3ra-1334/17 — constatarea ilegalitatii refuzului, anularea hotaririi, obligarea admiterii in profesia de avocat si restituirea sumei

3ra-1334/17 — constatarea ilegalitatii refuzului, anularea hotaririi, obligarea admiterii in profesia de avocat si restituirea sumei (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 3ra-1334/17

Prima instanță: Judecătoria Râșcani, mun. Chișinău (jud. O. Melniciuc)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. N. Budăi, V. Efros, I. Muruianu)

Î N C H E I E R E

22 noiembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecător: Galina Stratulat

Judecători: Ion Druță, Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Tifoi Evghenii,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Tifoi Evghenii

împotriva Uniunii Avocaților din Republica Moldova, Comisiei de licențiere a

profesiei de avocat cu privire la constatarea ilegalității răspunsului, anularea hotărârii,

obligarea admiterii în profesia de avocat și restituirea sumei,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 11 mai 2017, prin care a fost

admis apelul declarat de avocatul Tetelea Eugeniu în interesele Uniunii Avocaților

din Republica Moldova, Comisiei de Licențiere și casată parțial hotărârea

Judecătoriei Râșcani, mun. Chișinău din 09 decembrie 2016,

c o n s t a t ă :

La 04 august 2016, Tifoi Evghenii s-a adresat cu cerere de chemare în judecată

către Uniunea Avocaților din Republica Moldova, Comisiei de licențiere a profesiei

de avocat privind constatarea ilegalității răspunsului, anularea hotărârii, obligarea

admiterii în profesia de avocat și restituirea sumei.

În motivarea acțiunii reclamantul a menționat că, prin cererea din 13 aprilie

2016, adresată Comisiei de licențiere a profesiei de avocat, a solicitat admiterea în

profesia de avocat în temeiul art.10 alin.2 din Legea cu privire la avocatură, iar prin

hotărârea Comisiei de licențiere a profesiei de avocat din 29 aprilie 2016, nu s-a dat

curs cererii solicitantului, s-a acordat un termen de 15 zile calendaristice pentru

înlăturarea neajunsului privind achitarea taxei în mărime de 5 000 lei, concomitent, în

pct.3 din hotărâre s-a indicat că, în cazul neînlăturării neajunsului privind achitarea

taxei conform pct.2 din hotărâre, în termenul stabilit, cererile și înscrisurile anexate v-

or fi restituite fără examinare.

1

Indică că deși, s-a conformat hotărârii Comisiei de licențiere a profesiei de

avocat din 29 aprilie 2016, și a achitat taxa de 5 000 lei pe contul Uniunii Avocaților,

la 03 iunie2016, prin hotărârea Comisiei de licențiere a profesiei de avocat, pe motiv

că nu întrunește condițiile art.10 alin. 2 din Legea cu privire la avocatură, cererea sa a

fost respinsă.

Specifică că hotărârea menționată a fost publicată pe pagina oficială

www.uam.md, fără a fi indicate motivele pe care se întemeiază soluția de respingere

a cererii și fără a-i fi adusă la cunoștință.

Afirmă că, ilegalitatea hotărârilor Comisiei de licențiere din 29 aprilie 2016 și

respectiv din 03 iunie 2016, a invocat-o prin înaintarea în adresa Uniunii Avocaților

la 01 iulie 2016 a cererii prealabile, care nu a fost examinată de organul ierarhic

superior Uniunea Avocaților, dar de către organul emitent, Comisia de Licențiere,

fiind respinsă ca neîntemeiată prin hotărârea din 08 iulie 2016.

Explică că nici această hotărâre din 08 iulie 2016 a Comisiei de Licențiere nu i-a

fost adusă la cunoștință în modul prevăzut de legislație, fiind publicată numai pe

pagina oficială www.uam.md, fără a fi indicate motivele de drept și de fapt pe care se

întemeiază soluția de respingere a cererii.

Relevă că, prin neexaminarea cererii prealabile de către Uniunea Avocaților,

precum și prin refuzul Comisiei de Licențiere a profesiei de avocat pe care-1

consideră ilegal, i-a fost lezat și discriminat dreptul său în alegerea liberă a profesiei,

iar respectivele hotărâri sunt pasibile de a fi anulate din următoarele considerente: art.

10 alin.2 din Legea cu privire la avocatură, prevede că sunt scutite de efectuarea

stagiului profesional și de examenul de calificare persoanele care dețin titlul de

doctor, precum și cele care au cel puțin 10 ani vechime în muncă în funcția de

judecător sau procuror dacă, în termen de 6 luni după demisia din funcțiile respective,

au solicitat eliberarea licenței pentru exercitarea profesiei de avocat.

Comunică că de aceleași drepturi și în aceleași condiții beneficiază și

persoanele care după demisia din funcția de judecător și procuror, au continuat să

activeze în domeniul dreptului.

Indică că, legislatorul a instituit 2 etape pentru exercitarea profesiei de avocat:

prima etapă fiind admiterea în profesia de avocat și a două etapă fiind eliberarea

propriu zisă a licenței de avocat, act în baza căruia și este exercitată profesia de

avocat. Respectiv, eliberarea licenței de avocat, se efectuează obligatoriu și numai

după admiterea solicitantului în profesia de avocat, solicitare expusă în cererea sa din

12 aprilie 2016.

Relatează reclamantul că la momentul solicitării de a fi admis în profesia de

avocat, întrunea condiția prevăzută de lege pentru a fi scutit de la efectuarea stagiului

profesional și de examenul de calificare, deoarece are o vechime în muncă în funcție

de procuror mai mult de 10 ani și nu sunt careva impedimente legale ce ar impune

Comisia de licențiere de a respinge cererea sa în partea ce ține de admiterea în

2

profesie, deoarece libertatea în alegerea activității profesionale îi aparține, or în altă

ordine de idei, eventuala motivare a Comisiei prin faptul incompatibilității este lipsită

de careva suport legal și contravine atât legislației în vigoare, cât și drepturilor și

libertăților garantate și protejate de inclusiv și de CEDO.

Declară că Comisia de licențiere, urma doar să constate corespunderea sa în

raport cu celelalte condiții stabilite de lege, iar motivul de incompatibilitate nu a fost

corect încadrat, deoarece nu a reușit să obțină dreptul de a desfășura activitatea de

avocat.

Totodată mai explică că, Comisia numai după admiterea reclamantului în

profesia avocat este în drept să decidă asupra acțiunilor sale de incompatibilitate, or

respectiva stare nu survine în momentul depunerii cererii de admitere în profesie de

avocat, ci în momentul în care candidatul/solicitantul deține dreptul de a desfășura

activitatea de avocat în conformitate cu prevederile art. 12 din Legea cu privire la

avocatură, iar Comisia de licențiere la etapa admiterii în profesia de avocat este în

drept să admită în profesia de avocat pe solicitanții angajați în câmpul muncii în

funcții retribuite, conform art. 10 alin.2 din Legea cu privire la avocatură, și nimic nu

îngrădește retragerea licenței respective, în ipoteza în care solicitantul nu va respecta

prevederile art. 11 din Lege, la etapa licențierii profesiei de avocat. Or cele două

etape de accedere în profesia de avocat prevăzute de legiuitor la Capitolului III și IV

din Legea cu privire la avocatură, asigură respectarea art.11 din Lege, pe de o parte și

dreptul la viața privată, inclusiv dreptul la exercitarea oricărei funcții retribuite, pe de

altă parte.

Opinează că Comisia de licențiere, prin respingerea cererii sale de admitere în

profesia de avocat, a încălcat grav legislația, fiindu-i lezat dreptul în alegerea liberă a

profesiei.

Specifică că, atât normele de drept reiterate, cât și art. 10 alin. 2, coroborat cu

art.21 alin.4 din Legea cu privire la avocatură, urmează a fi aplicate într-o așa

manieră, încât să nu fie încălcat dreptul la muncă și dreptul la viața privată garantate

de legislația națională și protejate de CEDO.

Indică că, CtEDO a reafirmat în raport cu propria jurisprudență că viața privată

are un câmp larg care include în sine pe lângă celelalte aspecte, dreptul la dezvoltarea

personală, libertatea de a decide în privința propriului viitor, posibilitatea de a-și

dezvolta identitatea personală și socială a fiecărui individ, iar restricțiile aduse vieții

profesionale pot intra în câmpul de aplicare al art. 8 CEDO și atunci când au

repercusiuni în modul în care individul își creează identitatea socială și profesională

(Campagnano vs. Italia, 77955/01).

În continuare menționează că atitudinea părtinitoare a Comisiei de licențiere a

profesiei de avocat dovedește interpretarea și aplicarea neuniformă a legislației în

vigoare, precum și aplicarea selectivă a prevederilor legale, deoarece în unele cazuri,

în baza acelorași principii, solicitanții sunt admiși în profesia de avocat, în alte cazuri

3

identice, din motive necunoscute și contrare propriei poziției a Comisiei de licențiere,

deja se tinde a respinge cererea de a fi admis în profesia de avocat. O asemenea

atitudine părtinitoare și selectivă a Comisiei de Licențiere a profesiei de avocat nu

poate fi tolerată, or în caz contrar s-ar încălca art. 16 alin. 2 și art.43 alin. (l) din

Constituție.

Afirmă că se constată de asemenea ilegalitatea și abuzul comis de către Comisia

de licențiere a profesiei de avocat în partea ce ține de impunerea achitării taxei de 5

000 lei, prin amenințarea de a fi restituită cererea fără examinare. Congresul

stabilește cuantumul taxelor pentru examenele de admitere la stagiu și pentru

examenele de calificare, cuantumul taxei pentru efectuarea stagiului profesional iar la

moment nu există nici un temei legal de a percepe vreo taxă pentru admiterea în

profesia de avocat a persoanelor care cad sub incidența prevederilor art. 10 alin.2 din

Lege, deoarece, în temeiul acestui articol, persoanele menționate sunt scutite de

efectuarea stagiului profesional și de examenul de calificare, or legiuitorul nu a

investit nici chiar Congresul cu o asemenea atribuție, precum stabilirea cuantumului

taxelor pentru această categorie de solicitanți, fapt ce denotă că la moment nu exista

nici un temei legal de refuz, precum și a percepe vre-o taxă pentru admiterea în

profesia de avocat a persoanelor care cad sub incidența prevederilor art. 10 alin.2 din

Lege.

Cere reclamantul constatarea ca fiind ilegal răspunsul Comisei de Licențiere în

profesia de avocat prin care a fost respinsă cererea de accedere în profesia de avocat,

anularea Deciziei Comisiei de licențiere a profesiei de avocat din 03 iunie 2016,

obligarea pârâtului privind emiterea unui act administrativ, prin care să fie admis în

profesia de avocat cu restituirea taxei în mărime 5 000 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Râșcani, mun. Chișinău din 09 decembrie 2016,

chemare în judecată înaintată de Evghenii Tifoi a fost admisă parțial.

S-a recunoscut refuzul Comisiei de Licențiere a profesiei de avocat a Uniunii

Avocaților din Republica Moldova privind admiterea lui Evghenii Tifoi în profesia de

avocat, ca fiind ilegal.

S-a anulat hotărârea Comisiei de Licențiere a profesiei de avocat din 03 iunie

2016 în partea respingerii cererii lui Evghenii Tifoi în admiterea în profesia de avocat

și s-a obligat Comisia de Licențiere a profesiei de avocat a Uniunii Avocaților din

Republica Moldova să-l admită pe Evghenii Tifoi în profesia de avocat.

În rest pretențiile din cererea de chemare în judecată în partea ce ține de anularea

hotărârii din 08 iulie 2016, prin care s-a respins cererea prealabilă depusă de Evghenii

Tifoi și restituirea taxei de 5000 lei, au fost respinse ca nefondate

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 11 mai 2017 a fost admis apelul

declarat de avocatul Tetelea Eugeniu în interesele Uniunii Avocaților din Republica

Moldova, Comisiei de Licențiere și casată hotărârea Judecătoriei Râșcani, mun.

Chișinău din 09 decembrie 2016 în partea admiterii cerințelor privind constatarea

4

ilegalității refuzului, anularea hotărârii, obligarea la adoptarea hotărârii privind

admiterea în profesia de avocat și în această parte s-a emis o nouă hotărâre prin care

au fost respinge ca neîntemeiate cerințele date.

În rest hotărârea Judecătoriei Râșcani, mun. Chișinău din 09 decembrie 2016 a

fost menținută.

La data de 10 iulie 2017, Tifoi Evghenii a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel, cerând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel cu

menținerea hotărârii primei instanțe.

În motivarea cererii de recurs a indicat că decizia instanței de apel este ilegală și

pasibilă de a fi casată din următoarele considerente. Instanța de apel casând hotărârea

primei instanțe a stabilit că ultima a interpretat eronat normele de drept material.

Afirmă recurentul că tocmai instanța de apel a interpretat eronat normele, temei

de recurs prevăzut de art. 432 alin.(2) lit. c) din Codul de Procedură Civilă. Astfel,

instanța de apel a interpretat eronat art. 10 din Legea nr. 1260 din 19 iulie 2002 cu

privire la avocatură, statuând că persoana care nu a demisionat din funcția de

procuror nu poate fi admisă în profesia de avocat.

Opinează că instanța de apel nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată prin

analogie și anume art. 3, art. 5 din Legea cu privire la statutul deputatului nr. 39 din

07 aprilie 1994 și prevederile Hotărârii Curții Constituționale nr. 21 din 24 iunie 2015

pentru interpretarea art. 69 alin.(2), art. 70 alin.(1), art. 99 și art. 100 din Constituția

Republicii Moldova, care stabilește că incompatibilitatea se instituie din momentul

dobândirii funcției și în termen de 30 zile de la apariția incompatibilității, deputatul

urmând să demisioneze din funcția incompatibilă cu mandatul și viceversa, dacă

deputatul decide să rămână în funcția anterioară, el urmează să demisioneze din

funcția de deputat și să depună cerere de demisie.

Consideră că solicitantul accederii în profesia de avocat urmează, după

accederea în profesia de avocat și eliberarea ulterioară a licenței de avocat să decidă

în conformitate cu normele legale suspendarea licenței sau demisia din funcția

incompatibilă, într-un termen rezonabil, posibil de 30 zile prevăzut de Legea cu

privire la statutul deputatului și hotărârea Curții Constituționale, ori la data apariției

situației de incompatibilitate în termenul instituit de lege.

Menționează în acest sens situația în care avocații acced în profesia de judecător,

suspendându-și activitatea de avocat însă nefiindu-le retrase licențele, ci doar

suspendate pe durata existenței stării de incompatibilitate.

Conform art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data

comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Având în vedere că copia deciziei integrale a instanței de apel a fost expediată în

adresa părților la 15 iunie 2017 (f.d.112), cât și faptul că la materialele cauzei lipsesc

careva probe ce ar demonstra momentul comunicării acesteia, recursul declarat la

data de 10 iulie 2017, se consideră depus în termen.

5

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil din următoarele

considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) prevede că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la

alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care

instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a

fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Tifoi Evghenii nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de

către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se numai legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

Prin urmare, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că procedura admisibilității constă

în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele

prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența

sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune

motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe

dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate

de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebai și alții contra

Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995,

nr.26561/1995).

Astfel, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de

către Tifoi Evghenii ca inadmisibil.

6

În conformitate cu art. art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Recursul declarat de către Tifoi Evghenii, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecător Galina Stratulat

Judecători Ion Druță

Nicolae Craiu

7