3ra-1029/17 — constatarea ilegal a refuzului anularea hotaririi obligarea adoptarii hotaririi de admitere a cererii de accedere in profesia de avocat

3ra-1029/17 — constatarea ilegal a refuzului anularea hotaririi obligarea adoptarii hotaririi de admitere a cererii de accedere in profesia de avocat (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: O. Melniciuc dosarul nr. 3ra-1029/17

instanța de apel: A. Panov, M. Anton, L. Popova

Î N C H E I E R E

18 octombrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu

Judecătorii Luiza Gafton, Mariana Pitic

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Artur

Lupașco,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Artur Lupașco împotriva Uniunii

Avocaților din Republica Moldova, Comisia de licențiere a profesiei de avocat cu privire la

constatarea ca fiind ilegal refuzul, anularea hotărârii, obligarea adoptării hotărârii de

admitere a cererii de accedere în profesia de avocat și restituirea sumei,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 18 mai 2017, prin care a fost admis

apelul declarat de către Uniunea Avocaților din Republica Moldova, Comisia de licențiere

a profesiei de avocat, casată hotărârea Judecătoriei Rîșcani, municipiul Chișinău din 09

decembrie 2016 și emisă o nouă hotărâre de respingere a acțiunii,

c o n s t a t ă:

La data de 05 august 2016, Artur Lupașco a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Uniunii Avocaților din Republica Moldova, Comisia de licențiere a profesiei de

avocat cu privire la constatarea ca fiind ilegal refuzul, anularea hotărârii, obligarea adoptării

hotărârii de admitere a cererii de accedere în profesia de avocat și restituirea sumei.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, prin Hotărârea Comisiei de licențiere a

profesiei de avocat din 03 iunie 2016 a fost respinsă cererea prin care a solicitat admiterea

în profesia de avocat, pe motiv că nu întrunește condițiile art. 10 alin. (2) al Legii cu privire

la avocatură, specificând că ilegalitatea Hotărârii Comisiei de licențiere din 03 iunie 2016,

a reclamat-o prin înaintarea în adresa Uniunii Avocaților la data de 20 iunie 2016.

Menționează că, examinând cererea prealabilă, Comisia de licențiere a profesiei de

avocat prin decizia din 08 iulie 2016 a refuzat în satisfacerea cererii invocate, fără

informarea solicitantului în modul prevăzut de lege despre decizia adoptată, mai mult ca

atât, fără a o motiva specificând că, respingerea cererii prealabile depuse prin hotărârea

comisiei de licențiere a profesiei de avocat din 08 iulie 2016 este neântemeiată.

Consideră reclamantul drept contradictorii raționamentele și temeiuri pentru care unii

solicitanți cad direct sub incidența prevederilor art. 10 al Legii cu privire la avocatură, iar în

privința reclamantului nu se aplica aceste dispozitii legale.

1

Reclamantul susține ca acțiunile Comisiei de licențiere a profesiei de avocat urmează

a fi examinate prin prisma Legii cu privire la asigurarea egalității, prevederile căreia în mod

repetat dovedesc interpretarea și aplicarea discriminatoare a legislației în cazul cel privește.

Susține că, a respectat și întrunește condițiile prescrise în dispoziția art. 10 alin. (2) al

Legii cu privire la avocatură, invocând că legislatorul a instituit doua etape pentru

exercitarea profesiei de avocat, prima etapă fiind admiterea în profesia de avocat, și a doua

etapă fiind eliberarea propriu zisă a licenței de avocat, act în baza căruia și este exercitată

profesia de avocat.

Afirmă că, cea de-a doua etapă constituie о atribuție exclusivă a Ministerului Justitiei,

conform art.22 alin.(2) al Legii cu privire la avocatură, pe când prima etapă, și anume,

admiterea în profesia de avocat, ține de competența Comisiei de licențiere a profesiei de

avocat, conform art.43 alin.(3) al aceleasi Legi. Etapele enunțate se precedă, respectiv

eliberarea licenței de avocat se efectuează obligatoriu și numai dupa admiterea solicitantului

în profesia de avocat.

Consideră că, la momentul solicitării sale de a fi admis în profesia de avocat nu sunt

temeiuri, ce ar fi impus Comisia de licențiere de a respinge cererea sa, deoarece în altă

ordine, eventuala motivare a comisiei prin faptul incompatibilității este lipsită de careva

temei legal și chiar contravine legislației în vigoare, cât și drepturilor și libertăților garantate,

inclusiv de CEDO.

Prin urmare, pentru a asigura proporționalitatea intereselor individuale în raport cu cele

publice, Comisia de licențiere la etapa admiterii în profesia de avocat este în drept să admită

în profesia de avocat solicitanții angajați în câmpul muncii în funcții retribuite, conform art.

10 alin. (2) al Legii cu privire la avocatură și nimic nu îngrădește retragerea licenței

respective, în ipoteza în care nu va respecta prevederile art. 11 din Lege, la etapa licențierii

profesiei de avocat.

Mentioneaza că, cele doua etape de accedere în profesia de avocat prevăzute de

legiuitor la capitolului III si IV din Legea cu privire la avocatură, asigură respectarea art. 11

din Lege, pe de о parte, și dreptul la viața privată, inclusiv dreptul la exercitarea oricărei

funcții retribuite, pe de altă parte. Dreptul la alegerea ocupației perfect se interferează cu

prevederile art.8 CEDO, care stipulează că orice persoană are dreptul la respectarea vieții

sale private.

Mai invoca că, CtEDO a reafirmat în raport cu propria jurisprudență că viața privată

are un câmp larg care include în sine pe lângă celelalte aspecte, dreptul la dezvoltarea

personală, libertatea de a decide în privința propriului viitor, posibilitatea de a-și dezvolta

identitatea personală și sociala a fiecarui individ, prin relaționarea cu cei din jurul său, că

viața profesională face parte din zona de interacțiune între individ și ceilalți care chiar și

într-un context public, poate să țină de viața privată. Restricțiile aduse vieții profesionale

pot intra în câmpul de aplicare al art. 8 CEDO și atunci când au repercusiuni în modul în

care individul iși creează identitatea socială și profesionala (Campagnano vs. Italia,

77955/01).

Considera că, nu-i poate fi imputată încălcarea art.21 alin. (4) al Legii cu privire la

avocatură, deoarece conform art. 10 alin. (2) este stabilit că de aceleași drepturi și în aceleași

condiții beneficiază și persoanele care, după demisia din funcția de judecător au continuat

să activeze în domeniul dreptului, astfel încât art. 10 alin.(2) coroborat cu art.21 alin.(4) al

Legii cu privire la avocatură, trebuie aplicate intr-o așa manieră, încât să nu fie incălcat

dreptul la muncă și la viața privată garantate de legislația naționalț și protejate de CEDO.

2

Indică că, procedura de obținere a licenței, ca orice altă procedură, necesită timp pentru

pregătirea actelor necesare și prevede luarea unei hotărâri de organul abilitat, în cazul de

față de Comisia de licențiere, iar respectiva stare de incompatibilitate nu survine în

momentul depunerii cererii de admitere în profesie de avocat, ci în momentul în care

candidatul/solicitantul capătă dreptul de a desfășura activitatea de avocat în conformitate cu

art. 12 din Legea cu privire la avocatură.

Respectiv, Comisia de licențiere urma doar să verifice dacă după admiterea în profesia

de avocat, dar înainte de a obține licența în corespundere cu art.22 din Legea cu privire la

avocatură, nu abuzează de acest drept, fiind antrenat în alte activități profesionale

incompatibile cu statutul de avocat.

Sustine că, eventuala invocare de către Comisie a incompatibilității sale la admiterea

în profesia de avocat în conditiile art. 10 alin.(2) al Legii cu privire la avocatură, nu ar avea

temei legal, cu atât mai mult că cerința imperativă de neparticipare în alte activități

profesionale, față de candidații scutiți de efectuarea stagiului profesional și de examenul de

calificare, în Lege nu este prevăzută și, respectiv, nu este interzisă.

Invocă drept ilegală și abuzivă hotărârea Comisiei de licentiere a profesiei de avocat și

în partea ce ține de impunerea achitării taxei de 5000 lei, prin amenințarea de a fi restituită

cererea fără examinare, or, în acest sens urmeaza a ține cont de faptul că dispozitiile art.37

al Legii cu privire la avocatură reglementează competențele Congresului, atribuțiile

Consiliului Uniunii Avocaților fiind statuate în dispoziția art.39 și nu în cele de la art.37 ale

Legii sus-indicate și, prin urmare, se constată о depășire a competențelor din partea

Consiliului Uniunii Avocaților.

Mentioneaza că, prevederile art.37 lit.f) al Legii cu privire la avocatură, potrivit cărora

Congresul stabilește cuantumul taxelor pentru examenele de admitere la stagiu și pentru

examenele de calificare, cuantumul taxei pentru efectuarea stagiului profesional.

Constată că, la momentul depunerii cererii nu exista nici un temei legal de a percepe

vre-o taxă pentru admiterea în profesia de avocat a persoanelor, care cad sub incidența

prevederilor art. 10 alin.(2) din Lege, dat fiind că în temeiul acestui articol, persoanele

menționate sunt scutite de efectuarea stagiului profesional și de examenul de calificare.

Considera că, legiuitorul nu a investit nici chiar Congresul cu о asemenea atribuție,

precum stabilirea cuantumului taxelor pentru această categorie de solicitanți.

Astfel, dat fiind că la momentul adresării nu exista nici un temei legal de a nu-l admite

în profesia de avocat, precum și a percepe vreo taxă pentru admiterea în profesia de avocat

a persoanelor care cad sub incidența prevederilor art. 10 alin.(2) din Lege consideră

neîntemeiată hotărarea Comisiei de licențiere. De asemenea, nu a fost informat despre

examinarea cererii depuse, nu i s-a acordat dreptul de a participa la sedința Comisiei pentru

a-i reprezenta drepturile sale și a motiva cererea depusă.

Solicită, constatarea ca fiind ilegal refuzul Comisiei de licențiere a profesiei de avocat

în partea ce ține de respingerea cererii lui Artur Lupașco de admitere în profesia de avocat,

anularea hotărârii Comisiei de licențiere a profesiei de avocat din 03 iunie 2016, obligarea

adoptării hotărârii de admitere a cererii de accedere în profesia de avocat și restituirea sumei

de 5000 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 09 decembrie 2016 acțiunea a

fost admisă parțial. S-a recunoscut ca ilegal refuzul Comisiei de Licențiere a profesiei de

avocat a Uniunii Avocaților din Republica Moldova privind admiterea lui Artur Lupașco în

profesia de avocat. S-a anulat hotărârea Comisiei de Licențiere a profesiei de avocat din 03

iunie 2016, în partea respingerii cererii lui Artur Lupașco în admiterea profesiei de avocat.

3

S-a obligat Comisia de Licențiere a profesiei de avocat a Uniunii Avocaților din Republica

Moldova să îl admită pe Artur Lupașco în profesia de avocat. În rest, pretențiile au fost

respinse.

Prima instanță și-a argumentat concluzia prin faptul că, reclamantul Artur Lupașco

întrunește condițiile prevăzute de art. 10 al Legii cu privire la avocatură și anume, este

cetățean al Republicii Moldova, are capacitate deplină de exercițiu, are diplomă de licențiere

în drept, este scutit de efectuarea stagiului profesional și de examenul de calificare, deoarece

are vechime în muncă în funcția de procuror de cel puțin 10 ani.

Totodată, prima instanța a reținut ca neîntemeiat unicul temei a pârâtului de respingere

a cererii lui Artur Lupașco privind admiterea în profesia de avocat, precum că solicitantul

deține o funcție retribuită de procuror și nu a demisionat, deoarece conform art. 10 alin. (2)

al Legii cu privire la avocatură, ca condiție este stabilit, dacă în termenul de 6 luni după

demisia din funcțiile respective, au solicitat eliberarea licenței pentru exercitarea profesiei

de avocat, or norma de drept invocată instituie termenul de 6 luni anume pentru solicitarea

eliberării licenței, dar nu pentru accedere în profesia de avocat, care este o etapă

premărgătoare eliberării licenței.

La fel, prima instanță a stabilit că, incompatibilitatea profesiei de avocat survine numai

în momentul în care respectivul candidat obține dreptul propriu-zis de a exercita activitatea

de avocat prin obținerea licenței, depunerea jurământului și înregistrarea unei forme de

organizare a activității de avocat, or, la etapa admiterii în profesia de avocat nu există încă

certitudinea posibilității reale de a exercita această profesie, ci numai la etapa licențierii

propriu zise apare acest drept, adică când urmează îndeplinirea obligatorie a altor condiții.

De asemenea, prima instanță a reținut că, termenul de „…6 luni după demisia din

funcțiile respective au solicitat eliberarea licenței pentru exercitarea profesiei de avocat”,

prevăzut de art. 1- alin.(2) al Legii cu privire la avocatură, nu urmează a fi interpretat în sens

respectiv, or Ministerul Justiției, ca organ abilitat să elibereze licența pentru exercitarea

profesiei de avocat, este în drept să o elibereze, sau să o retragă, în situația în care se constată

că solicitantul, desfășoară vre-o activitate retribuită incompatibilă cu acest statut, drept

prevăzut de art. 25 alin.(1) lit. e) și f) al Legii cu privire la avocatură.

Totodată, prima instanță a reținut ca discriminatorie poziția Comisiei de Licențiere în

care prin aceeași hotărâre admite pe unii dintre solicitanți în profesia de avocat, candidați

care dețin același statut ca și reclamantul, doar din considerentul că dețin titlu de doctori în

drept.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 18 mai 2017 a fost admis apelul declarat de

către Uniunea Avocaților din Republica Moldova, Comisia de Licențiere a Profesiei de

Avocat, casată hotărârea primei instanțe și pronunțată o nouă hotărâre de respingere a

acțiunii.

Instanța de apel a constatat că hotărârea Comisiei de licențiere a profesiei de avocat din

03 iunie 2016 este legală și întemeiată, corespunde prevederilor Legii, a fost emisă de

autoritatea competentă și conform procedurii stabilite, iar argumentele solicitantului Artur

Lupașco sunt neântemeiate și pasibile a fi respinse.

La fel instanța de apel a constatat ca neântemeiate concluziile primei instanțe referitor

la faptul că art. 10 alin.(2) al Legii cu privire la avocatură nu instituie condiția indicată de

neexercitare a unei activități incompatibile cu profesia de avocat, deoarece această normă

4

prevede expres că în cazul procurorului care întrunește condițiile vechimii în muncă dreptul

de înaintare a unei cereri de admitere în profesia de avocat apare după demisia din funcția

respectivă, din momentul pierderii statutului de procuror.

Totodată, instanța de apel a reținut că, potrivit art. 21 alin.(1) lit. d) și alin.(3) al Legii

cu privire la avocatură, solicitantul admiterii în profesia de avocat urmează să prezinte

Comisiei de Licențiere a profesiei de avocat copia carnetului de muncă, respectiv, să

confirme eliberarea din funcție ce-i oferă dreptul de a înainta o astfel de cerere, fără

efectuarea stagiului profesional și fără susținerea examenului de calificare conform

cerințelor art. 10 alin.(2) al Legii sus indicate.

La data de 17 iulie 2017, în termenul prevăzut de lege, Artur Lupașco a declarat recurs

împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei

instanței de apel și parțial hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri cu privire la

admiterea integrală a acțiunii.

În motivarea recursului, cu reiterarea motivelor de fapt și de drept invocate pe

parcursul examinării cauzei în instanțele inferioare a indicat că, de către instanța de apel nu

au fost constatate și elucidate pe deplin circumstanțele care au importanță pentru

soluționarea cauzei, a interpretat în mod eronat normele de drept material, deoarece potrivit

prevederilor art. 10 alin (2) al Legii cu privire la avocatură, legiuitorul a instituit 2 etape

pentru exercitarea profesiei de avocat, prima etapă fiind admiterea în profesia de avocat, și

a doua etapă fiind eliberarea propriu zisă a licenței de avocat, act în baza căruia și este

exercitată profesia de avocat.

Consideră că, etapele sus indicate se precedă una pe alta și prin urmare nu poate fi

eliberată licența de avocat, fără a fi solicitantul admis în profesia de avocat, circumstanță

apreciată just de către prima instanță.

Susține că, instanța de apel eronat a aplicat prevederile art. 10 alin. (2) al Legii cu

privire la avocatură, deoarece persoanele învederate normei de drept, s-ar retrage din câmpul

muncii fiind impuse de imperativul accederii în profesia de avocat, s-ar știrbi din dreptul la

muncă și dreptul la viața privată prevăzută de legislația Republicii Moldova cât și garantate

de CEDO.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile, completul

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la

proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul

în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în

cazul în care:

5

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea

ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat

locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în

proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a

recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea

greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de

către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din oficiu și în

toate cazurile.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin.(2), (3) și (4);

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme

de Justiție consideră că, recursul declarat de către Artur Lupașco nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către

instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar

nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că, procedura admisibilității constă în

verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art.

432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Totodată, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție relevă că, conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie

efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel

recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Asito

versus Republica Moldova, 10 iulie 2001, Meyer versus Germania, 22 martie 2016), pe când

în recursul declarat de către Artur Lupașco, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Astfel, din considerentele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de către Artur Lupașco ca inadmisibil.

6

În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) CPC,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Artur Lupașco se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Iulia Sîrcu

Judecătorii Luiza Gafton

Mariana Pitic

7