, însă asupra prevederilor Codului muncii referitor la acordul

obligatoriul al Comitetului sindical nici nu s-a expus.

Invocă că instanța de apel nu a dat o apreciere justă faptului, că reclamanta nu a

fost în drept să conteste conducătorului fișa de evaluare contrasemnată numai de

evaluator.

2

În conformitate cu art. 434 CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la

data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de

decădere și nu poate fi restabilit.

Colegiul constată că, din materialele cauzei rezultă cu certitudine că recurenta

Micleușanu Tamara a primit copia deciziei instanței de apel la 7 iunie 2017, fapt

confirmat prin recipisa anexată (f. d. 211).

Astfel, recursul declarat la data de 7 august 2017 se consideră a fi depus în

termen.

La data de 28 septembrie 2017, în adresa intimatului, Inspecția de Stat în

Construcții a fost expediată copia recursului, cu înștiințarea despre necesitatea

depunerii obligatorii a referinței, însă în termenul stabilit, nu și-a exercitat dreptul

procesual și nu a depus referință.

Examinând temeiurile recursului declarat de către Micleușanu Tamara în raport

cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la

alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care

instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a

fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Micleușanu Tamara nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul

recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie

temei de casare a deciziei recurate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii a II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

3

În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură

civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele

de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe,

suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului

instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că

instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile

de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă, din recursul

declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a

probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența

sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune

motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe

dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de

o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebai și alții contra

Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera inadmisibil recursul declarat de către Micleușanu Tamara.

În conformitate cu art. art. 270, 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme

de Justiție,

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Micleușanu Tamara, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Ion Druță

Tamara Chișca-Doneva

4